Descriere cuprinzătoare a sarcinilor de dezvoltare în procesul de dezvoltare psihică

Oamenii au nevoie de cea mai lungă perioadă de maturizare pentru a se putea descurca singuri. Natură vs. Unii filosofi și psihologi au considerat că oamenii se nasc tabula rasa, adică fără nici o prerechizită, iar toate cunoștințele sunt dobândite prin experiența directă a simțurilor, în timpul vieții. Chiar din momentul concepției, unele caracteristici sunt determinate de structura genetică a ovulului fertilizat. Printre acestea se numără sexul, culoarea pielii, a ochilor și mărimea generală a corpului. Acestea sunt exprimate în procesul de maturizare: o succesiune cu determinare înnăscută de creștere și schimbare, care este relativ independentă de evenimentele extern. Însă nici chiar acestea nu sunt perfect independente de mediu. Dezvoltarea motorie pare să urmeze aceleași etape pentru toți copiii: întoarcerea pe o parte, menținerea poziției așezat fără sprijin, menținerea poziției verticale cu suport, mersul de-a bușilea și apoi mersul în picioare. Analog are loc și dezvoltarea vorbirii. Ideea stadiilor implică faptul că la un anumit stadiu comportamentul este organizat în jurul unei teme dominante sau al unui set coerent de caracteristici, comportamentele dintr-un stadiu fiind calitativ diferite de comportamentele din stadiile anterioare sau ulterioare. Toți copiii parcurg aceleași stadii în aceeași ordine.

Ideea perioadelor critice ale dezvoltării umane se referă la momente cruciale în viața unei persoane când se produc anumite evenimente, dacă dezvoltarea evoluează normal. În ce privește dezvoltarea psihologică, vorbim de perioade sensibile - perioade optime pentru un anumit tip de dezvoltare. Dacă un anumit comportament nu este bine fixat în timpul acestei perioade sensibile, este posibil să nu se mai dezvolte la potențialul său maxim. Nou-născuții au o acuitate vizuală slabă, capacitatea lor de a schimba obiectul focalizării este imitată și sunt foarte miopi. Pe la 3 luni, bebelușii pot recunoaște fotografii ale mamei și le preferă pozelor cu persoane străine. Chiar și fetușii reacționează la sunete puternice, însă această reacție dispare între 6 săptămâni de la naștere și 3-4 luni, după care reapare. Bebelușii pot distinge unele sunete rostite mai bine chiar decât adulții. Bebelușii pot distinge un gust de altul la scurt timp după naștere. Ei preferă lichidele dulci celor sărate, amare, acre sau insipide. Ei pot diferenția și mirosurile. Cele deranjante provoacă întoarcerea capului în altă direcție.

La vârsta de 3 luni, bebelușii au amintiri bine fixate. Se pare, chiar, că bebelușii își amintesc senzații pe care le-au avut înainte de naștere. Spre exemplu, ei disting vocea umană de alte sunete și o preferă. De asemenea, preferă sunetul bătăilor unimii și vocile feminine celor masculine. S-au realizat și cercetări cu privire la efectele masajului asupra diferitelor aspecte ale dezvoltării fiziologice și psihologice. Spre exemplu, copiii prematuri dintr-o unitate de terapie intensivă pentru nou-născuți au fost masați timp de 15 minute, de 3 ori pe zi, pentru 10 zile. Cei masați au luat în greutate cu 47% mai mult decât cei din grupul de control. Și copiii născuți latermen par să beneficieze de pe urma masajului. Ei sunt mai alerți, plâng mai puțin, au niveluri mai mici de cortizol în salivă, ceea ce indică niveluri mai reduse de stres. Mecanismele prin care masajul determină aceste beneficii par să includă reducerea hormonilor de stres și a stărilor subiective de anxietate și depresie.

Copiii experimentează cu realitatea din jur, iar rezultatele acestora sunt folosite pentru a construi scheme - teorii despre funcționarea lumii fizice și sociale. Când întâlnesc un obiect sau un eveniment nou, copiii încearcă să-l asimileze - să-l înțeleagă în termenii unei scheme preexistente. O descoperire importantă în acest stadiu este conceptul de permanență a obiectului. Aceasta se referă la conștientizarea faptului că un obiect continuă să existe chiar dacă nu este reprezentat. Un copil de opt luni care vrea o jucărie, se va comporta de parcă nu există dacă este acoperită cu o pătură. Însă căutarea obiectelor este limitată. Bebelușul care găsește de mai multe ori o jucărie ascunsă într-un anumit loc, va continua să o caute tot acolo, chiar dacă vede mutarea sa. În jurul vârstei de 1 ½ - 2 ani, copiii încep să folosească simbolurile.

Deși copiii pot gândi în termeni simbolici, cuvintele și imaginile lor nu sunt organizate în mod logic. Pentru a explica această neînțelegere, Piaget considera că gândirea preoperațională este dominată de impresii vizuale. Pentru a ilustra această caracteristică, Piaget folosea problema celor trei munți. Un copil se poate plimba în jurul unei pese pe care sunt așezați trei munți de înălțiimi diferite. Copilul rămâne pe o latură a mesei și o păpușă este așează succesiv în diferite puncte. Copilul este rugat să alegă o imagine care să arate ce vede păpușa. Între 7 și 12 ani copiii își însușesc anumite forme de conservare și încep să realizeze și ale manipulări logice. Piaget a numit această perioadă stadiul operațiilor concrete - deși folosesc termeni abstracți, ei fac acest lucru doar cu obiecte concrete. La vârsta de 11-12 ani copiii ajung la modul adult de gândire. Studii recente arată că, de fapt, abilitățile copiilor sunt mai bune decât considera Piaget. Într-o cercetare recentă, un ecran era prins la marginea unei mese. La început, ecranul a fost întins pe masă. În timp ce copilul privea, ecranul a fost rotit ușor la 180 de grade. Când copilului i s-a arătat prima dată ecranul rotativ, l-a primit aproape un minut întreg. Dar după încercări repetate și-a pierdut interesul și s-a orientat în altă parte. În acel moment apare pe masă o cutie vopsită în culori vii. Și testele de permanență a obiectului arată că această abilitate se dezvoltă mai repede.

Într-un studiu, copiilor li s-au prezentat două seturi de jucării aliniate în corespondență. Experimentatorul prezintă situația ca primul șir reprezentând soldații săi și al doilea șir, soldații copilului. Acesta îl întreabă de copil cine are mai mulți soldați. După ce răspunsul este corect, experimentatorul extinde un șir, repretând întrebarea. Însă apoi este introdusă o a doua condiție. Alte studii au identificat și alți factori care pot influența dezvoltarea gândirii operaționale concrete. Cercetătorii din această abordare nu au ajuns la un consens asupra felului de a privi dezvoltarea, dacă este formată din stadii distincte sau un proces continuu și uniform. Cei care o văd ca pe o succesiune de stadii poartă numele de neo-piagetieni.

Unii specialiști consideră că, la sfârșitul copilăriei, copiii și adulții au aceleași procese și capacități cognitive ca adulții, principala diferență fiind baza de cunoștințe. Un studiu reprezentativ a implicat copii de 10 ani experți la șah și un grup de studenți amatori. Când au fost rugați să memoreze liste de numere aleatoare, studenții au avut performanțe mai bune. Un bagaj mai mare de informații despre lume în loc de o schimbare calitativă în dezvoltarea cognitivă poate explica și capacitatea din ce în ce mai mare de a rezolva sarcinile piagetiene. Conform acestei ipoteze, copiii care nu reușesc să își însușească conservarea într-un domeniu, o pot face în altul. De exemplu, într-un studiu, copiilor li s-a spus că niște medici operat fie un cal pentru a arăta ca o zebră, fie un arici pentru a arăta ca un cactus. Majoritatea nu au prezentat conservare în cazul zebrei, majoritatea considerând că animalul chiar a fost transformat în zebră.

Cultura poate influența dezvoltarea copiilor în mai multe feluri. În primul rând, aceasta le poate oferi posibilitatea de a exersa anumite activități, învățând din experiență, observație sau auzind despre o activitate. De exemplu, copiii din deșertul Kalahari au o probabilitate mică de a învăța conservarea volumului apei. În al doilea rând, cultura poate determina frecvența unor activități. În al treilea rând, prin felul în care se raportează la anumite activități, cultura poate avea un impact asupra dezvoltării. De exemplu, în culturile în care olăritul este important, copiii asociază modelarea lutului cu interacțiunea cu părinții și obținerea banilor din vânzare. Vîgotsky este reprezentantul acestei perspective. El credea că înțelegerea se obține din exersare și ucenicie, în care copilul este ghidat de persoane cu mai multă experiență. Când adulții ajută copilul să se dezvolte, comunicarea dintre ei devine parte a gândirii copilului. Apoi copiii folosesc limbajul pentru a-și conduce propriile acțiuni.

Un experiment reprezentativ este cel în care unui copil de cinci ani i se arată o cutie de bomboane. Acesta este întrebat ce crede că se află acolo, răspunsul fiind bomboane. Apoi copilului i se arată că, de fapt, în interiorul cutiei se află creioane colorate. Apoi copilul este întrebat ce ar crede un alt copil. Se consideră că teoria minții se dezvoltă în trei etape. În prima etapă, copiii au o concepție elementară despre dorințe, emoții și experiențe perceptuale simple. Dar încă nu înțeleg că oamenii își reprezintă mental atât obiectele, cât și dorințele. În a doua etapă, în jurul vârstei de trei ani, copiii încep să vorbească despre credințe și gânduri, înțelegând că o părere poate fi falsă sau adevărată de la o persoană la alta. Totuși, ei continuă să explice acțiunile altora apelând la dorințe, nu opinii.

Piaget s-a orientat și spre modul în care se dezvoltă judecata morală - felul în care copiii înțeleg legile morale și convențiile sociale. Piaget a propus patru stadii de dezvoltare a moralității. Începând cu vârsta de cinci ani, copilul dezvoltă un sentiment al obligației de a asculta regulile, tratându-le ca pe niște imperative morale absolute. În acest stadiu, consecințele sunt mai importante decât intenția. În al treilea stadiu, copiii încep să înțeleagă că unele reguli sunt convenții sociale care pot fi modificate arbitrar dacă toată lumea este de acord. Începutul stadiului operațiilor formale coincide cu cel de-al patrulea stadiu. Tinerii manifestă interes față de generarea regulilor care îi ajută în situații nefamiliare. Kohlberg a extins studiile lui Piaget despre raționamentul moral la adolescenți și adulți. Acesta prezintă o situație a unui bărbat sărac a cărui soție va deceda dacă nu i se administrează un medicament. Urmărind discuțiile despre această situație, Kohlberg a identificat șase etape de dezvoltare, grupate în trei niveluri. Cel de-al doilea nivel este cel convențional, când se evaluează acțiunile în termeni ai opiniilor altora. Fiecare dintre aceste etape este formată din alte două stadii. Astfel, în primul stadiu al moralității preconvenționale, copiii evită încălcarea regulilor pentru a nu pedepsiți. În a doua etapă, regulile sunt respectate atunci când aduc un beneficiu. În etapa moralității convenționale, primul stadiu presupune a îndeplini ceea ce așteaptă ceilalți, iar în al doilea stadiu se urmărește respectarea legilor și contribuția la societate. În etapa moralității postconvenționale, primul stadiu vizează menținerea legilor care protejează starea de bine a majorității, cu condiția să nu încalce drepturile fundamentale.

Termenul de temperament este utilizat pentru a desemna caracteristici de personalitate legate de modul de reacție. Cercetările pe bebeluși au arătat că multe din diferențele temperamentale sunt înnăscute. Au fost definite trei timpuri mari de temperament: copiii jucăuși, având pattern-uri regulate de somn și alimentație și adaptându-se ușor la situațiile noi, sunt clasificați ca având temperament adaptabil sau conciliant; copiii iritabili, cu pattern-uri neregulate de somn și hrănire, care răspund intens și negativ la situațiile noi, fac parte din temperament dificil. Studiile longitudinale prezintă rezultate mixte pentru stabilitatea în timp a temperamentului, însă scorurile temperamentale în primii cinci ani de viață au avut corelații cu dezvoltarea ulterioară. De exemplu, pentru copiii cu temperament dificil exista o probabilitate mai mare de a dezvolta probleme școlare. Însă această cercetare a fost criticată din punct de vedere metodologic, evaluarea temperamentului fiind adesea realizată de părinți.

Dovezi despre ereditatea temperamentului indică faptul că între gemenii identici există mai multe similarități decât între gemenii fraterni, iar aceleași rezultate apar și în studiile de adopție. Discontinuitatea sau continuitatea temperamentului rezultă din interacțiunea dintre gene și mediu. Bebelușii din aproape întreaga lume, inclusiv cei nevăzători, încep să zâmbească în jurul vârstei de două luni. În jurul vârstei de 7-8 luni copiii încep să manifeste distress în preajma străinilor și protestează când sunt lăsați într-un mediu nefamiliar sau cu o persoană necunoscută. Acest comportament crește de la 8 luni până la finalul primului an de viață. Doi factori importanți în apariția și declinul acestor comportamente sunt dezvoltarea capacității de memorare și atașamentul.

Atașamentul descrie tendința unui bebeluș de a căuta apropierea față de anumite persoane și de a avea un sentiment mai mare de siguranță în prezența lor. Inițial s-a considerat că atașamentul față de mamă este rezultatul hrănirii. Studiile la maimuțe au arătat că atașamentul securizant este pozitiv, iar atașamentul insecurizat poate lua forme precum evitativ sau ambivalent. În această perioadă copilul dezvoltă autonomia prin explorare, experimentare și testarea propriilor limite, iar dacă este susținut în mod cald și flexibil, alegerea demonstrează încredere în sine. În schimb, lipsa libertății poate duce la dependență în sarcini viitoare. Pe măsură ce copilul crește, apare capacitatea de a forma relații și de a se implica productiv în proiecte cu simțul eficienței și al realizării. În absența acestor obiective, poate apărea stagnarea sau lipsa de sens.

Perioadele de dezvoltare includ trecerea spre viața adultă, unde adolescentul își reconsolidează achizițiile anterioare, își precizează identitatea și valorile personale, dezvoltând relații, intimitate și capacitatea de a crea. Dacă aceste obiective nu sunt îndeplinite, pot apărea sentimentul de inutilitate. Ecranele pot susține învățarea și creativitatea, dar pot afecta somnul, atenția, limbajul și relațiile dacă ocupă prea mult timp. Pentru o înțelegere cuprinzătoare a dezvoltării psihice, criteriile includ aspecte precum dezvoltarea intelectuală, dezvoltarea psiho-afectivă și cronologia etapelor de dezvoltare în perioada prenatală, primii ani, copilăria timpurie, a doua copilărie și copiii mai mari până la adolescență.

În cadrul critic al teoriei, s-a discutat despre stadiile Erickson ale dezvoltării psihologice la copii și adolescenți. Erickson propune opt stadii psiho-sociale, dintre care cinci se referă la copilărie și adolescență, fiecare având o criză de rezolvat prin găsirea echilibrului între extreme. În funcție de criteriul scolarității, pot fi stabilite etape suplimentare de dezvoltare, iar modificările în mediul educațional pot influența rezultatele. De asemenea, explicativele despre perioadele embrionare, fătul tardiv și dezvoltarea sistemelor senzoriale demonstrează cum creierul și simțurile se transformă în capacități complexe de cunoaștere și acțiune, de la prinderea obiectelor până la percepția limbajului și a sunetelor.

Perioadele de dezvoltare sunt influențate, de asemenea, de factori culturali, genetici și de mediu, iar valențele teoriei pot fi adaptate în funcție de domeniul educațional sau grupul social. În ansamblu, sarcinile de dezvoltare în procesul de dezvoltare psihică includ consolidarea progresivă a mentalității, limbajului, memoriei, percepției și a capacității de a face judecăți morale, toate prin interacțiuni și experiențe variate, atât în interiorul familiei, cât și în comunitate.

Distincțiile dintre temperament, autonomie, atașament, memorie, îmbunătățirea abilităților cognitive și formarea identității, toate contribuie la construirea unei identități globale și la adaptarea individului în mediul său. Inițial, copilul explorează, apoi își modelează relațiile cu ceilalți, apoi dezvoltă capacitatea de a planifica, de a rezolva probleme concrete și de a gândi în termeni abstracte, până la atingerea unui nivel de gândire adecvat vârstei.

În concluzie, sarcinile de dezvoltare în procesul de dezvoltare psihică includ o serie de etape și criterii care se monitorizează în timp, ținând cont de moștenirea genetică, de mediul cultural și de relațiile cu adulții. Trecerea de la copilărie la maturitate implică atât consolidarea competențelor cognitive cât și formarea identității și a capacității de a acționa în mod responsabil în societate.

tags: #sarcini #de #dezvoltare #in #procesul #de

Postări populare:

• Sănătatea femeii: servicii de ginecologie în Suceava
• Ghid complet Scaun Auto Chicco Grupa 0
• Prevenire și importanța examinării ginecologice în preschimbarea permisului auto
• Modernizarea Spitalului Sf. Ioan din Sectorul 4: pas important pentru sănătate
• Gripe water pentru colici la bebeluși: cum ajută și cum să-l folosești