Exerciții și sarcini de învățare pentru raționament inductiv și deductiv

Strategiile didactice cel mai des utilizate în formarea noțiunilor lingvistice (morfologice și sintactice) sunt de două tipuri: de tip inductiv și de tip deductiv. În general, se disting două modalități sau căi logice de abordare a noțiunilor gramaticale. Demersul inductiv este cel mai adecvat activităților de predare-învățare la limba română pentru că parcurge etapele firești ale descoperirii de la particular (exemple/ texte lingvistice care conțin faptele de limbă ce urmează a fi identificate) la general (formularea definițiilor), cu întoarcere la particular pentru a recontextualiza noțiunea (prin exerciții de recunoaștere, de caracterizare, de motivare, disociere, de exemplificare și exerciții creatoare).

Raționamentul inductiv: definiție, proprietăți și exemple didactice

Inducţia, cunoscută şi ca raţionamentul inductiv sau logica inductivă, este un tip de raţionament care implică transferul de la un set de fapte specifice la o concluzie generală. Poate fi văzut şi ca o formă de teoretizare, în care sunt utilizate fapte specifice pentru a crea o teorie care explică relaţiile dintre fapte şi permite predicţii ale viitoarei cunoaşteri. Raționamentul inductiv (spre deosebire de raționamentul deductiv sau raționamentul abductiv) este raționamentul în care premisele sunt privite ca furnizarea de dovezi puternice pentru adevărul concluziei.

Definiția filosofică a raționamentului inductiv este mai nuanțată decât simpla evoluție de la cazuri particulare/individuale la generalizări mai largi. Mai degrabă, premisele unui argument logic inductiv indică un anumit grad de suport (probabilitate inductivă) pentru concluzie, dar nu o atrage după sine; adică, ele sugerează adevărul, dar nu-l asigură. Raționamentul inductiv este în mod inerent incert. El dă doar probabilitatea cu care, având în vedere premisele, concluzia este credibilă potrivit unei teorii a dovezilor.

Inducţia este folosită pentru a stabili proprietăţile sau relaţiile tipurilor pe baza observării evenimentelor (pe baza unui număr de observaţii sau experienţe), sau pentru a formula legi pe baza observaţiilor limitate ale modelelor fenomenologice recurente. Exemple: Gheaţa este rece. Aceste bile de biliard se mişcă atunci când sunt lovite cu un tac. 3+5=8 şi opt este un număr par.

Raționamentul inductiv vs. Spre deosebire de argumentele deductive, raționamentul inductiv permite posibilitatea ca concluzia să fie falsă, chiar dacă toate premisele sunt adevărate. În loc să fie valide sau invalide, argumente inductive sunt puternice sau slabe, ceea ce arată cât de probabil este faptul că concluzia este adevărată. Exemplele includ logica polivalentă, teoria Dempster-Shafer, sau teoria probabilității cu reguli de inferență precum regula lui Bayes.

Activități practice inductive în clasă

Calea inductivă duce de la particular la general, de la enunțuri care conțin situații caracteristice de generalizare, formularea definiției, a regulii. De exemplu, la clasa a VI-a, când elevii fac cunoștință cu noțiunea de predicat nominal, se pleacă de la particular, adică exemple de propoziții/ enunțuri care conțin astfel de predicate construite cu forme verbale diferite ale copulativului „a fi” (studiat separat într-o oră anterioară dedicată clasificării verbelor) și nume predicative exprimate prin părți de vorbire diferite, la general, adică definiția predicatului nominal.

Cadrul didactic oferă mai multe exemple de enunțuri ce conțin predicate nominale alcătuite din verbe copulative variate și nume predicative exprimate prin părți de vorbire diverse și le cere elevilor să identifice predicatele. Se analizează predicatele nominale identificate, marcându-se verbul copulativ și numele predicativ. Sarcina următoare este înlocuirea numelor predicative din fiecare propoziție cu o propoziție, prin care să se transmită o informație în legătură cu subiectul.

Frazele rezultate pot arăta așa: Mihai este/(cum) au vrut ai lui. Calea analogică constă în transpunerea, într-un context nou, a unor elemente deja cunoscute. De exemplu, la clasa a VIII-a, în predarea-învățarea propoziției subordonate predicative (PR) se pornește de la cunoștințele elevilor despre predicatul nominal, (alcătuit conform programei școlare în vigoare dintr-un verb copulativ și un nume predicativ).

Raționamentul deductiv: definiție, avantaje și aplicații didactice

Calea deductivă presupune derularea inversă a parcursului inductiv, ea constând în trecerea de la general spre particular, folosindu-se în acest scop definiția unei noțiuni gramaticale, urmată de exemplificarea conceptului gramatical propus spre studiere, identificare și analiză. Demersul deductiv este des utilizat datorită economiei de timp pe care o presupune în predarea unor cunoștințe, respectiv în fixarea lor.

Fiind dat că „dacă A este adevărat atunci acest lucru ar face ca B, C și D să fie adevărate”, un exemplu de deducție ar fi „A este adevărat, prin urmare, putem deduce că B, C și D sunt adevărate”. Un exemplu de inducție ar fi „B, C și D se constată că sunt adevărate, prin urmare A poate fi adevărat”. Rețineți, totuși, că acest lucru nu este neapărat adevărat.

Exerciții tipice pentru calea deductivă

• Pornirea de la definiție: oferirea definiției unei noțiuni (de ex. predicatul nominal sau verbal) și solicitarea de a găsi exemple care respectă definiția.
• Analiză și identificare: furnizarea de enunțuri multiple și cerința de a marca elementele care corespund definiției date.
• Aplicare contextuală: sarcini prin care elevii transformă sau completează enunțuri pentru a respecta regula prezentată.

Calea analogică și calea dialectică în activitățile de predare

Calea analogică constă în transpunerea, într-un context nou, a unor elemente deja cunoscute. Calea dialectică, sau „învățarea prin opoziții,” este adecvată structurării unor noțiuni-pereche și este un parcurs de învățare ce presupune o abordare contradictorie, o confruntare între situații, concepte care se opun.

La nivelul cunoașterii didactice, prin „opoziție” se înțelege un raport între două noțiuni, două judecăți, două caracteristici, care au un statut antinomic, altfel spus, contrastează din punct de vedere semantic și științific. Un astfel de demers este recomandat în definirea simultană a predicatului verbal și a celui nominal, la nivelul clasei a VIII-a, când elevii au deja însușite toate noțiunile despre structura predicatului nominal, din clasa a VII-a.

Vor fi scrise în două coloane, pe tablă, exemple de enunțuri sugestive pentru cele două tipuri de predicate, eventual enunțurile vor fi și ele contrastante la nivel semantic, pentru o mai bună evidențiere a diferențelor. Cu ajutorul întrebărilor specifice, elevii vor identifica predicatele din fiecare coloană, vor remarca structura lor și vor marca diferența dintre verbele copulative și cele predicative.

Exemplu de activitate analogică și dialectică

Cadrul didactic oferă mai multe exemple de enunțuri ce conțin predicate nominale alcătuite din verbe copulative variate și nume predicative exprimate prin părți de vorbire diverse și le cere elevilor să identifice predicatele. Exemple de enunțuri: Mihai este așa. Maria a ajuns cea mai harnică. „Și dracul pare frumos uneori. Ele cel dintâi la trântă. E destul un ciomag la un car de oale”. (I. Creangă, Amintiri din copilărie)

Se analizează predicatele nominale identificate, marcându-se verbul copulativ și numele predicativ. Sarcina următoare este înlocuirea numelor predicative din fiecare propoziție cu o propoziție, prin care să se transmită o informație în legătură cu subiectul.

Compararea raționamentelor inductiv și deductiv în practică

Sarcini de evaluare și consolidare mixte

Demersul inductiv parcurge etapele firești ale descoperirii de la particular la general, cu întoarcere la particular pentru a recontextualiza noțiunea (prin exerciții de recunoaștere, de caracterizare, de motivare, disociere, de exemplificare și exerciții creatoare). Demersul deductiv este des utilizat datorită economiei de timp pe care o presupune în predarea unor cunoștințe, respectiv în fixarea lor.

Pentru consolidare se pot propune sarcini mixte: 1) oferirea unor exemple pentru a induce regula (inducție), 2) formularea definiției de către elevi, 3) aplicarea regulii pe seturi de propoziții noi (deducție), 4) comparare și punere în opoziție a rezultatelor pentru observații meta-cognitive.

Observații finale despre utilizarea raționamentelor în predare

Raționamentul inductiv este în mod inerent incert, dar util pentru descoperire și teoretizare; el dă doar probabilitatea cu care concluzia este credibilă. Rețineți că această definiție a raționamentului inductiv exclude inducția matematică, care este o formă de raționament deductiv.

În practică, alegerea între calea inductivă, cea deductivă, analogică sau dialectică depinde de obiectivele lecției, de timpul disponibil și de nivelul de cunoaștere al elevilor, iar combinarea lor poate asigura atât descoperirea noțiunilor, cât și economia de timp pentru fixare.

tags: #sarcini #de #invatare #modele #diferite #de

Postări populare:

• Factori alimentari care pot ridica tensiunea în timpul sarcinii și cum să te protejezi
• Interviu cu Dr. Mihaela Niță: lactația în primul loc
• Ghid alimentar Aptamil Praf
• Factori medicali în pierderea sarcinii: diagnostic, cauze și tratament
• Ghid: cum să alegi adidașii bebelușului de 2 ani – prețuri și mărimi