Consiliul European: Rolul și Sarcinile sale în Cadrul Uniunii Europene

Consiliul European reprezintă cel mai înalt nivel de cooperare politică între țările din Uniunea Europeană.

Consiliul European este o instituție a Uniunii Europene. Este format din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii, Președintele Comisiei Europene și Președintele Consiliului European. Deși Consiliul European nu are nici o putere legislativă oficială, aceasta este învestit în temeiul Tratatului de la Lisabona, cu definirea "direcțiilor și priorităților politicilor generale" ale Uniunii.

Consiliul European reunește liderii Uniunii Europene pentru a stabili prioritățile politice ale blocului comunitar. Se întâlnesc în cadrul summit-urilor de la Bruxelles, prezidate de un președinte permanent. Președintele este ales chiar de către Consiliu pentru un mandat de doi ani și jumătate, cu posibilitate de reînnoire o singură dată. Printre altele, președintele are rolul de a reprezenta Uniunea Europeană în relația cu țările din restul lumii.

Consiliul European stabilește orientarea generală și prioritățile politice ale UE, dar nu adoptă acte legislative. Tratează chestiuni complexe și sensibile care nu pot fi soluționate la niveluri inferioare de cooperare interguvernamentală. Definește politica externă și de securitate comună a UE, ținând cont de interesele strategice ale Uniunii și de implicațiile în domeniul apărării.

Consiliul European desemnează și numește candidați pentru funcții importante la nivelul UE, cum ar fi președintele Comisiei Europene sau președintele Băncii Centrale Europene. Pentru fiecare chestiune, Consiliul European poate să îi ceară Comisiei Europene să elaboreze o propunere sau să o transmită spre analiză Consiliului UE.

Consiliul European își alege propriul președinte, un rol care a fost introdus pentru prima dată în 2009 prin Tratatul de la Lisabona. Președintele deține această funcție pe durata unui mandat de 2 ani și jumătate, care poate fi reînnoit o singură dată. Președintele Consiliului European nu este echivalentul unui șef de stat ci doar primus inter pares (primul printre egali) alături de ceilalți șefi de stat europeni. Președintele în funcție are ca principale atribuții pregătirea și conducerea ședințelor Consiliului și nu are nici o putere executivă alta decât cea de a reprezenta uneori Uniunea în străinătate.

Tratatul de la Lisabona a introdus funcția de președinte al Consiliului European. Președintele Consiliului European, spre deosebire de președinția de până acum, deține un mandat european, nu unul național, exersat la timp plin, cu o durată de 2 ani și jumătate. Președintele trebuie să fie o personalitate eminentă și să fie ales prin votul favorabil al majorității calificate a membrilor Consiliului European, fiind posibilă o singură realegere.

Consiliul European se reunește de 4 ori pe an, dar președintele poate convoca reuniuni suplimentare pentru a discuta despre probleme urgente. Deciziile se iau în general prin consens, iar în unele cazuri cu unanimitate sau cu majoritate calificată. Numai șefii de stat sau de guvern pot vota.

În mod normal, Consiliul European se reunește de 4 ori pe an, dar la cererea președintelui pot fi programate și reuniuni suplimentare pentru a discuta despre probleme urgente. Deciziile se iau în general prin consens, iar în unele cazuri cu unanimitate sau cu majoritate calificată. Numai șefii de stat sau de guvern pot vota.

Reuniunile Consiliului European au loc de obicei de patru ori pe an, la Bruxelles. Reuniunile durează de obicei două zile, uneori durează chiar mai mult când sunt mai multe subiecte pe ordinea de zi sau probleme controversate. Până în 2002 locul de întâlnire a Consiliului avea loc în statul ce deținea președinția rotativă. Anexa 22 la Tratatul de la Nisa a prevăzut că „Începând cu 2002, o reuniune a Consiliului European per președinție va avea lor la Bruxelles. Între 2002 și 2004 jumătate din reuniunile Consiliului au avut loc la Bruxelles iar după extinderea din 2004, toate reuniunile au loc în Bruxelles, în Clădirea Justus Lipsius, care este oficial sediul Consiliului European. Totuși, unele consilii extraordinare au avut loc în statul membru care deține președinția, de exemplu în 2003, a avut loc o reuniune la Roma iar în 2005 în Hampton Court Palace din Londra.

Consiliul European este o instituție oficială a Uniunii Europene, menționat în Tratatul de la Lisabona ca un organism care „va acorda Uniunii impulsurile necesare pentru a se dezvolta”. În esență, Consiliul definește agenda politică a Uniunii Europene și este considerat de unii ca fiind motorul integrării europene. Face asta fără a avea puteri formale, ci doar de influența de a fi compus din liderii naționali.

Având în vedere că instituțiile sunt compuse din liderii naționali, acesta adună puterea executivă din statele membre și are așadar o mare influență în domeniile politice ale Uniunii, precum cea a politicii externe. Exercită de asemenea puterea de desemnare, desemnând președintele Consiliului, Președintele Comisiei Europene, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate și Președintele Băncii Centrale Europene. Mai mult, Consiliul European influențează planurile juridice, compoziția comisiei, lucruri referitoare la organizarea președinției rotative a consiliului, suspendarea drepturilor de membru și schimbarea sistemului de vot prin Clauza Passerelle.

Consiliul European răspunde de numirea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, adesea numit șef al diplomației UE. Consiliul European poate, de asemenea, să decidă, tot cu o majoritate calificată consolidată, să pună capăt mandatului de 5 ani al Înaltului Reprezentant. Consiliul European numește în mod oficial întreaga Comisie Europeană. După ce Parlamentul și-a dat acordul, Consiliul European numește în mod oficial Comisia Europeană. Consiliul European ia decizia pe baza unei recomandări a Consiliului. De asemenea, acesta consultă Parlamentul European și Consiliul guvernatorilor BCE (format din cei 6 membri ai Comitetului executiv, cărora li se alătură guvernatorii băncilor centrale din cele 21 țări din zona euro).

Ținând seama de rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European, Consiliul European propune un candidat pentru postul de președinte al Comisiei Europene. Parlamentul European aprobă candidatul propus cu votul majorității membrilor săi. În cazul în care candidatul Consiliului European nu obține un vot majoritar de aprobare în Parlament, Consiliul European propune un nou candidat.

Consiliul Afaceri Externe gestionează inițiativele UE de peste hotare în conformitate cu orientările strategice ale Consiliului European și asigură consecvența și coerența acțiunilor UE. Consiliul Afaceri Generale coordonează activitățile Consiliului în diferitele sale formațiuni și, împreună cu președintele Consiliului European și cu Comisia Europeană, pregătește reuniunile Consiliului European.

Președinția Consiliului, cu excepția Consiliului Afaceri Externe (care este prezidat de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate), este deținută, pe rând, de fiecare stat membru, pe o perioadă de șase luni. Ordinea în care este deținută președinția este decisă în unanimitate de către Consiliu. Schimbarea președintelui are loc la 1 ianuarie și la 1 iulie în fiecare an. Având în vedere această „rotație” rapidă, activitățile de președinție se desfășoară pe baza unui program de lucru stabilit de comun acord cu următoarele trei președinții și, prin urmare, valabil pe o perioadă de 18 luni („echipa președinției”). Principala responsabilitate a președinției este aceea de a coordona activitățile Consiliului și ale comitetelor care îl sprijină. De asemenea, aceasta este importantă din punct de vedere politic, deoarece statul membru care deține președinția UE se bucură de un rol major pe scena mondială. Astfel, statelor membre mici li se oferă ocazia de a fi pe picior de egalitate cu „marii actori” și de a-și lăsa amprenta asupra politicii europene.

Consiliul este sprijinit de un Secretariat General cu aproximativ 2.800 de funcționari, condus de un secretar general numit de către Consiliu. În plus, acesta stabilește bugetul, pe baza unui proiect preliminar prezentat de către Comisie, fiind necesară aprobarea acestuia de către Parlament.

Consiliul European a fost înființat ca un organism informal în 1974, a devenit o instituție oficială a UE în 2009, când Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare. Primul summit al șefilor de stat sau de guvern ai statelor UE aveau loc în februarie și iulie 1961 ( în Paris și Bonn). Acestea erau summit-uri informale a liderilor Comunității Europene și au fost inițiate din cauza resentimentelor președintelui francez Charles de Gaulle față de instituțiile supranaționale (Comisia Europeană) care dominau procesul de integrare. Reuniunile au fost formalizate în perioada dintre 1974 și 1988. La reuniunea din decembrie 1974 ținut la Paris, urmând o propunere a președintelui francez Valery Giscard d'Estaing s-a convenit că este necesară o implicare politică în „scaunul gol al crizei” și al problemelor economice. Primul Consiliu European, așa cum a devenit cunoscut, a avut loc la Dublin în 10-11 martie 1975 în timpul primei președinții Irlandeze a Consiliului Uniunii Europene. În 1987, Consiliul a fost inclus în tratate pentru prima dată (Actul Unic European) iar rolul lui a fost definit pentru prima dată în Tratatul de la Maastricht. La început aveau loc doar două întruniri pe an, în prezent având loc în medie șase Consilii Europene pe an. Sediul Consiliului a fost stabilit în 2002 la Bruxelles. Unele dintre întrunirile Consiliului European sunt văzute de unii ca puncte de cotitură în istoria Uniunii Europene. Așadar, Consiliul European a existat dinainte de a câștiga statut oficial ca instituție a Uniunii Europene o dată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Astfel, articolul 214(2) din Tratatul de la Maastricht acorda (înainte de a fi amendat de Tratatul de la Lisabona) „Consiliului, întrunit în formatul șefilor de stat și de guvern și acționând cu o majoritate calificată numește persoana ce va ocupa funcția de Președinte al Comisiei Europene. Aceasta fiind prima menționare oficială a Consiliului European în tratate. Tratatul de la Lisabona a acordat Consiliului European personalitate legală și a făcut Consiliul o instituție distinctă față de (obișnuitul) Consiliu al Uniunii Europene (cunoscut și ca Consiliul de Miniștri) și a creat funcția permanentă de președinte al Consiliului. Deși Consiliul Uniunii Europene și-a menținut sistemul de prezidenție rotativă, Consiliul European a creat un nou sistem de desemnare a unei persoane (fără a fi șef de stat sau de guvern) pentru a îndeplini funcția de Președinte pentru doi ani și jumătate.

Consiliul European reprezintă acum conferința la nivel înalt (summit) a șefilor de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene. Primul dintre aceste „summituri europene” a avut loc la Paris în 1961, ele devenind tot mai frecvente începând din 1969. La reuniunea din decembrie 1974 ținut la Paris, urmând o propunere a președintelui francez Valery Giscard d’Estaing s-a convenit că este necesară o implicare politică în „scaunul gol al crizei” și al problemelor economice. În 1987, Consiliul a fost inclus în tratate pentru prima dată (Actul Unic European) iar rolul lui a fost definit pentru prima dată în Tratatul de la Maastricht. Tratatul de la Maastricht (1992) a formalizat rolul acestuia în cadrul procesului instituțional al UE.

Cu toate acestea, Consiliul European este format pentru a reprezenta statele membre UE și nu partidele politice iar deciziile sunt în general făcute în funcție de interesele naționale. Tabelul de mai jos arată numărul de lideri afiliați fiecărui partid și numărul total de voturi pe care îl au.

Consiliul Europei (CoE; franceză Conseil de l'Europe) este o organizație internațională, interguvernamentală și regională. A luat naștere la 5 mai 1949 și reunește toate statele democratice ale Uniunii Europene precum și alte state din centrul și estul Europei. Este independent de Uniunea Europeană, și este diferit și de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene. Consiliul Europei are două dimensiuni: una federalistă, reprezentată de Adunarea Parlamentară, alcătuită din parlamentari proveniți din parlamentele naționale, și cealaltă, interguvernamentală, întruchipată de Comitetul Miniștrilor, alcătuit din miniștrii de externe ai statelor membre.

Congresul Autorităților Locale și Regionale este o instituție a Consiliului Europei, responsabilă cu întărirea democrației locale și regionale în cele 46 de state membre. Acesta este organismul judiciar permanent, care garantează tuturor europenilor drepturile exprimate în Convenția europeană privind drepturile omului. Curtea este deschisă statelor și indivizilor indiferent de naționalitate. Conferința include circa 400 de Organizații Non-Guvernamentale Internaționale. (INGOs). Ea furnizează legături vitale între politicieni și public și aduce vocea societății civile către Consiliul Europei.

Secretarul general este este ales de Adunarea Parlamentară pentru un mandat de cinci ani în fruntea Organizației. El răspunde de planificarea strategică și conducerea programului de lucru și a bugetului Consiliului. Acesta este organismul de decizie al Organizației și este compus din miniștrii afacerilor externe ai fiecărui stat membru, ori din reprezentanții lor diplomatici permanenți la Strasbourg.

Statutul Consiliului Europei prevede suspendarea voluntară, involuntară și excluderea membrilor. Articolul 8 din statut prevede că orice stat membru care a violat în mod serios articolul 3 poate fi suspendat din drepturile sale reprezentative și că Comitetul de Miniștrii poate cere retragerea acestui membru conform prevederilor articolului 7. Consiliul a suspendat în trecut Regatul Greciei în 1967, după Lovitura de stat din 21 aprilie și venirea la putere a Regimului Colonelilor. Federația Rusă a devenit un membru al Consiliului la 28 februarie 1996. În 2014, după anexarea Crimeii și susținerea forțelor separatiste din Ucraina, Consiliul a suspendat dreptul de vot al Rusiei în Adunarea Parlamentară. În retaliere, Rusia a început să boicoteze Adunarea în 2016, iar din 2017 a început să nu mai plătească taxa anuală atribuită fiecărui membru (în cazul ei, de 32,6 milioane de euro, în jur de 7% din bugetul Consiliului de la aca dată). Refuzul plății taxei de participare de către Rusia a coincis cu refuzul plății taxei de către Republica Turcia, ca urmare a controversei privindu-l pe judecătorul turc Murat Arslan. Rusia a considerat că suspendarea sa nu a fost una corectă, cerându-și dreptul de vot înapoi. Aceasta chiar a amenințat că va părăsi Consiliul, în cazul în care drepturile sale nu îi vor fi restituite până la alegerea unui nou Secretar General. Secretarul de la acel moment, Thorbjørn Jagland, a organizat un comitet pentru a găsi o soluție de compromis cu Rusia la începutul lui 2018, acțiune criticată de unii membri ai Consiliului ori de unii academicieni ca fiind cedarea în fața presiunii rusești, în special dacă activitatea comitetului ar rezulta în reinstituirea dreptului de vot. În iunie 2019, Adunarea Parlamentară a votat cu un scrutin de două treimi în favoarea înapoierii dreptului de vot Rusiei (118 voturi pentru, 62 împotrivă, 10 abțineri). La 3 martie 2022, după ce Rusia a invadat Ucrainei, Consiliul a suspendat Rusia pentru violarea statutului organizației și pentru încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului. Suspendarea a blocat Rusia din a participa în Comitetul de Miniștrii, Adunarea Parlamentară, și în Consiliul Statelor Mării Baltice, dar a menținut obligația Rusiei de a respecta și urma Convenția. Pe 15 martie 2022, cu doar câteva ore înainte de ținerea votului pentru a exclude Rusia din organizație, aceasta a inițiat procedura de a o părăsi de una singură. Inițial, delegația rusă dorea să își prezinte părăsirea și să denunțe Convenția Europeană a Drepturilor Omului la 31 decembrie.

Consiliul funcționează preponderent prin intermediul tratatelor internaționale, denumite în cadrul organizației drept convenții.

Puteți urmări în direct sesiunile publice ale Consiliului, în toate limbile UE.

tags: #sarcinile #consiliului #european #in #interiorul #ue

• Cauzele otitei la sugari
• Riscurile consumului de merișoare crude în sarcină
• Analiza Detaliată a Corionului cu Vase Hiperemice
• Centrul Medical Novogyn și contribuția Dr. Jurca
• Tetine Philips Avent pentru hrănire