Sindromul Post-Avort: O Analiză Detaliată a Consecințelor Emoționale și Psihologice

Sindromul post-avort (SPA) a fost descris pentru prima dată în 1985 de către Anne C. Speckhard, o psihologă și terapeută în probleme de familie din SUA. Persoanele afectate de SPA sunt, în primul rând, femeile care au făcut un avort, dar și partenerii lor și personalul medical implicat.

Sindromul post-avort este o formă a tulburării de stres post-traumatic, o boală dizabilitantă care apare în urma unui eveniment terifiant. Procesul decizional prin care persoana alege să facă avortul, procedura chirurgicală prin care trece și faptul că ulterior are sentimente puternice de mâhnire, durere și regret, este în esență destul de traumatic. Ca în orice altă traumă, persoana încearcă să uite sau să nege evenimentul sau să ignore orice durere care ar putea proveni de acolo. Majoritatea persoanelor nu fac legătura dintre starea tensionată pe care o au și experiența avortului. Totuși, la un moment dat, amintirea evenimentului traumatic apare la suprafață, iar realitatea acelei pierderi nu mai poate fi negată.

Simptomele sindromului post-avort nu apar în aceeași perioadă pentru toate femeile și pot fi diferite pentru fiecare caz în parte. Unele se pot manifesta imediat după intervenție, altele mult mai târziu, peste luni sau chiar ani întregi. Victimele sindromului post-avort neagă de multe ori că au făcut o întrerupere de sarcină din cauza vinei și a depresiei asociate cu experiența. Simptomele variază de la o stare de apatie pronunțată la gânduri suicidale și pot declanșa alte tulburări comportamentale precum bulimia, anorexia, autopedepsirea ori consumul de alcool și droguri.

Sindromul post-avort poate presupune o lungă perioadă de recuperare, iar psihoterapia este cea mai eficientă metodă pentru a vindeca simptomele. Fie că apelează la un psiholog, un preot sau un centru specializat pentru acest tip de probleme, femeile cu sindromul post-avort trebuie să-și exprime durerea, frustrarea, vina, resentimentul sau furia și să le găsească o rezolvare înainte ca ele să prindă proporții odată cu trecerea timpului.

Simptomele psihice apărute ca urmare a avortului au fost grupate de consilieri, cu experiență în domeniu, în sindromul post-avort (SPA) sau suferința post-avort. Acesta apare cu întârziere, de aceea nu este ușor de identificat și vindecat.

Simptomele Sindromului Post-Avort

Simptomele descrise în SPA sunt multiple și pot afecta profund starea psihică și emoțională a persoanelor implicate:

Mâhnire și durere

Acestea sunt cauzate de acceptul dat pierderii copilului. Pierderea acestuia trebuie neapărat jelită, ceea ce cere timp și energie. Dacă acest proces nu are loc în mod serios, femeia va deveni apatică, anxioasă, iritată, obosită, acumulând o tensiune psihică tot mai mare. Pe plan fiziologic, depresiile și psihozele pot afecta în sens negativ sistemul imunitar.

Sentimentul de vinovăție

El produce, în prima etapă, un efect depresiv manifestat prin tristețe, plâns nejustificat și pesimism. Mai târziu pot apărea manifestări autodistructive și neîncredere în sine. Vina poate fi tăgăduită sau proiectată asupra altora. Dacă vinovăția este camuflată de mânie, femeia va găsi un țap ispășitor în partenerul ei sau va acuza toți bărbații.

Anxietatea

Este rezultatul recunoașterii propriei agresivități. Un instinct criminal incipient și-a găsit deja expresia în actul avortului și și-ar putea face din nou apariția. Anxietatea poate fi atât de mare, încât să înăbușe orice formă a încrederii în sine.

Dorința de a fi acceptat

Motivația principală a avortului se leagă de întrebarea dacă copilul este dorit sau nu. Implicit va apare îndoiala părinților dacă sunt sau nu acceptați de alte persoane.

Mânia

Apare ca urmare a pierderii copilului, a bucuriei de a crește copilul, a adevăratului sens al vieții, a șansei de a-și vedea continuată viața prin urmași. Mânia poate fi îndreptată asupra copilului (dacă el nu ar fi existat nu ar fi trebuit să se confrunte acum cu aceste sentimente), asupra propriei persoane (pentru contribuția avută), asupra partenerului (pentru lipsa de sprijin sau pentru faptul de a fi impus avortul), asupra lui Dumnezeu (că nu a intervenit), asupra părinților, medicilor, etc.

Răzbunarea

Dacă se consideră doar victime ale avortului, femeile doresc să se răzbune pe cei care le-au convins să avorteze sau pe bărbații cu care au rămas însărcinate.

Reacția după un an de la avort (sindromul aniversării)

Apar mai ales dureri de bazin, iar mânia și durerea sufletească răzbesc la suprafață cu mai mare intensitate.

Sentimentul neîmplinirii

Deseori se manifestă dorința arzătoare de a înlocui copilul pierdut, asociată cu teama că în îngrijirea viitorului copil pot apărea diverse probleme, ceea ce va duce la amânarea sarcinii următoare.

Teama de a deveni părinți

Părinții pot avea convingerea că din cauza pierderii de sarcină nu se pot comporta adecvat ca părinți. Este posibil să se formeze tiparul atașamentului anxios dintre părinte și următorul copil (acesta poate interfera cu abilitatea copilului de a explora mediul și împiedica dezvoltarea lui la potențial maxim).

Neîncredere

Femeia își pierde încrederea în persoanele care au sfătuit-o să aleagă avortul.

Pierderea nevinovăției

O femeie care a avut experiența unui avort va deveni cinică, atât cu ea însăși, cât și cu cei din jur.

Tulburări de somn sau coșmaruri

Ritmul somn-veghe poate fi perturbat. Mai mult, deseori apar vise înspăimântătoare, incontrolabile, care sunt adesea legate de sânge, întuneric, disperare. Unora dintre femei li se pare că aud vocea copilului avortat. Coșmarurile sunt adesea primul semn că mecanismele de apărare s-au prăbușit.

Lipsa de acomodare în relațiile personale (criza de încorporație)

Femeia gravidă trebuie să devină mai blândă și mai flexibilă pentru a accepta prezența noii vieți în trupul ei. Unele femei acceptă avortul tocmai pentru a nu-și leza integritatea psihologică personală.

Criza de identitate a femeii

Prin structura ei, femeia este înzestrată cu chemarea de a fi iubită și a iubi, de a concepe viața și de a o ocroti. Conștientizând că a distrus o nouă viață, identitatea femeii se deteriorează, fiindu-i greu să creadă că mai poate deveni o femeie tandră, iubitoare și grijulie. Drept urmare, va pune cariera profesională pe primul plan sau se va lăsa pradă amărăciunii și durității. Și bărbații pot simți că au eșuat în a-și proteja propriul copil (deci să manifeste și ei o criză de identitate).

Probleme în îngrijirea următorului copil

Femeile cu avorturi în antecedente au mai multe probleme cu creșterea următorului copil, legătura dintre mamă și copil fiind mai slabă. Când copilul plânge, ele vor reacționa cu teamă și neîncredere, uneori chiar cu agresivitate.

Repetarea avortului

Pentru a se răzbuna pe mama ei, care a neglijat-o în copilărie, femeia tinde să repete avortul. Repetarea avortului poate fi văzută și ca o modalitate de a se confrunta cu sentimentele de vinovăție. Pe de altă parte, este dificil să recurgi la avort pentru prima dată.

Suferința post-avort se caracterizează (pe scurt) prin: depresii, sentimente de vinovăție, tristețe, insomnii și vise grele, atacuri de anxietate, frustrare, pierderea respectului față de sine, apariția răcelii emoționale și a pesimismului, pierderea motivației, dereglări sexuale. Câteodată apar și reacții psihotice acute, reacții schizofrenice, psihoze afective, pierderi de memorie, dificultăți de concentrare, pierderea interesului pentru activitățile desfășurate, predispoziție pentru bolile de dependență, schimbări dramatice ale persoanei, predispoziție pentru plâns.

Dacă și tatăl a participat, prin presiunea exercitată, aceste manifestări sunt posibile și la el. De asemenea, pot fi identificate simptome asemănătoare și la personalul medical implicat.

Factori care Pot Agrava Sindromul Post-Avort

Anumiți factori pot contribui la apariția sau agravarea sindromului post-avort:

• Femeile care au deja copii când aleg să facă un avort: aceste femei își iubesc copiii, îi poartă de grijă, îi ocrotesc și fac sacrificii pentru ei. Acest instinct natural de a-și proteja copiii devine, de fapt, un ghimpe pentru mamele care aleg soluția avortului.
• Femeile care își amână avortul până în semestrul II sau chiar III de sarcină (aici se includ și avorturile în scop terapeutic sau din cauza unor anomalii fetale).
• Femeile care au un conflict de valori: sistemul de valori este învățat din diferite surse: familie, cultură și credință. Decizia de a face un avort este adesea în opoziție totală cu etica severă de viață a unor femei.
• Studiile au demonstrat că nu există avorturi fără riscuri. În două cazuri din trei apar sentimente de regret, vinovăție și teamă.
• După avort, femeia se confruntă cu moartea a două persoane: cea care ar fi putut deveni ea însăși dacă ar fi continuat să păstreze sarcina, și persoana copilului din pântecele ei.
• În majoritatea cazurilor, ea nu și-ar fi omorât copilul dacă ar fi avut alături un partener care să o încurajeze și să o protejeze.
• Pierderea suferită are o importanță majoră. Datorită transformărilor hormonale fiziologice din organism apare o deschidere interioară pentru viață. Organismul și-a adaptat funcțiile pentru susținerea a două vieți: a mamei și a fătului. Odată cu întreruperea sarcinii este inhibată funcționalitatea numeroaselor transformări hormonale apărute pentru a fi în ajutorul armonizării vieții mamei și a fătului.
• Mai devreme sau mai târziu, părinții vor fi nevoiți să-și jelească copilul. În cazul unui avort, multe persoane nu recunosc faptul că este vorba despre o pierdere și de aceea nu înțeleg nevoia ca acea durere sufletească să fie plânsă. Această atitudine din partea oamenilor creează un climat care face foarte dificilă plângerea corespunzătoare a durerii.
• Avortul determină o stare psihică ambivalentă în ce privește natura pierderilor. Capacitatea individuală de tolerare a unor nivele diferite de durere emoțională poate întrerupe sau încetini procesul de plângere a durerii.

Procesul decizional prin care persoana alege să facă avortul, procedura chirurgicală prin care trece și faptul că ulterior are sentimente puternice de mâhnire, durere și regret, este în esența sa destul de traumatic. Ca în orice altă traumă, persoana încearcă să uite sau să nege evenimentul sau să ignore orice durere care ar putea proveni de acolo.

Mecanisme de Apărare și Strategii de Coping

Femeile care au trecut printr-un avort pot dezvolta diverse mecanisme de apărare pentru a face față traumei:

• Negarea: Multe femei trec, conștient sau inconștient, de la sentimentul de ușurare direct la negare (credința că avortul nu le-a afectat viața și chiar că nu a avut loc niciodată). Negarea ajută la construirea unei imagini distorsionate a realității și afectează capacitatea de a fi sincer cu tine însuți și cu cei din jur.
• Compensarea: Majoritatea femeilor negociază făcând fapte bune, aderând la o cauză sau devenind mame, asistente, învățătoare, îngrijitoare sau persoane „perfecte”. Multe mame vor să aibă un copil imediat ce au pierdut unul.
• Explicația logică: Este o încercare de justificare a deciziei sau de remediere cu ajutorul rațiunii, în speranța că durerea va dispărea.
• Formarea unei reacții: Este o încercare de a justifica alegerea făcută și de a îngropa sentimentele printr-o implicare activă într-o cauză ce sprijină acele acțiuni.
• Neajutorarea: Această schemă le ajută să le scadă stima de sine și să nu apară sentimentele de culpabilitate. Neajutorarea este unul din mecanismele de apărare cel mai facil.
• Înghețarea emoțională: Aceasta înseamnă diminuarea capacității de a simți, evitarea gândurilor și sentimentelor legate de chiuretaj, chiar imposibilitatea de a plânge.

Pentru a întrerupe ciclul rușinii sau pentru a reacționa la vină într-un mod sănătos, trebuie mai întâi ca femeia ce a suferit avortul să facă distincție între cele două. După ce femeia face deosebirea dintre rușinea și vina ei, următorul pas este acela de a se elibera din strânsoarea rușinii și să înlocuiască minciunile pe care le-a crezut.

Vindecarea implică:

• Recunoașterea sentimentelor: Ea va începe să-și plângă durerea, numind pierderile pe care le-a suferit ca rezultat al avortului. Prin aceasta, va începe procesul de îngropare a trecutului și de deschidere deplină a vieții față de prezent.
• Distincția între vină și rușine: Vina este un sentiment ce-l simte o persoană când conștiința îi este chinuită de o acțiune pe care a făcut-o și care se află în afara sistemului său de valori. Rușinea este un sentiment puternic ce determină pe o persoană să creadă că este lipsită de valoare.
• Gestionarea mâniei: Mânia este o parte validă a procesului de vindecare. Este normal ca femeia să se simtă supărată, mai mult, să se simtă cuprinsă de mânie ca răspuns la sentimentele dureroase pe care i le-a provocat avortul.
• Depășirea depresiei: Cel puțin o parte a depresiei unei femei ce a făcut un avort este un simptom al pierderii rezultate în urma avortului și pe care nu a plâns-o.
• Iertarea: Iertarea înseamnă atunci când o femeie care a făcut un avort nu mai consideră vinovat de avort nici pe sine, nici pe alții.
• Împăcarea cu copilul și cu ceilalți: Prima etapă în încheierea acestei experiențe în ce privește avortul pe care l-a făcut o femeie este împăcarea cu copilașul ei. A doua etapă se referă la împăcarea cu alții.

Psihoterapia post-avort vine în sprijinul femeilor care au făcut întrerupere de sarcină, eliminându-se astfel efectele traumatizante de la nivel emoțional.

Multe femei au impresia că pot face față singure unui avort, dar din punct de vedere psihologic, acest moment rămâne înregistrat ca o experiență traumatizantă. În cazul unui avort spontan, femeia poate rămâne cu un disconfort psihic timp de 6 luni după pierderea copilului, pe când un avort la cerere poate fi resimțit ca un efect negativ chiar și timp de 2-5 ani.

tags: #sindromul #post #avort

• Biberonul Philips Avent pentru o hrănire confortabilă
• Ghid complet ritm cardiac
• Ceaiuri pentru Disconfort Digestiv
• Beneficiile ceaiului de frunze de zmeură
• Introducerea fructelor și legumelor în alimentația bebelușului