Ventilația mecanică este o intervenție esențială pentru susținerea vieții, utilizată pentru a ajuta pacienții să respire atunci când nu pot face acest lucru singuri.
Aceasta se realizează cu ajutorul unui ventilator, un dispozitiv care introduce aer în plămâni, asigurând astfel o oxigenare corespunzătoare a sângelui și eliminarea dioxidului de carbon.
Ventilația mecanică poate fi invazivă, prin intubație (introducerea unui tub în trahee) sau non-invazivă, prin utilizarea măștilor care se fixează pe față.
Este adesea aplicată în situații critice, cum ar fi în timpul operațiilor sau în situații în care funcția pulmonară e redusă.
Ventilația mecanică este o procedură esențială în numeroase situații clinice (urgențele oncologice) în care capacitatea pacientului de a respira autonom este compromisă.
Procedura de ventilație mecanică devine indispensabilă în cazuri severe de hemotorax, acidoză respiratorie acută, hipercapnie, insuficiență respiratorie acută, hantaviroză, pneumonie severă sau sindromul de detresă respiratorie acută (SDRA), dar și în contextul intervențiilor chirurgicale majore care necesită anestezie generală.
În plus, ventilația mecanică joacă un rol important în gestionarea bolilor pulmonare cronice, cum ar fi bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC), sau în tratarea infecțiilor severe, precum sindromul long COVID-19, care pot deteriora grav funcția pulmonară.
Ventilatoarele mecanice asigură o oxigenare adecvată a sângelui și facilitează eliminarea dioxidului de carbon, oferind sprijin vital până la stabilizarea pacientului.
La SANADOR, pacienții primesc îngrijiri la cel mai înalt nivel.
Ventilația mecanică non-invazivă este o metodă de suport respirator care nu necesită intubarea pacienților, utilizând măști sau dispozitive care se fixează pe față pentru a livra aer sub presiune.
Tipurile comune de ventilație non-invazivă includ CPAP, care aplică o presiune pozitivă continuă în căile respiratorii, prevenind colapsul alveolar și înlesnind oxigenarea eficientă, și BPAP, care furnizează presiune pozitivă în două etape, ajustând presiunea aerului în funcție de fazele respirației.
La SANADOR, ventilația mecanică este efectuată cu echipamente performante.
Ventilația mecanică invazivă este o technică esențială utilizată în tratarea pacienților cu insuficiență respiratorie severă, care necesită suport respirator direct prin intubare.
Aceasta implică inserarea unui tub endotraheal, conectând pacientul la un ventilator care controlează fluxul de aer și presiunea.
Uneori, pacienții au nevoie de traheostomie, adică de crearea unui orificiu în trahee, prin care se introduce un tub de traheostomie.
Aceasta este utilă când ventilația mecanică este necesară pe termen lung, cum ar fi în cazul pacienților cu boli respiratorii cronice sau care necesită suport respirator prelungit.
Pregătirea pacientului pentru ventilația mecanică implică mai mulți pași pentru o tranziție sigură și eficientă către suportul respirator.
În primul rând, este necesară evaluarea stării clinice a pacientului, inclusiv a funcției respiratorii și a necesității de ventilație.
Dacă se decide că aceasta este necesară, înainte de a fi conectat la un ventilator mecanic, pacientul trebuie să fie pregătit corespunzător.
Această pregătire include stabilizarea hemodinamică, asigurarea accesului venos și arterial, administrarea de sedative și relaxante musculare, precum și poziționarea adecvată a pacientului.
Spitalul Clinic SANADOR dispune de tehnologie medicală de top, pentru diagnostic avansat și tratament eficient.
Ventilația mecanică se realizează prin conectarea pacientului la un ventilator, un aparat care pompează aer în plămâni.
Acest proces începe cu intubarea pacientului, adică inserarea unui tub endotraheal.
Uneori, în loc de intubație, se utilizează o mască facială pentru a conecta pacientul la ventilator, în cazul ventilației mecanice non-invazive.
La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați.
Îngrijirea unui pacient aflat sub ventilație mecanică este un proces complex, ce necesită monitorizare riguroasă și intervenții precise pentru a asigura siguranța și confortul acestuia.
Personalul medical trebuie să supravegheze constant parametrii vitali, precum frecvența respiratorie și nivelurile de oxigen și dioxid de carbon, ajustând setările ventilatorului în funcție de nevoile specifice ale pacientului.
Menținerea căilor respiratorii libere prin aspirarea secrețiilor este crucială, iar administrarea de medicamente prin tubul respirator poate fi necesară pentru dilatarea căilor respiratorii sau tratarea infecțiilor.
Nutriția este asigurată fie printr-un tub de alimentare, fie intravenos, deoarece pacienții nu pot consuma alimente sau lichide pe cale orală.
Poziționarea corectă și mobilizarea periodică a pacientului sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor, cum ar fi pneumonia sau tromboza.
Durata în care un pacient poate rămâne pe ventilație mecanică variază semnificativ, în funcție de gravitatea afecțiunii care a dus la necesitatea acesteia.
În general, un pacient poate avea nevoie de ventilație mecanică timp de câteva ore, zile sau, în cazuri mai severe, săptămâni sau chiar luni.
La SANADOR, ventilația mecanică este efectuată de medici foarte bine pregătiți.
Ventilația mecanică, deși esențială în multe situații critice, implică riscuri și contraindicații care trebuie gestionate cu atenție.
Introducerea aerului sub presiune excesivă poate provoca leziuni ale plămânilor, inclusiv ruperea alveolelor și pneumotorax, în timp ce presiunea insuficientă poate duce la acumularea excesivă de dioxid de carbon și închiderea căilor respiratorii.
Infecțiile, precum o infecție cu Candida auris, și leziunile căilor respiratorii, inclusiv infecțiile grave cauzate de intubație (pneumonia de ventilație), sunt riscuri importante.
Pacienții sub ventilație mecanică nu pot mânca, astfel că, dacă ventilația durează mai mult de câteva zile, se asigură suport nutrițional prin alimentare prin tub.
La SANADOR beneficiezi de consultații asigurate de medici implicați.
Unii pacienți nu necesită suport respirator complet. Aceștia pot fi tratați cu o mască etanșă, care acoperă nasul sau nasul și gura.
Prin mască se administrează un amestec de oxigen și aer sub presiune, care ajut[ eforturile respiratorii ale pacientului și previne oboseala mușchilor respiratori.
Alte metode includ terapia cu oxigen, ce presupune administrarea de oxigen suplimentar prin intermediul unei măști ori canule nazale, pentru a îmbunătăți oxigenarea fără a afecta mecanica respiratorie.
La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții care necesită ventilație mecanică pe parcursul unor intervenții chirurgicale sau care suferă de insuficiență respiratorie acută sunt monitorizați și îngrijiți atent de o echipă medicală experimentată și bine pregătită.
Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic SANADOR este acreditată la categoria I, nivelul maxim de competență, asigurând servicii de terapie intensivă la cel mai înalt nivel, inclusiv pentru pacienții în stare critică.
Nou-născutul prematur nu este numai un copil cu greutate mică, ci, mai ales, un copil cu imaturitate a tuturor organelor si sistemelor organismului, ceea ce face dificila adaptarea sa la viața extrauterină.
Majoritatea nou-născutilor cu VG sub 34 de săptămâni necesită o formă de suport respirator.
Ventilatia mecanică este o procedură terapeutică invazivă de suport cardiorespirator, care are rolul de a optimiza mecanica pulmonara și oxigenarea tisulara a nou-născutilor cu detresă respiratorie de diverse etiologii, pe primul loc aflandu-se prematuritatea prin deficit de surfactant alveolar.
Ei trebuie să facă față unei oxigenări suboptime a țesuturilor care realizează absorția, digestia și metabolizarea factorilor nutritivi și adesea există o toleranță redusă și la procesarea nutrientilor proveniti din alimentația parenterală.
Modul de administrare a oxigenoterapiei îi face pe nou-născuți să nu poată suge și/sau înghiți alimentația orală.
Ei sunt deci susceptibili de a dezvolta toate complicațiile legate de alimentație, iar nutriția poate altera mecanica pulmonară, deja afectată.
Din cauza stresului postnatal, copiii care necesita ventilație asistată au frecvent nevoi crescute de energie, proteine si alti nutrienți.
Determinarea unei ratii nutritive optime pentru nou nascut vizează cresterea, atât din punct de vedere cantitativ cat și calitativ.
Managementul ventilator al pacientilor a luat în considerare evoluția clinică, monitorizarea saturației de oxigen (SaO2), a presiunii parțiale a oxigenului arterial (PaO2), a presiunii parțiale a dioxidului de carbon arterial (PaCO2) și evaluarea radiologică periodică, urmarindu-se intarcarea cat mai precoce de pe aparatul de respirat.
Toti nou nascutii cuprinsi în studiu au fost alimentați și parenteral, din prima zi de viață, după diferite scheme nutritionale alcătuite din soluții hidro-electrolitice, glucoză 5-10%, soluții de aminoacizi 10%, lipide 20%, în conformitate cu recomandarile ESPGAN (European Society of Paediatric Gastroenterology and Nutrition).
S- au notat toleranța alimentară, evoluția curbei ponderale și durata de ventilație la supraviețuitori.
- Din totalul nou-născutilor cuprinși în studiu, 28 au supraviețuit, 22 au decedat (mortalitate globală de 44%).
- După excluderea maladiilor congenitale de cord și a altor malformații cu impact vital, au rămas 66% supraviețuitori.
In funcție de durata de ventilație, lotul s-a împărțit astfel: 14 nou-născuți au necesitat suport respirator ≤ 3 zile (28%), 15 între 3 și 7 zile (30%), 7 între 7-14 zile (14%), 13 între 14-21 zile (26%) și 1 caz > 1 lună.
Intrucât o mare parte din copiii ventilați ≤ 3 zile au decedat în acest interval de timp, conchid că cei mai mulți copii au fost ventilați aproximativ 14 zile (cea mai mică durată 24h, cea mai lungă 60 zile).
Din punct de vedere al curbei ponderale, cei 7 copii care au redresat curba ponderală la o săptămână au fost dintre cei care au primit alimentația enterală de la 24h și dintre cei cu cea mai scăzută durată de ventilație.
Mai semnificativ însă este ca din cei 50 de copii luați în studiu, 31 au tolerat alimentația în primele 72h (62%) și din aceștia, 21 au supraviețuit (69%) și 10 au decedat (31%).
Dintre cei 19 copii care nu tolerau alimentația la 72h (38%), 9 au fost ventilați peste 3 săptămâni (52%) și 13 nu au supraviețuit (68%).
Din punct de vedere al nutriției parenterale, nou-născuții care, din motive obiective, nu au beneficiat de administrare de lipide intravenos au prezentat o creștere ponderală întârziată și o durată mai lungă de ventilație (peste 14 zile).
Suportulnutritional adecvat îmbunătățește șansele de supraviețuire ale prematurilor și copiilor critici și poate influența prognosticul pe termen mediu și lung al supraviețuitorilor.
Pentru copiii care necesită ventilație asistată, efectul nociv al malnutriției asupra dezvoltării pulmonare, a mușchilor respiratorii și a mecanicii pulmonare este foarte important.
Obiectivul suportuluinutrițional pentru copiii ventilați este de a preveni catabolismul și epuizarea rezervelor de energie endogenă, pentru a realiza acumulare de masă musculară, pentru a stimula vindecarea, creșterea și maturarea plămânilor, creierului și altor organe vitale.
Ratia calorică recomandată pentru un nou născut prematur este de 120-160 kcal/kg/zi pentru a asigura creștere ponderală.
În condițiile respirației asistate, consumul de energie și oxigen este crescut, direct proporțional cu severitatea bolii pulmonare și efortul respirator.
Alimentația enterală este extrem de importantă pentru că furnizează nutrienți care stimulează creșterea și metabolismul, dar au și rolul de a dezvolta structural și funcțional tubul digestiv.
Acest efect este mai pregnant când se folosește LM, care influențează pozitiv răspunsul imun intestinal și reduce complicațiile infectoase și implicit durata de spitalizare.
În cazul nou-născuților asistați respirator însă, alimentația prin gavaj poate să ducă în anumite condiții la scăderea presiunii parțiale a oxigenului.
Acest efect poate apare la volume de lapte ce depășesc 2,5 ml/kg, care conduc la o scădere a volumului tidal (VT) i a capacității reziduale funcționale (CRF).
Soluțiile de nutriție parenterală trebuie să conțină glucoză 5-10% administrată cu un ritm de 4-8 mg/kg/min, aminoacizi 8-10% în doza de 1-1,5 g/kg/zi în primele zile, crescând până la 3-3,5 g/kg/zi după 72h și lipide 20%, initial 0,5-1 g/kg în primele zile, crescând progresiv, cu 0,5 g/kg/zi, până la 3 g/kg/zi, plus adaos de vitamine și minerale.
Rata de infuzie a lipidelor nu trebuie să depășească 0,15 g/kg/min, din cauza incapacitaitii de metabolizare rapidă a lipidelor de către prematur.
S-a demonstrat că prematurii care necesită ventilație asistată beneficiază de administrarea de aminoacizi cât mai curând după naștere, în doze de 2,4 g/kg/zi, care previn deficitele proteice și îmbunătățesc procesele de sinteză.
Intr-un studiu multicentric retrospectiv, inițierea precoce a administrării parenterale de soluții de aminoacizi a fost asociată cu o creștere mai bună în ceea ce privește greutatea, lungimea și circumferința craniană, de la naștere la 36 de săptămâni postconceptional.
Astfel, acești copii trebuie să primească fluidie cât mai curând după naștere. Infuzia initială constă în glucoza 5-10%, într-o proporție de aproximativ 70% din totalul de lichide.
Balanta lichidiana în primele 2-3 zile trebuie să fie negativă pentru a permite reducerea fiziologică a spațiului extracelular.
Sodiul (Na) trebuie adăugat în perfuzie din a doua zi de viață, în doza de 2,5-3 mmol/kg/zi, sub controlul nivelului seric. Potasiul se adaugă tot în a doua zi de viață - 2-2,5 mmol/kg/zi, după ce diureza s-a instituit. Din ziua a treia se crește aportul de lichide, cu precauție pentru nou-născuții cu PCA și risc de enterocolită ulcerativ necrotică. Calciul trebuie suplimentat dacă nou-născutul are semne clinice de hipocalcemie sau concentrația calciului ionic este sub 3,5 mg/dl.
Majoritatea copiilor care sunt ventilați trebuie să primească parenteral aminoacizi, minerale și vitamine cât mai curând după naștere. Alimentația precoce cu LM este cea mai bună intervenție pe care nou-născutul prematur sau normoponderal, dar bolnav, o poate primi. Desi se recomanda precautie în alimentația enterală a nou-născutului ventilat, gavajul cu lapte trebuie încercat dacă abdomenul este suplu, zgomotele intestinale sunt audibile, tranzitul este prezent, folosind volume mici, progresiv crescute, pentru a evita pericolul aspiratei.
Sonda endotraheală (ET) trebuie să fie cu balon, pentru a oferi protecție sigură împotriva aspiratiei. Primul lapte ar trebui să fie LM, 2 ml/kg/3h interval, cu controlul reziduului gastric (RG). Dacă RG e mic/absent se progresează cu 20 ml/kg/zi. Dacă RG este mai mare de 10% din cantitatea introdusă sau decât 1 ml (care din aceste valori e mai mare), alimentația trebuie întreruptă temporar și căutate semne de infecție, EUN, obstructie intestinală.
Ca o concluzie generală, trebuie să remarcăm că dezvoltarea medicinei perinatale a făcut ca tot mai mulți copii cu greutate foarte mică la naștere să supraviețuiască, dar recuperarea lor fără sechele presupune îngrijiri complexe, între care suportul nutrițional postnatal este extrem de important.
Jay.P. Goldsmith, Edward Karotkin - Assisted Ventilation of the Neonate, Ed. Jhon P. Cloherty, Eric C. Eichenwald, Anne R. Stark - Manual of Neonatal Care. Ed. Avroy A. Fanaroff, Richard J. Martin - Neonatal-Perinatal Medicine, Ed. Iulian Lupea - Tratat de Neonatologie, Ed. Bunnell Life Pulse este un întrerupător de flux care folosește o supapă ascuțită care generează un flux de impulsuri cu frecvență înaltă.
Aceste impulsuri rapide de gaz proaspăt generează volume curente care permit ventilația în primul rând în fluxul de curgere și care permite ventilarea chiar când se folosesc volume curente mai mici decât spațiul mort.
Ventilația convențională întotdeauna merge împreună cu ventilația cu jet pentru a genera PEEP. Expirația în HFJV este pasivă datorită reculului elastic.
În timpul ventilației se folosește un adaptor special al sondei endotraheale. Adaptorul are un capăt prin care sunt introduse impulsurile și un capăt care monitorizează presiunile efectuate.
a. Frecvența inițială - 420 bpm este frecvența obișnuită de începere la copii. Se începe cu 360 bpm chiar dacă ne îngrijorează pierderea sau retenția de aer.
b. Timpul inspirator - întotdeauna se utilizează 20 milisecunde pentru timpul inspirator. Niciodată nu va fi crescut timpul inspirator peste 0,02 sec.?
c. Raportul Inspir/Expir - raportul este dependent de frecvență și ajustat în funcție de condiții clinice.
d. PEEP și MAP - monitorizare și ajustări pentru a asigura oxigenare adecvată în HFJV.
e. Ventilația înaltă cu jet funcționează ca un ventilator cu presiune limitată. Astfel, setați PIP și MAP pentru a controla ventilația și a minimiza complicațiile.
f. Volumul curent, delta P și alte variabile - setările se reglează după tabloul de linii directoare și monitorizarea gazelor.
f. Oxigenarea în HFJV este direct proporțională cu MAP, ceea ce este similar cu CMV, însă MAP ar trebui să fie generat în principal de PEEP cu contribuția PIP.
În timpul HFJV, MAP ar trebui să fie determinat în principal de PEEP pentru a evita barotrauma, volutrauma și hipocarbia.
Aceste detalii despre HFJV privesc particularități de adaptare la prematuri și la copii cu detresă respiratorie severă.
Se efectuează radiografie pulmonară la 45-60 min după conversia în Jet. Urmăriți radiografia pentru a evalua volumul pulmonar adecvat (în jur de 9 coaste).
Gazometrie: Verificați gazele sanguine la fiecare 15-20 min după conversia la Jet și ajustați în mod corespunzător.
Necesități practice pentru îngrijirea neonatală ventilată
4. a. Oxigenare inadecvată: Dacă suntem sub volumul pulmonar optim, creșteți PEEP cu 1-2 cmH2O; dacă FiO2 este 1, creșteți cu 2-4 cmH2O. Când creșteți PEEP, de asemenea creșteți PIP în aceeași proporție pentru a păstra volumul curent constant.
b. Oxigenare inadecvată și CO2 adecvat: Dacă CO2 este acceptabil, dar nu și oxigenarea, se crește MAP și se păstrează constant volumul curent și delta P.
c. Oxigenare inadecvată și CO2 prea mic: Se crește PEEP (1-2 cm) dar se păstrează constant PIP.
d. Oxigenare inadecvată și CO2 prea mare: Se cresc ambele MAP și delta P crescând PIP până CO2 devine la un nivel acceptabil.
e. Hiperoxigenare și hipocarbie: Se scade PIP până când CO2 este stabilizat; dacă oxigenarea este încă mare, se reduce concomitent PIP și PEEP pentru a reduce MAP.
f. Oxigenare adecvată și hipocarbie: renunță la delta P scăzând PIP, dar crește PEEP pentru a menține MAP constant.
g. Hiperoxigenare și CO2 adecvat: Renunță la MAP păstrând volumul curent constant (delta P) scăzând PIP și PEEP în același timp.
h. Respirații cu oftat: Respirații convenționale pentru recrutarea alveolară, pentru a crește oxigenarea, fără a folosi în exces PEEP.
i. Atenție: Oxigenarea este direct proporțională cu PEEP (MAP), cu excepția cazului în care plămânul este supradestins. Așezați întotdeauna Jet în așteptare pentru aspirație sau pentru administrarea de surfactant.
După conversie, PIP în respirațiile spontane ar trebui să fie cu 6 cm deasupra PEEP. Se efectuează radiografie pulmonară la 45-60 min după conversia în Jet. Gazometrie: Verificați gazele sanguine la fiecare 15-20 min după conversia la Jet și ajustați în mod corespunzător.
BOALA CRONICA PULMONARĂ: PEEP sau MAP ≤ 10-12 cm H2O cu FiO2 ≤ 0,45 și PIP Jet (<20-22) cu Delta P <10-12.
Apneea - creșterea delta P (PIP), creșterea respirațiilor convenționale 4-6 bpm, sau se va lua în considerare convertirea către ventilație convențională. HFJV nu este un mod optim pentru managementul apneei.
Presiune Servo reprezintă valoarea debitului de gaz sau volumului curent emis de ventilator pentru a realiza PIP ordonat. Presiunea maxima de Servo 22 PSI.
Creșterea Presiunii Servo poate însemna o îmbunătățire a ventilației; verifică gazometria sanguină și pregătiți-vă pentru înțărcare.
Scăderea presiunii Servo poate să apară din cauza dopului sau obstrucției tuburilor, pneumotoraxului, intubației în bronhia dreaptă sau agravării bolii pulmonare.
Respirații cu oftat: rata 3 rpm, PIP = PEEP + 6 cm, IT 0,4 secunde. Crește PEEP păstrând PIP constant; scade delta P, scăzând PIP și ia în considerare creșterea PIP dacă avem nevoie de a păstra MAP constant pentru a preveni atelectazia.
Dacă este hiperinflat doar scade PIP pentru a scădea volumul curent. Scade PIP până CO2 este acceptabil. Dacă este încă hiperinflat, scade PIP și PEEP în același mod. Scade PEEP și PIP în același mod pentru a scădea MAP și a preveni hiperinflația. Crește atât MAP cât și delta P, crescând PIP până când CO2 este acceptabil. Crește delta P prin scăderea PEEP pentru a preveni hiperinflația până la un nivel de CO2 acceptabil.
Respirația asistată la nou-născut este o intervenție medicală utilizată pentru a susține sau înlocui funcția respiratorie atunci când un nou-născut nu poate respira suficient de eficient pe cont propriu.
Pentru unii nou-născuți, acest proces natural poate fi dificil, necesitând ajutor din partea personalului medical.
Există mai multe motive pentru care un nou-născut ar putea avea dificultăți în a respira singur: infecțiile sau inflamațiile pot compromite capacitatea unui bebeluș de a inspira și expira cu ușurință.
Uneori, chiar și bebelușii născuți la termen au nevoie de timp suplimentar pentru a elimina lichidul din plămâni și a se adapta la respirația aerului.
CPAP și canula nazală cu flux înalt (HFNC) sunt două forme comune în această categorie.
Presiunea pozitvă continuă în căile aeriene furnizează un flux continuu de aer, iar HFNC poate prezenta limitări, necesitând monitorizare atentă a potrivirii echipamentului.
Aceasta este o introducere în domeniul ventilației neonatale, iar fluxul tehnic depinde de particularitățile fiecărui pacient și de tipul dispozitivului ales.
tags: #sistem #pentru #suport #respirator #neonatal