Spitalul Brâncovenesc a fost ridicat în București între 28 august 1835 - 14 octombrie 1838, de Safta Brâncoveanu, fiica marelui ban Tudorache Balș și soția banului Grigore Basarab Brâncoveanu, și a funcționat din veniturile de la moșiile donate de ctitoră.
Spitalul a fost gândit de ea pentru oamenii săraci, dar în același timp s-a constituit și ca școală medicală.
Prin testament, Safta Brâncoveanu hotăra ca după ridicarea spitalului, „să-l înzestreze cu averi producătoare de venituri pentru buna funcționare și întreținere a acestui spital.”
Astfel, prin acest testament, a lăsat moșiile: Dăbuleni, Comojeni, Nedeia și Nedeița, Măceșul și Măceșul Mare din Dolj, și dealurile cu viile Cernăteștilor din județul Săcuieni, împreună cu pogoanele, dealurile, viile, bălțile, acareturile, gârlile și veniturile din prețurile arenzilor.
În urma unui incendiu, spitalul a fost grav afectat, și a fost reconstruit între 1880 și 1890 prin soluții arhitectonice moderne, în formă de "U", cu biserica rezidită în interior.
A fost refăcută și cupola, sub care se deschidea o sală imensă, decorată cu busturi, din care se urca pe o uriașă scară de marmură, din care se ieșea în mai multe cabinete și saloane.
După reforma agrară din 1921, când au fost expropriate și moșiile familiei Brâncoveanu, spitalul, rămas fără sursele sale de venituri, a intrat în mari dificultăți financiare.
Pe perioada celui de-al Doilea Război Mondial a funcționat ca spital militar cu 500 de paturi.
În anul 1949, la spitalul Brâncovenesc a fost înființată prima "Clinică de Ortopedie și Traumatologie" din țară, având ca scop organizarea, specializarea și perfecționarea medicilor ortopezi, condusă de Acad. Al. Rădulescu până în 1964 și în continuare de Prof.
După cutremurul din 4 martie 1977, Nicolae Ceaușescu a folosit acest eveniment ca motiv pentru a demola cladirea.
A venit al Doilea Război Mondial și lucrurile au rămas doar pe hârtie până în 1983, când a început construirea Palatului Parlamentului.
În acest scop au fost demolate foarte multe clădiri din cartierul Uranus, inclusiv cu valoare istorică, între care 22 de biserici și Spitalul Brâncovenesc, deși acesta nu se afla pe axa prevăzută pentru Bulevardul Victoria Socialismului.
În 1984, într-o vineri, Ceauseșcu a hotărât să demoleze Spitalul Brâncovenesc și luni 29 martie 1984 a început demolarea.
Spitalul era proaspăt renovat, monument istoric, sălile de operație erau de marmură, dar n-a contat.
"Testamentul Saftei Brâncoveanu" arată că Testamentul Saftei Brâncoveanu rămâne un document-cheie în înțelegerea motivațiilor ctitorului.
Spitalul Brâncovenesc a fost construit între 1835-1838 de băneasa Safta Brâncoveanu, ca un spital pentru nevoiași, "spre mângâierea celor în lipsuri şi nevoi", rămânând timp de decenii un centru filantropic de referință.
Nașterea unei instituții filantropice. Safta Brâncoveanu - între noblețe și credință.
Instalarea spitalului a fost concepută ca un loc de alinare pentru bolnavii săraci, funcționând exclusiv din resursele donate de ctitoare.
În timp, spitalul a depășit granițele unei simple instituții de caritate, devenind un centru medical de elită și un important loc de formare pentru medici și asistenți.
Safta Brâncoveanu s-a născut într-o familie de rang înalt și s-a căsătorit în 1793 cu banul Grigore Brâncoveanu, iar cuplul a adoptat în 1824 o fetiță, Zoe Mavrocordat, nepoata Saftei.
Pe parcursul vieții, soții Brâncoveanu s-au implicat în numeroase acte de binefacere, sprijinind biserica Sfânta Treime din Brașov, mănăstirile Bistrița și Viforâta, precum și reconstrucția bisericii Domnița Bălașa din București.
Moartea lui Grigore Brâncoveanu în 1832 a lăsat un gol imens în viața Saftei, iar după înmormântarea la biserica Sfântul Gheorghe Nou, ea s-a dedicat credinței și faptelor de bine.
La scurt timp după pierderea soțului, Safta Brâncoveanu i-a scris Mitropolitului Veniamin Costache despre dorința de a întemeia un spital pentru cei bolnavi și lipsiți de sprijin.
Planul său era ambițios: nu doar să ridice o clădire medicală, ci să creeze o instituție care să se poată susține singură, având resurse proprii.
După inaugurarea spitalului, în 1840, Safta a ales calea monahismului, retrăgându-se la Mănăstirea Văratec, unde a trăit până la sfârșitul vieții.
A murit în 1857 și a fost înmormântată, așa cum și-a dorit, în curtea bisericii mănăstirii.
În testamentul său, Safta Brâncoveanu a lăsat o avere considerabilă pentru susținerea Spitalului Brâncovenesc, printre bunuri numărându-se moșii întinse, terenuri fertile, vii și clădiri comerciale.
Domeniile Dăbuleni, Comojeni, Nedeia, Nedeița, Măceșul, Măceșul Mare și terenurile Cernăteștilor din Săcuieni asigurau venituri constante, iar casele și magazinele din București contribuiau la întreținerea spitalului.
Safta Brâncoveanu a reglementat clar activitatea instituției, menționând în actul ctitoriei că pacienții trebuie primiți fără deosebire de neam, stare sau religie, iar numărul acestora urma să se adapteze veniturilor anuale.
Spitalul Brâncovenesc a devenit astfel o instituție deschisă tuturor, un model de filantropie și incluziune într-o epocă marcată de inegalități sociale.
De-a lungul decadelor, Spitalul Brâncovenesc a fost un reper al medicinei românești, iar în urma unui incendiu a fost reconstruit între 1880 și 1890, devenind un edificiu modern cu 240 de paturi.
La intrare era o sală decorată cu busturi, iar o scară de marmură ducea către cabinetele medicale și sălile de tratament, semn al eleganței și rafinamentului epocii.
Spitalul a supraviețuit și a înflorit datorită Saftei Brâncoveanu, care a lăsat prin testament moșiile sale și veniturile din prețurile arenzilor de pe ele, pentru a întreține cheltuielile spitalului.
Spitalul a funcționat în timpul celui de al Doilea Război Mondial ca spital militar, iar numărul paturilor a ajuns la 500.
Regele Mihai a decis ca spitalul să devină din nou autonom imediat după război, însă în 1946 este trecut în proprietatea statului la comanda guvernului Petru Groza.
Spitalul cade pradă dorinței lui Nicolae Ceaușescu de a construi în această zonă Casa Poporului.
Povestea Spitalului Brâncovenesc este una dintre cele mai triste din istoria Bucureștilor.
Blestemul Saftei Brâncoveanu este rostogolit în legendele urbane ca avertisment legat de soarta patrimoniului cultural în fața intereselor politice.
Despre demolare s-a spus că a fost o neînțelegere sau o consecință a proiectelor de urbanizare, însă ceasul istoriei a ars, iar clădirea a dispărut în 1984.
Spitalul Brâncovenesc, un simbol al alfabetizării medicale și al filantropiei, este astăzi prezent în memoria colectivă ca exemplu de generozitate și dăruire umană care a supraviețuit timpului.
Moștenirea Saftei Brâncoveanu rămâne în tradiția de a susține medicina, educația medicală și filantropia, iar Arhivele Brâncovenești păstrează fragmente din aceste amintiri.
Istoria completă a românilor: De la Burebista la Marea Unire
- Spitalul Brâncovenesc a fost primul centru medical cu orientare filantropică în București, susținut din venituri ale moșiilor donate.
- Reconstruit între 1880-1890 într-o formă în „U”, cu 240 de paturi, a reprezentat un standard medical în acea perioadă.
- După 1921, exproprierile au afectat serios finanțarea, iar sprijinul regelui Carol al II-lea a fost crucial pentru menținerea funcționării.
- În timpul WWII a funcționat ca spital militar cu 500 de paturi; după război a intrat în proprietatea statului în 1946.
- Demolarea din 1984 a fost pricinuită de proiectele de sistematizare urbană ale regimului comunist.
Moștenire, arhivă și întrebare despre arhiva maternității
Între aspectele esențiale ale istoriei Spitalului Brâncovenesc figurează și dreptul testamentar al Saftei Brâncoveanu, precum și introducerea regulamentelor interioare ale spitalului, o treaptă importantă în organizarea instituției.
Arhiva maternității, dacă există, poate fi căutată în arhivele centrale de sănătate sau la instituțiile muzeale ce păstrează fonduri privind Spitalul Brâncovenesc și istoria medicinei românești, însă detalii exacte despre existența și localizarea arhivei nu sunt menționate în cuprinsul documentelor privind istoria prezentată în text.
Spitalul Brâncovenesc rămâne un reper emblematic al filantropiei, al formării medicale de elită și al luptei pentru conservarea patrimoniului cultural în fața schimbărilor politico-economice ale secolului XX.
Referințe istorice în context
Testamentul Saftei Brâncoveanu este un document-cheie în înțelegerea proiectului ctitorial, iar “Spitalul Brâncovenesc” apare în Monografia Spitalelor Publice din București ca un centru clinic de referință.
Spitalul Brâncovenesc a fost demolat din ordinul regimului comunist în 1984, în contextul demolărilor din cartierul Uranus pentru construirea Centrului Civic.
- Construcția a fost finanțată din moșii donate de ctitor
- Reconstrucția de după incendiu a conferit o imagine modernă a spitalului
- Intervențiile istorice au transformat destinul patrimoniului bucureștean
tags: #spitalul #brancovenesc #arhiva #maternitate
Postări populare:
- Casca ortopedică pentru plagiocefalie la bebeluși: ghid de utilizare și rezultate
- Dezvoltarea bebelușului de 9 luni: cum evoluează greutatea și înălțimea
- Secrete alimentare anti-îmbătrânire a pielii
- Ghid Complet pentru Analiza Sindromului Down Prenatal
- Ideea și dezvoltarea protocoalelor pediatrice naționale în contextul Samsung