Aşa cum lumea noastră pare să se confrunte cu o reconfigurare a sufletului în epoca (post)modernă, începem să înțelegem acest proces urmărind trecerea de la sufletul grecilor la sufletul creștin, care a modelat civilizația europeană, și apoi la formele incipiente ce se conturează azi. În istorie, sufletul a arătat diferit, iar de aceea nu cred în încremenirea sufletului; deci e normal ca azi să arate diferit. De la Homer până la Sf. Augustin, de la Platon la ideile contemporane, sufletul se revelează ca un spațiu de confruntare între rațiune, pasiune și transcendență.
La sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr., drumul sufletului începe, inevitabil, de la Homer, care pentru prima oară ne vorbește de psychè. Pentru Homer, psychè desemnează ceea ce pierde omul atunci când moare sau atunci când este rănit; sufletul este ceva ce, materialicește vorbind, pierde omul atunci când moare. După moarte, psychè supraviețuiește în lumea de jos, în Hades, singura lui zbatere fiind aceea de a redobândi ceva din măreția și calitățile omului pe care l-a părăsit. Vin apoi pitagoreicii care descoperă natura divină a sufletului, iar trupul este pentru ei temnița sufletului. Urmează Heraclit, care realizează prima unificare a sufletului: simțurile reprezintă prima sursă de cunoaștere, iar informațiile sunt preluate de intelectual, care le transformă cu ajutorul sufletului în „logos”.
Dar cea mai mare revoluție a sufletului grec a făcut-o Platon. În Phaidros, Platon descrie sufletul ca fiind un car condus de un vizitiu; vizitiul este rațiunea, calul alb este calul frumos, ascultător, iar calul negru este calul sălbatic, calul rău. Așadar, pentru prima oară, la Platon, sufletul are o natură conflictuală. La Pindar, însă, sufletul luptătorului este un suflet de viteaz, curajos, fără să problematizeze lupta. Marcus Aurelius, ultimul reprezentant de seamă al grecilor, trasează o stoică disciplinare a sufletului, punându-l sub deplinul control al rațiunii (hegemonikon) pentru a obține aequanimitas. Sufletul grecesc se termină odată cu Marcus Aurelius.
Ștafeta este preluată de Sf. Augustin, care în „Confesiuni” descrie pentru prima oară sufletul creștin: nu este un suflet orizontal ce se deplasează pe o cale inertă sau unization vertical spre jos, ci un suflet vertical, îndreptat spre infinit. Sufletul creștin devine astfel cel mai complex suflet, cu rezolvarea problemei transcendenței: raportul dintre Creator și creație rămâne în fond o problemă de natură ontologică și filozofică, iar compația între voința divină și finitudinea omului dă naștere unei tensiuni creative. Preceptele sufletului creștin dăinuie în carnea noastră, însă azi zbaterea pare să fie între compatibilizarea acestui suflet cu ideologiile dominante de azi.
Azi, sufletul pare să piardă din înălțime, din verticalitate, din aspirații; este ca o reîntoarcere la sufletul antic grecesc, în care avem rațiunea și cei doi cai, dar nu mai este ca la greci, unde vizitiul strunea ambii cai. Calul alb reprezintă libertatea, iar calul negru rămâne o forță capricioasă, necontrolată. Pare că ar exista o dictatură a binelui: rațiunea nu mai poate ține în frâu calul alb, iar calul negru se află în penitență permanentă. Întrebarea despre cum va arăta sufletul în viitor rămâne deschisă; în prezent, sufletul (post)modern pare a fi un car dezaxat, în care calul negru încearcă să se elibereze în fața libertății absolute a calului alb.
În continuare, textul se concentrează pe tema embrionului ca subiect de drept la viață, evidențiind modul în care această chestiune reiterează probleme vechi despre jurisdicție, corp și identitate. „De câteva decenii embrionul e în inima actualității și a dezbaterilor contemporane.” Discuția despre embrion ridică întrebări fundamentale: Ce anume este o ființă umană? Din care moment trebuie ea considerată ca atare? Există criterii observabile ale unei schimbări de statut între concepție și naștere? Aceste întrebări au fost puse încă în primele secole ale creștinismului, iar răspunsurile diferă în funcție de tradiția teologică și filozofică a epocii.
Cartea menționează contribuția lui Marie-Hélène Congourdeau, cercetătoare specializată pe istoria religiei și medicinei bizantine, și indică faptul că în 2005 a susținut la Sorbona examenul de habilitare cu o teză despre Embrion și sufletul lui în izvoarele grecesti. Cuprinsul lucrării - Prolog; Cartea I: Epopeea unui suflet; Cartea a II-a: Ireductibilii sufletului neseparabil; Cartea a III-a: Cum vine sufletul în embrion; Concluzie; Epilog - arată o clară articulare între istoria sufletului și problematica embrionului în tradițiile creștine și grecești.
În imaginea generală, Dionysos reprezintă un exemplu cheie pentru înțelegerea prezenței emoției, extazului și simbolicii sufletului în ritualuri, mistere și festivități. Misticile dionisiace au promovat o eliberare parțială a individului, dar au fost în același timp sursa unor critici datorită extravaganelor și deseori violenței lor. Sufletul, în concepția dionisiacă, este în întregime legat de forța naturii, de ciclurile vegetației, de vin și extaz, iar ritualurile sale pot fi văzute ca un preludiu al teatrului clasic grec, unde expresia sufletului se exprimă în forme noi și provocatoare.
- Elemente din sufletul grec: psihē, carul lui Platon, lupta interioară între cai; rațiunea ca vizitiu; corpul ca temniță pentru suflet.
- Transformări în sufletul creștin: transpunerea într-un orizont vertical, direcționat spre infinit; transcendența problemei de cunoaștere; relația Creator-creație.
- Reconfigurarea postmodernă: două componente: libertatea individului și limitările rațiunii; regăsirea în simboluri vechi, dar cu noi interpretări.
Un paragraf care sintetizează cele două teme: începutul unui drum spre o nouă structurare a sufletului, incipientă, cu posibilități multiple, iar viitorul rămâne deschis, în funcție de cum se raportează omul contemporan la tradițiile vechi și la provocările epocii progresului tehnologic și a dezbaterilor etice despre viață, identitate și transcendență.
Structuri și tradiții legate de embrion și suflet în izvoarele grecesti
Cele mai vechi tradiții religioase și filozofice din Grecia antică oferă o ierarhie a sufletului: de la conceperea lui ca parte a trupului în sens otologic, la viziunea sufletului ca entitate separată ce poate supraviețui după moarte; de la interpretările pitagoreice despre suflet ca aspect suprem al ființei, la modalitățile de strunire a acestuia conform învățăturilor platonic- stoice. Dionysos, zeul viței de vie, reprezintă un exemplu de impuls sufletește, cu ritualuri extatice, care contrastează cu idealul grec al armoniei și proporției, dar ce poate anticipa non-lineari ale sufletului în apusul civilizației grecești.
Textul menționează, în mod detaliat, ritualuri și sărbători dionisiace, cum ar fi Oshoforiile, Dionisiile câmpenești, Leneenele și Marile Dionisii; explică și semnificația fiecărei manifestări, inclusiv rolul mistagogilor, ritualuri de purificare și contactul secret cu misterele, precum și impactul asupra literaturii și teatrului elenic. Preasupra acestor ritualuri, Dionysos este văzut ca eliberator și animator al sărbătorilor, dar și ca figura centrală a extazului, care, în contrapartidă cu ordinea elenică, demonstrează o latură a sufletului mereu în căutarea extremei emoționale și spiritului comunității.
Mitul lui Hades și Persefona - Iseult Gillespie
În încheierea fragmentelor, se subliniază că în civilizația grecească, vechile surse despre sufletul și transcendența sa au fost reconfigurate de trecerea la creștinism, reprezentat de Augustin, de evoluția ideilor despre suflet ca centru al cunoașterii și ca obiect al rugăciunii, speculată în felul în care este percepută relația dintre Rațiune și Divin. În tradiția creștină, sufletul nu mai este doar un car sau un obiect atașat trupului, ci o interfață cu infinitul Creator, iar această dinamică a devenit disciplinată într-un mod complex, care, în secolul al IV-lea, d.Cr., deschide o serie de reflecții despre statutul embrionului și despre posibilele sale drepturi viitoare în raport cu conceperea și nașterea.
Consolidări-embrionul, sufletul și drepturile în context contemporan
„De câteva decenii embrionul e în inima actualității și a dezbaterilor contemporane.” Dreptul la viață, atât înainte cât și după naștere, a fost un fapt recunoscut de-a lungul veacurilor, însă avortul a redefinit statutul embrionului. Întrebările despre natura ființei umane, momentul în care devine o entitate cu drepturi, și criteriile observabile ale schimbării de statut între concepție și naștere rămân centrale în dezbaterea bioetică.
Autorii și savanții citați în arhiva acestei lucrări, precum Marie-Hélène Congourdeau, contribuie la demersul de înțelegere a embrionului în contextul civilizației grecesti, roman-creștine și contemporane. Cartea oferă o cronologie și o analiză a tensiunilor dintre tradițiile sufletului, medicina modernă, etici, și credințe teologice. În această privință, se propune o „gândire creștină asupra embrionului și a sufletului lui în izvoarele grecesti” ca o punte între vechile reflecții și provocările actuale.
Astfel, embrionul nu este doar o entitate biologică, ci devine, în cadrul dezbaterilor etice, o oglindire a spațiilor de înțelegere a sufletului ca formă în care transcendența poate fi interpretată și reconfigurată în epoca postmodernă. Întelegerea sufletului în tradiția creștină, cu rezolvările sale despre transcendență și raportul cu Creatorul, poate oferi un cadru de reflecție pentru modul în care societatea contemporană abordează limitele vieții și statutul embrionului.
În final, prezentul material sugerează o continuitate între sufletul grec, sufletul creștin și discursul modern despre embrion, sugerând o reconfigurare în formă incipientă, cu potențial de desăvârșire a „operei” sufletului în viitor. Serile Eleusis, ritualurile dionisiace, filosofia lui Platon, rațiunea stoică a lui Marcus Aurelius, și teologia creștină oferă o hartă complexă a sufletului ca motor al vieții umane, a cunoașterii și a sensului transcendent, care poate ghida înțelegerea embrionului în contextul actual.
tags: #sufletul #greciei #embrionul #occidentului
Postări populare:
- Caracteristici esentiale ale caruciorului bebe cu husa impermeabila
- Autodiversificarea conform BLW: ce înseamnă pentru părinți
- Vedere încețoșată în timpul sarcinii: cum influențează hormonii ochii
- Genicologia vs. ginecologia: ce trebuie să știți
- Numărul de adolescente care avortează în România: tendințe, factori și perspective