Tahipneea tranzitorie a nou-născutului este o afecțiune benigna si autolimitanta, care apare ca urmare a unei reabsorbtii incomplete sau inadecvate a lichidului pulmonar, care duce la un schimb insuficient de gaze (oxigen si dioxid de carbon).
Dr. Dr. Bineinteles, procentul creste cu cat copilasul este mai mic si mai prematur pentru ca exista o resorbtie incompleta si inconstanta a lichidului pulmonar.
In mod normal, plamanii sunt plini de lichid in timpul vietii intrauterine.
„Neonatologia e o specialitate destul de tacuta, pentru ca bebelusii au niste nevoi speciale si ne bazam foarte mult pe limbajul non-verbal.
„Diagnosticul se pune pe baza mai multor criterii.
Primul e anamnestic, care ne ajuta sa identificam factori de risc si aici vorbim de factorii maternali - diabetul zaharat la mama, astm bronsic, medicatie luata in timpul sarcini, ruperea prematura a membranelor, nasterile multiple sau unice, un travaliu precipitat sau foarte prelungit si factorii de risc fetal, care pot sa ne arate greutate in crestere intrauterina, o prematuritate, o postmaturitate.
„De obicei, tahipneea tranzitorie este autolimitata si benigna, adica e obicei e autolimitata si benigna, are o variabilitate intre 2 si 5 zile.
„In general, aceasta nu duce la afectiuni ulterioare, au prognostic destul de bun, cu vindecabilitate de 100%.
Tahipneea este un termen care desemnează o respirație rapidă și superficială, caracterizată printr-un număr crescut de respirații pe minut.
În mod obișnuit, un adult sănătos respiră între 12 și 20 de ori pe minut.
Când frecvența respiratorie depășește acest interval, vorbim despre tahipnee.
Tahipneea nu este o boală în sine, ci un semn clinic, care poate apărea în contexte variate, atât în mod fiziologic, cât și în cazul unor afecțiuni.
Printre investigațiile care pot fi recomandate pentru a descoperi cauza care provoacă tahipnee se numără și radiografia pulmonară.
La SANADOR beneficiezi de analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect.
Tahipneea apare atunci când organismul încearcă să compenseze un dezechilibru între oxigen și dioxid de carbon.
Alte cauze includ intoxicațiile, supradozajele medicamentoase sau afectarea centrilor respiratori din creier.
Cazurile de tahipnee la copii sau la adulți pot fi însoțite de dificultăți de respirație (dispnee), senzație de aer insuficient sau chiar de dureri toracice.
În cazurile în care nivelul de oxigen scade semnificativ, pot apărea semne de cianoză, adică o colorație albăstruie sau cenușie a buzelor, unghiilor sau pielii.
În formele mai severe, pot apărea simptome asociate cu accelerarea respirației, precum oboseala accentuată și incapacitatea de a vorbi în propoziții complete.
La nou-născuți, semnele care însoțesc adesea o tahipnee tranzitorie sunt dilatarea nărilor, gemete respiratorii, retracții intercostale.
Regiunea periorală poate deveni albăstruie, indicând oxigenare deficitară.
Diagnostic și investigații în tahipnee
SANADOR dispune de tehnologie medicală de ultimă generație, pentru diagnostic avansat și tratament eficient.
Tahipneea apare atunci când organismul încearcă să compenseze un dezechilibru între oxigen și dioxid de carbon.
Alte cauze includ intoxicațiile, supradozajele medicamentoase sau afectarea centrilor respiratori din creier.
Diagnosticul de tahipnee începe cu o evaluare clinică atentă, care urmărește stabilizarea pacientului, mai ales când accelerarea respirației afectează oxigenarea.
Ulterior, anamneza și examenul fizic oferă indicii importante.
Medicul va investiga prezența unor boli respiratorii cunoscute, infecții recente sau expuneri care pot explica tahipneea.
Pentru a identifica cauza exactă, medicul recomandă investigații suplimentare. Radiografia toracică ajută la depistarea afecțiunilor pulmonare sau a unor complicații, iar gazometria arterială evaluează oxigenul și dioxidul de carbon din sânge, oferind informații despre echilibrul acido-bazic.
Analizele de sânge pot indica prezența infecțiilor, anemiei sau dezechilibrelor metabolice care pot provoca tahipnee.
La sugari și copiii mici, tratamentul pentru o tahipnee tranzitorie constă în administrarea oxigenului prin mască sau canulă nazală, pentru a corecta frecvența respiratorie crescută și a asigura o oxigenare adecvată.
Tratamentul specific pentru tahipnee include abordarea bolii de bază.
În cazul bolilor cronice respiratorii, precum astmul sau BPOC, medicul prescrie bronhodilatatoare inhalatorii, care relaxează musculatura căilor respiratorii, facilitând trecerea aerului spre alveole.
Prevenția în tahipnee depinde în mare măsură de controlul și gestionarea cauzelor care pot declanșa accelerarea ritmului de respirație.
Printre acestea se numără evitarea alergenilor și a factorilor iritanți, precum fumul de țigară, dar și practicarea regulată a exercițiilor fizice, pentru creșterea rezistenței respiratorii.
La SANADOR, problemele respiratorii sunt gestionare printr-o abordare multidisciplinară, care include consultații de cardiologie, pneumologie, boli infecțioase, iar în cazul micilor pacienți și consult de pediatrie.
În funcție de specificul fiecărui caz în parte, consultația este urmată de analize de laborator, probe respiratorii funcționale sau investigații imagistice performante, realizate cu echipamente de ultimă generație.
Tratamentul este individualizat, pentru ameliorarea rapidă a simptomatologiei, prevenirea complicației și managementul corect al afecțiunii care a provocat tahipneea.
În cazul unor urgențe medicale, pacienții cu dificultăți de respirație se pot adresa către Compartimentul de Primiri Urgențe de la Spitalul Clinic SANADOR, pentru o evaluare medicală promptă.
Tahipneea în context neonatal și detailuri legate de detresă respiratorie
Tahipneea reprezintă respirația rapidă și superficială.
Dacă ritmul respirator devine brusc rapid, apoi revine la normal, se numește tahipnee tranzitorie.
Condiția este dezvoltată din cauza mai multor afecțiuni medicale.
Tahipneea poate afecta adulții, dar și sugarii.
Apare frecvent în rândul sugarilor care s-au născuț prematur sau în rândul adulților cu afecțiuni respiratorii precum astm și boală pulmonară cronică obstructivă.
În mod normal, respirația rapidă apare în timpul exercițiilor fizice intense, dar tahipneea poate să apară și în repaos.
Tahipneea poate fi semnul unei urgențe medicale.
Dacă experimentați astfel de probleme de respirație sau dacă observați o respirație accelarată la copil, sunați la 112 sau mergeți imediat la cea mai apropiată unitate de urgență.
Vă puteți da seama dacă ritmul respirator este prea rapid acasă, numărând câte respirații se produc pe durata unui minut.
Ritmul normal de respirație pentru un copil este, în funcţie de vârstă, până la 40 de respirații pe minut, în timp ce la adulți frecvența respiratorie normală este de 12 până la 25 de respirații pe minut, în stare de repaos.
La un nou-născut, tahipneea tranzitorie apare la o frecvență respiratorie mai mare de 44 de respirații pe minut.
Detresa respiratorie a nou-născutului, numită și boala membranelor hialine, este o complicație des întâlnită la prematuri, mai ales la copiii născuți înainte de săptămâna 34 de sarcină, dar poate să apară și în cazul unor bebeluși născuți la termen.
Detresa respiratorie reprezintă o formă de insuficiență respiratorie amenințătoare de viață, care reduce aportul de oxigen în organism.
În cazul bebelușilor, aceasta poate apărea din cauza unor afecțiuni pulmonare sau infecții prezente la naștere.
Sarcina trebuie monitorizată cu regularitate, pentru a descoperi din timp eventuale complicații.
Deși denumirile sunt similare, această formă de insuficiență respiratorie la copii este diferită de sindromul de detresă respiratorie acută, care afectează bolnavii în stare critică.
Tahipneea reprezintă unul dintre cele mai comune semne ale detresei respiratorii.
Aceasta este definită de o frecvență respiratorie mai mare de 60 de respirații pe minut, în timp ce ritmul respirator normal la nou-născut este de 30-60 de respirații pe minut.
Tahipnee tranzitorie a nou-născutului: Este cea mai frecventă cauză a detresei respiratorii la copii și apare mai des în cazurile în care mama prezintă astm bronșic.
Afecțiunea apare din cauza acumulării de fluid la nivelul plămânilor fătului;
Sindrom de detresă respiratorie: Apare în contextul deficienței de surfactant, o substanță care permite expandarea plămânilor pentru a respira normal.
Plămânii fătului încep să producă acest lichid în săptămânile 24-28 de sarcină, în săptămâna 34 prezentând o cantitate suficientă.
Din acest motiv, nașterea copilului mai devreme de săptămâna 34 se asociază cu detresă respiratorie;
Sindrom de aspirație a meconiului: Meconiul reprezintă primele materii fecale ale bebelușului și conține pigmenți biliari, lichid amniotic, enzime pancreatice, mucus și epitelii descuamate.
Aspirația meconiului apare în cazul bebelușilor născuți la termen sau peste termen, atunci când aceștia respiră lichid amniotic amestecat cu meconiu înainte sau în timpul nașterii.
Aceasta substanță este toxică pentru plămânii bebelușului;
Infecții neonatale: Detresa respiratorie poate apărea din cauza pneumoniei congenitale și a septicemiei, componentă a răspândirii infecției în întregul organism.
Câțiva dintre agenții patogeni care pot afecta nou-născuții sunt streptococii de grup B, Escherichia coli (infecție cu Escherichia coli), Staphylococcus aureus.
Oligohidramnios.
Pneumotorax: Apare atunci când se acumulează aer în spațiul dintre plămâni și peretele toracic.
Analize de sânge: Pot include hemoleucograma completă, analiza gazelor din sânge (pentru a stabili gradul de hipoxemie), glicemia sau teste de laborator pentru depistarea infecțiilor;
Pulsoximetria: Detectează rapid saturația scăzută de oxigen.
Tratamentul pentru boala membranelor hialine poate fi inițiat încă dinaintea nașterii, dacă există suspiciunea de travaliu prematur înainte de săptămâna 34 de sarcină.
Tratamentul postnatal se efectuează în Secția de Terapie Intensivă neonatală.
În cazurile ușoare, poate fi nevoie de oxigen suplimentar, administrat cu ajutorul unei măști sau a unor canule nazale.
În cazurile severe, însă, este necesară ventilația mecanică endotraheală.
Aceasta presupune inserarea unui tub în trahee, prin nas sau gură, care este conectat la un ventilator ce furnizează oxigen.
Un alt tip de terapie folosită pentru a asigura suport respirator este presiunea pozitivă continuă în căile respiratorii (CPAP), un tip de ventilație non-invazivă, care menține căile aeriene deschise.
Aceasta poate reduce nevoia de ventilație mecanică și nu se asociază cu leziuni pulmonare.
Cauzele detresei respiratorii trebuie, de asemenea, tratate.
Durata de spitalizare depinde de evoluția stării de sănătate și de gradul de prematuritate.
Prin tahipnee se descrie o patologie definita printr-o frecventa respiratorie mai mare decat cea considerata normala.
In unele cazuri, o persoana cu tahipnee nu sufera de o anumita afectiune.
De exemplu, acest fenomen este absolut firesc in contextul practicarii de exercitii fizice, pentru ca organismul are nevoie de o cantitate mult mai mare de aer pentru a-si asigura perfuzarea.
In alte circumstante, frecventa respiratorie poate creste ca urmare a unei patologii sistemice, care afectează fie sistemul respirator, fie intregul organism, cum ar fi cetoacidoza diabetica.
Frecventa respiratorie normala a unui adult este de 12-20 de cicluri respiratorii per minut.
Cand cineva are tahipnee, frecventa respiratorie creste semnificativ, putand ajunge chiar si la numarul de 35-40 de cicluri respiratorii.
Deseori, pacientul cu tahipnee sustine ca nu poate respira cum ar trebui si „nu are suficient aer”, chiar daca aceste cicluri respiratorii sunt evidente.
La copil, numarul de respiratii pe minut poate fi mult mai mare.
In randul nou-nascutilor, tahipneea este o problema care poate fi evidenta imediat dupa nastere.
Un remediu recomandat de farmacistii Catena este Benesio Strescalm.
Uneori, prin tahipnee se intelege simptomul primar al unei boli pulmonare restrictive.
Persoana, in mod involuntar, va incerca sa compenseze lipsa aportului suficient de aer prin angajarea si a muschilor respiratori accesorii in actul respiratiei.
Deseori, persoanele care sufera de patologie pulmonara restrictiva au tendinta de a suspina, a ofta, procese care au rolul de recruta si volume mai mari de aer.
Aceste mecanisme compensatorii functioneaza pentru a maximiza schimburile de gaze la nivelul plamanilor bolnavi.
Este foarte important de facut diferenta intre „tahipnee” si „hiperventilatie”.
In primul caz, este vorba despre o respiratie rapida si superficiala, pe cand in al doilea respiratia, desi este rapida, este una profunda, care reuseste sa asigure schimbul eficient de gaze.
De asemenea, atat in caz de tahipnee, cat si de hiperventilatie, este vorba despre o acumulare de dioxid de carbon atat la nivel pulmonar, cat si la nivel sanguin, ceea ce poate duce la complicatii majore.
Intrucat acest gaz se acumuleaza in exces in sange, ii scade pH-ul, facandu-l acid.
Principalii factori de risc asociati cazurilor de tahipnee depind, in primul rand, de etiologia de baza.
Spre exemplu, diabetul, cu posibila complicatie de cetoacidoza diabetica, este frecvent o cauza de tahipnee, iar supraponderabilitatea si consumul excesiv de glucide reprezinta factorii de risc cei mai importanti.
Pacientul cu tahipnee, pe langa faptul ca are o respiratie mai rapida decat in mod normal, poate acuza si dispnee (senzatia lipsei de aer si respiratie dificila).
De asemenea, deseori sustin faptul ca „nu au suficient aer”, indiferent de cat de profund ar inspira.
La examinare fizica, pacientul cu tahipnee se poate prezenta cu degete sau buze cianotice, iar utilizarea muschilor accesori si pe cei ai pieptului pentru a respira este adesea observata.
Persoanele cu tahipnee au si tendinta de a ofta, de a inspira profund la intervale regulate, scotand un sunet caracteristic.
De retinut este faptul ca prin tahipnee intelegem un simptom, nicidecum o patologie in sine.
In astfel de conditii, anumite boli duc la tahipnee.
Exista mai multe teste folosite in practica clinica pentru a identifica patologia de baza, respectiv cauza tahipneei: teste de oximetrie si masurarea gazelor din sangele arterial, radiografie toracica, CT-ul toracic, teste functionale pulmonare, cu masurarea glicemiei, nivelului de electroliti, ECG-ul, RMN-ul si altele.
Dozarea gazelor sangvine arteriale este esentiala pentru a estima continutul in oxigen si dioxid de carbon al sangelui, ceea ce poate ajuta la determinarea pH-ului, anomaliilor metabolice.
Un pH acid ridica suspiciunea de acidoza, iar potentialele cauze pot fi cetoacidoza diabetica, alaturi de cetoacidoza lactica sau encefalopatia hepatica.
Masurarea glicemiei poate exclude sau poate confirma cetoacidoza diabetica.
Investigatiile imagistice ale toracelui pot evidentia cauzele de natura pulmonara (pneumotorax, pneumonie, fibroza chistica, BPOC si altele).
Tratamentul pentru tahipnee se individualizeaza in functie de etiologia subiacenta.
Asadar, este necesar ca medicul specialist sa se asigure, in primul rand, ca a diagnosticat cu certitudine care este motivul fenomenului de tahipnee.
In cazurile severe de tahipnee, poate fi necesara oxigenoterapia non-invaziva, care ar implica, in functie de caz, purtarea unei masti de oxigen, a unui tub nazal sau ventilatia mecanica.
Astfel de terapii sunt esentiale in cazurile deosebit de severe, care nu raspund la tratament obisnuit si care ridica riscuri de complicatie.
Uneori, persoanele cu tahipnee urmeaza programe specifice de reabilitate pulmonara si fizioterapie, intr-un mediu controlat care are rolul de a asigura faptul ca, incetul cu incetul, functia pulmonara este restabilita.
Desi fenomenul de tahipnee poate aparea si ca urmare a unor circumstante normale (activitatea fizica), exista si cauze patologice pentru tahipnee care pot ridica ingrijorari.
Acest simptom are potentialul de a fi un semn al sepsisului si acidozei (cetoacidoza diabetica, acidoza metabolica).
Pacientii cu probleme pulmonare deseori manifesta tahipnee (pneumonie, embolie pulmonara, fibroza chistica, BPOC, pleurezie).
Insuficienta cardiaca congestiva este, de asemenea, o cauza frecventa de tahipnee si, daca nu este gestionata optim, poate evolua spre insuficienta cardiaca deosebit de grava.
Respirația dificilă este un motiv foarte des întâlnit în cadrul internărilor în secția TINN.
După naștere, copilul, din anumite motive, are probleme cu respirația.
• Copilul are vizibil mișcări toracice anormale, cum ar fi depresia (retracțiile) toracică intercostal, deasupra claviculelor sau sub nivelul ultimelor coaste, sau chiar o poziție anormală, mai mult bombat, ce pare blocat în inspir.
Uneori nu este nevoie de tratament și copilul trebuie doar să fie supravegheat îndeaproape, alteori poate fi o mare urgență.
• Oxigenul poate fi necesar la anumite concentrații.
• Poate fi necesară respirația asistată. Aceasta este o metoda de a ajuta plămânii copilului cu supliment de oxigen, presuri în inspir și expir, ce se repetă în timp, ciclic, sau mai complicat, foarte frecvent, cu volume foarte mici administrate și scoase din plămân.
Acest lucru se întâmpla aproape întotdeauna la prematuri și, în general, cu cât este copilul mai puțin matur cu atât mai frecvent și mai sever este sindromul de deresă respiratorie.
Acest sindrom NU este o boală. Este rezultatul lipsei unei substanțe (numiți agenți tensioactivi) care in mod normal este prezentă în plămânii copiilor maturi (peste 36 de săptămâni) și este necesară pentru menținerea expansiunii plămânilor (a respirației).
Acest sindrom poate fi prezent și la copilul la termen, frecvent la cei născuți prin operație cezariană, la "rece" sau fără începerea travaliului, cu predilecție la băieți.
Prematurii cu vârsta de peste 32 de săptămâni de gestație nu au, de obicei, SDR sever.
În plus, o cantitate mică de surfactant artificial poate fi administrată la naștere sau în câteva ore de la naștere în plămânii copilului pentru a-i ajuta să se extindă, să nu se colabeze și să se contracte mai ușor.
Aceasta depinde în cea mai mare parte de vârsta gestațională și parțial de severitatea sindromului.
Sumar și concluzii operaționale
Tahipneea este o manifestare reprezentata de cresterea frecventei respiratorii peste valoarea normala specifica adultului, care este cuprinsa intre 12 si 20 respiratii normale pe minut sau peste 44 respiratii pe minut la copil.
Cresterea frecventei respiratorii in conditii fiziologice este favorizata de efectuarea antrenamentelor sau activitatilor solicitante, insa in aceasta situatie tahipneea se remite spontan dupa incetarea exercitiilor fizice.
Cuprins
Cauze tahipnee
Valori normale respiratii/minut
Diferenta dintre tahipnee si dispnee
Tahipnee la copii
Diagnostic
Tratament tahipnee
Sumar:- Tahipneea este caracterizata prin cresterea frecventei respiratorii peste valorile normale.- Cauzele includ afectiuni respiratorii si metabolice, intoxicatii sau reactii alergice.- Diagnosticul se face prin investigatii medicale corespunzatoare.- Tratamentul este specific pentru fiecare cauza, dar poate necesita internare in cazuri severe.
Sindromul de detresă respiratorie neonatală (SDNR) vs. tahipneea tranzitorie a nou-născutului (TTN)
Cauze tahipnee principale la copii și adulți
Principalele patologii care evolueaza cu aparitia tahipneei la copii si adulti sunt reprezentate de: Sepsis, Cetoacidoza diabetica, Afectiuni respiratorii de tipul pneumoniilor, embolism pulmonar, revarsat pleural, fibroza chistica, boala pulmonara cronica obstructiva BPOC, Intoxicatia cu monoxid de carbon.
Reactiile alergice, starile anxioase si aspiratia accidentala de corpi straini, reprezinta alte conditii medicale care pot asocia tahipnee.
La copil, frecvența respiratorie normala se determina in repaus, prin observarea miscarilor cutiei toracice specifice inspirului/expirului si variaza in functie de varsta dupa cum urmeaza: Nou-nascut 30-35 de respiratii pe minut; Sugar 6 luni 25-40 de respiratii pe minut; Copil mic 2 ani 25-35 de respiratii pe minut; Copil 6 ani 18-25 de respiratii pe minut; Copil 10 ani 17-23 de respiratii pe minut; Copil 12 ani 12-20 de respiratii pe minut.
Diferenta dintre tahipnee si dispnee: Tahipneea este reprezentata de respiratii rapide si superficiale si se diferentiaza de dispnee manifestata prin respiratii rapide si profunde care determina ventilatie pulmonara crescuta.
Tratament și recomandări
Tratamentul pentru tahipnee se etiologic si se adreseaza cauzei care induce aparitia acestei manifestari.
Tahipneea din cadrul sindromului de detresa respiratorie a prematurilor poate fi ameliorata prin administrarea de steroizi in ziua precedenta nasterii, urmata de a doua doza la cateva zile de viata ale nou nascutului.
Tahipneea tranzitorie a copilului beneficiaza de tratament suportiv cu oxigen si in anumite situatii poate necesita internare in sectia speciala de neonatologie in cazul nou nascutilor.
Tahipneea indusa de febra este remediata dupa administrarea de antitermice, iar cresterea frecventei respiratorii asociate starilor de deshidratare este remisa dupa substituirea corespunzatoare a deficitului hidric prin aport oral de lichide sau parenteral cu solutii perfuzabile.
Asdară, astmul care asociaza tahipnee beneficiaza de tratament bronhodilatator inhalator, in timp ce infectiile bacteriene ale tractului respirator si starile septice care evolueaza cu cresterea frecventei respiratorii sunt tratate cu antibiotice specifice germenului patogen care le induce aparitia.
Patologiile metabolice de tipul diabetului zaharat necesita administrare de insulină sau antidiabetice orale pentru prevenirea apariției dezechilibrelor manifestate prin cetoacidoza.
Anomaliile cardiace congenitale care determina cresterea frecventei respiratorii si sunt amenintatoare de viata beneficiaza de tratament chirurgical specific.
Daca va confruntati cu dificultati de respiratie, adresati-va cat mai repede unui serviciu medical pentru un consult de specialitate.
Instrucțiuni de siguranță pentru familie
Acest lucru se intampla aproape întotdeauna la prematuri și, în general, cu cât este copilul mai puțin matur cu atât mai frecvent și mai sever este sindromul de deresă respiratorie.
Detresa respiratorie la nou-născut este o urgență medicală care necesită intervenții rapide și evaluare specializată.
tags: #tahipnee #tranzitorie #cezariana
Postări populare:
- Infertilitatea și homeopatia: rezultate din studii recente
- Screening genetice după 13 săptămâni: riscuri mici sau mari și interpretarea rezultatelor
- Anca Serea și alegerile alimentare sănătoase pentru familie
- Coordonarea ovulației cu endometrul: mecanisme hormonale explicate
- Caracteristici și beneficii ale inseminării cu eliberare lentă a spermei