Un ţesut este o grupare permanentă de celule interdependente care îndeplinesc aceeaşi funcţie sau acelaşi grup de funcţii. Clasificarea ţesuturilor vegetale se face după forma celulelor: parenchimatice (celulele sunt sferice şi prezintă numeroase spaţii intercelulare) şi prozenchimatice (celulele au formă dreptunghiulară şi nu există spaţii intercelulare între ele). După gradul de diferenţiere a celulelor, ţesuturile sunt meristemematice (embrionare) şi definitive.
Meristemele: ţesuturi embrionare cu potenţial de creştere
Meristemele, denumite şi ţesuturi embrionare, sunt ţesuturi ale căror celule nu sunt diferenţiate, fiind primele ţesuturi apărute din celula-ou. După formarea sa, celula-ou începe să se dividă, formând primele ţesuturi, meristemele primordiale, sau promeristemele. Celulele meristematice au o mare capacitate de diviziune. Din meristemele primordiale, prin numeroase diviziuni, iau naştere meristemele primare. Cu timpul, celule acestor ţesuturi încep să se diferenţieze, începând să îndeplinească anumite funcţii. Astfel se formează ţesuturile definitive.
Ţesuturile definitive sunt ţesuturi ale căror celule s-au diferenţiat pentru exercitarea unei anumite funcţii şi şi-au pierdut capacitatea de diviziune. Dar meristemele primare nu dispar complet, ele continuă să existe în vârfurile rădăcinii şi tulpinii ajutând la creşterea în lungime a plantei. Pentru creşterea în grosime a plantelor există meristemele secundare. Meristemele secundare se formează printr-un proces de rediferenţiere a celulelor ţesuturilor definitive. Aceste celule se rediferenţiază redobândind capacitatea de diviziune şi astfel ajută la creşterea în grosime a plantei. Meristemele primare sunt dermatogenul, din care se formează epiderma, periblemul, din care se formează scoarţa primară şi pleromul din care se formează cilindrul central.
Ţesuturi de apărare şi ţesuturi fundamentale
Ţesuturile de apărare îndeplinesc funcţia de protecţie. Epiderma este un ţesut de apărare format dintr-un singur strat de celule, care acoperă tulpina şi frunzele. Celulele epidermei au pereţi groşi, cutinizaţi şi uneori cerificaţi, impregnaţi cu SiO2. Aceste particularităţile pereţilor celulari le permit protecţie sporită împotriva factorilor de agresiune din mediu. Datorită cerificării, pereţii celulari sunt impermeabili, protejând planta de pierderi de apă prin transpiraţie, dar şi pentru gaze respiratorii. Pe suprafaţa epidermei există stomate, care permit transpiraţia şi schimbul de gaze.
Rizoderma este epiderma rădăcinii, dar spre deosebire de aceasta are funcţia de absorbţie a sevei brute (apă şi săruri minerale). Absorbţia sevei brute se face prin perişorii absorbanţi prezenţi pe suprafaţa Rizodermii. Velamen radicum este un tip de rizodermă multistratificat, specific plantelor epifite. Exodermul şi endodermul sunt două ţesuturi de apărare specifice rădăcinii; endodermul poate fi numit strat amilifer datorită faptului că celulele sale sunt bogate în amidon. Cambiul suberofelodermic este un meristem secundar care ajută la creşterea în grosime a plantei, producând spre exterior suber, alcătuit din celule moarte impregnate cu suberină.
Ţesuturile fundamentale au diverse funcţii: asimilaţie, absorbţie, depozitare a substanţelor organice de rezervă etc. Rizoderma şi velamen radicum sunt ţesuturi de absorbţie a apei. Velamen radicum absoarbe apa sub formă de vapori din atmosferă şi o depozitează. Parenchimul acvifer este un ţesut de depozitare a apei; este specific plantelor xerofile şi halofile. Parenchimul aerifer depozitează aer, fiind specifice plantelor acvatice. Clorenchimul este parenchim specializat pentru asimilaţie, conţinând celule cu chloroplaste ce realizează fotosinteza. Celulele verzi reprezintă celule asimilatoare dotate cu cloroplaste. După dispunerea lor, ţesutul asimilator poate fi palisadic (celulele dispuse pe straturi) sau lacunar (celulele au mari spaţii intercelulare).
Ţesuturi de susţinere, conductoare şi ţesuturi speciale
Ţesuturile de susţinere au rolul de a susţine planta. Reprezentate de sclerenchim şi colenchim; sclerenchimul are pereţi uniform îngroşaţi, iar colenchimul are pereţi îngroşaţi doar la capete.
Ţesuturile conducătoare asigură circulaţia sevele brute (apă şi săruri minerale) şi a sevei elaborate (produse ale fotosintezei). Vasele conducătoare sunt de două feluri: liberiene (sève elaborate) şi lemnoase (sève brute). Vasele sunt asociate cu fibre lemnoase şi liberiene, parenchim vascular şi celule anexe. Cambiul vascular este un meristem secundar care produce ţesut liberian şi lemnos secundar, determinând creşterea în grosime a plantelor.
Ţesuturile speciale includ ţesuturi senzitive, care permit plantei să recepţioneze excitaţiile produse de factori de mediu (gravitaţie, lumină, faktori mecanici) şi să răspundă specific. Ţesuturile de detaşare ajută la detaşarea organelor inutile, ca de exemplu frunzele toamna. Printre ţesuturile speciale se află şi ţesuturile secretoare, care secretă uleiuri volatile, mucilagii, latex, nectar etc. Glandele digestive ale plantelor carnivore sunt tot ţesuturi secretoare. Cârceii plantelor agăţătoare includ punctuaţiuni senzoriale, ce recepţionează excitaţiile tactile.
Meristeme primare vs. meristeme secundare în contextul creşterii organelor vegetale
Meristemele primare asigură creşterea în lungime a plantelor; ele sunt localizate în vârful rădăcinii şi în vârfurile tulpinii. Meristemele intercalare sunt localizate între ţesuturile definitive ale plantelor cu tulpini nodificate. Meristemele primare apicale pot fi localizate în frunze la unele ferigi. Meristemele secundare se găsesc în laturile cormului sau în jurul ţesuturilor vasculare, contribuind la creşterea în grosime, fiind întâlnite în plante perene cu creştere anuală (gimnosperme şi dicotiledonate).
Observaţii suplimentare despre ţesuturi embrionare şi definite
Ţesuturile embrionare se numesc şi ţesuturi formatoare, de origine sau meristematice. Din celulele ţesuturilor embrionare se formează toate celelalte ţesuturi ce alcătuiesc organele plantei, prin procesul de diferenţiere. Caracteristici generale ale celulelor meristematice: pereţi celulari foarte subţiri şi flexibili, celule mici, citoplasmă densă; ţesutul meristematic are un aspect compact deoarece celulele nu au spaţii intercelulare.
Tesuturi vegetale II - Meristeme Primare (1)
Frunzele, rădăcinile şi tulpinile plantei includ meristeme primare apicale în vârfuri, iar în plantele perene se întâlnesc meristeme laterale pentru creştere în lăţime. Din meristemele primordiale se dezvoltă toate ţesuturile definitive primare; ulterior, meristemele secundare contribuie la creşterea în grosime a organelor. În final, ţesuturile de apărare, de absorbţie, de depozitare şi cele conductoare lucrează împreună pentru asigurarea supravieţuirii plantei în medii variate.
Rezumat despre importanţa meristemelor
Meristemele primare sunt responsabile pentru creşterea în lungime a plantelor, în timp ce meristemele secundare pot creşte în grosime. Celulele meristematice, prin diviziuni repetate, generează întregul ansamblu de ţesuturi, inclusiv ţesuturile de apărare, fundamentale, conducătoare şi speciale, care asigură funcţionalitatea şi adaptarea plantei la mediul înconjurător.
tags: #tesuturi #embrionare #in #vardul #organelor #vegetale
Postări populare:
- Impactul altitudinii asupra sarcinii și sănătății fătului
- Ana-Maria Nechifor și.ro: cum a schimbat neonatologia Spitalul Județean Neamț
- Ghid detaliat despre pansamentul hidrocoloid pentru cicatricea cezariană: pregătire, aplicare și întreținere
- Ghid practic: cum se suspendă stimulentul de inserţie după naştere
- Cum să calculezi perioada fertilă pentru concepție