Legislația românească în domeniul adopției și plasamentului familial este reglementată în principal de două acte normative cheie: Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției și Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Aceste legi sunt armonizate cu Convenția ONU privind Drepturile Copilului (ratificată prin Legea nr. 18/1990) și Convenția de la Haga privind adopția internațională (ratificată prin Legea nr. 84/1994). Ultimele actualizări semnificative (din 2020-2024) au vizat simplificarea procedurilor, extinderea sprijinului financiar pentru familiile adoptive și îmbunătățirea mecanismelor de monitorizare. Autoritatea competentă este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), care coordonează cu direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC) la nivel local.
Definiții cheie în legislația privind protecția copilului și adopția
Înțelegerea termenilor specifici este esențială pentru navigarea în procesul de adopție și plasament familial. Iată definițiile extrase din legislația relevantă:
- Copil: Persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani sau nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu (Legea nr. 272/2004, art. 4).
- Adopție: Proces juridic prin care se creează legături de filiație între adoptator/familie adoptatoare și copil, rupând legăturile cu familia biologică (Legea nr. 273/2004, art. 2).
- Plasament familial: Măsură temporară de protecție specială, prin care copilul lipsit temporar de ocrotire parentală este plasat la o familie substitutivă (rude, asistent maternal profesionist sau familie autorizată), fără a rupe legăturile cu părinții biologici (Legea nr. 272/2004, art. 58-62).
- Protecție specială: Set de măsuri (plasament, tutelă, adopție) pentru copii lipsiți temporar sau definitiv de ocrotire parentală, din cauze precum abuz, neglijență, deces parental sau incapacitate (Legea nr. 272/2004, art. 7).
- Interes superior al copilului: Principiu fundamental, circumscris dreptului la dezvoltare fizică, morală, echilibru socio-afectiv și viață de familie; prevalează asupra altor interese (Legea nr. 272/2004, art. 2; Legea nr. 273/2004, art. 6).
Aceste definiții au implicații nuanțate: de exemplu, în situații speciale precum copiii cu dizabilități, legislația impune adaptări (ex.: îngrijire specială, art. 49 din Legea nr. 272/2004).
Adopția: O măsură definitivă pentru reintegrarea copilului în familie
Adopția este o măsură definitivă, orientată spre integrarea permanentă a copilului într-o familie. Procedura, deși poate fi lungă (6-12 luni în medie), a beneficiat de scurtări ale termenelor prin modificările legislative din 2016 și 2020, în vederea celerității. Principii obligatorii în procesul de adopție includ:
- Interesul superior al copilului
- Mediu familial
- Continuitate culturală
- Informare și opinie a copilului (dacă >10 ani, consimțământ obligatoriu; sub 10 ani, opinie consultativă)
- Celeritate
- Confidențialitate (art. 9-13 din Legea nr. 273/2004)
Pot adopta familii (soți) sau persoane singure (necăsătorite, văduve). Există și excepții și situații speciale: adopția de către tutore sau soțul părintelui biologic nu necesită încredințare prealabilă.
Procesul de evaluare și atestare pentru adoptatori
Solanțantul depune cerere la DGASPC, iar ulterior se desfășoară o evaluare psihosocială ce presupune 10 ședințe, cu o durată maximă de 120 de zile. După obținerea atestatului de persoană aptă să adopte, aceasta va fi înscrisă în Registrul Național pentru Adopții (R.N.A.).
Deschiderea adopției pentru copil și prioritatea adopției interne
Copilul devine adoptabil dacă părinții sau rudele sale nu pot sau nu vor să-l îngrijească, după o perioadă de 6 luni de căutări. Procedura este similară celei interne, dar necesită autorizație ANPDCA și respectarea Convenției de la Haga. Prioritate are adopția internă; adopția internațională este permisă doar dacă nu există familii românești potrivite.
Plasamentul familial: O măsură temporară de protecție
Plasamentul familial este o măsură temporară de protecție, aplicată atunci când părinții nu pot oferi ocrotire copilului, din motive precum abuz, sărăcie sau boală. Scopul principal este reintegrarea în familia biologică; dacă aceasta este imposibilă, plasamentul poate conduce la adopție.
Evaluarea, durata și sprijinul în plasamentul familial
DGASPC investighează situația copilului, cu o durată maximă de 45 de zile pentru evaluare. Plasamentul este temporar (până la rezolvarea cauzelor) și necesită o revizuire anuală. Copiii plasați beneficiază de alocație de stat și asigurare medicală, iar asistenții maternali primesc un salariu (aproximativ 3.000 lei net lunar în prezent). Nuanțele plasamentului includ protecția copiilor migranți (necesită cooperare internațională) sau cu handicap (necesită plasament adaptat, art. 49 din Legea nr. 272/2004).
Interconexiuni între plasament și adopție
Plasamentul poate preceda adopția, în cazul în care reintegrarea copilului în familia biologică eșuează (art. 60 din Legea nr. 272/2004).
Context social și provocări în sistemul de protecție a copilului
România a înregistrat o reducere semnificativă a numărului copiilor instituționalizați, de la peste 100.000 în 1990 la sub 50.000 în 2026. Cu toate acestea, provocări precum birocrația și lipsa familiilor adoptive persistă.
Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției.
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Convenția ONU privind Drepturile Copilului (ratificată prin Legea nr. 18/1990).
Convenția de la Haga privind adopția internațională (ratificată prin Legea nr. 84/1994).
Ce trebuie să facă o persoană sau o familie pentru a adopta un copil
Persoana sau familia care dorește să adopte trebuie, în primul rând, să obțină un atestat care să ateste aptitudinea pentru adopție. Aceasta implică adresarea către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) sau un organism privat autorizat (OPA) pentru realizarea procedurii de informare prealabilă și evaluare.
Cine NU poate adopta?
Nu pot adopta persoanele care:
- Au boli psihice sau un handicap mintal.
- Au fost condamnate definitiv pentru o infracțiune contra unei persoane sau contra familiei, săvârșită cu intenție.
- Au fost condamnate pentru infracțiunea de trafic de persoane sau trafic și consum de droguri.
- Sunt decăzute din drepturile părintești sau au un copil care beneficiază de o măsură de protecție specială.
- Persoanele care doresc să adopte singure, dar ai căror soți se regăsesc în una dintre situațiile prevăzute mai sus.
Structura familială și adopția
Conform legii, pot adopta atât familiile (persoanele căsătorite, soț și soție), cât și o persoană singură (necăsătorită) care obține atestatul de familie/persoană aptă să adopte. Legea adopției permite, pe lângă adopția de către familia atestată, și adopția de către unul dintre soți, celălalt soț urmând să dea o declarație motivată, dar consimțământul fiind obligatoriu.
Documente necesare pentru obținerea atestatului de adopție
Cererea pentru eliberarea atestatului de adopție se depune la DGASPC sau la un OPA și trebuie însoțită de o serie de documente, printre care:
- Copie de pe actul de identitate, permisul de ședere sau cartea de rezidență permanentă.
- Declarație pe propria răspundere privind locuirea efectivă și continuă pe teritoriul României în ultimele 6 luni.
- Copie de pe certificatul de naștere.
- Copie de pe certificatul de căsătorie sau hotărârea de divorț/certificatul de divorț.
- Copie de pe titlul de proprietate sau alt document care atestă dreptul de folosință a locuinței.
- Certificatul de cazier judiciar.
- Adeverințe de venit sau alte documente care atestă veniturile.
- Certificat/adeverință medicală eliberată de medicul de familie, însoțită de rezultatul evaluării psihiatrice.
- Declarația soțului care nu se asociază la cererea de adopție, cu indicarea motivelor.
- Declarație pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul nu este decăzut din drepturile părintești și nu are copil/copii în sistemul de protecție specială.
- Certificatul de cazier judiciar și certificatul medical pentru persoanele cu care locuiește solicitantul.
Ulterior, autoritățile evaluează persoana sau familia și le oferă serviciile de pregătire și consiliere necesare. Etapa de pregătire, care include cursuri obligatorii, are o durată de maximum 90 de zile. Sunt exceptate persoanele/familiile care au deținut anterior atestat sau care au copilul în plasament de cel puțin un an.
Etapa de potrivire practică a adoptatorilor cu copilul adoptabil
Această etapă presupune întâlniri între copilul adoptabil și persoana/familia atestată, având scopul acomodării treptate. Responsabilul de caz prezintă nevoile și caracteristicile copilului. Familia sau persoana adoptatoare poate refuza potrivirea, motivând în scris. Dacă se acceptă continuarea, se stabilesc primele întâlniri.
Cât de greu este să adopți un copil în România. Sfaturile șefei Protecției Copilului și Adopție
Procedura de potrivire încetează dacă specialiștii constată că nu se realizează acomodarea. La finalul etapei, se întocmește un raport de potrivire, iar DGASPC sesizează instanța judecătorească pentru încredințarea copilului în vederea adopției.
Încredințarea copilului în vederea adopției
Prin această măsură, instanța judecătorească dispune încredințarea copilului la domiciliul adoptatorilor pentru o perioadă de minimum 3 luni. În acest timp, evoluția copilului și relațiile cu familia adoptatoare sunt monitorizate de reprezentanții autorităților. Pe perioada încredințării, copilul și adoptatorii beneficiază de servicii de sprijin, inclusiv concediu de acomodare pentru adoptator, cu o durată de maximum 1 an.
Încuviințarea adopției și efectele sale
După perioada de încredințare, adoptatorul înaintează cererea de încuviințare a adopției către instanța judecătorească. După rămânerea definitivă a hotărârii, adoptatorul dobândește drepturi și obligații părintești ca și față de un copil biologic. Încetează definitiv rudenia copilului față de părinții săi biologici, iar un nou certificat de naștere este emis, cu adoptatorii înregistrați ca părinți.
Familia adoptatoare este obligată să informeze gradual copilul că este adoptat, începând de la vârste fragede. Ulterior adopției, autoritățile monitorizează evoluția copilului și a relațiilor cu părinții pe o perioadă de cel puțin doi ani.
Lista copiilor greu adoptabili
Copiii greu adoptabili sunt acei copii pentru care, într-o perioadă de 9 luni de la declararea adoptabilității, nu a putut fi identificată o familie potrivită sau procesul de adopție nu a putut fi finalizat. Pentru aceștia, Registrul Național pentru Adopții dispune de o secțiune specială care conține profilul lor, incluzând abilități, preferințe, nevoi, trăsături de personalitate, fotografii și, uneori, mesaje vocale sau video.
Adoptatorii pot accesa aceste profile și, dacă sunt interesați, pot informa autoritățile pentru a iniția procedura de potrivire practică.
Efectele psihologice ale adopției
Adopția este un proces complex, iar răspunsul psihologic al copiilor adoptați variază. Aceștia pot prezenta traume emoționale din experiențe anterioare, iar integrarea în noua familie necesită timp și poate genera provocări. Problemele emoționale frecvente includ sentimentul de abandon, dificultăți în dezvoltarea identității, stimă de sine redusă, risc crescut de consum de substanțe sau tulburări psihice. Aceste aspecte devin adesea mai evidente în adolescență, când copilul își pune întrebări despre identitate. Consilierea psihologică și psihoterapia de familie pot ajuta atât copiii, cât și părinții să depășească aceste dificultăți.
Notă importantă: Pot fi adoptate și persoane majore, cu condiția ca adoptatorul să fie cu cel puțin 18 ani mai în vârstă și să nu se afle în situații impediment la adopție. De asemenea, persoana majoră poate fi adoptată doar dacă a fost crescută de adoptator în timpul copilăriei.
Sprijin financiar și consiliere postadopție
La data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției, familia adoptatoare beneficiază de o indemnizație de sprijin lunară, al cărei cuantum variază în funcție de vârsta copilului, gradul de handicap sau numărul de frați adoptați împreună. Aceasta se acordă pentru a acoperi cheltuielile necesare recuperării/reabilitării medicale, psihologice sau de altă natură.
Decontarea cheltuielilor de transport și cazare pentru participarea la procedura de potrivire practică în alt județ se acordă în limita a 10 zile, pe baza programului de vizite.
Monitorizarea postadopție, realizată de DGASPC, urmărește evoluția copilului și a relațiilor cu părinții adoptatori pe o perioadă de cel puțin 2 ani. În această etapă, familia adoptatoare poate beneficia de o sumă fixă anuală pentru servicii de recuperare/reabilitare.
Cât de greu este să adopți un copil în România. Sfaturile șefei Protecției Copilului și Adopție
tags: #un #asistent #maternal #poate #infia #un