Problemele generate de accesul la avort nu sunt o noutate pentru români.
Avortul la cerere a fost introdus în 1957 prin Decretul nr. Cea mai sumbră perioadă din amintirea mamelor și bunicilor noastre este cea declanșată de Decretul nr.
Până în 1985, rata mortalității materne se dublase, 86% dintre decese fiind urmare a avorturilor clandestine.
A fost înregistrat un număr extrem de mare de avorturi în 1990 și 1991, iar metodele de contracepție erau în continuare inaccesibile sau necunoscute.
Avortul a fost incriminat din nou prin Legea nr. 2.
În prezent, avortul la cerere este reglementat prin Art. 201 al Codului penal.
Avortul la cerere se poate efectua până în a 14-a săptămână de sarcină, iar peste acest termen se aplică pedepse închisorii sau cu amendă.
Structurile legale prevăd o cauză specială de nepedepsire în cazul în care femeia își provoacă singură avortul.
O întrerupere de sarcină poate să aibă loc legal peste acest termen dacă este în scop terapeutic și diferă în funcție de durata sarcinii.
Dacă sarcina are sub 6 luni, se poate întrerupe pentru a proteja sănătatea sau viața femeii; dacă depășește 6 luni, medicii pot produce avortul pentru a salva viața mamei, a fătului sau pentru a provoca o naștere prematură.
Refuzul pe considerente morale nu este absolut, iar alin. (2) instituie condițiile care trebuie respectate de medic în ipoteza alin. 2.
Astfel, această practică nu este conformă cu standardele europene prevăzute în jurisprudența CEDO.
Avortul la cerere este legal în România până la 14 săptămâni de sarcină, dar un număr tot mai mare de medici și spitale publice nu mai oferă acest serviciu, invocând deseori obiecția de conștiință.
În 2021, 99 de femei au făcut avort acasă în primele nouă luni, iar în 2022 datele publice despre avorturi la cerere au fost limitate.
Conform cercetărilor, 63% dintre spitalele de stat nu fac avorturi la cerere, iar 60% dintre cabinetele contactate au refuzat intervenția.
Din cauza pandemiei, avortul a fost scos din lista de servicii în 2020, iar ministerele nu au asigurat spațiul necesar în spitale pentru această procedură.
Ministerul Sănătății a susținut în mod repetat necesitatea de a organiza circuite și avize pentru avort, dar realitatea arată rezistență în practică.
COVID-19 a accelerat retragerea avorturilor din spitale, iar organizațiile neguvernamentale au semnalat scăderea disponibilității serviciilor.
Majoritatea pacienților întâmpină obstacole financiare majore: avortul costă, iar statul nu acoperă costul intervenției la cerere în multe cazuri, inclusiv viol sau incest.
Cabinetele de planificare familială au suferit din lipsa finanțării publice, iar autoritățile locale sau ONG-urile gestionează o parte din servicii.
Planul Național de Redresare și Reziliență prevede renovarea și echiparea unui număr semnificativ de cabinete de planificare familială până în 2025, precum și campanii de educație pentru sănătate.
Apar centre de planificare familială funcționale, iar medicii din România subliniază importanța sănătății femeii în contextul avortului.
Contracepția gratuită și educația sexuală sunt considerate elemente-cheie în reducerea avorturilor nedorite, dar finanțarea rămâne insuficientă.
Strategia națională de sănătate prevede bugete pentru contracepție, dar implementarea a întâmpinat obstacole legate de finanțare efectivă.
Guvernul și CNAS au fost criticați pentru faptul că procedurile de avort la cerere nu pot fi decontate legal.
Există rapoarte ale organizațiilor internaționale, precum Human Rights Watch, despre condițiile de acces la avort, obstacolele birocratice, precum și despre impactul moral și social asupra femeilor.
Răspunsurile BOR reiterează că avortul este o chestiune morală complexă, iar Biserica pledează pentru sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină și pentru adoptie.
Advocacy-ul pentru drepturi reproductive include organizații care oferă consiliere, suport financiar și ghidare clinică tuturor femeilor care caută servicii de avort sigure.
Dincolo de reglementări, istoria avortului în România arată o tranziție drastică de la regimul totalitar la o autonomie legitimă, în care pacientul are drepturi, dar și responsabilități față de propriul corp.
Avortul a fost legiferat în diferite perioade, cu restricții dure în anii 1960-1980 și apoi cu o flexibilizare după Revoluție, însă accesul efectiv rămâne adesea limitat de costuri, infrastructură și conștiința profesională.
Studiile istorice arată că în anii de după deschidere politica avortului a avut efecte semnificative asupra mortalității materne, asupra natalității și asupra modului în care femeile își exercită drepturile reproductive.
Provocările actuale în accesul la avort și soluțiile posibile
Avortul este legal, dar costă, iar femeile cu venituri mici sunt cele mai afectate de lipsa accesului la servicii.
Cabinetele de planificare financiară lipsesc în multe localități, iar finanțarea din bugetul de stat a fost redusă sau eliminată în ultimii ani.
Există presiuni din partea grupurilor religioase anti-avort, cu influență în deciziile unor spitale și centre de criză de sarcină.
Conștientizarea drepturilor reproductive, educația sexuală în școli și educația publică coerentă pot crește accesul la servicii sigure.
Ministerul Sănătății și CNAS ar trebui să asigure decontarea avortului la cerere și să stabilească protocoale clare pentru consimțământ, consiliere și trimiterea la specialiști în caz de refuz sau obstacole.
Impactul economic asupra femeilor, tinerelor și comunităților rurale necesită măsuri adaptate, inclusiv transport, consiliere psihologică și sprijin pentru familii.
Tipuri de avorturi și scenarii practice
Avortul medicamentos implică administrarea a două medicamente și poate necesita chiuretaj în cazuri rare.
Avortul chirurgical se poate realiza prin aspirație sau prin dilatare și evacuare, în funcție de stadiul sarcinii.
Din perspectivă istorică, însușirea dreptului la avort a înregistrat perioade de liberalizare, urmate de restricții și de regimuri de control social.
Istoria Republicii Moldova In 11 Minute
Relația cu drepturile pacientului și standardele internaționale
Protecția drepturilor pacienților este esențială pentru accesul neîngrădit la informații, consimțământul informat și serviciile medicale sigure.
Raportul Human Rights Watch subliniază necesitatea unei reforme legislative și a eliminării obstacolelor care împiedică femeile să își exercite dreptul la avort sigur.
Relația dintre drepturile femeilor, legislația națională și obligațiile internaționale trebuie să fie clarificată prin reforme care să asigure educația sexuală, contracepția și serviciile de avort în condiții de siguranță.
Perspectiva publică și personală
Alina a vorbit despre dificultățile de acces la avort și despre cum lipsa de resurse poate împiedica femeile să își exercite dreptul la sănătate reproductivă.
Interviuri și relatări arată că lipsa de informații, costurile și lipsa opțiunilor publice creează situații în care femeile aleg să se îndrepte spre soluții nesigure sau să își păstreze sarcinile împotriva voinței.
tags: #usr #invoca #obligatia #avortului