Mulţi dintre noi nu concepem azi viaţa fără un animal de companie, care ne însoţeşte pretutindeni şi care devine, încă din prima zi petrecută alături de noi, un membru al familiei.
Alţii îşi dedică întreaga carieră sau timpul liber protejării şi salvării animalelor.
În Egiptul antic însă, animalele erau venerate asemeni zeilor, fiind considerate forme prin care se manifesta divinitatea.
Când spunem Egipt vă gândim imediat la piramide şi la mumii.
Dar oare ne gândim şi la mumii de animale?
Dovezile venerării unor animale şi păsări datează din jurul anului 4.000 î.e.n.
În nicio altă cultură nu există aşa multe dovezi ale unui cult dedicat animalelor.
Având chipul faraonului, Sfinxul era asociat cu zeiţa-leu Sekhmet, dar şi cu zeii Ra şi Amon.
Acesta din urmă era reprezentat uneori ca un leu cu cap de berbec, după cum se poate vedea pe aleea cu sfincşi care duce spre templul lui Amon de la Teba.
De la leu cu cap de om trecem la omul cu cap de şoim, adică la zeul Horus.
Interesant este că legătura dintre faraon şi această zeitate a devenit atât de puternică încât, în jurul anului 2.400 î.e.n., regele în viaţa era venerat ca Horus în formă umană, iar faraonul mort era asociat cu zeul Osiris, stăpânul lumii de dincolo.
Totuşi, ar fi incorect să spunem că vechii egipteni se închinau la animale.
De aceea, de multe ori, un zeu putea lua forma unor diferite specii.
La fel, un animal putea fi simbolul mai multor divinităţi, în funcţie de carecteristica scoasă în evidenţă.
Un caz deosebit este cel al taurului Apis.
Era considerat forma în care se întrupa esenţa eternă a zeului Ptah.
De aceea, egiptenii credeau că nu poate exista decât un singur taur Apis în viaţă, acesta fiind adorat asemeni zeului şi ţinut în templul lui din Memphis.
Şi alte animale şi păsări erau considerate încarnări ale zeilor: pisica era simbolul zeiţei Bastet, corcodilul era zeul fertilităţii, Sobek, iar vaca era Hathor, zeiţa iubirii şi maternităţii.
În necropola de la Saqqara, arheologii au găsit rămăşiţele a milioane de ibişi, consideraţi întruparea zeului Thoth.
Deocamdată, istoricii nu sunt siguri care era relaţia vechilor egipteni cu animalele ţinute în gospodarie.
Este posibil ca acestea să fi fost ţinute ca animale de companie, cum se întâmplă şi în prezent, sau pentru a fi venerate.
Dacă vă întrebaţi dacă nu cumva cifra scrisă anterior este greşită, ei bine, nu este!
Vorbim într-adevăr de milioane de mumii de animale, care au fost descoperite în mormintele din Egipt.
Cel mai des erau mumificate pisicile, dar şi şoimii sau câini.
Cum nu mai puteau face rost de aceste animale, egiptenii s-au dovedit inventivi şi, ca să nu-şi supere zeii, au realizat false mumii de ibişi şi babuini.
Deşi nu se ştiu foarte multe despre cum erau crescute şi îngrijite aceste animale în temple, egiptologii ştiu sigur că taurul care era declarat Apis, adică încarnarea zeului Ptah, avea parte de un tratament cu special.
Mumiile de animale erau oferite şi ca ofrande zeului respectiv.
De exemplu, o femeie însărcinată putea aduce ca ofrandă zeiţei Bastet o pisică mumificată, în speranţa că astfel va avea o naştere uşoară şi un copil sănătos.
Astfel s-a dezvoltat o adevărată industrie a mumificării animalelor.
Tot o afacere era şi creşterea acestor animale, care aveau să fie mumificate.
De multe ori, ele nu mureau din cauze naturale, ci erau sacrificate pentru a fi oferite ca ofrandă, iar acest lucru a fost demonstrat recent, după ce mai multe mumii de pisică au fost analizate cu raze X şi s-a observat că aveau gâtul rupt.
Egiptologii nu ştiu detaliile acestei proceduri, care era un mare secret în Egiptul antic, dar, în urma analizării unor mumii, ei au aflat că animalele erau scufundate într-o răşină înainte de a fi înfăşurate în bucăţi de pânză.
Trebuie menţionat însă că egiptenii considerau sacre nu doar unele animale şi păsări, ci şi insectele, mai ales scarabeul (o specie de cărăbuş).
Insecta era privită ca întruparea zeului-soare Khepri.
Chiar dacă pentru noi pare greu de înţeles această asociere, vechii egipteni credeau că scarabeii împinge bulgărele de bălegar pe sol aşa cum, simbolic, Soarele se mişcă pe cer şi renaşte în fiecare zi, la răsărit.
Astfel, scarabeii au devenit simboluri ale protecţiei divine.
În orice epocă noțiunile de corp şi sexualitate sunt legate de anumite norme culturale construite prin religie, tradiție, politică, relații sociale.
Şi in Egiptul Antic sexualitatea este un produs mai mult cultural decât biologic, îndeplinind diverse funcții în viața cotidiană.
Un rol foarte important îl are în înțelegerea ideologiei faraonice şi a unor noțiuni politice şi culturale aflate la baza societății egiptene.
Până în anii ’70 tendinta cercetatorilor era de a separa sexualitatea de celelalte aspecte ale societăţilor antice, lucru vizibil în categari de tipul ‘arta erotică’.
In Egipt de pildă nu avem un anume tip de artă care s-ar defini drept erotică, fiind foarte dificil de delimitat erotismul de alte laturi ale mentalității egiptene.
Pentru o înțelegere integrală a funcționării societății toate sferele trebuie corelate, mai ales că sexul nu era considerat tabu, ci încorporat în conştiința socială, politică si religioasă egipteană.
Una dintre cele mai adecvate metode de a interpreta arhelogic erotismul este prin conectarea acestuia la simbolurile şi schemele mitologice, pentru că elementele structurale ale mitologiei sunt strâns legate de ideile şi credintele regăsite în viziunea artistică dintr-un anume context social.
Pragmatic vorbind, imaginile erotice pot servi drept o forma de mediere între umanitate şi natură, o formă explicativă a actelor umane prin fondul magico-religios.
Iconografia erotică egipteană are baze mitologice şi cosmogonice, referindu-se de obicei la crearea unui zeu sau la zeița fertilității, Hathor.
Din cauza simbolismului puternic folosit pentru a exprima idei cu tentă erotică, trebuie să încercăm să vedem cam cum ar fi perceput mintea egipteanilor aceste simboluri şi cum operau în societate, deşi adesea obținem doar perceția noastră asupra percepției lor.
Concepțiile despre sexualitate şi numai stau mereu sub semnul întrebării, atât în texte cât şi în artă.
Ce am putea spune este că erotismul are varietate, servind multor scopuri sociale şi rituale care fac parte din viața cotidiană unde nu avem delimitări clare privind aceste roluri.
În majorittaea societăților atitudinile referitoare la sex sunt guvernate de niște principii şi norme, de un cod social şi religios.
Există numeroase prescripții, tabuuri, reguli, conform cărora actul erotic trebuie să se desfăşoare la anumite momente, în anumite locuri, în timpul sau după unele rituri de trecere stabilite de doctrină.
Reprezentările iconografice oferă indicii despre funcțiile pe care trebuia să le aibă sexul.
Cât de mult se aplicau prescripțiile este desigur incert, dar lucrurile sunt ceva mai clare daca ne referim la un domeniu în care sexualitatea avea o componentă ritualică mai pregnantă decât în viața de zi cu zi.
Hieros Gamos - uniunea sacră
Rolul regelui era unul de generare, atât în domeniul familiei cât şi al statului.
Însemnele regale, festivalurile, titulaturile, toate pledează pentru această ipostază generatoare.
Femeile, ca zeițe în cadrul ideologiei regale, simbolizau naşterea şi protecția.
În templele din piramidele lui Unis, Teti sau Pepi II apar scene în care o zeiță îl hrăneşte pe faraon, mama/soția sa în chip de divinitate.
Ca şi în relaţiile familie cosmologice, în familia faraonică exista o serie de roluri bine definite ale bărbatului şi femeii.
Prototipul feminin servea pentru regenerarea familiei, depinzând de relația cu bărbatul, era garantul perindării generațiilor - expresie a androgamiei primordiale.
Femeia asigura perpetuarea vieții, asigurând ciclicitatea forței vitale şi regenerarea regalității.
Cel mai important rol al ei era de mamă, de liant al dinastiei, trebuind să mențină fertilitatea faraonului şi să devină apoi o ‘casă’ a copilului, aşa cum Hathor apare în ipostaza de ‘casă a lui Horus’.
Distincția dintre roluri poate fi interpretată şi ca un element al dualismului egiptean la nivelul sferelor terestră şi divină:faraonul se află fată de femeile din anturajul regal în aceeaşi poziție în care se alfă zeul față de preotese:el este cel care fecundează, ea este cea fecundată.
Regalitatea feminină a fost definită în literatura de specialitate ca având patru domenii:relația cu prototipul feminin, aplicarea rituală a prototipului, actualizarea rolului generator al regelui, participarea la reprezentarea regalității în calitate de contrapunct al regelui.
În toate aceste aspecte femeia şi bărbatul funcționează ca o dualitate fundamentală prin care se construşte regalitatea.
Simbolismul sexual în festivalul Heb-sed
Reprezentările din acest festival, din timpul regatului vechi, relevă un simbolism erotic legat de rolul reginei în ritualuri menite să-l întinerească pe faraon.
Iconografia templului lui Min de la Koptos (dinastia a VI-lea) indică dimensiunile sexuale ale festivalului: lectica drept imagine a uterului şi sceptrul ca imagine falică erau utilizate pentru a exprima procesul de regenerare prin interacțiunea contrariilor.
Lectica (rypt) subliniază ideea de regenerare prin calitatea sa de spațiu închis, uterin, un mediu al procreației acre aduce aminte de ochiul solar şi de zeița Hathor.
Acoperămintele femeilor se încadrează în acealaşi simbolism al spațiului închis.
Acoperirea personajului regal se întrevede şi în perioada protodinastică pe statuete.
În timpul heb-sed, rolul femeii se pare că s-ar reduce la reîntinerirea faraonului, dar şi al statului.
Poziționarea în lectică era menită probabil să il stimuleze sexual pe faraon, pentru a produce această regenerare.
Apare şi pe stela templului lui Min din Koptos care comemorează festivalul tinut de Pepi I.
Aici regele prezintă o ofrandă zeului înfățişat cu falusul erect şi mumificat, care se află într-o grădină cu lăptuci, plante considerate afrodisiace.
Secretia lăptoasă comporta simbolismul spermei.
În locurile sale de cult, Min mai era venerat şi în ipostaza de taur alb, iarăşi o figură asociată cu potența sexuală.
Probabil că preotesele săvârşeau ritualuri menite să-l stimuleze pentru a fecunda din nou pământul.
Cu ocazia festivalului Heb-sed, ritualurile de la templul lui Min aveau drept scop prelungirea domniei faraonului prin revitalizarea energiei sale sexuale, pentru că celebrarea sexualitătii constituia o expresie a capacităților sale de guvernare.
Şi regina avea contribuția ei:pe stelă soția lui Pepi ţine în spatele său ankh-ul, simbolul vieții.
Cu toate acestea, semnificatia ei este puternic diminuată daca ne referim la textele Piramidelor, unde faraonul apare divortat de umanitate şi intrat în tărâmul divin, unde regina nu îl acompaniază.
Şi zeitățile feminine sunt subminate de zeii care le uzurpă capacitățile creatoare.
Atum, cheia renaşterii faraonului
Deşi femeia ca soție şi mamă în formă umană sau divinizata deținea un rol important în religia egipteană, este probabil ca acesta să fi scăzut considerabil ca urmare a birocratizării şi a separării tot mai accentuate a faraonului de lumea obişnuită.
Textele Piramidelor (dinastiile a V-lea şi a VI-a) detaliază fundamentele ideologice ale puterii faraonice prin identificarea cu zeii.
Rolul femeii de dătătoare de viață este treptat acaparat de faraon.
Ea tot mai are atributele de protecție, de apărare, de revitalizare a regelui, dar cele mai importante, cele legate de procreatie, trec acum în mâinile faraonului în forma zeului Atum.
Atum dă naştere atât bărbatului, cât şi femeii, este creatorul absolut, care printr-un act de onanism îi produce pe Shu şi Tefnut.
Numele de Atum înseamnă de altfel ‘complet’, vizând să accentueze că puterea faraonică este nelimitată şi autosuficientă.
Desi nu avem vreo referința directa la organele sexuale ale zeului, ideea de complet poate sugera şi faptul că faraonul nu mai era supus temerii de a-şi pierde falusul, aşa cum se întâmplă cu Osiris cu care se identifică în continuare numai că acest aspect al mitului osirian nu mai apare în Textele Piramidelor.
În schimb în Textele Sarcofagelor, din vremea regatului mijlociu, apare ideea că mâna zeului este o entitate feminină, deci elementul feminin nu dispare complet din procesul de creație.
Mai târziu, ‘mâna zeului’ va lua forma zeiței Nebethetepet, identificată ulterior cu Hathor.
S-a remarcat de altfel că există o conexiune între imagistica sexuală a lui Hathor şi funcția de procreatie a masculului, pentru că fecunditatea feminină exprimată prin imagini ale zonei genitale cuprinde şi ideea de stimulare a potenței masculine.
Titlurile de ‘soție a zelui’ şi de ‘mână a zeului’ au asadar şi un sens erotic.
Forța masculină rămâne însă un element puternic în religia egipteană, cuprinzând noțiunile de fertilizare şi intimidare, pe lângă centralitatea sa în căutarea renașterii şi imortalității.
Erotismul în viața de apoi
Elitele împărtăşeau opinia faraonului cum că potenta sexuală era cheia renaşterii după moarte.
În vreme ce regele avea acces la stimulările mai multor regine-zeițe, precum şi acces la zeii masculini cu care se identifica, restul se baza pe soții pentru a fi energizați sexul în viata de apoi.
Acesta este sensul decorațiilor din morminte cu scene erotice, cum ar fi cazul vizirului Mereruka din dinastia a VI-a.
Este înfăţişat pe un pat, împreună cu soția sa care şi-a lăsat un sân dezgolit şi îi cântă la un instrument.
Apare aici şi motivul muzicii ca mijloc de amplificare a senzualității, recunoscut în mai multe culturi.
Scene cu muzică întâlnim şi în mormântul nomarhului Pepi, mult mai numeroase sunt în Regatul Nou.
Prin pozițiile senzuale şi instrumetele muzicale se încearcă revitalizarea după moarte prin trezirea instinctului sexual.
Acelaşi efect se urmărea şi prin consumul unor mese copioase care trebuiau să-l satisfacă pe mort.
Dovezile de afecțiune cum ar fi strângerele de mână sau îmbrățișările sunt şi ele întâlnite, după modelul statuilor faraonului Menkaura şi al soțiilor sale.
Senzualitatea tinde să fie eliminata în favoarea individualismului în timpul dinastiei a IV-a.
În concluzie, erotismul şi sexualitatea reprezintă un element esențial în cadrul societatii egiptene, îndeosebi în ideologia faraonică.
Energia erotică este o formă de putere, iar prin extrapolare face aluzie la puterea politică.
Pe plan spiritual, este o modalitate de a transcende moartea prin perpetuarea instinctelor vitale.
Referințe: Ikram, S., Death and Burial in Ancient Egypt, Londra, 2005; Kampen, N.B., Sexuality in Ancient Art, Cambridge, 1996; Kemp, B., Ancient Egypt:Anatomy of a Civilisation, Londra, 2006; Manniche, L., Sexual Life in Ancient Egypt, Londra, 1987; Meskell, L., Archaeologies of Social life:Age, Sex Class et cetera in Ancient Egypt, Oxford, 1999; Roth, S., Die Königsmütter des Alten Ȁgypten, 46, Wiesbaden, 2001.
tags: #zeita #fertilitatii #hator #din #egiptul #antic
Postări populare:
- Secția Dominic Stanca: obstetrică și ginecologie în Cluj-Napoca
- Vezi cum muzica de Crăciun aduce bucurie în familiile moderne, cu pisici și bebeluși.
- Cum variază greutatea fătului la 30 de săptămâni
- Ghidul drepturilor la concediul prenatal în România
- Sarcina primordială a profesorului: cum se transformă rolul în era noilor generații