Prescripția acțiunii în tăgada paternității și procedurile relevante în Codul Civil român

Prescripția acțiunii în tăgada paternității este deseori ignorată în practică. Deși este o instituție care poate paraliza un demers judiciar/proces, prescripția operează doar dacă este invocată de partea adversă. Începem prin a reda dispozițiile art. 414 C.civ. Analizând dispozițiile alin. De precizat că nu orice subiect de drept poate uza de cererea de chemare în judecată privind tăgada paternității, întrucât, art. 430 - 433 C.civ. indică persoanele care se pot folosi de această instituție: soțul mamei, mama, pretinsul tată biologic, copilul și moștenitorii acestuia din urmă.

Aceste dispoziții trebuie coroborate cu prevederile legii procesuale civile, indicând aici art. 92 C.proc.civ. ce conferă și procurorului calitatea de a promova anumite acțiuni, implicit cele de acest gen, având deci calitate procesuală activă. Legea (art. În prima situație, arătăm că soțul mamei - cunoscând că din diverse motive nu poate fi tatăl copilului - are posibilitatea de a introduce în termen de 3 ani de la nașterea copilului o acțiune privind tăgada paternității.

În cea de a doua situație, tot în termen de 3 ani de zile, soțul mamei are la dispoziție posibilitatea de a solicita tăgada paternității. În acest caz însă, termenul de prescripție curge de la o dată diferită, anume, de la momentul la care soțul mamei a aflat că prezumția de paternitate nu corespunde realității, dându-și seama că este imposibil ca el să fie tatăl copilului. Nu este obligatoriu ca o astfel de cerere să fie introdusă în timpul minorității copilului, legiuitorul utilizând termenul „copil” sub aspect general (legea nu menționează cuvântul minor).

Un aspect foarte important pe care justițiabilul trebuie să-l aibă în vedere este reprezentat de legea aplicabilă. NOTĂ: Articolele indicate mai sus sunt prevăzute de actualul Cod civil. Actul normativ privind Codul civil este reprezentat de Legea nr. 287/2009. În continuare, pentru punerea în aplicare a Codului civil a fost reglementată și adoptată Legea nr. 71/2011. Amintim că actualul Cod civil a intrat în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2011, astfel cum art. 220 alin. (1) din Legea nr. Pentru a oferi clarificare legală cu privire la legea aplicabilă instituției ,,tăgada paternității”, redăm dispozițiile art. În cazul copiilor născuți anterior datei intrării în vigoare a Noului Cod civil, sunt aplicabile dispozițiile Codului familiei din 1953 (adoptat prin Legea nr.

Codul familiei, în art. 55 alin. (1) prevedea că „acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului. În concluzie, în vederea efectuării demersurilor pentru a promova o acțiune în tăgada paternității, soțul mamei trebuie să analizeze temeinic dacă această acțiune este sau nu prescrisă, mai ales în cazul situațiilor cărora le este aplicabilă legea veche. Pentru analizarea situației juridice în detaliu este necesară consultanța la un avocat pentru a identifica ce tip de acțiune se impune, competența instanței, durata unui astfel de proces și ce soluții pot exista.

Încercând a realiza o prezentare a acestei acțiuni, trebuie să remarcăm, în introducere că, filiația față de tată este, de fapt, legătura juridică între tatăl și propriul copil. Legiuitorul instituie o prezumție de paternitate: pater is est quem nuptiae demonstrant. Prezumția aceasta „își păstrează legitimitatea, cu toate că la noi, la fel ca în mai toate sistemele de drept europene, prin extinderea cercului de persoane titulare ale dreptului în dezavuarea paternității și prin rescrierea regimului juridic al demersurilor titularilor dreptului la acțiune-îndeosebi sub aspectul prescripției dreptului la acțiune - s-a marcat intrarea într-o etapă de declin a acestei reguli.”

Astfel, art. 408 alin. „Pentru copilul din căsătorie, prezumția de paternitate este singurul mod de stabilire a filiației față de tată și operează ope legis. Atunci când nu există acoperire în realitatea biologică, paternitatea prezumată poate fi înlăturată, dar exclusiv pe cale judiciară, printr-o acțiune în tăgada paternității. „Tăgada paternității este acțiunea care are ca scop răsturnarea prezumției de paternitate atunci când este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului.

„Deși doctrina a susținut aproape unanim necesitatea de a permite și altor persoane interesate să introducească acțiunea, cel puțin în situațiile în care soțul mamei nu putea sau nu înțelegea să introducă acțiunea, schimbarea opticii legiuitorului în această materie a venit târziu, mult după ce, sub influența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional art. 54 C.fam. Noul Cod Civil a extins sfera persoanelor care pot introduce o cerere de chemare în judecată, astfel, art. 429 Cod Civil, care constituie sedes materiae, atestă că „(1) Acţiunea în tăgada paternităţii poate fi pornită de soţul mamei, de mamă, de tatăl biologic, precum şi de copil. (4) Mama sau copilul poate introduce acţiunea împotriva soţului. (5) Tatăl biologic poate introduce acţiunea împotriva soţului mamei şi a copilului.

„Indiferent cine a promovat acțiunea în tăgada paternității, admiterea ei printr-o hotărâre judecătorească definitivă produce o modificare în starea civilă a copilului, întrucât acesta pierde statutul de copil din căsătorie și devine copil din afara căsătoriei cu filiația nestabilită față de tată. Dreptul la acțiune al soțului mamei sau acțiunea introdusă de moștenitorii acestuia. Acțiunea se va îndrepta automat împotriva copilului. Se pune în discuție dacă moștenitorii pot avea interes în a formula o astfel de cerere de chemare în judecată. Răspunsul nu poate fi decât unul afirmativ, întrucât prin interes înțelegem „folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.”

Astfel, în cauză, interesul trebuie să fie determinat, legitim, născut și actual și personal. Orice posibilitate de a critica dreptul moștenitorilor de a introduce o astfel de acțiune în justiție este eliminată prin faptul că „Drepturile și obligațiile pot fi transmise în cursul procesului, ceea ce echivalează cu o transmisiune a calității procesuale, active sau pasive. Trebuie să avem în vedere și situația în care copilul a predecedat, motiv pentru care, conform art. 429 alin. 2 C Civ, acțiunea se poate porni în contradictoriu cu mama sau, dacă este decedată, cu alți moștenitori.”

De asemenea, art. Prescripția dreptului la acțiune va interveni, inevitabil, în termen de 3 ani, socotit fie de la data când a luat la cunoștință că în privința sa operează o prezumție de paternitate, fie de la data când a aflat că prezumata sa paternitate nu corespunde adevărului. Înțelegem să ne raliem punctului de vedere al unei cunoscute autoare care învederează: „Cât privește faptul cunoașterii de către soțul mamei a împrejurării că este prezumat tatăl copilului, credem că legiuitorul are în vedere situația în care soțul mamei a aflat de nașterea copilului la o dată ulterioară evenimentului, iar nu aceea în care, din necunoașterea legii, nu avea cunoștință de consecințele calității de soț asupra paternității copilului născut din căsătorie.

Relevantă în acest sens, este o speță din practica judiciară: „În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantul și pârâta sunt căsătoriți de mult timp, având copii majori din căsătorie. În ziua de 24.06.2012, în timp ce se afla la muncă în Italia, reclamantul a fost sunat de fiica părților …, care i-a spus că mai au o fetiță. Soțul mamei poate introduce acțiunea în tăgada paternității în termen de 3 ani, care curge fie de la data la care soțul a cunoscut că este prezumat tată al copilului, fie de la o dată ulterioară, când a aflat că prezumția nu corespunde realității.

În cazul de față, minora s-a născut la data de 24.06.2012, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 01.09.2015. Potrivit cererii de chemare în judecată, reclamantul a recunoscut că avut suspiciuni că a avut suspiciuni în legătură cu paternitatea minorei încă din ziua nașterii, când a fost sunat și i s-a adus la cunoștință că soția sa a născut-o prematur pe minoră. Conform 430 alin.3 C.Civil, „ Dacă soțul a murit înainte de împlinirea termenul menționat la alin.”

Astfel, prin Sentința Civilă a Judecătoriei Săliște s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, constatând că este cu neputință ca pârâtul să fie tatăl copilului, sentință la care s-a ajuns în urma declarației martorei coroborată cu recunoaștea pârâților. Nu apreciem că legiuitorul a dorit, prin conferirea posibilității mamei de a introduce o cerere de chemare în judecată, să condiționeze stabilirea adevăratei paternități. În egală măsură, nu apreciem că s-ar încălca principiul interesului superior al copilului prin „nedezvăluirea” adevăratei paternități. Astfel, cum în mod corect s-a afirmat, „fiecare copil este unic, la fel și situația lui, de aceea, pot exista similitudini, nu și suprapuneri perfecte de situații, astfel că interesul superior al unui copil nu coincide cu interesul superior al altui copil, nici ca reper și nici ca argument în luarea unei măsuri”.

Dreptul la acțiune exercitat de mamă, în numele copilului, este conferit de lege și mama, poate exercita acest drept, în calitate de reprezentant legal. Conform art. 433 alin. Dacă avem în vedere hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului, Hotărârea Ostace c.României este relevantă în spețe la nivel național privind stabilirea filiației. În acest sens „Curtea a constatat încălcarea art. Pentru a constata încălcarea, Curtea a reținut că, printr-o hotărâre din anul 1981, minorului H.A i s-a stabilit filiația față de reclamant pe baza declarațiilor unor martori care atestau legătura dintre acesta și mama minorului, in ciuda faptului că expertiza medico-legală efectuată în vederea comparării grupelor sanguine ale celor doi nu a dovedit cu certitudine că minorul este copilul reclamantului.

Curtea a reamintit că, deși scopul art. 8 este de a proteja individul de ingerințele arbitrare ale puterii publice, Statul nu are doar obligația de a se abține de la astfel de ingerințe, ci de a-și îndeplini și obligațiile pozitive care îi incumbă în vederea protejării efective a dreptului la viață privată. Astfel, Curtea poate admite, cu titlu general, că absența unui mecanism juridic prin care reclamantul să fi putut contesta decizia de paternitate este justificată de interesul general de a apăra securitatea raporturilor juridice, stabilitatea legăturilor familiale și interesul superior al copilului. Cu toate acestea, Curtea a concluzionat că, în circumstanțele spețe, respectiv având în vedere că toți cei interesați urmăreau stabilirea reală a paternității prin efectuarea unui test ADN, nu s-a respectat justul echilibru dintre interesul privat al reclamantului și cel general al societății.

Dreptul la acțiune al copilului există și este recunoscut de legea română, conform art. 429 alin. 4 C.Civ, acesta urmând a chema în calitate de pârât pe cel prezumat a fi tatăl copilului, adică pe soțul mamei (fostul soț) sau pe moștenitorii acestuia, iar dacă moștenirea este vacantă, făcând aplicarea art. 439 C.Civ, unitatea administrativ-teritorială. În timpul minorității sale, acțiunea se introduce prin reprezentant legal, căci, de altfel „reprezentarea legală este un procedeu tehnico-juridic prin care o persoană, numită reprezentant, încheie acte juridice în numele și pe seama altei persoane, numită reprezentant, în așa fel încât acele acte creează drepturi și obligații direct pentru cel reprezentant. Înțelegem să împărtășim punctul de vedere care include în categoria reprezentanților legali ai copilului pe „oricare dintre părinți, inclusiv tatăl prezumat, care, până când paternitatea sa prezumată nu este înlăturată prin hotărâre definitivă este, alături de mama copilului, cotitular al autorității părintești și, ca regulă, exercită autoritatea părintească în comun cu mama, inclusiv după desfacerea căsătoriei și, prin analogie, consecutiv constatării nulității sau anulării căsătoriei.”

N-am în ultimul rând, tatăl biologic poate să formuleze o cerere de chemare în judecată îndreptată împotriva soțului mamei și a copilului său (sau, chiar și împotriva moștenitorilor acestuia). Din acest punct de vedere, apreciem oportună intervenția legiuitorului, deoarece tatăl biologic nu putea introduce o astfel de cerere sub imperiul Codului Familiei. Astfel, legiuitorul instituie principiul egalității în fața legii, care semnifică faptul că „toate persoanele au o vocație egală de a fi judecate de aceleași instanțe judecătorești și după aceleași reguli de procedură, fără nicio discriminare.”

O cerință indispensabilă pentru admiterea unei astfel de acțiuni în ceea ce îl privește pe tatăl biologic este, conform art.432 alin.1 C.Civ, să se facă dovada paternității față de copil. „Pe scurt, paternitatea prezumată a soțului mamei nu poate fi înlăturată, la inițiativa sau în numele tatălui biologic, decât în cazul în care, concomitent cu pierderea paternității prezumate a copilului, are loc și stabilirea paternității din afara căsătoriei.”

În acest sens, printr-o Sentință Civilă s-a admis cererea de chemare în judecată a reclamantului în contradictoriu cu pârâta (mama minorului) și cu pârâtul (tata prezumat, urmare a căsătoriei mamei), constatându-se, din recunoașterea pârâtului, a pârâtei, coroborat cu înscrisurile depuse, că soții erau despărțiți, în fapt, la data conceperii minorului, timpul legal al concepțiunii fiind cuprins între 300-180 zile dinaintea nașterii copilului, potrivit art. 412 C.Civ, că pârâtul nu este tatăl minorului, cererea fiind admisibilă și față de recunoașterea paternității minorului.

Cu privire la incapacitatea pretinsului tată biologic, acțiunea se poate porni, ținând cont de art. 432 alin. 3 NCC și 429 alin. Având în vedere aceste posibilități de a formula o cerere, instanța va trebui să se pronunțe prin hotărâre. Soluția evidentă, în cazul admiterii acțiunii, se va modifica statutul copilului, care o să dobândească statut de copil din afara căsătoriei. Această acțiune conferă posibilitatea soțului mamei să nu mai datoreze întreținere pentru viitor, iar întreținerea prestată benevol sau, în temeiul hotărârii judecătorești, se va supune unei restituiri. Dar care este temeiul restituirii?

În concluzie, prin prezentarea de mai sus, noi am dorit să realizăm o interpretare cât mai corectă a textului legii, întrucât „verba intentioni, non e contra, debent inservire” (cuvintele trebuie interpretate potrivit intenției, nu împotriva ei”).

tags: #actiune #tagada #paternitate #tata #biologic #copil

Postări populare:

• Tehnici utile pentru finalizarea sarcinilor cu eficiență
• Detalii despre densitatea purtătorilor de sarcină în semiconductori: explicații scurte și clare
• Colica biliară: prezentare de caz, etiologie și management
• Proteine în timpul sarcinii: ce trebuie să știți
• Atașamentul, frustrările mămilor și drumul către parentalitate conștientă