Situația juridică a copiilor născuți în afara căsătoriei, care doresc să-și clarifice statutul prin stabilirea filiației față de un anumit bărbat, este una de o importanță deosebită. Acțiunea în stabilirea paternității, în acest context, reprezintă o veritabilă situație juridică obiectivă, durabilă în timp, neconsumată sub legea veche.
Dispozițiile legale referitoare la prescripția acțiunii în stabilirea paternității au evoluat de-a lungul timpului, generând discuții și interpretări complexe. În prezent, este cert că acțiunea în stabilirea paternității este imprescriptibilă în privința copiilor născuți după intrarea în vigoare a Codului Civil actual. Cu toate acestea, incertitudinea persistă în ceea ce privește copiii născuți anterior acestui moment, deoarece acestora li se aplică dispozițiile legii vechi, mai precis, prescripția prevăzută de art. 60 alin. 4 din Codul Familiei.
Această normă, introdusă prin Legea nr. 105/1992, stipula că acțiunea aparținând copilului nu se prescrie în timpul vieții acestuia. Însă, incertitudinea se adâncește atunci când ne referim la copiii născuți anterior datei de 08.11.2007, când încă erau în vigoare dispozițiile art. 301 din Codul Civil din 1864, conform cărora cercetarea paternității era oprită.
Prin Decizia nr. 1345/2008, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional art. II din Legea nr. 105/1992. Această decizie a ridicat întrebarea dacă copiii născuți anterior intrării în vigoare a legii noi beneficiază de imprescriptibilitatea acțiunii în stabilirea paternității, consacrată de art. 60 alin. 4 din fostul Cod al Familiei și, în prezent, de art. 427 alin. 1 din Codul Civil.
Curtea Constituțională a reținut, în esență, că textul de lege criticat, care stabilește termenul de un an care începe să curgă de la data nașterii copilului, încalcă dreptul acestuia la viață privată, ocrotit de art. 26 din Constituția României și de art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Această prevedere îl privează pe copil de posibilitatea de a acționa în mod conștient și voluntar, după dobândirea capacității de exercițiu depline, în vederea stabilirii filiației sale față de tată.
În acest context, se pune întrebarea în ce măsură cele două teze (cea a Curții Constituționale și cea a aplicabilității legii noi la situațiile juridice pendinte) se pot concilia. Deși Curtea a statuat că neconstituționalitatea rezultă din faptul că legea nouă se aplică și copiilor născuți înainte de intrarea ei în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de soluționare, de vreme ce aceasta se aplică unui drept născut sub imperiul legii vechi, considerăm că este necesară o analiză aprofundată.
Rolul Curții Constituționale este acela de a verifica constituționalitatea legilor și nu de a interpreta normele juridice. Prin urmare, obligativitatea deciziei vizează strict sancționarea unei legi, prin declararea ei drept neconstituțională. În acest sens, se poate considera că, în continuare, devine actuală și pertinentă analiza aplicabilității art. 60 alin. 4 din Codul Familiei.
Putem spune că legea nouă, în analiza noastră, art. 60 alin. 4 din Codul Familiei, în forma sa modificată, a reprezentat o lege nouă. Filiația reprezintă o situație durabilă în timp (obiectivă) cu valoare de facta preterita. Asigurând respectarea principiului aplicării imediate a legii civile noi, care, în privința situațiilor juridice pendinte obiective, dictează că se va aplica și acestora (pentru viitor), ar fi permisă, legitimă și corectă soluția aplicării textului și copiilor născuți înainte de data modificării.
Teza susținută nu ar fi subminată nici de eventualul argument că, deja prescripția ar fi fost împlinită la data intrării în vigoare a legii noi. Prescripția extinctivă stinge numai dreptul material la acțiune și nu însăși dreptul subiectiv, drept pentru care, după împlinirea termenului de prescripție, dreptul subiectiv civil și obligația corelată supraviețuiesc, rămânând susceptibile de a fi revigorate.
Astfel, se poate considera că suntem în prezența unei violări a principiilor constituționale atunci când o astfel de situație este tratată diferit. O soluție contrară, în lipsa unor justificări obiective și rezonabile, ar reprezenta o veritabilă violare a dispozițiilor constituționale.
Acțiunea în Tăgada Paternității în Noul Cod Civil
Noul Cod Civil aduce o reglementare detaliată a acțiunii în tăgada paternității. Art. 429 din Noul Cod Civil prevede că acțiunea în tăgada paternității poate fi pornită de soțul mamei, de mamă, de tatăl biologic, precum și de copil. Aceasta poate fi pornită sau, după caz, continuată și de moștenitorii acestora, în condițiile legii.
Mama sau copilul poate introduce acțiunea împotriva soțului. Tatăl biologic poate introduce acțiunea împotriva soțului mamei și a copilului. Dacă aceștia sunt decedați, acțiunea se pornește împotriva moștenitorilor.
În ceea ce privește formularea acțiunii de către mamă, legiuitorul nu a condiționat exercitarea acestei acțiuni de formularea unei acțiuni în stabilirea adevăratei filiații a copilului. Cu toate acestea, este neîndoielnic faptul că temeiul acțiunii în tăgăduirea paternității, când titular este mama, diferă de temeiul acțiunii al cărei titular este soțul mamei.
În cazul soțului mamei, scopul urmărit este înlăturarea unei paternități care nu corespunde adevărului biologic. În cazul mamei, scopul urmărit este circumscris interesului superior al copilului de a înlătura o paternitate care nu corespunde realității, astfel încât să se deschidă posibilitatea stabilirii legale a paternității copilului față de tatăl biologic.
Interesul mamei de a tăgădui paternitatea copilului este subordonat interesului superior al copilului. Condiția interesului mamei de a promova acțiunea în tăgăduirea paternității este îndeplinită dacă ea face dovada că admiterea acestei acțiuni deschide, în mod concret, calea stabilirii adevăratei paternități a copilului.
În practică, instanțele pot și trebuie să verifice dacă este respectat interesul superior al copilului și există cel puțin perspective pentru stabilirea paternității copilului față de tatăl biologic, pentru a nu se ajunge la situația ca, prin efectul tăgăduirii paternității, copilul să devină din afara căsătoriei fără nicio paternitate stabilită ("filius nullius"). În cazul în care asemenea perspective nu există, acțiunea mamei ar putea fi respinsă, ca fiind lipsită de interes.
Paternitatea prezumată a copilului conceput sau născut în timpul căsătoriei poate fi tăgăduită dacă este cu neputință ca soțul (fostul soț) mamei să fie tatăl copilului (art. 414 din Noul Cod Civil). Răsturnarea prezumției de paternitate poate fi realizată numai pe cale de acțiune.
Acțiunile în contestație de stat au ca scop înlăturarea unei stări civile, pretins nereale, și înlocuirea ei cu alta, pretins reală. Este cazul acțiunii în tăgăduirea paternității copilului din căsătorie (art. 429-433 C. civ.); acțiunii în contestarea filiației față de tatăl din căsătorie (art. 434 C. civ.); acțiunii în contestarea recunoașterii de filiație (art. 420 C. civ.) etc.
Un fragment dintr-o decizie judecătorească relevantă, din luna mai 2008, menționează introducerea unei acțiuni în instanță de tăgada paternității pe art. 55 Codul Familiei, cu privire la un copil născut în luna iulie 2006. La data depunerii acțiunii, art. 55 Codul Familiei era modificat prin Legea nr. 288/2007, prevederea fiind că acțiunea în tagăduirea paternității se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii copilului.
Cazul a fost judecat în "Fond" și "Apel", iar la Recurs s-a casat decizia recurată în favoarea reclamantului, dispunându-se rejudecarea în Apel la aceeași instanță, cu obligația refacerii unui nou test de paternitate ADN.
NOUL COD CIVIL: Art. 44 Sanctiune
Legislația relevantă include Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, și prevederile Codului Civil referitoare la filiație și acțiunea în tăgada paternității.
Compatibilitatea tezelor privind aplicabilitatea legii noi la situațiile juridice pendinte și decizia Curții Constituționale necesită o analiză atentă. Dreptul copilului la ocrotire și la stabilirea filiației este un principiu fundamental, iar legislația trebuie să reflecte acest aspect pentru a asigura protecția celor mai vulnerabili.
În concluzie, acțiunea în tăgada paternității este un mecanism juridic complex, cu implicații profunde asupra statutului civil al copilului. Analiza evoluției legislative și a jurisprudenței, în special a deciziilor Curții Constituționale, este esențială pentru înțelegerea deplină a drepturilor și obligațiilor părților implicate.
tags: #actiunea #in #tagada #paternitatii #codul #familiei