Adopția este o procedură legală complexă și o soluție pentru persoanele care își doresc să devină părinți, asumându-și responsabilitatea pentru unul sau mai mulți copii pentru tot restul vieții.
Prin adopție, unui copil care provine dintr-un mediu defavorizat îi va fi oferit un mediu propice dezvoltării sănătoase. În cazul în care, din diverse motive, un copil nu poate fi îngrijit de părinţii sau de rudele sale biologice, atunci adopţia poate fi o soluţie pentru acesta, pentru a-i oferi mediul stabil de care are nevoie în dezvoltarea sa. Adopția reprezintă procedura prin care un adult preia, în mod legal, custodia pentru un copil, precum și drepturile și responsabilitățile părinților biologici ai copilului.
Pentru a putea fi adoptat, un copil trebuie să intre în evidența autorităților, și, după ce va deveni adoptabil, statul îi va căuta o familie.
Ce este Adopția?
Adopția este o măsură definitivă, orientată spre integrarea permanentă a copilului într-o familie. Procedura este lungă (6-12 luni medie), dar modificările din 2016 și 2020 au scurtat termenele pentru celeritate (ex.: de la 1 an la 6 luni pentru căutarea rudelor). Principii obligatorii: Interes superior al copilului, mediu familial, continuitate culturală, informare și opinie a copilului (dacă >10 ani, consimțământ obligatoriu; sub 10 ani, opinie consultativă), celeritate, confidențialitate.
Pot adopta: familii (soți) sau persoane singure (necăsătorite, văduve). Excepții și situații speciale: Adopție de către tutore sau soțul părintelui biologic nu necesită încredințare prealabilă.
Ce trebuie să facă o persoană sau o familie pentru a adopta un copil
Conform Legii adopției, în primul rând, persoana sau familia care vrea să adopte trebuie să obțină un atestat din care să reiasă că este aptă pentru adopție. Persoana sau familia care dorește să adopte trebuie să se adreseze Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) în a cărei rază teritorială locuiește unul dintre adoptatori sau pentru realizarea procedurii de informare prealabilă pentru demararea procesului de evaluare.
Nu pot adopta persoanele care:
- Au boli psihice sau un handicap mintal;
- Au fost condamnate definitiv pentru o infracţiune contra unei persoane sau contra familiei, săvârșită cu intenţie;
- Au fost condamnate pentru infracţiunea de trafic de persoane sau trafic şi consum de droguri;
- Sunt decăzute din drepturile părinteşti sau au un copil care beneficiază de o măsură de protecție specială;
- Persoanele care doresc să adopte singure, dar ai căror soţi se regăsesc în una dintre situaţiile prevăzute mai sus.
Membrii unui cuplu trebuie să fie în mod obligatoriu căsătoriți unul cu celălalt pentru a putea adopta?
Conform legii, pot adopta atât familiile (persoanele căsătorite, soţ şi soţie) cât şi o persoană singură (necăsătorită) care obţin atestatul de familie/persoană aptă să adopte. În cazul soților, legea adopției permite, pe lângă adopția de către familia atestată, și adopția de către unul dintre soți. În acest caz, celălalt soț va da o declarație privind motivele neasocierii la cererea de adopție, însă își va da consimțământul pentru această procedură.
De asemenea, pot adopta şi persoanele de sex opus care trăiesc într-o relaţie stabilă şi convieţuiesc cu părintele (necăsătorit) al copilului adoptat, dacă noul adoptator a participat direct la creşterea şi îngrijirea copilului pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 5 ani.
Ce acte trebuie să depună persoana sau familia care dorește să adopte pentru obținerea atestatului de adopție
Cererea privind eliberarea atestatului pentru adopţie trebuie depusă la DGASPC în a cărei rază teritorială domiciliază sau la un organism privat autorizat (OPA), fiind însoţită de următoarele documente:
- copie de pe buletinul/cartea de identitate, permisul de şedere pe termen lung sau, după caz, cartea de rezidenţă permanentă;
- declaraţie autentică pe propria răspundere cu privire la locuirea efectivă şi continuă pe teritoriul României în ultimele 6 luni anterioare depunerii cererii de evaluare, neexistând absenţe temporare care cumulat să depăşească 3 luni;
- copie de pe certificatul de naştere;
- copie de pe certificatul de căsătorie sau hotărârea de divorţ/certificatul de divorţ, dacă este cazul;
- copie de pe titlul de proprietate sau alt document care să ateste dreptul de folosinţă a locuinţei;
- certificatul de cazier judiciar;
- adeverinţe de venit sau alte documente care atestă veniturile solicitantului/solicitanţilor;
- certificat/adeverinţă medical/medicală eliberat/eliberată de medicul de familie privind starea de sănătate şi eventualele boli cronice, însoţit/însoţită de rezultatul evaluării psihiatrice;
- declaraţia soţului care nu se asociază la cererea de adopţie, cu indicarea motivelor neasocierii;
- declaraţie autentică pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul/solicitanţii nu este/sunt decăzut/decăzuţi din drepturile părinteşti, precum şi referitor la faptul că nu are/au copil/copii în sistemul de protecţie specială;
- certificatul de cazier judiciar al persoanelor cu care locuieşte solicitantul;
- certificat/adeverinţă medicală eliberat/eliberată de medicul de familie privind starea de sănătate a celorlalte persoane cu care locuieşte solicitantul, cu menţionarea eventualelor boli cronice, însoţit/însoţită de rezultatul evaluării psihiatrice.
Documentele prevăzute mai sus se solicită şi pentru soţul adoptatorului, în situaţia în care acesta nu se asociază la cererea de adopţie.
Ulterior, autoritățile evaluează persoana sau familia care dorește să adopte şi le asigură acestora serviciile de pregătire și consiliere necesare pentru a-şi asuma în cunoştinţă de cauză şi în mod corespunzător rolul de părinte. Etapa de pregătire, care include cursuri de pregătire, are o durata de maximum 90 de zile de la depunerea cererii de atestare. Etapa de evaluare socială constă în minimum 6 întâlniri ale persoanei sau familiei care vrea să adopte cu asistentul social, evaluarea psihologică presupune un număr de minimum 4 întâlniri de evaluare și consiliere psihologică, iar pregătirea adoptatorilor are o durată de minimum 12 ore distribuite în 3 sesiuni individuale/de grup.
Important de menționat este că sunt exceptate de la parcurgerea etapei de pregătire persoanele/familiile care au deţinut atestat pentru adopţie a cărui valabilitate a încetat sau cele care doresc să adopte copiii pe care îi au în plasament de cel puţin un an.
După ce va obține atestatul de persoană aptă să adopte, persoana/familia va fi înscrisă in Registrul Național pentru Adopții (R.N.A), alături de celelalte persoane/familii atestate din România.
Etapa de potrivire practică a adoptatorilor cu copilul adoptabil
Apoi, pentru fiecare copil adoptabil se generează în timp real o listă cu adoptatorii atestați care răspund nevoilor şi caracteristicilor copilului. Criteriile de potrivire luate în considerare pentru includerea unui adoptator în lista unui copil sunt: vârsta copilului; sexul copilului; numărul de copii pe care familia îi poate îngriji; starea de sănătate şi nivelul de dezvoltare al copilului.
Conform legii, se acordă prioritate la includerea în listă următoarelor persoane atestate: rudele copilului până la gradul al patrulea inclusiv; persoana/familia alături de care copilul a locuit pentru o perioadă de minimum 6 luni; persoanele/familiile care au adoptat fraţi ai copilului sau se află în procedură de adopție cu un frate al acestuia.
În cadrul acestei etape, au loc întâlniri între copilul adoptabil și persoana sau familia atestată. Responsabilul de caz le prezintă acestora nevoile și caracteristicile copilului, precum și motivele pentru care acesta consideră ca adoptatorul/familia adoptatoare este potrivit/potrivită pentru acel copil, prezentându-i-se şi fotografii recente ale copilului.
Persoana/familia adoptatoare poate refuza potrivirea practică, motivând în scris acest refuz. În caz contrar, dacă adoptatorul/familia adoptatoare acceptă continuarea potrivirii practice, stabileşte împreună cu responsabilul de caz, de comun acord, data primei întâlniri cu copilul. Aceste întâlniri au drept scop acomodarea treptată a copilului cu adoptatorul și invers. Întâlnirile pot avea loc atât în mediul unde copilul locuiește, cât şi în afara acestuia. Numărul întâlnirilor necesare pentru constatarea compatibilităţii dintre copil şi adoptator/familia adoptatoare se stabileşte de către cei doi responsabili de caz (cel al copilului si cel al familiei), în funcţie de evoluţia cazului, însă trebuie să fie de minimum 4.
Procedura de potrivire încetează dacă pe parcursul întâlnirilor specialiştii constată că nu se realizează acomodarea copilului cu adoptatorul. În acest caz, familia sau persoana va aștepta pentru a fi inclusă într-un alt procedeu de potrivire practică, cu un alt copil adoptabil.
La finalul acestei etape, responsabilul de caz al copilului şi cel al adoptatorului întocmesc un raport de potrivire și, în cazul în care copilul s-a acomodat cu familia adoptatoare, autoritățile sesizează instanța judecătorească pentru încredințarea copilului în vederea adopției.
Încredințarea copilului în vederea adopției
Prin această măsură, instanța judecătorească dispune încredințarea copilului la domiciliul adoptatorilor pentru o perioadă de minimum 3 luni. În acest timp, este monitorizată evoluția copilului și relațiile cu familia adoptatoare, prin vizite efectuate la domiciliu de două ori pe lună de către reprezentanții autorităților. Dacă în această perioadă este constatată neadaptarea copilului, se poate propune instanței judecătorești prelungirea încredințării sau revocarea acesteia.
Pe perioada încredinţării în vederea adopţiei, copilul şi adoptatorii beneficiază de servicii de sprijin (informare şi consiliere, organizare de cursuri pentru dezvoltarea de abilităţi parentale sau grupuri de suport). De asemenea, pentru facilitarea acomodării copilului în noul mediu de viaţă, adoptatorul sau unul dintre membri familiei adoptatoare care realizează venituri supuse impozitului pe venit poate beneficia de un concediu de acomodare de maximum 1 an.
Încuviințarea adopției
După trecerea termenului stabilit pentru perioada de încredințare în vederea adopției, adoptatorul înaintează cererea de încuviințare a adopției către instanța judecătorească. După rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești privind încuviințarea adopției, adoptatorul dobândește drepturi și obligații părintești ca și față de un copil biologic. De asemenea, din acel moment, înceteaza definitiv rudenia copilului faţă de părinţii săi biologici și se emite un nou cetificat de naștere, în care adoptatorii sunt înregistrați la rubrica „părinți”.
Conform legii, familia adoptatoare este obligată să informeze gradual copilul că este adoptat, începând de la vârste cât mai fragede. Acest lucru îl ajută pe copil să se simtă confortabil. Ulterior adopției, autoritățile vor monitoriza evoluția copilului și a relațiilor cu părinții pe o perioadă de cel puţin doi ani după încuviinţarea adopţiei.
Lista copiilor greu adoptabili
Copiii greu adoptabili reprezintă acei copii pentru care într-o perioadă de 9 luni de la declararea adoptabilităţii nu a putut fi identificată o familie potrivită sau, chiar dacă aceasta a fost identificată, nu s-au putut urma paşii care să ducă la finalizarea adopţiei. Pentru aceşti copii a fost creată în Registrul Național pentru Adopții o secţiune specială care conţine profilul celor aflaţi în această situaţie.
Profilul unui copil greu adoptabil constă într-o prezentare succintă a abilităţilor, preferinţelor, nevoilor şi trăsăturilor de personalitate care îl caracterizează, alături de o fotografie a acestuia sau de o imagine reprezentativă ce poate fi aleasă chiar de copil. De asemenea, pot fi încărcate şi mesaje vocale sau imagini video cu activităţi ale copilului. În cazul fraţilor ce urmează a fi adoptaţi împreună, profilul este comun.
Adoptatorii au posibilitatea de a accesa profilul copiilor greu adoptabili şi, în situaţia în care sunt interesaţi de adopţia unui copil de pe listă, pot informa autoritățile despre acest aspect. În termen de cel mult 7 zile de la notificare, adoptatorul va primi informaţiile complete cu privire la copil şi poate iniţia procedura de potrivire practică.
Este important de știut că pot fi adoptate și persoane majore, însă în acest caz, adoptatorul trebuie să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât persoana adoptată și să nu se afle în vreuna dintre situațiile ce reprezintă impedimente la adopție. Totodată, persoana majoră poate fi adoptată numai dacă adoptatorul sau familia adoptatoare a crescut-o în timpul copilăriei, dovedind acest lucru în fața instanței de judecată.
Efectele psihologice ale adopției
Adopția este un proces complex, iar răspunsul psihologic al copiilor adoptați variază foarte mult. În funcție de vârstă, ei au diferite gânduri, trec prin anumite stări și au întrebări legate de identitatea lor. În anumite cazuri, copiii adoptați pot prezenta anumite traume emoționale, cauzate de experiențele anterioare - fie că vorbim de părinți care i-au neglijat sau abuzat, sau fie că vorbim despre familii disfuncționale, în care au existat diverse probleme. În plus, este nevoie de timp pentru ca un copil adoptat să se integreze în noua familie, timp în care, de asemenea, pot apărea diferite provocări.
În anumite cazuri, copiii adoptați se pot confrunta cu următoarele probleme de ordin emoțional:
- Sentiment de abandon;
- Dificultăți în a-și dezvolta propria identitate;
- O stimă de sine redusă;
- Un risc crescut de a consuma alcool și droguri;
- Un risc mai mare de a dezvolta tulburări psihice, precum depresie sau sindromul de stres post-traumatic;
- Sentiment de respingere;
- Sentiment de vinovăție și rușine;
- Dificultăți în autocontrolul emoțiilor.
Aceste probleme ies la suprafață mai ales când copilul adoptat ajunge la adolescență, pentru că, în acel moment, acesta începe să își pună întrebări cu privire la identitatea ta, în încercarea de a-și defini propria persoană. Prin intermediul consilierii psihologice și psihoterapiei de familie, atât părinții, cât și copiii pot depăși toate acestea pot găsi soluții la toate aceste probleme.
PREGĂTIREA PĂRINTELUI PENTRU ADOPȚIE - psiholog Alina FLOAREA - ADOPȚIA SCHIMBĂ DESTINE! - ANPDCA
Avortul: O Alternativă Medicală
Avortul reprezintă o modalitate medicală prin care se poate pune capăt unei sarcini. Există mai multe tipuri de avort, fiecare opțiune depinzând de durata sarcinii. La nivel mondial, aproximativ jumătate din cazurile de sarcini neintenționate se termină prin avort. În general, avortul se efectuează în primul trimestru al sarcinii sau în prima parte din cel de-al doilea trimestru de sarcină. Primul trimestru durează de la concepție până la săptămâna 12 de sarcină. Al doilea trimestru cuprinde intervalul dintre săptămânile 13-28.
Prima variantă de avort se realizează până la aproximativ 10 săptămâni de la ultima menstruație și presupune administrarea de medicamente. Avortul în cel de-al treilea trimestru de sarcină este rar, dar poate fi efectuat atunci când viața mamei este în pericol.
Avortul medicamentos necesită administrarea unor medicamente în anumite momente indicate de către medic. Aceste medicamente opresc dezvoltarea sarcinii și declanșează contracția uterului, având ca efect eliminarea produsului de concepție. Totuși, simptomatologia variază de la pacientă la pacientă, în unele cazuri fiind severă. Această metodă de întrerupere a sarcinii este recomandată a fi efectuată în primul trimestru de sarcină.
Complicatiile potentiale ale avortului prin vacuum-aspirație includ sângerarea și infecția. Cu toate acestea, riscul acestor complicații este scăzut. Această metodă de avort chirurgical este utilizată, de obicei, în timpul celui de-al doilea trimestru. Medicul va realiza anestezia generală a pacientei înainte de a începe să efectueze tehnica propriu-zisă. Procedura începe prin introducerea unui specul în vaginul pacientei, iar ulterior are loc dilatarea și deschiderea colului uterin. Apoi, medicul va îndepărta produsul de concepție cu ajutorul forcepsului, dar și a aspirației. Recuperarea după acest tip de avort implică odihna abundentă. Durerile ușoare și crampele sunt simptome ce pot să apară chiar și câteva zile după procedură.
Acest tip de avort reprezintă o metodă de întrerupere a sarcinii aflate în al doilea sau al treilea trimestru. Inducerea travaliului se realizează cu medicamente, iar uterul va elimina complet produsul de concepție în aproximativ 12-24 de ore. Medicamentele utilizate pot fi administrate pe cale orală, prin plasare în vagin sau injectare în uter. De obicei, acest tip de avort implică spitalizare pentru câteva ore sau chiar zile, în funcție de starea de sănătate, dar și de alți factori.
Avortul reprezintă mijlocul medical prin care se poate realiza o întrerupere de sarcină. Există mai multe tipuri de avort, fiecare având propriile avantaje și dezavantaje. Medicul va recomanda o anumită metodă în funcție de stadiul sarcinii.
Context Social și Legal
În anul 2013 au fost deschise doar 2.500 de proceduri de adopție, comparativ cu aproximativ 60.000 de copii abandonați, care sunt în grija statului. Aceasta a fost motivul pentru care „Adopția, o alegere nobilă” a fost tema celei de-a patra ediții a acestui marș, desfășurat la Iași între Piața Unirii și Palatul Culturii. Dacă spunem despre copii că sunt un dar, o bucurie, că ei sunt viitorul, să încercăm să ne îngrijim de viitorul lor, nu doar de cel al copiilor noștri.
În România, adopția este reglementată în principal de Legea nr. 273/2004, armonizată cu Convenția ONU privind Drepturile Copilului și Convenția de la Haga privind adopția internațională. Autoritatea competentă este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA).
Legislația românească în domeniul avortului a evoluat de-a lungul timpului, de la interzicerea sa aproape totală în perioada comunistă, la legalizarea sa în 1990. Avortul la cerere a trezit și trezește numeroase controverse în spațiul public. Există două categorii principale de avort: avortul medicamentos și avortul chirurgical.
Dacă vedem copilul ca fiind un dar de la Dumnezeu, chiar și în cazul unei sarcini nedorite/neplanificate, în mod evident prima opțiune pro-viață este păstrarea copilului de către mamă, în ciuda posibilelor privațiuni. Opțiunea avortului este incompatibilă cu credința creștină. Dacă mama totuși nu poate păstra copilul, singura opțiune rămâne adopția acelui copil într-o altă familie. Deși sunt documentate medical traumele abandonului, adopția într-o altă familie poate răscumpăra și restaura acel copil nedorit, prin dragoste și muncă.
Statisticile arată că azi în România sunt peste 58.000 de copii în sistemul de protecție socială, dintre care 20.000 în instituții - centre rezidențiale, apartamente sociale, centre de primiri urgențe - mediu în care acești copii nu au parte de o familie. Deși legea plasamentului prevede că interesul superior al copilului e să aibă parte de o viață de familie, în practică acești copii sunt privați de ea.
Manifestarea s-a încheiat cu îndemnul pr. Radu Brânză, coordonatorul Departamentului Pro vita Iași: „Vom pleca de la acest marș al vieții cu ideea în inimă că adopția este întotdeauna o alegere nobilă și trebuie să fie o alegere nobilă, în special când, din diverse motive, anumiți părinți sunt îndemnați mai mult spre avort. Așadar, când auzim cazuri de acest gen, să-i îndemnăm pe oameni spre această soluție”.
„Iubește, respectă, apără viața, pentru că un copil e bucurie!” Cu prilejul acestor manifestări pentru viață de la Iași și din toată țara, cei care au participat și cei care au fost și sunt solidari acestei cauze vor experimenta în timp lucrarea ascunsă a lui Dumnezeu. Mesajul intră în inimile oamenilor și lucrează acolo pe bătaie lungă. Și de multe ori ei îl aplică pozitiv atunci când sunt puși în fața unei decizii pro sau contra viață.