Ziua Mondială a Prematurității, marcată anual pe 17 noiembrie, aduce în prim plan o realitate statistică impresionantă: 1 din 10 copii la nivel global se naște înainte de termen. Prematuritatea și complicațiile asociate reprezintă una dintre principalele cauze de mortalitate perinatală, inclusiv până la vârsta de un an. Cu toate acestea, nașterea prematură nu este o sentință. Mulți dintre acești copii nu doar supraviețuiesc, ci ajung să exceleze în diverse domenii, devenind inventatori, scriitori, politicieni și, în cazul lui Albert Einstein, unul dintre cei mai străluciți oameni de știință ai tuturor timpurilor.
Albert Einstein, fizician teoretician evreu, laureat al Premiului Nobel în 1921, s-a născut pe 14 martie 1879, în Ulm, Germania. La naștere, micuțul Albert a speriat-o pe mama sa, Pauline Einstein, din cauza dimensiunii mari și a formei neobișnuite a capului. Părinții săi, Hermann și Pauline Einstein, erau profund îngrijorați de dezvoltarea sa intelectuală, deoarece Albert a început să vorbească fluent abia la vârsta de nouă ani. Această întârziere în dezvoltarea limbajului, alături de un ritm lent de vorbire și pauze lungi pentru a formula gândurile, a ridicat semne de întrebare cu privire la o posibilă dizabilitate mentală. Cu toate acestea, în ciuda acestor dificultăți inițiale, Einstein a fost unul dintre cei mai buni elevi din școală, demonstrând o inteligență excepțională și o curiozitate debordantă.
Primele luni de viață ale lui Albert au fost marcate de lupta părinților săi pentru a-l determina să pronunțe primele sunete și să lege primele cuvinte. Familia sa era îngrozită că acesta ar putea avea probleme mintale. Abia la vârsta de cinci ani, Albert a început să lege câteva cuvinte, iar biografii săi au glumit ulterior că viitorul geniu chiar nu a avut ce să spună până la acea vârstă. Tot la vârsta de cinci ani, Einstein s-a îmbolnăvit și a trebuit să stea la pat. Tatăl său i-a oferit o preocupare, dându-i spre studiu o busolă, obiect care l-a fermecat iremediabil pe cel mic și a stârnit interesul său pentru fenomenele fizice.
În perioada 1885 - 1888, Einstein a studiat la școala elementară catolică din München, apoi a frecventat, începând cu anul 1888, școala primară de la Gimnaziul Luitpold din München (actualul Gimnaziu Einstein). Aici a fost chinuit de metodele rigide de predare, bazate pe învățarea prin memorare mecanică și lipsită de imaginație, și a manifestat deficiențe reale de exprimare. În anul 1889, familia Einstein l-a invitat pe Maz Talmud, un student polonez la medicină cu o situație materială precară, să vină în casa lor în fiecare joi la cină. Talmud a devenit meditator neoficial pentru tânărul Albert, mai ales la matematică și filosofie. Această influență a contribuit la dezvoltarea gândirii sale critice și la explorarea unor domenii noi.
Dezvoltarea Intelectuală și Primele Descoperiri
Metoda autodidactă, dezvoltată încă din copilărie, a continuat să îi folosească pe tot parcursul anilor de școală. La numai 10 ani, Albert începe să studieze singur matematica și științele naturii. Încă de mic copil arătase interes pentru natură, precum și abilitate în a înțelege concepte matematice dificile. Era capabil să învețe mai mult de unul singur decât la școală. La vârsta de 12 ani (1891) a învățat geometria euclidiană, iar la 15 ani, în timp ce familia sa se muta la Pavia, Italia, din cauza eșecurilor repetate ale afacerii, Albert a rămas la München pentru a-și încheia anul școlar. Albert a vrut să urmeze învățământul superior, dar a ratat examenul de admitere la Universitatea Politehnică elvețiană (ETH) în anul 1895, deși avea note excepționale la matematică și la fizică. Aceste rezultate au fost remarcate de unii profesori, care i-au promis că va fi admis la facultate în anul următor, pe baza notelor obținute la examenul de maturitate.
Spre deosebire de atmosfera prusacă din școlile din Germania, la școala elvețiană, profesorii respectau personalitatea elevilor și stimulau libertatea de gândire. Aici ia contact cu teoria electromagnetică a lui Maxwell. La 17 ani, în anul 1896, după încheierea studiilor la Aarau, se înscrie la Universitatea Federală Politehnică (ETH) din Zürich. Deși era una dintre instituțiile de învățământ de elită din Europa și dispunea de unul dintre cele mai dotate laboratoare, ETH-ul l-a dezamăgit pe Einstein. Majoritatea profesorilor nu erau la curent cu noile descoperiri ale epocii și predau după vechile principii ale fizicii. Albert urmărea cursurile cu un interes scăzut, iar la orele de laborator citea reviste științifice, în care erau publicate cele mai recente descoperiri și teorii.
În anul 1903, Einstein s-a căsătorit cu sârboaica Mileva Marić, care îi fusese colegă la Politehnica din Zurich ETH. Aceasta fusese studentă la matematică, iar Einstein o cunoscuse încă din 1898. Au avut trei copii: o fată, Lieserl (n. 1902), și doi băieți, Hans Albert (n. 1904) și Eduard (n. 1910). În 1914, cei doi se despart. Relația sa cu Mileva a devenit mai profundă, dar părinții săi se opuneau vehement acesteia, aducând ca argument trecutul ei sârbesc și religia creștin-ortodoxă. Einstein și-a înfruntat părinții și a continuat să se întâlnească cu Mileva. Aceasta a fost o perioadă dificilă din viața lui Albert Einstein. Nu se putea căsători cu Mileva și să întrețină o familie fără un loc de muncă, iar afacerea tatălui său dăduse faliment. Fiind șomer și disperat, Einstein medita copii, dar nu se putea ține de treabă.
Lucrurile au luat o turnură interesantă la sfârșitul anului 1902, când tatăl prietenului său de-o viață, Marcel Grossmann, l-a recomandat pentru un post de funcționar la oficiul de brevete elvețian din Berna. În aceeași perioadă, tatăl lui Einstein s-a îmbolnăvit grav și, chiar înainte de a-și da ultima suflare, i-a dat acestuia binecuvântarea de a se căsători. Einstein s-a căsătorit cu Mileva la 6 ianuarie 1903, având un venit mic, dar stabil. La oficiul de brevete, Albert Einstein evalua cererile de brevetare pentru dispozitive electromagnetice. Și-a stăpânit locul de muncă rapid, rămânându-i timp pentru a cugeta asupra transmisiei semnalelor electrice și a sincronizării electromecanice, lucru care îi trezise interesul de câțiva ani.
Anul Miraculos și Teoriile Revoluționare
Anul 1905 este considerat "anul miraculos" al lui Einstein. În acest an, el a scris o lucrare pentru doctorat și i-au fost publicate alte patru lucrări în „Analele Fizicii” (Annalen der Physik), unul dintre cele mai recunoscute jurnale de fizică. Aceste lucrări au abordat subiecte precum efectul fotoelectric, mișcarea browniană, relativitatea specială și echivalența dintre materie și energie. Aceste teme aveau să schimbe pentru totdeauna pilonii fizicii moderne și să îl aducă în atenția lumii academice.
În lucrarea despre materie și energie, Einstein a dedus celebra ecuație E=mc², sugerând că mici particule de materie pot fi transformate în acumulări uriașe de energie, anticipând dezvoltarea puterii nucleare. Această formulă cuantifică energia disponibilă a materiei și este una dintre cele mai cunoscute ecuații din fizică.
Teoria relativității restrânse, prezentată în una dintre lucrările din 1905, a revoluționat înțelegerea spațiului și timpului. Esența acestei teorii speciale a relativității era constatarea că toate măsurătorile timpului și spațiului depind de judecăți asupra simultaneității a două evenimente diferite. Doar viteza luminii este constantă în orice sistem de referință, lucru preconizat și de teoria lui Maxwell. Elaborând teoria relativității restrânse, Einstein a spart tiparele unor concepții geniale, clădite cu peste două secole în urmă de Isaac Newton, dovedind o intuiție și un curaj exemplar. Teoria relativității restrânse explică fenomenele ondulatorii, eliminând acțiunea instantanee de la distanță. Electrodinamica lui Faraday și Maxwell este compatibilă cu viteza finită de propagare a luminii. Prin generalizarea legilor mecanicii newtoniene și a unor legi ale fizicii, electrodinamica devine relativistă.
Dar pentru a pune gravitația în concordanță cu relativitatea, a fost nevoie de modificări mult mai profunde, ceea ce l-a condus pe Einstein la Teoria Relativității Generalizate. În această teorie, orice viteză de propagare, inclusiv a gravitației, este finită. Teoria Relativității Generalizate a revoluționat gândirea științifică prin negarea existenței unui timp absolut, stârnind un ecou uriaș în toată lumea. A fost combătută cu vehemență de unii, dându-se dovadă de cunoaștere superficială. Teoria relativității generalizate a fost confirmată prin diverse observații astronomice, cea mai importantă fiind studierea eclipsei totale de Soare din 29 mai 1919, care a confirmat devierea unghiulară a razelor de lumină în câmpul gravitațional al Soarelui.
În 1921, Albert Einstein a primit Premiul Nobel pentru fizică, dar nu pentru remarcabila teorie a relativității, care încă stârnea controverse, ci pentru explicarea efectului fotoelectric. Pentru a explica acest fenomen, care infirma caracterul ondulatoriu al luminii, Einstein a utilizat ideile recente ale lui Max Planck, folosind termenul de "cuantă" (pachet de energie). El a emis o ipoteză revoluționară asupra naturii luminii, afirmând că, în anumite circumstanțe determinate, radiația electromagnetică are o natură corpusculară (materială), sugerând că energia transportată de fiecare particulă a razei luminoase, pentru care a introdus denumirea de foton, ar fi proporțională cu frecvența acelei radiații. Această ipoteză contrazicea o tradiție de un secol (teoria electromagnetică a lui Maxwell), care considera emiterea energiei luminoase ca pe un proces continuu. Aproape nimeni nu a acceptat teoria lui Einstein inițial.
22 Lucruri Interesante Despre Albert Einstein
Un alt subiect tratat în "Anul Miraculos" 1905 se referă la mișcarea browniană. În lucrarea cu titlul "Mișcarea Browniană", Einstein a făcut predicții semnificative asupra teoriei emise de botanistul englez Robert Brown privind mișcarea aleatoare a particulelor suspendate într-un fluid. Aceste predicții au fost confirmate ulterior prin experimente.
Viața Personală și Activismul
Prestigiul profesional, timpul alocat cercetării și conferințelor au afectat grav viața de familie a lui Einstein. Căsnicia sa cu Mileva Marić s-a destrămat în 1919. Mama copiilor săi i-a pus condiția ca, în eventualitatea în care Albert va obține premiul Nobel, recompensa financiară să se îndrepte către ea și către copii. La scurtă vreme, Albert a început o aventură cu verișoara sa, Elsa Löwenthal, cu care avea să se căsătorească mai târziu. Elsa s-a declarat cucerită mai ales de felul în care Einstein interpreta Mozart la vioară.
În timpul Primului Război Mondial, Einstein a fost unul dintre puținii savanți germani care au condamnat public implicarea Germaniei în război, semnând în 1914 proclamația "Manifest către europeni". În 1923, a vizitat Palestina, pe atunci sub mandat britanic, unde a inaugurat Universitatea Ebraică din Ierusalim, un vis mai vechi la materializarea căruia a contribuit personal prin strângeri de fonduri. Savantul o vedea ca pe o instituție deschisă tuturor evreilor care în Europa erau respinși de naționalismul endemic pe motive etnico-religioase.
Einstein a fost ținta unor numeroase atacuri antisemite în Germania. Cu venirea lui Hitler la putere în 1933, Einstein, care se afla în vizită în SUA, s-a decis imediat să emigreze. În 1933 a publicat scrierea-manifest "Why War?". În fața amenințării imense la adresa umanității venite din partea regimului nazist, Einstein a renunțat la poziția sa pacifistă și, în 1939, a trimis celebra scrisoare către președintele Americii, Franklin D. Roosevelt, insistând asupra necesității producerii bombei atomice, întrucât exista posibilitatea ca și guvernul german să urmeze această cale. Scrisoarea lui Einstein a ajutat la grăbirea eforturilor pentru obținerea bombei atomice în Statele Unite, iar în 1944 s-a inițiat Proiectul Manhattan de cercetare în domeniul atomic. Totuși, marele savant a sprijinit Marina Militară a SUA prin evaluarea designului și funcționalităților altor sisteme de arme și a contribuit la aceste proiecte cu fonduri consistente rezultate din licitații de manuscrise personale.
Moștenirea și Impactul
Albert Einstein a continuat să lucreze la multe aspecte cheie ale teoriei generale a relativității, precum găurile de vierme, posibilitatea de a călători în timp, existența găurilor negre și crearea universului. Datorită descoperirii secretelor atomilor și a moleculelor, încurajați de elaborarea bombei atomice, majoritatea savanților lucrau la teoria cuantică, nu la cea a relativității. Un alt motiv pentru care s-a distanțat de colegii săi era obsesia sa cu descoperirea teoriei câmpului unificat - o teorie atotcuprinzătoare care ar trebui să unifice toate forțele universului și, implicit, toate legile fizicii, într-una singură.
În timpul autopsiei, doctorul Thomas Stoltz Harvey, avizat de inteligența uimitoare de care a dat dovadă omul de știință în timpul vieții, a decis să fure efectiv creierul lui Einstein, fără acordul familiei, pentru conservare și cercetări amănunțite. Imediat anatomo-patologul a fost concediat, însă a luat și creierul lui Einstein cu el. Harvey a fotografiat creierul, după care l-a tăiat în 240 de bucăți pe care le-a păstrat într-o substanță rășinoasă, iar unele dintre aceste bucăți au fost ulterior secționate, din nou, în 2.000 de felii subțiri, care au fost studiate cu ajutorul microscopului. Ulterior, aceste studii microscopice și fotografiile cu creierul lui Einstein au fost distribuite către 18 cercetători din întreaga lume.
După moartea savantului, mulți biografi au încercat să elucideze contextul în care marile descoperiri ale lui Albert Einstein au putut schimba cursul științei. Printre nenumăratele amănunte s-a aflat și o descoperire inedită: savantul nu suporta ciorapii, iar explicația stă într-o anomalie a degetelor de la picioarele sale, care făceau ca textilele să se rupă frecvent.
O parte din creierul lui Albert Einstein, una dintre cele mai sclipitoare minți care s-au putut întâlni în istorie, cu celebrul IQ estimat la 160, este expus, în prezent, la Centrul Universitar Medical din Princeton, iar altă parte este prezentată la Muzeul Național pentru Sănătate și Medicină din Silver Spring, Maryland, lângă Washington D.C.
Albert Einstein, ca și alte personalități precum Isaac Newton, Charles Darwin, Anna Pavlova, Mark Twain, Winston Churchill, Stevie Wonder și Johannes Kepler, demonstrează că nașterea prematură nu este o piedică în calea succesului extraordinar. Acești indivizi, născuți înainte de termen, au depășit provocările inițiale și au lăsat o amprentă de neșters asupra istoriei omenirii prin geniul și realizările lor.
tags: #albert #einstein #nascut #prematur