Avortul reprezintă întreruperea voită a unei sarcini, implicând diverse cauze, de ordin economic cel mai adesea. Avortul crescut poate fi explicat ca o cauză directă a mentalităţilor. Cercetările făcute în România arată că această practică variază în funcţie de mediile în care trăiesc familiile. Un rol important în evoluţia acestui fenomen îl joacă nivelul de educaţie. În general, situaţia este dramatică acolo unde informaţiile despre consecinţele nefaste ale avortului sunt deficitare. Un caz aparte îl constituie comunitatea rromilor. După 1989, o dată cu liberelizarea avorturilor, în România s-a declanşat o criză demografică pe care sociologii o compară cu situaţia din perioada războiului; începând cu 1990, numărul avorturilor în România l-a depăşit pe cel al naşterilor vii. Avortul a devenit un fenomen care polarizează atenţia întregii societăţi. Atenuarea lui nu depinde de câţiva factori, ci solicită participarea tuturor actorilor sociali. Întrucât sarcina este nedorită, tânăra are o vârstă fragedă pentru a creşte un copil, atunci persoana în cauză ajunge la avort. Daniela Bartoş, fost ministru al Sănătăţii şi Familiei, a recunoscut că explozia avorturilor a fost determinată, în primul rând de „legislaţia liberală introdusă după 1990”(Bartoş, 2002, p.40). Acest fapt s-a asociat, de asemenea, cu „accesibilitatea crescută la avort a populaţiei’’(Bartoş, 2002, p.40). Avortul poate fi explicat şi ca o consecinţă directă a mentalităţilor. a) pericole asupra sănătăţii psihice: depresie, plâns, comportament agresiv faţă de propria persoană, faţă de tatăl copilului, faţă de familia sa şi faţă de medic, tulburări de personalitate, vinovăţie, autoreproş, anxietate, coşmaruri, complicaţii postabortive etc. 80% din cazuri, apare în primul trimestru. sănătatea şi chiar pentru viaţa mamei. rândul femeilor. o serie de tulburări psihice. capacitatea de procreere. referitoare la pierderea oportunităţii de a da naştere unui copil viu. nouă identitate de „mamă”. dar şi dezamăgiri ale concepţiei despre viaţă şi moarte. sociale, a fricii de o nouă sarcină etc. a pierderii dar şi de momentul la care s-a produs avortul. mamă iar ataşamentul matern fetal s-a produs. duce la accentuarea şi complicarea simptomatologiei de traumă. copilului pierdut. Șoc și negare. apărare a psihicului în faţa traumei produse. suportat.Furie. „Am făcut totul corect! „Am respectat tratamentul! De ce sarcina mea? De ce copilul meu?”. corectitudine a vieţii şi sorţii”. faţă de corpul lor. mai mult, etc). va transforma ulterior într-o stare de depresie. orientată spre găsirea unor soluţii pentru ne-repetarea experienţei. poate asigura şi securiza o viitoare nouă sarcină. simt singure şi neputincioase în faţa durerii şi a pierderii. acută; intensitatea durerii începe să scadă. simptomatologiei traumei. Anxiety following miscarriage and the subsequent pregnancy. Nefirescul încurajării (etatiste) a avortuluiAu apărut recent în spațiul mediatic câteva materiale de presă prin care se comunică demersul activist ideologic al unor ONG-uri care pretind finanțarea de către stat a avortului la cerere în orice condiții, sfidându-se astfel constitutiva neutralitate a statului față de deciziile individuale de tip moral, precum și libertatea de conștiință și principiile de natură etică și religioasă. Poziția Bisericii față de solicitatul, dar nefirescul sprijin al statului pentru finanțarea avortului în absența unei urgențe medicale, act care ar reprezenta o implicită încurajare a acestuia, este următoarea:Fiecare om are structural o conștiință morală pe care și-o solicită în grade diferite prin raportarea sa la anumite situații personale sau profesionale concrete. Acesta este inevitabil registrul (moral) în care se situează și problema avortului.Cei care aleg să își asculte conștiința și să evite implicarea într-un act medical care suprimă brutal o viață (avortul este un asemenea act, întrucât, oricât de mic, embrionul/ fătul este o persoană nenăscută încă), au dreptul și, dacă sunt medici, obligația, să respecte riguros jurământul lui Hipocrate deplin favorabil vieții, iar dacă sunt reprezentanți ai societății civile, deci inclusiv ai cultelor religioase care includ cea mai mare parte a acestei societăți, să-și exprime și să-și apere public principiile morale, etice, filosofice și religioase ocrotite de Constituție.Poziția Bisericii Ortodoxe Române și a tuturor cultelor față de avort e una clară, firească, fermă și ireversibil orientată spre viață.Mesajul creștin are ca miez libertatea, iubirea și respectul pur față de viața și demnitatea persoanei umane, născute sau nenăscute încă.Avortul este și rămâne legal, dar nu tot ce este legal coincide totdeauna cu ce este mor al, granița dintre „permis” și „posibil” fiind una la care ar trebui să reflectăm atent și responsabil ca persoane înzestrate nu doar cu trup, ci și cu spirit.Biserica are printre funcțiile sale centrale și pe aceea de a contribui exemplar la întreținerea ordinii morale în societate, de a explica necesitatea igienică a moralei personale și publice, de a orienta atenția spirituală a oamenilor spre lucrurile esențiale, între care viața, educația, relația cu celălalt, mântuirea din răul cu multe chipuri care sfidează și sabotează sensul existenței omenești. Crima, inclusiv cea comisă prin avort, este unul dintre aceste chipuri.Biserica invită (nu impune) la respectarea și protejarea vieții și demnității persoanei umane, pledând mereu cauza acestora ca pe cea mai înaltă posibil, viața fiind un dar dumnezeiesc plin de sens pentru individul străin de individualism feroce și pentru comunitatea formată din noi toți, cei ce am avut șansa de a ne naște.Aceasta este o datorie a Bisericii, nu o imixtiune în viața personală a cuiva. O datorie prelungită concret în proiecte și acțiuni filantropice destinate mamelor care se confruntă cu o criză de sarcină. Asemenea acțiuni au ca rațiune inclusiv conștientizarea faptului că autonomia asupra propriului trup nu implică și dreptul de a decide asupra vieții unui alt trup care crește în el. Întreruperea de sarcină, sau mai pe scurt avortul, este un subiect extrem de complex, care implică aspecte etice, morale, religioase, juridice și medicale. În jurul său s-au format numeroase perspective, fiecare argumentată în moduri diferite în funcție de valorile și credințele indivizilor sau societăților. O parte a dezbaterii se concentrează asupra întrebării fundamentale: când începe viața umană? Unii consideră că viața începe din momentul concepției, ceea ce înseamnă că avortul ar echivala cu o crimă. Această poziție este susținută în special de grupurile religioase și conservatoare, care pun un accent deosebit pe sacralitatea vieții. Argumentele morale împotriva avortului se bazează pe ideea că fiecare viață este valoroasă și demnă de protecție. Adepții acestei viziuni consideră că un embrion sau un fetus, chiar și în primele stadii ale dezvoltării sale, deține o demnitate intrinsecă ce trebuie respectată. De cealaltă parte, cei care susțin dreptul la avort pun accent pe autonomia femeii asupra propriului corp. Ei argumentează că nicio persoană nu ar trebui să fie forțată să ducă la termen o sarcină împotriva voinței sale, mai ales în cazuri de viol, incest sau în situații în care viața sau sănătatea mamei este pusă în pericol. Această perspectivă este fundamentată pe principiile drepturilor omului și ale libertății individuale. Religia joacă un rol esențial în conturarea opiniilor despre avort. Tradițiile religioase, precum creștinismul, islamul și iudaismul, au interpretări diferite în ceea ce privește momentul în care viața începe și în ce condiții avortul poate fi justificat. Biserica Catolică, de exemplu, condamnă în mod absolut avortul, considerându-l un păcat grav. Perspectiva legală asupra avortului variază considerabil de la o țară la alta. În unele state, precum Irlanda (înainte de referendumul din 2018), Polonia sau unele state americane, legislația este foarte restrictivă și impune interdicții severe asupra avortului. În alte țări, precum Canada, Suedia sau Olanda, avortul este legal și accesibil, fiind considerat parte a drepturilor reproductive ale femeilor. Un alt aspect important în discuția despre avort este impactul acestuia asupra sănătății fizice și mentale a femeilor. Avortul legal și realizat în condiții sigure este considerat o procedură medicală relativ sigură. În schimb, în țările unde este interzis sau sever restricționat, femeile recurg adesea la avorturi ilegale, efectuate în condiții precare, ceea ce poate duce la complicații grave, inclusiv la deces. Din punct de vedere psihologic, impactul avortului variază de la o persoană la alta. O dimensiune mai puțin discutată, dar extrem de relevantă, este impactul socio-economic al avortului. Accesul la avort este considerat esențial pentru femeile care nu dispun de resurse financiare sau de suport familial pentru a crește un copil. Avortul rămâne una dintre cele mai controversate teme din sfera eticii și moralității. Fiecare poziție este influențată de o multitudine de factori, de la religie și valori culturale, până la considerente legale și medicale. Avortul reprezintă întreruperea unei sarcini înainte ca fătul să fie capabil să supraviețuiască în afara uterului. Avort provocat - intervenția medicală pentru întreruperea sarcinii. În România femeile au dreptul, conform legislației, să întrerupă cursul sarcinii , la cererea lor, până la 13 săptămâni. Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile! În România ne confruntăm cu o situație care trebuie să dea de gândit, să activeze instituțiile competente și să se structureze o dezbatere la nivelul opiniei publice. De asemenea, conform datelor Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din Ministerul Sănătăţii în intervalul cuprins între 1958 şi 2008 au fost efectuate 22.178.906 avorturi. Cifra reală ar putea fi chiar sensibil mai mare, în condițiile în care specialiștii au întâmpinat dificultăți în obținerea de date statistice de la unele clinici private[2]. Coordonatele democrației și ale statului de drept - deși necesare pentru a asigura exercitarea drepturilor sexuale și reproductive într-un ambitus social amplu- sunt trecute în subsidiar sub presiunea religioasă și morală. În România, avortul reprezintă atât o provocare a trecutului și o preocupare a prezentului. Pornind de la interdicțiile stricte de efectuare a avortului existente în legislația comunistă, cadrul normativ național a fost receptiv la unele modificări însă nu a reușit, în perioada post-decembristă, racordarea completă la cerințele democrației. Prin Decretul nr.770/1966 actul avortului era reglementat în mod strict de legiuitor pornind de la premisele enunțate în preambul: întreruperea cursului sarcinii reprezintă un act cu grave consecinţe asupra sănătăţii femeii şi aduce mari prejudicii natalității şi sporului natural al populaţiei.
Condițiile normative moderne în România și cadrul internațional
Deși reglementarea penală cuprinsă în Decret este deosebit de strictă, aceasta nu instituie o interdicție absolută a avortului, art. Cu toate că Decretul nr. 770/1996 asigura, în mod teoretic, protecția dreptului la viață și susținerea sporului natural la nivel național, repercusiunile interdicției avortului la nivelul societății românești au fost în sensul încălcării dreptului la viață, la autonomie personală și decizională ale femeilor însărcinate, existând presiuni puternice inclusiv asupra vieții de cuplu. Abrogarea Decretului nr. 770/1966 prin Decretul-Lege nr. 1 din data de 26 decembrie 1989 marchează, din punct de vedere legislativ, liberalizarea avorturilor însă această transformare legislativă nu tranșează situația discutată- care rămâne, în practică, mult mai complexă. Actualmente, legiuitorul penal ocrotește drepturile și libertățile fătului, reglementând în Capitolul IV din Codul Penal Agresiuni asupra fătului, iar în articolul 201 infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii. În spiritul reglementărilor de drept penal sunt elaborate și alte acte normative menite a asigura drepturile femeii însărcinate. În acest sens, Legea nr. 46/2003 stabilește unele garanții în materia drepturilor sexuale și reproductive care sunt de natură a tranșa clivajul dintre dreptul la viață, sănătate și autonomie decizională al mamei și potențialitatea vieții fătului în favoarea primelor prerogative: dreptul femeii la viaţă prevalează în cazul în care sarcina reprezintă un factor de risc major şi imediat pentru viaţa mamei (art. 26). Articolul 28 din Lege consolidează prerogativele circumscrise autonomiei personale aparținând femeii: Dreptul femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii este garantat, cu excepţia cazului prevăzut la art. 26. Pacientul, prin serviciile de sănătate, are dreptul sa aleagă cele mai sigure metode privind sănătatea reproducerii. În lumina teoriei conform căreia pentru realizarea unui drept al individului, autoritățile statale trebuie să intervină, se impune să apreciem că dreptului femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii îi corespunde obligația statului de a furniza inclusiv servicii de întrerupere de sarcină. Cu toate acestea, serviciile medicale de întrerupere a sarcinii nu sunt reglementate cu titlu de obligație în relație cu autoritățile medicale de stat. În aceste condiții, drepturile sexuale și reproductive ale femeilor rămân prerogative pe hârtie, fără a beneficia de o implicare directă, responsabilă și susținută pe termen lung din partea autorităților de stat. Este clar că autonomia decizională feminină se impune a fi nuanțată acolo unde aceasta se intersectează cu opiniile religioase și de conștiință ale medicului curant însă pasivitatea statală nu poate fi extinsă până la punctul de a nega însușirile dreptului sexual și reproductiv. La nivel internațional, Comitetul Drepturilor Omului subliniază necesitatea de a garanta măsuri pertinente care să permită întreruperile voluntare de sarcină; trebuie să fie compatibile cu dreptul la viață al femeilor și fetelor.
Analize sociologice și etice despre impactul avortului
La nivel regional-european, Comitetul Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei a tratat modul de implementare al hotărârilor pronunțate de Curte în cauze precum Tysiąc vs. Polonia, R.R. vs. Polonia, P. și S. vs. Un state. Un aspect important subliniat de Comisarul pentru Drepturile Omului se referă la utilizarea clauzei conștiinței în Polonia și la obstacolele în accesul fetelor la îngrijiri de avort sigure și legale. La data de 22 octombrie 2020, Curtea Constituțională a Poloniei a statuat că este neconstituțional avortul solicitat în temeiul malformațiilor fătului, iar raționamentul arată că copilul nenăscut are dreptul la viață. Necesitatea protejării vieții femeilor împotriva riscurilor psihice și fizice asociate cu avorturile nesigure este subliniată de organismele internaționale, care recomandă accesul la informații, educație sexuală și la o gamă largă de metode contraceptive. Comitetul pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor a analizat drepturile sexuale și reproductive, constatând că există bariere tematice în mediul rural și că mortalitatea maternă este disproporționat de mare în aceste zone. Instituțiile internaționale recomandă eliminarea discriminărilor pentru a asigura dreptul la sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv accesul la informații și servicii, fără stigmatizare.
Aspecte istorice și normative în România
În România, avortul reprezintă atât o provocare a trecutului și o preocupare a prezentului. Pornind de la interdicțiile stricte de efectuare a avortului existente în legislația comunistă, cadrul normativ național a fost receptiv la unele modificări însă nu a reușit, în perioada post-decembristă, racordarea completă la cerințele democrației. Prin Decretul nr.770/1966 actul avortului era reglementat în mod strict de legiuitor pornind de la premisele enunțate în preambul: întreruperea cursului sarcinii reprezintă un act cu grave consecinţe asupra sănătăţii femeii şi aduce mari prejudicii natalității şi sporului natural al populaţiei. Abrogarea Decretului nr. 770/1966 prin Decretul-Lege nr. 1 din 26 decembrie 1989 marchează liberalizarea avorturilor, însă această transformare legislativă nu tranșează situația complexă.
- Legea nr. 46/2003 stabilește garanții în materia drepturilor sexuale și reproductive, prelungind autonomia mamei în fața riscurilor pentru viața acesteia, cu excepțiile prevăzute de art. 26.
- Articolul 28 consolidează dreptul femeii de a hotărî dacă să aibă copii, iar pacientul poate alege cele mai sigure metode privind sănătatea reproducerii.
- Abordările internaționale subliniază necesitatea accesului la întreruperea de sarcină sigură și legală, precum și informatizarea populației despre sănătatea sexuală și reproductivă.
Avort spontan recurent - Informații și îndrumări (Romanian)
tags: #avortul #ca #problema #sociala