Când în sfârșit, după nouă luni în pântecele mamei, bebelușul vine pe lume, este total uluit de ceea ce se întâmplă în jur. O mulțime de stimuli și impresii îl asaltează! La început, lumea lui se limitează la mediul din imediata apropiere. Nu poate înțelege ceea ce se află mai departe, deoarece simțurile sale abia prind contur și se obișnuiește cu noile condiții. În acest articol, vom discuta despre dezvoltarea unuia dintre simțuri, și anume vederea.
Lumea prin Ochii Bebelusului
La naștere, vederea bebelușului este extrem de limitată. El poate percepe doar lumina și umbrele. Treptat, pe parcursul primelor săptămâni, bebe începe să-și dezvolte abilitățile și să te urmărească ușor cu privirea. Practic, această evoluție se realizează în mod etapizat, pe parcursul primului an din viață. Cu toate acestea, ochișorii lui vor continua procesul de dezvoltare până la aproximativ 6 anișori.
În primele zile de viață, bebelușul vede ceea ce se află la aproximativ 20-30 cm de fața sa, de exemplu mama sau tata care se apleacă asupra lui. Isi poate concentra vederea asupra unui singur obiect cel mult câte-va secunde. Imaginea văzută de copil este neclară și încețoșată. În plus, bebelușul nu poate mișca globii oculari, deoarece mușchii extraoculari nu sunt dezvoltați. La naștere, privirea celui mic este foarte încețoșată. El poate observa doar luminile puternice și umbrele. Culorile sunt percepute în alb și negru, iar pentru a te remarca, va trebui să te apropii destul de mult de fața lui.
Interesant este și faptul că, în primele zile, bebe va observa doar ceea ce se află în lateral, nu în fața ochilor. Acest tip de vedere se numește vedere periferică. De aceea orice jucărie cu agățătoare pentru bebeluși ar trebui atârnată pe partea laterală a pătuțului sau a căruciorului. Cel mic își îndreaptă atenția nu numai asupra contrastelor și contururilor clare, ci și asupra mișcării, de preferință lente. Nu-i place lumina prea intensă. În burtica mamei era obișnuit cu întunericul, așadar lumina puternică este o experiență complet nouă pentru el. Prin urmare, să nu-l expunem prea mult la un astfel de mediu. Lumina din camera nou-născutului trebuie să fie blândă și neutră pentru a nu irita ochii și a nu obosi copilul (se recomandă să înlocuiești becurile cu altele mai puțin puternice).
În prima lună de viață, cel mic face distincție între noapte și zi și va urmări sursele de lumină, precum ferestrele prin care pătrunde soarele sau corpurile de lumină artificială. Abia după 2 luni, vederea nou-născutului se poate extinde peste o distanță de 20 cm. Până atunci este indicat să-l iei în brațe, să-ți întorci capul către el și să-l lași să-ți descopere trăsăturile. De asemenea, după prima lună, vederea la copiii nou-născuți începe să focalizeze și să urmărească mișcările din jurul său. Tot ce trebuie să faci este să poziționezi jucăriile pentru bebeluși în aria sa vizuală.
În prima lună, copilul este practic incapabil să-și miște ochii coordonat. De aceea este normal să observi că până la 3 luni, unul dintre ochi se mișcă vertical sau lateral, comparativ cu celălalt ochi. Strabismul nu este prezent în mod obișnuit la naștere, tinde să se dezvolte între 4-6 luni, când vederea bebelușilor devine clară, sau între 2-3 ani, când ochii sunt mai solicitați la privirea din apropiere, pentru desen și colorat.
Prin urmare, se poate trage concluzia că dezvoltarea neurologică și capacitatea de comunicare a nou-născutului sunt normale. Faptul că cel mic face contact vizual cu părintele dovedește capacitatea creierului de a înregistra și a recunoaște fața acestuia. Progresul în dezvoltarea vederii înseamnă mai mult decât dezvoltarea abilităților vizuale.
La vârsta de 2-4 luni, bebelușul devine mai conștient de mediul înconjurător. Până să împlinească vârsta de 4 luni, cel mic va fi capabil să distingă culorile și să se concentreze pe obiecte mai mici. Când ajunge să perceapă mai în profunzime, capătă abilitatea de a se concentra pe obiecte aflate la 1 metru distanță și de a observa activitatea din jurul său.
Vederea bebelușului între 4 și 6 luni. În această perioadă, își dezvoltă următoarele abilități: diferențiază formele și mai bine, urmărește mișcările verticale, întoarce capul pentru a vedea mai bine, distinge expresiile fețelor (râde când îi vede pe mami sau pe tati râzând), îi atrag atenția culorile (în special roșul, albastrul, galbenul), coordonarea dintre mișcările ochilor se ameliorează. Spre 6 luni, poate observa chiar și firimiturile de pâine, iar spre 6-7 luni, începe să perceapă distanțele.
La 6 luni, progresele sunt uimitoare pe toate planurile. Conexiunile dintre vedere și creier devin tot mai puternice. Cel mic își folosește ochișorii pentru a învăța și poate repera ușor o jucărie, întinzându-se asupra acesteia, cu o coordonare îmbunătățită între ochișori și mânuțe. Îl vei surprinde adesea cum te urmărește cu privirea, dar și cum își caută jucăria preferată. Distinge foarte bine culorile și reușește să vadă mult mai bine la distanță. De asemenea, se folosește de privire pentru a-și îmbunătăți abilitățile motorii.
Între 9 și 11 luni, copilul dezvoltă capacitatea de a urmări cu vederea adultul care îl privește. La 9 luni, voinicelul vede aproape la fel de bine ca un adult. Iubește să analizeze fețele celor din jur, poate să mențină contactul vizual și să urmărească, cu o deosebită atenție, obiectele care se află în mișcare. Acum înțelege mult mai bine cum stă treaba cu distanța, dar și cu coordonarea, fiind capabil să privească în toate direcțiile.
La aproximativ 1 an, majoritatea prichindeilor încep să facă primii pași. E o nouă etapă din viața de familie, una care aduce în casă nenumărate jocuri și jucării. Cel mic devine mult mai curios, mai dornic să exploreze, iar vederea îi este de un real ajutor.
În jurul vârstei de 1 an, ochii încep să fie capabili să evalueze lucrurile și tridimensional, pot repera un obiect de dimensiuni mici, aflat lângă el și, cu cât crește, cu atât face diferența între persoanele familiare și cele străine.
Dezvoltarea completă a vederii în copilărie se finalizează între 7 și 10 ani.
Stimularea Vederii la Bebeluși
Pentru a susține dezvoltarea vizuală a copilului tău, încearcă să-l pui în diferite poziții în timpul hrănirii. În acest fel, ochii vor fi în egală măsură stimulați. De asemenea, de mare ajutor se pot dovedi a fi cărticelele și jucăriile în culori contrastante. Cu cât copilul înaintează în vârstă, cu atât stimulii vizuali pot fi mai diverși. Merită, de asemenea, să iei în considerare înlocuirea periodică a jucăriilor de pe caruselul suspendat deasupra pătuțului (poți agăța de el figuri geometrice imprimate în culori intense).
Atentie! De asemenea, reține faptul că un exces de stimuli ar putea fi prea stresant pentru cel mic.
Probleme Comune ale Vederii la Bebeluși: Strabismul
Strabismul, cunoscut și sub numele de ochi încrucișați, este una dintre cele mai frecvente boli ale copilăriei și poate să provoace chiar pierderea vederii. Strabismul este o boală ce afectează aproximativ 7% din bebeluși și este definită printr-o poziție greșită, ocazională sau constantă, a ochilor. Această orientare și mobilitate este asigurată de mușchii oculomotori. Ei nu asigură numai poziția ochilor, ci și cooperarea și interacțiunea lor perfectă în timpul mișcărilor în toate direcțiile vizuale.
Creierul încearcă să prevină viziunea dublă, motiv pentru care se întâmplă adesea, la copii, ca ochiul afectat să nu se mai dezvolte și ambliopia acestuia să nu mai corespundă, ceea ce nu mai poate oferi o viziune de calitate. Privirea încrucișată nu este cauzată doar de disfuncția mușchilor, ci și de anumite boli ale ochilor, precum afecțiuni ale retinei (inflamație, tumori) sau lentilei (cataractă congenitală).
De multe ori, poate fi complicat să stabilești dacă un copil are într-adevăr ochii încrucișați. Fenomenul este cunoscut sub denumirea de „pseudostrabism” și poate genera confuzie în rândul părinților, deși axele vizuale nu sunt deviate. Strabismul nu are adesea o cauză specifică, fiind, în cea mai mare parte, ereditar. Căderea de la înălțime, boala febrilă, convulsiile și nașterea prematură pot provoca, de asemenea, strabism. Traumatismele care provoacă pierderea vederii pot duce la dezalinierea ochilor după o anumită perioadă de timp.
Traumatismele, meningita, tumora sau hemoragia cerebrală, diabetul, hipertensiunea arterială și gușa pot provoca tulburări oculare, prin paralizarea nervilor optici.
Cu cât strabismul este mai repede diagnosticat și corectat în mod optim, cu atât este mai bun răspunsul la tratament. Testarea vizuală de rutină pentru copiii mici include testarea pentru strabism, de obicei folosind reflexul luminos pentru sugari și testarea prin acoperirea ochilor, pentru copiii de vârstă preșcolară. Unii profesioniști din domeniul sănătății analizează problemele de vedere cu un aparat foto special, care face fotografii instantanee ale ochilor.
Strabismul nu dispare niciodată de unul singur, în timp. Primul pas al corectării defectului este diagnosticul corect și alegerea metodei de tratament optime, în funcție de multe variabile, precum tipul de strabism, vârsta pacientului și acuitatea vizuală. Dacă hipermetropia este cauza identificată a strabismului, atunci este suficient doar purtatul de ochelari până la vârsta de cel puțin 18 ani.
În strabismul care nu poate fi tratat cu ochelari, dacă există o singură nealiniere a ochilor, intervenția chirurgicală trebuie să fie efectuată fără întârziere. Pentru operație, este recomandat ca cel mic să nu depășească vârsta de 1,5-2 ani, dar dacă există o încrucișare la ambii ochi, aceasta poate fi amânată până la vârsta de 5-6 ani. Există un număr mare de tipuri de tratament chirurgical pentru strabism, care pot restabili mobilitatea globului ocular, chiar și cu pierderea completă a funcției unuia sau mai multor mușchi. În general, în acest domeniu al oftalmologiei, cazurile simple sunt destul de rare, dar un medic profesionist va putea întotdeauna să ajute pacientul.
Nu există un tratament laser real pentru strabism. Cu toate acestea, acesta poate fi efectuat pentru a elimina necesitatea ochelarilor la pacienții cu vârsta de peste 18 ani, care poartă ochelari și au ochii încrucișați.
Tratamentul strabismului la copii este un proces îndelungat, care necesită multă răbdare și efort din partea micului pacient și a părinților săi. Scopul principal al tratamentului aici este restabilirea vederii binoculare. În acest scop, se aplică corecție prin intermediul unor ochelari prismatici speciali sau lentile de contact. Dacă opțiunile conservatoare nu funcționează timp de un an și jumătate până la doi ani, medicul poate recomanda o intervenție chirurgicală. Ruptura unui mușchi sau perforația peretelui ocular foarte subțire sunt complicațiile excepționale și imprevizibile legate de afecțiunile anatomice anormale, care pot necesita tratament chirurgical complementar.
Există o concepție greșită, în rândul oamenilor, că defectul ochilor în copilărie se îmbunătățește în timp. Doar afecțiunea numită strabism fals poate să dispară odată cu creșterea copilului. În astfel de cazuri, copilul trebuie să fie dus la oftalmolog pentru un diagnostic corect. Dacă există antecedente familiale de afecțiuni oculare, ar trebui să fii și mai prudent și să efectuezi un control de rutină la copilul cu vârsta de 1-2 ani.
Strabismul congenital apare de la naștere sau se dezvoltă în primele șase luni de viață. În majoritatea cazurilor, aceste tipuri de strabism apar deoarece acțiunile mușchilor ochiului nu sunt perfect echilibrate. Motivul pentru acest lucru nu este cunoscut. Acest tip de strabism poate fi ereditar, deși mulți copii cu esotropie congenitală nu au alți membri ai familiei afectați. În unele cazuri, ochiul se întoarce spre exterior, caz în care poate fi vorba de exotropie congenitală. Unii nou-născuți au un strabism intermitent ușor, care se reduce la vârsta de 2 luni și dispare până la 4 luni. Cu toate acestea, strabismul fix este de obicei permanent, cu excepția cazului în care este tratat. Astfel, un strabism observat la un nou-născut este probabil să se rezolve de la sine în primele luni de viață, dacă este intermitent.
Părinții pot observa ochii copilului lor rătăcind din când în când, în primele câteva luni de viață, mai ales atunci când micuțul este obosit. Acest lucru se întâmplă deoarece copilul încă învață să-și concentreze ochii și să-i miște împreună. Este normal ca ochii unui nou-născut să rătăcească sau să devieze ocazional în primele câteva luni de viață, deci acest lucru nu trebuie să reprezinte un motiv de îngrijorare. În general, până când bebelușul atinge vârsta de 4-6 luni, privirea se îndreaptă de la sine. Ochii se mișcă complet sincron până la 6-7 luni, însă chiar și la această vârstă pot exista caracteristici individuale care denotă un strabism fals. De asemenea, este posibil să existe și un alt motiv pentru strabismul fals la această vârstă. Oasele craniului sunt relativ mobile la copiii sub un an. De-a lungul timpului, acestea se poziționează la locul lor unul față de celălalt, ceea ce se datorează unei schimbări foarte rapide a aspectului fizic al copilului. Uneori, deplasarea oaselor craniului facial creează o senzație vizuală de strabism, din cauza asimetriei configurației și dimensiunii orbitei.
Ar trebui să se facă distincția între strabismul patologic și așa-numitul strabism fiziologic, adică tendința de a converge globii oculari atunci când un obiect situat în apropiere este privit. Acest simptom dispare, cel târziu, între 9 și 12 luni. Este important ca strabismul să fie diagnosticat la momentul potrivit. Se presupune că, până la vârsta de 6 luni, un copil poate avea un strabism fiziologic care trece de la sine. Acest consult poate fi efectuat de un oftalmolog specializat în tratamentul strabismului. După examenul clinic, poți începe tratamentul prin diferite metode, precum acoperirea ochiului mai bun, exerciții fizice sau, dacă aceste proceduri nu funcționează, apelând, în cele din urmă, la operație.
În cazul strabismului, principala metodă de prevenire este o investigație sistematică a vederii de către un oftalmolog, pentru diagnosticarea la timp a bolii. De asemenea, este important să începi tratamentul, să respecți igiena ochilor și cantitatea de încărcare vizuală maximă.
Auzul și vederea la nou-născuți se numără printre simțurile pe care copilul le are încă din pantecul mamei. Strabismul este afecțiunea ochilor care presupune o tulburare vizuală legată de laxitatea sau contractarea mușchilor ocular, de la unul sau ambii ochi, defect care modifică aliniamentul ochilor. Corecta coordonare binoculară a mișcărilor oculare se dezvoltă în jurul vârstei de două luni, în timp ce fuziunea motorie ar trebui să fie complet stabilită la toți sugarii de la vârsta de patru luni. Instabilitatea traiectoriei ochilor este o condiție comună la nou-născuți, în primele patru luni de viață, dar aceștia ar trebui să devină aliniați după patru, până la șase luni. Ca urmare, strabismul găsit la copiii peste această vârstă ar trebui efectuat un examen oftalmologic complet.
Strabismul afectează între 1,3 și 5,7% din populația pediatrică și, lăsat netratat, provoacă, de cele mai multe ori, vedere dublă, dar și afectarea percepției vizuale în adâncime. Suspiciunea de strabism apare după vârsta de șase luni, atunci când se observă că ochii nu sunt aliniați. Afecțiunea determină probleme de vedere, dar poate fi corectată, de regulă, cu terapie neinvazivă, dacă este depistată și tratată precoce.
Există mai multe tipuri de strabism pediatric, respectiv: Esotropie - cel mai cunoscut tip de strabism, cu deviația ochilor spre interior; Exotropie - deviația ochilor spre exterior; Hipertropie - deviația ochilor în sus; Hipotropie - deviația ochilor în jos.
Creierul uman combină imaginile percepute de fiecare ochi pentru a produce o singură imagine clară, tridimensională. În cazul strabismului, datorită lipsei alinierii ochilor, percepția obiectelor poate fi dublată, adică două imagini în loc de una, iar vederea va fi încețoșată. Vederea tridimensională, pe care o văd ochii aliniați corespunzător, va fi distorsionată de strabism și în sensul percepției în profunzime. Având o percepție redusă a adâncimii, bebelușul va avea dificultăți de a înțelege și aprecia unde se află un obiect în raport cu corpul său. Confuzia creierului produsă de aceste percepții alterate va opri sau va suprima imaginea de la ochiul mai slab.
Un semn evident de strabism este acela în care, constant, un ochi nu privește drept în față. Diagnosticul de strabism este dat de medicul oftalmolog, în urma unui control amănunțit al vederii și a măsurătorilor specifice ce necesită aplicarea diferitelor instrumente de diagnosticare. La fiecare pacient, examenul oftalmologic general, completat cu evaluarea acuității vizuale și a segmentelor oculare anterioare și posterioare, ar trebui să precedă diagnosticul ortoptic.
Pentru a diagnostica strabismul și a stabili un plan de tratament, oftalmologul va observa ochii bebelușului, testând, prin acoperirea fiecăruia, modul în care se mișcă și cum urmărește un obiect în mișcare. De asemenea, medicul va verifica existența semnelor unui ochi leneș.
Examenele oftalmologice sunt esențiale, chiar la scurt timp după naștere, mai ales dacă au existat semne ale unei suferințe fetale sau nașterea a fost prematură. Medicii neonatologi încurajează părinții să efectueze control oftalmologic al nou-născuților, mai ales dacă s-au născut înainte de termen sau există antecedente familiale de afecțiuni oculare. Oftalmologul va decide monitorizarea constantă a bebelușului dacă se constată orice urmă a vreunui defect sau funcționare deficitară a musculaturii ochilor.
Creierul unui nou-născut și a copilului mic este caracterizat prin neuroplasticitate, adică are capacitatea de a schimba și de a crea noi căi neuronale. Tratamentul strabismului se bazează, în primul rând, pe această capacitate de adaptare, pentru a întări comunicarea dintre ochii și creierul copilului. Tratamentul este cel conservator și chirurgical.
Indiferent de tipul de tulburare de motilitate oculară detectată la un pacient, există patru indicații pentru a trata strabismul. Acestea includ: strabism manifest care se prezintă cu aspect estetic și psihic, provocări sociale; postura compensatorie a capului pentru efecte vizuale; diplopie, constantă sau intermitentă, din cauza funcționalității oculare; simptome astenopice (oboseala), din cauza efectelor funcționale.
În general, oftalmologii pediatri folosesc o abordare terapeutică pentru vederea afectată de strabism, neinvazivă și personalizată. În cazul unei afectări minimale, a unui singur ochi, este recomandată corectarea alinierii prin plasare. Plasarea presupune acoperirea ochiului puternic, fără deviație a aliniamentului, cu un plasture adeziv, timp de câteva ore pe zi, astfel încât creierul să învețe din nou să se bazeze pe ochiul afectat. Această metodă este folosită și pentru a corecta ambliopia.
Pentru corectarea strabismului, la copiii mai mari, vor fi prescrise și exerciții specifice corectării erorii de procesare vizuală. În funcție de gradul de deviație a aliniamentului ocular, va fi adaptat un program de antrenament vizual, adecvat vârstei, astfel încât sistemul vizual să fie corectat. Terapia vederii pentru strabism folosește și lentile speciale pe care copilul le va purta în timpul exercițiilor prescrise. De exemplu, dacă ochiul copilului se întoarce spre interior, părintele va muta o jucărie în așa fel încât ochii copilului să o poată fixa și să o urmărească pe măsură ce obiectul este mutat spre exterior. Copilul va purta ochelari cu lentile roșii-verzi, lentile polarizate sau lentile de ocluzie binoculară (care au un blocaj semitranslucid al fiecărei lentile, în zona dinspre nas). Scopul terapiei vizuale pentru strabism este de a întări mușchii ochilor și de a îmbunătăți coordonarea ochilor, vederea binoculară și percepția profunzimii.
Pentru corectarea strabismului vor fi recomandați și ochelari pentru strabism, cu ajutorul cărora se va corecta eroarea de refracție, precum și aliniamentul ochilor. Ochelarii cu prismă aliniază ochii pentru a corecta vederea dublă.
În cazul în care aceste tratamente neinvazive nu au efect sau strabismul este unul sever, se va apela la soluția chirurgicală. Strabismul nu poate fi prevenit. Pentru a nu dezvolta complicații și pentru a depista orice afecțiune oculară, sunt necesare testări ale bebelușului și copilului încă din primul an de viață.
Alinierea anormală a ochilor nu numai că are un impact asupra dezvoltării vizuale adecvate, dar poate influența negativ și bunăstarea psihosocială a unui copil.
Semne de Alarmă în Dezvoltarea Vederii
Există câteva semnale care îți indică precis dacă bebelușul se confruntă cu o potențială problemă de vedere:
- Nu poate urmări cu privirea obiecte mobile.
- Clipește prea des din ochi.
- Nu își coordonează mișcările ochilor (după 6 luni).
- Unul din ochi se închide pe jumătate sau nu se închide complet.
- Este foarte sensibil la lumină și îi curg ochii.
- Are probleme de orientare.
Toate aceste simptome pot fi un semn prevestitor al unor anomalii grave în dezvoltarea vederii bebelușului.
Relația dintre Vedere și Dezvoltarea Neurologică
Vederea joacă un rol crucial în modul în care sugarii și copiii mici învață și se dezvoltă. Recunoașterea cât mai precoce a semnelor ce arată către probleme oculare poate ajuta la diagnosticarea și tratarea potențialelor afecțiuni chiar înainte de apariția complicațiilor mult mai grave. Bebelușii nu se nasc cu toate abilitățile vizuale ale adulților, așa că trebuie să învețe să-și concentreze ochii și să-i miște cu precizie. Ochii lor oferă informații și stimulare, elemente vitale pentru o bună dezvoltare. Așadar, vederea joacă un rol extrem de important în dezvoltarea comunicării, a interacțiunii, a legăturii, a conștientizării spațiale și a motricității oculare, care se referă la mișcarea ochilor și la funcțiile motorii și cognitive.
Detectarea din timp a problemelor oculare poate preveni ca acestea să devină mai severe, dar oferă și șanse mai mari ca tratamentul să fie efectuat cu succes. Experții consideră că tulburările oculare și de vedere sunt rare în cazul sugarilor și că abilitățile lor vizuale se dezvoltă treptat, de obicei fără complicații.
În primele două luni, ochii unui sugar nu se coordonează bine și pot exista mișcări asimetrice. Părinții și restul persoanelor ce îngrijesc un bebeluș trebuie să fie atenți la orice probleme vizuale ale copilului, deoarece strabismul și alte afecțiuni similare sunt frecvente la sugari. Primii ani sunt cruciali pentru un copil să învețe abilitățile vizuale de care are nevoie la școală și de-a lungul vieții. Mulți părinți pot compara abilitățile de vedere ale copilului lor cu cele ale altui copil. Cu toate acestea, ochii și sistemele vizuale ale bebelușilor continuă să se dezvolte în primele luni de viață, iar etapele variază în funcție de fiecare sugar.
De exemplu, la 8 săptămâni, un bebeluș poate începe să-și concentreze mai ușor privirea pe fața unui părinte sau a altei persoane din apropiere. Etapele de dezvoltare sunt descrise în funcție de vârstă în diferite ghiduri, dar trebuie știut că fiecare copil își poate atinge reperele la vârste diferite.
Copiii care au fost diagnosticați cu autism la vârsta de 3 ani au privit mai puțin în ochii oamenilor când erau bebeluși decât copiii care nu au dezvoltat autism. Într-un studiu publicat în jurnalul Nature, cercetătorii care utilizează tehnologia de urmărire a ochilor au descoperit că acei copii care au fost găsiți cu autism la vârsta de 3 ani au privit mai puțin la ochii oamenilor când erau în copilărie decât copiii care nu au dezvoltat autism. Dar, contrar așteptărilor cercetătorilor, diferența nu a fost evidentă la naștere. A apărut în următoarele câteva luni, iar experții în autism au spus că aceasta ar putea sugera o fereastră în care progresul spre autism poate fi oprit sau încetinit.
Studiul, publicat online în revista Nature, a constatat că nou-născuții care au dezvoltat ulterior autism au început să petreacă mai puțin timp uitându-se la ochii oamenilor între 2 și 6 luni și au acordat mai puțină atenție ochilor, în timp ce creșteau. Pe de altă parte, bebelușii care nu au dezvoltat autism au privit din ce în ce mai mult ochii oamenilor până la aproximativ 9 luni și apoi și-au păstrat atenția asupra ochilor destul de constant în copilărie.
Cercetătorii au descoperit că acei copii care au dezvoltat autism au acordat mai multă atenție gurii și acordă o atenție sporită corpului de-a lungul anilor, pe când copiii fără autism au devenit mai puțin interesați de aceasta.
Autism vs Intirzieri de vorbire si limbaj | Autism Connect
Igiena Ochilor la Bebeluși
Șterge-i ochii pe rând, dintr-o singură mișcare, folosind tifon steril cu ser fiziologic. Mișcarea este dinspre interior spre exterior.
tags: #bebe #fixeaza #cu #privirea