Copiii trec, în dezvoltarea lor, printr-o mulțime de situații de adaptare la lumea nouă. De aceea, uneori, se poate întâmpla să nu știe cum să gestioneze noile emoții sau cerințe și să facă o criză de tantrum. Tantrumul este definit ca fiind o criză de furie, comportament haotic, agresivitate şi chiar autoagresivitate. El se manifestă printr-o furie extremă, în care cei mici se tăvălesc pe jos, plâng zgomotos, urlă, îşi arcuiesc spatele şi își încordează picioarele, lovesc şi ţipă, fug de lângă părinţi, iar uneori devin extrem de agresivi și ajung să spargă lucruri în jurul lor sau să lovească foarte puternic.
Acest fenomen este întâlnit la copiii cu vârste între 1 şi 4 ani şi apare atunci când cei mici nu îşi pot exprima în cuvinte frustrările. Specialiştii susţin că tantrumurile la copii sunt o etapă firească în dezvoltarea lor, iar vârful este atins la vârstele de 1 şi 2 ani, atunci când copiii nu stăpânesc foarte bine limbajul. Au loc atunci când partea emoțională a creierului limbic este supraexcitată și preia controlul asupra părții gânditoare a creierului, conterul prefrontal. Acest lucru declanşează o furtună hormonală care-i provoacă celui mic angoasă și durere emoțională, echivalentă ca intensitate cu durerea fizică.
Pentru a-și controla emoțiile, la un copil ar trebui să se dezvolte, mai întâi, partea gânditoare a creierului și nu cea emoțională, însă cortexul prefrontal se maturizează târziu, până în jurul vârstei de 20 de ani. Aceste crize apar atunci când, în trecut, un părinte a cedat în fața copilului, în urma unui tantrum. Copilul învață prin asociere și, astfel, înțelege că atacurile lui de furie îl ajută să obțină ce își dorește. Vestea bună este că, odată cu creşterea în vârstă, tantrumurile încep să se rărească. Cel mai des, tantrumurile apar în jurul vârstei de 2 ani, vârstă la care cei mici încep să îşi dorească autonomie şi control asupra lucrurilor din jurul lor.
Cum pot fi evitate crizele de tantrum? De cele mai multe ori, crizele de tantrum nu pot fi evitate în totalitate, dar pot fi amânate sau ameliorate. Cercetătorii americani vorbesc despre tehnica de adaptare HALT: H - hungry/foame; A - angry/furie; L - lonely/singur; T - tiredness/oboseală. Cu alte cuvinte, dacă există deja o rutină odihnă-masă-somn, este bine să o respecți, pentru a evita crizele de furie inutile. A fi plictisit ori stresat, de asemenea, poate duce la declanșarea unei crize. De aceea, părintele trebuie să îi acorde celui mic cât mai multă atenţie și să îi acceseze gândirea logică pentru a preveni crizele.
Permite-i să ia decizii. Evident că este vorba despre decizii adecvate vârstei lui. Asta înseamnă să aleagă în ce pijamale să doarmă sau ce culoare să aibă bluza pe care o poartă ori linguriţa pe care o folosește la masă.
Atrage atenția copilului în momentele potrivite: Atră-i că eşti lângă el. Atunci când este furios sau plânge, este important pentru copil să vadă că eşti lângă el, să îi spui că îi înţelegi supărarea şi că îl iubeşti. Acest comportament stă şi la baza construirii ataşamentului dintre părinte şi copil.
Distrage-i atenția. Dacă un anumit obiect sau lucru este motivul supărării, încearcă să îi explici cu calm că îi înţelegi supărarea, fă-l să înțeleagă că nu are voie să se joace/să atingă respectivul lucru şi distrage-i atenția către o activitate sau un lucru de care ştii că este pasionat. Ține departe de el obiectele pe care nu are voie să le atingă. În acest caz, de preferat este ca respectivele obiecte să fie scoase din raza lui vizuală pentru a nu îi mai atrage atenția.
Ai grijă la nevoile copilului. De exemplu, dacă atunci când vine ora mesei, copilul devine nervos, încearcă pe cât posibil să îi oferi întotdeauna mâncarea după un program bine stabilit. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul orelor de somn. Schimbă mediul. Dacă locul în care se declanșează tantrumul este unul aglomerat şi agitat, încearcă să îl duci undeva unde este mai multă linişte ca să îi poţi vorbi pe un ton calm şi cald.
Cum să gestionezi crizele de tantrum
Dar dacă nu ai reușit să eviți o criză de tantrum, este bine să înveți niște tehnici care să te ajute să gestionezi episoadele viitoare și să îți poți calma copilul. Cea mai simplă și eficientă metodă de a răspunde unui tantrum al copilului este calmul. Dacă cel mic te vede calm și relaxat, el va imita comportamentul tău. Un comportament agresiv al părintelui nu va face decât să înrăutățească situația. O altă metodă este să-i distragi atenția copilului de la lucrul care i-a declanșat criza. Îi poți oferi ca alternativă un alt loc de joacă sau un alt obiect în locul celui pe care nu are voie să-l atingă.
În cazul în care copilul lovește pe cineva sau încearcă să fugă de lângă tine, o soluție bună este să îl ții în brațe până se calmează. Mare atenție: pedepsirea ori izolarea copiilor care fac tantrum nu este o soluție, din contră, poate adăuga mai multă durere la criza lor, iar faptul că cel mic a încetat să mai plângă nu înseamnă că nu mai este în dificultate.
Frica de persoane străine apare, la bebeluși, la aproximativ 5 luni și exprimă, în contextul procesului de dezvoltare emoțională, o reacție de auto-protecție. Teama de străini se manifestă cu intensități diferite, în funcție de copil. Unii doar fixează persoana respectivă sau manifestă brusc o indispoziție, alții plâng violent. Cei mici încep să facă diferența între chipurile cunoscute și cele necunoscute, asociind ceea ce ei nu știu cu pericolul.
Se poate întâmpla, de asemenea, să le fie teamă chiar și față de o persoană pe care au mai văzut-o, dar, pentru că a trecut mult timp de la momentul respectiv, să reacționeze neașteptat în clipa revederii. Cele mai întâlnite reacții sunt, gradual: se liniștește brusc și fixează persoana străină, începe să țipe sau să plângă, se ascunde în brațele părintelui. Situațiile dificile, imprevizibile, stârnesc reacții și în rândul adulților.
Din ziua în care venim pe lume, misiunea noastră este să ne adaptăm la noile condiții de viață. Singurătatea, foamea, boala duc și ele la frică, la nesiguranță. Sunt sentimente necesare care ne permit să recunoaștem anticipând situații dificile. Când știi că urmează o vizită a unor prieteni pe care copilul nu îi știe, sugerează-le politicos să nu se arate foarte entuziasmați în prezența lui, să abordeze întâlnirea calm, să se acomodeze mai întâi cu cel mic și, eventual, să îl ia în brațe doar când se va stabili un prag de încredere.
Frica de străini și dezvoltarea atașamentului
Urmează să lași copilul cu bona sau cu o rudă? Important este să fie familiarizat cu persoana respectivă. Arată-i că eşti prietenă cu bona/ruda prin gesturi care să-i inducă stări de liniște și cu care este, la rândul lui, învățat - o îmbrățișare, adresare caldă, un sărut pe obraz. Dacă sunteți în oraș, stai cât mai aproape de cel mic, pentru a te putea vedea lângă el și a se simți în siguranță.
Te-ar putea interesa și: studii noi despre capacitatea bebelușilor de a alege cuvintele, teama de persoanele străine, relația dintre atașament și frici. Fricile copilului apar în contexte de dezvoltare și pot fi influențate de mediu, rutină, și de expunerea la situații noi. În timp, pe măsură ce copilul poate înțelege cauză-efect, multe frici se diminuează sau se transformă.
Relația dintre frică, dezvoltare și sprijin parental
În perioada 0-2 ani, cea mai importantă caracteristică de dezvoltare este cunoașterea mediului prin simțuri, iar creierul micuțului dezvoltă simboluri mentale pornind de la explorări senzoriale. Această etapă explică de ce bebelușii pot manifesta frică în fața zgomotelor neobișnuite sau a separării. În 2-3 ani, fricile devin mai specifice, iar relația cu ceilalți copii sau adulții poate determina temeri legate de respingere sau performanță.
La adolescenți, complexitatea fricilor crește, fiind influențată de transformările cognitive și fizice. Ei se tem de insucces academic, de respingerea grupului, de imaginea corporală, de hărțuire și de a nu satisface așteptările celor din jur. Astfel, sprijinul părinților și al adulților în gestionarea emoțiilor este esențial pentru o dezvoltare echilibrată.
Folosește această metodă pentru a-ți face copilul să asculte și să se comporte bine
Frica este o emoție normală, iar scopul este să învățăm copilul să o gestioneze, nu să o eliminăm. Predispoziția genetică, experiențele de viață și evenimentele stresante pot influența modul în care frica apare și cum o putem aborda în cuplu cu copilul. O energie de răbdare, empatie și structură zilnică poate susține copiii în a-și dezvolta încrederea în sine și siguranța în mediul înconjurător.
tags: #bebe #se #sperie #de #tipetele #altui
Postări populare:
- Testarea calității scutecelor pentru bebeluși: pași simpli pentru părinți
- Tratament eficace pentru sindromul de intestin iritabil la copii
- Ordonanța de urgență 158/2005: drepturi privind concediile medicale și maternitatea
- Parcursul internațional al lui Mihail Niculescu în obstetrică-ginecologie
- Efectele consumului de aspartam asupra alăptării: riscuri pentru sugari și recomandări