Icterul, manifestat prin colorarea în galben a pielii și a scleroticii, este adesea un semn distinctiv al hepatitei A. Această afecțiune virală, deși în majoritatea cazurilor autolimitată, necesită o înțelegere aprofundată a simptomelor și a duratei acestora, inclusiv a perioadei în care icterul persistă.
Hepatita A este o boală infecțioasă cauzată de virusul hepatitic A (VHA). Transmiterea are loc, în principal, prin consumul de apă sau alimente contaminate, dar și prin contactul direct cu persoane infectate. Oamenii sunt cunoscuți ca singurul rezervor al virusului. Infecția cu virusul hepatic A este răspândită în toată lumea și se estimează aproximativ 1,4 milioane de cazuri pe an.
Virusul care cauzează hepatita A se numește virusul hepatitic A (HAV). Caracteristicile virusului includ o transmisibilitate ridicată, deoarece se elimină în cantități mari prin materiile fecale ale persoanelor infectate, înainte și în timpul apariției simptomelor. HAV este foarte infecțios; doza infectantă este foarte mică, ceea ce înseamnă că este suficient un contact redus cu virusul pentru a produce boala.
Hepatita A se transmite, de obicei, când înghiți, fără să știi, virusul hepatitei A de pe obiecte, din mâncare sau băuturi care au cantități mici de scaun de la o persoană bolnavă. O altă cauză a răspândirii infecției este și contactul sexual neprotejat, mai ales în cuplurile de homosexuali. De asemenea, persoanele care călătoresc în țările cu grad crescut de endemicitate sunt predispuse la infectare. Odată ce virusul a fost ingerat, acesta intră în circulația sangvină, traversând mucoasa digestivă la nivel intestinal și multiplicându-se în intestinul subțire. Apoi, virusul este transportat direct spre ficat, unde pătrunde și se înmulțește în hepatocite și celule Kupffer.
Simptomele hepatitei A pot fi ușoare sau severe și apar, de obicei, după 2-6 săptămâni de la contactul cu virusul hepatitei A. Perioada de incubație este de aproximativ 28 de zile, cu o marjă între 15 și 50 de zile. Nu toți cei infectați au simptome, mai ales copiii mici. Este important să fii atent la semnalele pe care ți le dă corpul, chiar dacă ți se par minore.
Simptomele constau în debut abrupt de greață, vărsături, anorexie, febră, stare generală alterată și durere abdominală. După câteva zile apar urinile hipercrome (închise la culoare) și scaune decolorate, urmate de icter (colorație galbenă a pielii) care durează și după remiterea simptomelor și prurit (mâncărime a pielii). Examenul clinic evidențiază hepatomegalie, durere în hipocondrul drept, uneori splină mai mare și erupții cutanate sau dureri articulare.
Icterul reprezintă o stare patologică a organismului în care pielea, cel mai mare organ al corpului, sclera sau tunica care susține globul ocular și mucoasele își modifică culoarea normală, devenind galbene. Această nuanță galbenă este determinată de nivelul ridicat de bilirubina din corp, care este un pigment biliar de culoare galben-portocalie. Bilirubina se formează prin descompunerea celulelor roșii din sânge. Dacă ficatul nu poate sintetiza normal substanța, bilirubina se acumulează în cantitate mare și pielea poate să apară galbenă.
Unul din primele lucruri care poate fi observat la un pacient cu icter este aspectul ochilor galbeni și pielea galbenă icterică (colorată în diferite nuanțe de galben). Din cauza acumulării bilirubinei, poate să apară prurit (mâncărime), ce poate fi dificil de controlat. Acumularea bilirubinei în tractul digestiv determină decolorarea scaunului, iar în tractul urinar apar modificări ale culorii urinei, ceea ce duce la apariția urinei hipercrome (închise la culoare).
Probele paraclinice evidentiază valori mult crescute ale transaminazelor (TGO/TGP - de ordinul a miilor de unități), bilirubinei totale și fosfatazei alcaline. Diagnosticul este confirmat prin detecția de Anticorpi anti HAV tip Ig M, iar apariția anticorpilor de tip Ig G indică apariția imunității.
Valorile transaminazelor (ALT și AST) crescute în afectiuni hepatice, precum hepatita virala sau steatohepatita. Fosfataza alcalină (ALP) și GGT - niveluri ridicate sugerează obstrucție biliară sau afecțiuni colestatice. Bilirubina totală și fracționată - măsoară nivelul bilirubinei în sânge, indicând dacă icterul este de cauză hepatică, hemolitica sau biliară.
În hepatita A, icterul durează, în general, și după remiterea simptomelor. Valorile normale ale transaminazelor TGO și TGP se ating în 2-3-4 săptămâni, ajungând la limitele normale. Bilirubina totală și fracționată se normalizează la 4-6 luni de la debutul bolii.
Hepatita A este o boală de ficat foarte contagioasă, provocată de virusul hepatitei A (VHA). Această afecțiune poate varia de la forme ușoare, care durează câteva săptămâni, până la forme severe, care se pot întinde pe câteva luni. În majoritatea cazurilor, oamenii se vindecă în mod complet, fără a dezvolta probleme de ficat pe termen lung.
Deși hepatita A nu provoacă, de obicei, probleme grave pe termen lung, dar, uneori, pot apărea complicații. Insuficiență hepatică acută: în cazuri foarte rare, hepatita A poate duce la insuficiență hepatică acută, o afecțiune gravă, în care ficatul nu mai funcționează corect. Recăderi: în aproximativ 10% din cazuri, simptomele hepatitei A pot reveni la câteva săptămâni după ce păreau să fi dispărut. Majoritatea persoanelor cu hepatita A se recuperează complet în câteva săptămâni sau luni, fără a rămâne cu probleme de sănătate pe termen lung.
Nu există un tratament special pentru hepatita A. De obicei, boala trece de la sine, așa că tratamentul se concentrează pe ameliorarea simptomelor și pe ajutarea organismului să se recupereze. Odihna: persoanele diagnosticate cu hepatita A trebuie să se odihnească suficient, deoarece oboseala este un simptom frecvent. Alimentația: o dietă echilibrată, bogată în fructe, legume, proteine ușoare (carne slabă, pește, ouă) și carbohidrați complecși (orez, cartofi, pâine integrală) ajută la refacerea organismului. Evitarea alcoolului și a medicamentelor toxice pentru ficat: alcoolul și anumite medicamente pot suprasolicita ficatul, deja afectat de virus.
Prevenirea hepatitei A prin vaccinare este una dintre cele mai sigure și eficiente metode de protecție împotriva acestei boli. Schema de vaccinare: pentru a obține o protecție completă, este necesară administrarea a două doze de vaccin.
Hepatita virală cu virusul hepatic B reprezintă o importantă problemă de sănătate. Hepatita B este transmisă de la pacientul infectat la cel care nu este imun. Modul de transmitere este diferit, în funcție de aria geografică. Din punctul de vedere al manifestărilor clinice, acestea variază în afectarea acută fașă de cea cronică. Aproximativ 70% din pacienții cu infecție acută cu virus B au o hepatită subclinică sau anicterică, doar 30 % prezentând icter. Perioada de incubație este variabilă, între 1 și 4 luni. Probele de laborator evidențiază valori crescute ale transaminazelor (TGP,TGO), uneori bilirubina crescută, valorile normalizându-se în 1-4 luni. Persistența valorilor crescute peste 6 luni poate indica o progresie spre hepatita cronică. Tratamentul hepatitei acute cu virus B este suportiv, doar în cazurile de forme mai severe (icter prelungit, tulburări de coagulare, semne de encefalopatie) unde se indică supraveghere în spital.
Hepatita virală D este cauzată de un virus care necesită prezența virusului B pentru a se multiplica. Hepatita virală cu virus E este un alt tip de infecție virală cu o distribuție globală, dar cu modalități de transmitere diferite în funcție de zona geografică. Perioada de incubație este între 15 și 60 de zile. Hepatita virală poate să fie și rezultatul infecției cu virusul G.
Hepatita determinată de virus C reprezintă una dintre principalele cauze de hepatită cronică de ficat. Modalitățile de transmitere sunt multiple, cea mai frecventă fiind prin contact cu sânge infectat (utilizatori de droguri, transfuzii de sânge, tatuaje etc). Din punct de vedere clinic, majoritatea pacienților cu infecție acută sunt asimptomatici. În cazuri rare pot apărea icter, greață, urini hipercrome și durere în zona dreaptă a abdomenului superior. Probele de laborator evidentiază o creștere de 10-20 de ori mai mare a transaminazelor și uneori a valorilor bilirubinei. Diagnosticul necesită confirmarea testelor tip Anti HCV prin evidențierea ARN-HCV.
Icterul la nou-născuți este considerat o afecțiune comună pentru bebelușii care se nasc la 38 de săptămâni de gestație, dar poate să apară și la cei alăptați. Pentru că sistemul lor digestiv nu este încă complet dezvoltat și adaptat pentru a face față lumii exterioare, nou-născuții nu sunt capabili să sintetizeze și să excrementeze bilirubina sau vor sintetiza o cantitate prea mare. Aceasta se poate acumula în organism și va determina icterul la bebeluși cu simptome precum îngălbenirea pielii, a mucoaselor și a albului ochilor.
Fototerapia aplicată nou-născuților cu icter are rolul de a converti bilirubina în fotoizomeri de culoare galbenă și produși de oxidare incolori care nu necesită conjugare la nivel hepatic, fiind mai ușor de eliminat la nivel biliar și urinar. În cazuri mai grave, în care se constată că nivelul de bilirubina este foarte mare la bebeluși, se poate ajunge la transfuzie de sânge, la recomandarea medicului specialist.
Icterul mecanic este tratat prin înlăturarea obstrucției din arborele biliar, prin metode precum ERCP (colangiopancreatografie retrogradă endoscopică) sau chirurgical.
Cum diagnosticam si tratam hepatita cronica - actualitati 2015 #hepatitacronica
Diagnosticul icterului este un proces esențial pentru determinarea cauzei îngălbenirii pielii și a mucoaselor, care poate semnala afecțiuni hepatice, biliare sau sanguine. Medicul va utiliza mai multe metode de evaluare, inclusiv examinarea fizică, analize de sânge, teste imagistice și, în unele cazuri, biopsii hepatice.
Analize de sânge pentru evaluarea funcției hepatice includ: Bilirubina totală și fracționată, Transaminazele hepatice (ALT și AST), Fosfataza alcalină (ALP) și GGT, Albumina și INR (Timp de protrombina), Hemoleucograma completă, Markeri virali pentru hepatita (HBV, HCV).
Investigații imagistice pentru detectarea obstrucțiilor biliare pot include: Ecografie abdominală, Tomografie computerizată (CT) abdominală, Rezonanță magnetică (RMN) și colangiopancreatografia RMN (MRCP), Colangiopancreatografia endoscopica retrogradă (ERCP).
În unele cazuri, când cauza icterului rămâne incertă sau se suspectează o afecțiune hepatică gravă (ciroză, hepatită autoimună, cancer hepatic), medicul poate recomanda o biopsie hepatică.
Icterul dispare odată cu tratamentul bolii ce a determinat apariția sa. Pruritul ce apare în icter poate necesita tratament medicamentos: antihistaminice în cazuri ușoare sau colestiramina pentru prurit sever.
Hepatita A este o boală de ficat care, deși poate fi serioasă, trece, de obicei, de la sine și nu lasă probleme cronice. Vaccinarea și igiena bună, alături de un diagnostic corect și un tratament rapid, sunt foarte importante ca să te protejezi de această boală.
tags: #cat #timp #dureaza #icterul #in #hepatita