Fibromul uterin este o tumoră ginecologică benignă, frecvent întâlnită, care apare prin înmulțirea celulelor musculare și conjunctive din peretele uterin. Aceste formațiuni, cunoscute și sub denumirea de leiomioame sau mioame, pot varia semnificativ ca număr, dimensiune și localizare, de la câțiva milimetri la zeci de centimetri. Deși majoritatea fibroamelor sunt asimptomatice și nu necesită tratament, unele pot provoca simptome supărătoare, precum sângerări menstruale abundente, dureri pelvine, anemie, infertilitate sau complicații în sarcină.
Fibromul uterin nu este cancer, ci o tumoră benignă, însă apariția sa necesită investigații medicale pentru a exclude alte afecțiuni și pentru a stabili cel mai bun plan de tratament, dacă este cazul. Riscul de a dezvolta fibroame uterine crește odată cu înaintarea în vârstă, fiind mai frecvente la femeile între 35 și 55 de ani, dar pot apărea și la vârste mai tinere. După menopauză, fibroamele tind să involueze și să își reducă dimensiunea, datorită scăderii nivelului de estrogen.
Când apare menopauza prematură și cum influențează fibroamele?
Menopauza prematură, cunoscută și sub denumirea de insuficiență ovariană prematură, se referă la instalarea menopauzei înainte de vârsta de 40 de ani. Această condiție poate avea un impact asupra fibroamelor uterine. Deși în mod normal fibroamele tind să involueze după menopauză, menopauza prematură poate duce la o scădere a nivelului de estrogen, care, în mod paradoxal, poate influența comportamentul fibroamelor în moduri variate. Totuși, în general, scăderea nivelului de hormoni specifică menopauzei contribuie la regresia fibroamelor.
Cauzele apariției fibroamelor uterine
Cauzele exacte ale apariției fibroamelor uterine nu sunt pe deplin elucidate, însă mai mulți factori au fost asociați cu un risc crescut:
- Dezechilibrul hormonal: Fibroamele uterine conțin un număr crescut de receptori pentru estrogen și progesteron, hormonii feminini responsabili pentru ciclul menstrual și pregătirea sarcinii. Perioadele reproductive, cu niveluri hormonale crescute, favorizează apariția și dezvoltarea acestora.
- Moștenirea genetică: Femeile cu rude de gradul I diagnosticate cu fibroame uterine prezintă un risc mai mare de a dezvolta și ele aceste formațiuni.
- Rasa: S-a observat o predispoziție mai mare la femeile de culoare, care pot dezvolta fibroame la vârste mai fragede și de dimensiuni mai mari.
- Sarcina și nașterea: Femeile care au avut cel puțin o sarcină și naștere prezintă un risc mai scăzut de apariție a fibroamelor uterine.
- Obezitatea: Greutatea corporală excesivă poate influența nivelul de estrogen din organism, crescând riscul de a dezvolta fibrom.
- Menarha la vârstă mică: Debutul timpuriu al menstruației (înainte de 10 ani) poate fi un factor de risc.
- Hipertensiunea arterială: Există o asociere între hipertensiunea arterială și riscul crescut de fibrom uterin.
- Stilul de viață nesănătos: Consumul frecvent de alcool și o alimentație nesănătoasă, săracă în fructe și legume și bogată în carne, pot stimula creșterea fibroamelor.
Simptomele fibromului uterin
Deși multe femei nu manifestă simptome, atunci când acestea apar, ele sunt influențate de localizarea și dimensiunea fibromului. Cele mai comune simptome includ:
- Dismenoree (dureri menstruale) și menoragii (menstruații abundente și prelungite).
- Presiune sau durere în abdomenul inferior.
- Anemie, cauzată de pierderile masive de sânge.
- Infertilitate, nașteri premature sau avorturi spontane.
- Probleme cu vezica urinară (urinări frecvente) sau probleme digestive.
- Insuficiență venoasă, manifestată prin prezența varicelor la nivelul membrelor inferioare.
Tipuri de fibrom uterin
În funcție de localizarea lor în uter, fibroamele pot fi clasificate în:
- Fibrom submucos: Localizat în interiorul cavității uterine, provoacă sângerări prelungite, infertilitate și dificultăți în menținerea sarcinii.
- Fibrom intramural: Situat în grosimea peretelui uterin (miometru), este cel mai frecvent tip. Poate cauza presiune și durere pelvină, sângerări abundente, dureri de spate, tulburări urinare și digestive, infertilitate și complicații în sarcină.
- Fibrom subseros: Localizat pe suprafața exterioară a uterului, poate comprima vezica urinară sau rectul. Un fibrom subseros pediculat, legat de uter printr-un cordon vascularizat, prezintă riscul de torsiune și dureri abdominale intense.
- Fibrom intraligamentar sau cervical: Cazuri mai rare, localizate la nivelul ligamentelor uterine sau al colului uterin.
Diagnosticarea fibromului uterin
Diagnosticul fibromului uterin se stabilește în urma unui control ginecologic, care poate fi completat de investigații suplimentare:
- Ecografia transvaginală: Metoda principală de diagnostic, ce permite vizualizarea formațiunilor tumorale, chiar și de mici dimensiuni.
- Sonohisterografia: Implică injectarea de ser fiziologic în uter prin intermediul unui cateter, pentru o vizualizare mai bună a cavității uterine.
- Histerosalpingografia: Examen radiologic cu substanță de contrast, indicat în caz de infertilitate, pentru evaluarea cavității uterine și a trompelor uterine.
- Histeroscopia: Vizualizarea directă a cavității uterine cu ajutorul unei camere introduse prin colul uterin. Permite prelevarea de țesut pentru biopsie sau îndepărtarea unor fibroame mici.
- RMN, CT abdomino-pelvin: Metode imagistice avansate ce oferă informații detaliate despre numărul, localizarea, dimensiunea fibroamelor și relația acestora cu organele vecine.
- Biopsia endometrială: Prelevarea unui fragment de țesut din mucoasa uterină, indicată în caz de sângerări neobișnuite, pentru a exclude cancerele ginecologice.
Tratamentul fibromului uterin în contextul menopauzei premature
Tratamentul fibromului uterin depinde de vârsta pacientei, starea generală de sănătate, severitatea simptomatologiei și dorința de a obține o sarcină. Având în vedere că menopauza prematură implică o scădere a nivelului de estrogen, aceasta poate influența decizia terapeutică.
1. Monitorizare (Expectativa)
Dacă fibroamele sunt asimptomatice, de dimensiuni reduse și pacienta se află în apropierea menopauzei (inclusiv în cazul menopauzei premature), medicul poate recomanda monitorizarea atentă prin examene ginecologice și ecografii seriate. Multe fibroame involuează după instalarea menopauzei.
2. Tratament medicamentos
Tratamentul medicamentos vizează ameliorarea simptomelor sau încetinirea creșterii fibroamelor.
- Contraceptive orale combinate și progestative: Pot limita sângerările vaginale anormale, dar eficacitatea lor în reducerea dimensiunii fibroamelor este, în general, scăzută.
- Analogii de gonadotropin releasing hormone (GnRH): Reprezintă o metodă terapeutică non-chirurgicală cu eficacitate ridicată. Induc o stare asemănătoare menopauzei, scăzând nivelul de estrogen și determinând o reducere a dimensiunii fibroamelor cu până la 60% în 3 luni de tratament. Această terapie poate fi utilizată pe termen scurt, de exemplu, pentru a micșora fibroamele înainte de intervenția chirurgicală, dar poate avea efecte secundare similare menopauzei și poate slăbi oasele la utilizare prelungită.
- Alte medicamente: Cercetările continuă pentru a identifica noi medicamente. Unele terapii, precum cele antiprogesteronice, pot ameliora evoluția fibromului, dar pot determina modificări precanceroase în uter.
3. Tratament chirurgical
Intervenția chirurgicală este luată în considerare atunci când fibromul cauzează simptome semnificative, complicații sau afectează fertilitatea.
- Histerectomia: Îndepărtarea chirurgicală a uterului. Este indicată în caz de simptomatologie severă, necontrolabilă, sângerări care nu cedează la alte tratamente, vârstă înaintată, menopauză (inclusiv prematură), dorința de a nu mai obține sarcini sau risc crescut de alte afecțiuni. Aceasta este singura metodă care previne reapariția fibroamelor. Se poate realiza prin abord abdominal, vaginal sau laparoscopic.
- Miomectomia: Îndepărtarea selectivă a fibroamelor, cu conservarea uterului. Este indicată pentru pacientele care doresc să rămână însărcinate sau să își păstreze uterul. Se poate efectua laparoscopic, histeroscopic sau pe cale clasică (abdominală). Nu scade riscul apariției altor fibroame pe viitor. Chirurgia robotică este eficientă pentru fibroame mai mici și nu foarte numeroase.
4. Metode minim invazive
Aceste tehnici oferă alternative la chirurgia tradițională, cu recuperare mai rapidă.
- Embolizarea arterelor uterine: O procedură endovasculară modernă, realizată de un radiolog intervenționist. Un cateter este ghidat prin vasele de sânge până la arterele uterine, unde se injectează o substanță ce blochează fluxul sanguin către fibrom, determinând micșorarea acestuia. Este recomandată pacienților care doresc conservarea uterului, dar nu mai doresc sarcini în viitor. Sarcina este posibilă după această procedură.
- Mioliza: Presupune distrugerea țesutului fibromatos prin coagulare termică sau crioablație.
- Focalizarea ultrasonică ghidată RMN: Distrugerea termică a țesutului fibromatos prin unde ultrasonice concentrate.
- Ablația endometriala: O procedură minim invazivă prin care se distruge sau îndepărtează mucoasa uterină pentru a controla sângerările abundente, fiind eficientă mai ales pentru fibroame de dimensiuni mici.
DESPRE FIBROMUL UTERIN cu Dr. Gabriela Jumugă
Stil de viață și prevenție
Deși nu există o metodă sigură de prevenire a fibromului uterin, anumite schimbări în stilul de viață pot reduce riscul sau încetini creșterea acestuia:
- Alimentație sănătoasă: Consumul de alimente bogate în fibre, fructe, legume și grăsimi sănătoase poate ajuta la reglarea nivelului hormonal. Reducerea consumului de zahăr este, de asemenea, recomandată.
- Menținerea unei greutăți sănătoase: Obezitatea este un factor de risc; excesul de țesut adipos contribuie la creșterea nivelului de estrogen.
- Reducerea stresului: Nivelurile ridicate de stres pot afecta echilibrul hormonal.
- Controlul tensiunii arteriale: Hipertensiunea arterială a fost asociată cu un risc crescut de fibrom uterin.
- Evitarea expunerii la toxine: Anumite substanțe chimice din produse cosmetice, ambalaje din plastic sau pesticide pot influența producția de hormoni.
Este important de reținut că informațiile prezentate au scop informativ și nu înlocuiesc consultul medical specializat. Medicul ginecolog este singurul în măsură să stabilească diagnosticul corect și cel mai potrivit plan de tratament pentru fiecare caz în parte.