Abordarea noțiunilor biomedicale din prezentul articol are în vedere impactul lor juridic, din perspectiva dezvoltării lor până la acest moment și a previziunilor rezonabile pentru viitor. Nu există o definiție științifică anume a genomului uman la care să trimită niciunul dintre textele internaționale sau europene dedicate protecției sale. Prin urmare, vom avea în vedere accepțiunile ce îi sunt atribuite de doctrină. Astfel, în sens larg, genomul uman este un termen ce acoperă toate categoriile de gene ce alcătuiesc specia umană (homo sapiens) existente la acest moment, inclusiv mutațiile care vor evolua în viitor într-o formă naturală. Prin identitatea genomului uman se înțelege totalitatea genelor existente în toate ființele umane în viață la acest moment, precum și mutațiile genetice naturale care vor apărea la generațiile viitoare. Din această perspectivă, alterarea genomului uman (în sensul modificării liniei germinale, adică a caracteristicilor care se vor moșteni de urmași) afectează specia umană în ansamblul său și, în special generațiile viitoare de ființe umane, care vor moșteni un genom diferit față de cel moștenit de generațiile actuale de indivizi de la antecesorii lor.
Prin inginerie genetica se înțelege ansamblul de tehnici prin care omul intervine asupra codului genetic. Efectele tehnologiei ADN-ului recombinat sunt mult mai mari decât în cazul fertilizării artificiale. Eventuale schimbări ale codului genetic, care trebuie înțeles ca un patrimoniu al întregii omeniri, presupun schimbări care ar putea afecta, în timp, generații întregi. Toate tehnicile uzuale, specifice ingineriei genetice, urmăresc transferul unei noi informații genetice în structura celulei unei ființe vii. S-au făcut astfel de cercetări pentru identificarea unor gene patogene. E vorba de recunoașterea și izolarea unor gene care determină diverse boli genetice, urmărindu-se prevenirea ei sau oprindu-se evoluția și transmiterea ei la urmași. S-au obținut, prin diferite tehnici, molecule necesare tratării multor boli grave. Prin introducerea unor gene în celulele somatice sau germinale, au fost produse plante sau animale cu anumite caracteristici particulare. Au fost îmbunătățite astfel diferite rase de animale, urmărindu-se producerea de carne și lapte de calitate superioară.
Clonarea este denumită în mediul științific ca fiind “transferul nucleului unei celule somatice,” cercetătorii preluând ADN-ul unei celule adulte (somatice) și transferând-o într-un ovocit fertilizat, căruia i-a fost îndepărtat propriul ADN. În loc să preia materialul genetic de la doi părinți pentru a se combina într-o nouă formă de viață unică, clona preia întreaga informație genetică de la un singur organism adult. Plasată într-un ou fertil, aceasta ar trebui teoretic să se dividă și să crească într-un embrion, un fetus și ulterior într-o ființă umană, identică genetic cu donatorul materialului clonat. Clonarea (klon, în greacă, înseamnă "germen", "vlastar", "ramurica", "crenguță") este definită ca o metodă prin care se produc clone, adică organisme, celule sau molecule identice. Există o clonare naturală, când, pornind de la același zigot, apar gemenii. Clonarea reproductivă înseamnă obținerea unei noi persoane cu același material genetic ca și al uneia vii sau care a trăit. Clonarea terapeutică este concepută ca terapie pentru o boală. În clonarea terapeutică, nucleul unei celule, de obicei o celulă din tegument, este inserat într-un ou fertilizat al cărui nucleu a fost îndepărtat. Acesta se va diviza în mod repetat pentru a forma un blastocist, din care se extrag apoi celulele stem și se folosesc pentru a crește celulele care sunt genetic perfecte pentru pacient. Clonarea reproductivă înseamnă obținerea unei noi persoane cu același material genetic ca și al uneia vii sau care a trăit.
La 5 iulie 1996, s-a născut primul mamifer clonat din lume, oaia numită Dolly, în Marea Britanie. Profesorul Ian Wilmut, de la Institutul Roslin din Edinburgh, a transferat nuclee, provenite din glanda mamară a unei oi mature, în ovulele unei oi din altă rasă. Din 277 de transferuri s-au obținut 29 de embrioni, care au ajuns în faza de blastocist. După 148 de zile, din singurul embrion, care a supraviețuit după implantare, s-a născut oaia Dolly. Această realizare a fost capitală pentru evoluția acestor experimente, pentru că nu s-au mai folosit nuclee de embrioni, ci celule de la un organism adult. Clonarea animalelor a luat ulterior un avânt deosebit, eugenia fiind nu doar tolerată în zootehnie, ci chiar o caracteristică a domeniului.
Cercetătorii sud-coreeni au reuşit să producă prin clonare un embrion uman şi să extragă de la acesta celule suşe identice din punct de vedere genetic cu persoana clonată, ceea ce constituie o premieră mondială. Această metodă de clonare nu a fost concepută pentru a rezulta copii, ci în scopuri terapeutice, pentru producerea celulelor suşe pluripotente, care au capacitatea de a conduce la formarea oricărui tip de ţesut din organism. Celulele suşe embrionare au fost fost prelevate de la un blastocist uman obţinut prin clonare. Acest embrion aflat în primele stadii de dezvoltare a fost obţinut inserând nucleul unei celule somatice adulte (de la donator) într-un ovul din care s-a extras în prealabil nucleul. Cercetătorii de la Institutul J. Craig Venter (Maryland, SUA) au reușit, în 2017, să creeze prima formă de viață artificială.
Primul copil născut dintr-un embrion asupra căruia s-a intervenit pentru înlocuirea unor gene cu ale unei terțe persoane (decât părinții săi biologici) a venit pe lume în septembrie 2016 în Mexic, din părinți iordanieni. Bioaplicația care a permis această realizare medicală și genetică a fost realizată cu nouă luni mai devreme de echipa de medici și geneticieni de la New Hope Fertility Center din New York. În ambele cazuri, embrionii au avut nevoie de material genetic de la o terță persoană pentru a evita preluarea unei gene purtătoare a unei boli de la unul dintre părinți. Tehnica inovatoare de evitare a transmiterii bolii declanșată de mitocondrii a fost patentată de dr. John Zhang în mai multe țări, până la acest moment.
Terapia genică este o metodă terapeutică ce utilizează informația existentă în gene pentru a trata o boală genetică prin modificarea unui comportament celular. Una dintre cele mai cunoscute metode de modificare a genomului uman este CRISPR-Cas9. În esență, metoda presupune două molecule cheie care introduc o mutație în ADN, respectiv o enzimă numită Cas9 și o piesă de ARN, numită ghid ARN. Atât timp cât metoda menționată este utilizată în scopuri medicale sau terapeutice, genele vizate sunt cele purtătoare ale unor boli, cum este hepatita B sau cancerul de diverse tipuri, sau genele care dau predispoziție spre anumite boli (cum este valoarea mare a colesterolului, care poate conduce în timp la probleme cardiace, chiar dacă ele nu există încă). Înainte de apariția acestei tehnologii, medicii au încercat să producă mutații genetice prin radiații sau administrarea de substanțe chimice. În principiu, bioaplicația CRISPR-Cas9 poate fi dezvoltată pentru adăugarea, înlocuirea sau alterarea oricăror gene referitoare la orice caracteristici ale unei ființe umane.
Hibridizarea, definită ca fiind combinarea materialului genetic uman cu materialul genetic al altor specii (animale sau plante), este posibilă din punct de vedere tehnic la acest moment, fiind realizată de mai multe laboratoare medicale din întreaga lume, dar este interzisă de normele etice și juridice în majoritatea țărilor lumii. În ianuarie 2017, Salk Institute a creat un embrion hibrid, om-porc, prin injectarea de celule umane stem într-un embrion de porc. Embrionul a continuat să se dezvolte, integrând celulele umane. Deși embrionul a fost distrus după câteva zile de viață, crearea sa și interesul comunității științifice și medicale pentru această reușită au demonstrat două aspecte: în primul rând, progresul geneticii va permite în viitorul apropiat crearea de himere, iar în al doilea rând.
Dincolo de reușita tehnologică aplaudată de lumea științifică - strict din această perspectivă - posibilitatea alterării într-o asemenea măsură a identității genomului uman - chiar dacă la acest moment suntem încă foarte departe de crearea unui hibrid care să se poată reproduce și deci să transmită caracteristicile sale generațiilor următoare și/sau să existe posibilitatea încrucișării sale cu o ființă umană - creează pe de-o parte neliniște din perspectiva posibilităților de evoluție a unor asemenea modificări și a influenței asupra a ceea ce astăzi reprezintă o ființă umană, iar pe de altă parte creionează apariția unor potențiale categorii de ființe, care nu vor fi animale (adică teoretic nu vor putea fi apropriate), dar nici oameni, (adică subiecți de drept, titulari de drepturi și obligații) și care vor trebui să dobândească un anumit statut juridic. În plus, este de subliniat faptul că nici la nivel internațional și nici la nivel european nu există o interdicție expresă a hibridizării, deoarece fie perspectiva tehnică a realizării hibridizării era considerată foarte îndepărtată și nu s-a ridicat problema discutării ei (cum este cazul Recomandării Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1580 din 2002). De asemenea, o încercare reușită de combinare între țesutul uman și cel al plantelor (în speță, spanac) a fost reușită în anul 2017 la Institutul Politehnic Worcester din Massachusetts. Cercetătorii au utilizat o structură 3D vegetală pentru a crește țesut cardiac uman în interiorul unei frunze de spanac. Astfel, frunza de spanac a devenit în șapte zile un țesut cardiac uman viabil, care bate ca o inimă și transportă sânge prin nervuri. Și această bioaplicație deschide orizonturi optimiste pentru transplantul de țesuturi umane compatibile unor ființe umane.
Implicății Juridice și Etice
Problemele juridice care se ridică legat de o asemenea tehnică în stadiul actual se referă, pe de-o parte, la posibilitatea ridicării unor pretenții de stabilire a legăturii de filiație față de viitorul copil a terței persoane donatoare a materialului genetic și, pe de altă parte, de posibilitatea violării dreptului la integritate genetică a copilului născut din embrionul supus intervenției. În timp, s-ar putea ridica și o problemă legată de violarea dreptului la identitatea genomului uman, dacă caracteristica genetică dobândită va putea fi transmisă urmașilor.
Clonarea reproductivă umană nu a fost până în prezent testată oficial în Europa. Această aplicație biomedicală nu a apărut ca urmare a unei necesități din partea sistemului medical sau ca un leac pentru o boală. Ulterior, după dezvoltarea clonării ca procedură, a apărut ideea utilizării sale în scopuri medicale și științifice. Aproape toți actorii dreptului internațional au fost de acord că subiectul clonării umane ridică întrebări fundamentale în ceea ce privește natura umanității și caracterul societății umane, dar și cu privire la obiectivele științei biomedicale și relația dintre știință și societate, inclusiv posibilitatea și oportunitatea de a exercita un control public asupra utilizărilor tehnologiei biomedicale și desfășurarea cercetărilor biomedicale. Deși nu se referă expres la interzicerea clonării, dispozițiile CDOB (Convenția privind Drepturile Omului și Biomedicina) sunt relevante în domeniu deoarece setează principiile pe baza cărora va apărea ulterior Protocolul adițional referitor la clonare. Regula generală este prioritatea interesului și binelui ființei umane față de interesul unic al societății sau al științei, cu restricțiile prevăzute de art. 2 din CDOB.
Primul tratat regional vizând interzicerea clonării a apărut în Europa, sub auspiciile Consiliului Europei, Protocolul adițional al CDOB privind interzicerea clonării umane stipulează la art. 1 alin. 1 că ”este interzisă orice intervenție având drept scop crearea unei ființe umane genetic identică cu o altă ființă umană vie sau moartă”. Protocolul reține și o definiție a expresiei ”genetic identică”, ca fiind determinată de ansamblul genelor nucleare comune (art. 1 alin. 2). Scopul Protocolului este prevenirea abuzului asupra ființelor umane săvârșit prin utilizarea aplicației biomedicale a clonării reproductive. Analizând textul art. 1 alin. 1 reținem că ceea ce este interzis de fapt este scopul urmărit, respectiv crearea unei ființe umane având în comun cu o altă ființă umană, vie sau moartă, ansamblul genelor nucleare, iar nu în mod special aplicația biomedicală a clonării, fie ea reproductivă sau terapeutică. Protocolul lasă la latitudinea legislațiilor naționale definirea termenului de ființă umană din interdicția prevăzută de art. 1.
La nivelul Uniunii Europene, Parlamentul European a adoptat trei rezoluții cu privire la clonarea umană, la 12 martie 1997, la 15 ianuarie 1998 și la 7 septembrie 2000, care pornesc de la premisa că drepturile omului și respectul demnității umane și a vieții umane trebuie să formeze obiectivul permanent al activității politice și legislative (Rezoluția din 2000, pct. 1). Rezoluția consideră că dilemele etice ridicate de clonarea terapeutică, care implică crearea embrionilor umani doar în scopul cercetării, trece dincolo de granița acceptabilă pentru domeniul cercetării și este contrară politicii adoptate de Uniunea Europeană (Rezoluția din 2000, pct. 2). Apelul adresat statelor membre este de a interzice toate formele de clonare și de a pedepsi încălcarea acestor dispoziții cu sancțiuni penale (Rezoluția din 2000, pct. 3).
Tot la nivelul Uniunii Europene, Grupul European de Etică în Știință și Noi Tehnologii (EGE) a emis o Opinie intitulată ”Aspecte etice cu privire la cercetarea și utilizarea celulelor stem umane”, dată publicității la Paris, la 14 noiembrie 2000. De asemenea, la 30 martie 2000, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care și-a exprimat îngrijorarea și dezacordul față de acordarea unui brevet de către Organizația Europeană a Brevetului. Prin rezoluție, Parlamentul își exprimă ”șocul profund” la aflarea veștii că un brevet valabil a fost acordat la nivel european Universității din Edinburgh ”pentru tehnici care includ modificarea genetică a celulelor embrionare a embrionilor umani și a embrionilor înșiși, precum și izolarea, selecția și înmulțirea celulelor stem animale sau transgenice, care ar putea fi utilizate pentru clonarea ființelor umane” (pct.1). se reafirmă faptul că nicio considerație privind cercetare și cu atât mai puțin una care să conducă la obținerea de profit nu ar trebui să prevaleze față de demnitatea umană, în conformitate cu principiile din Tratatul Uniunii Europene (pct. 5), iar poziția oficială asumată este de refuz al acceptării oricărei intervenții asupra genelor embrionare, a clonării umane în orice stadiu al procedurii s-ar afla și a cercetării efectuate pe embrioni umani (pct. 6).
Perspectiva de a crea copii prin clonare a fost considerată pentru scurt timp ca un mijloc suplimentar de depășire a infertilității umane, precum și ca fiind singurul mijloc pentru a crea persoane compatibile 100% pentru transplanturi. Dar acestea nu sunt singurele încălcări ale unor drepturi care pot fi cauzate de aplicarea clonării. Materialul genetic destinat transferului în procedura de clonare, provenind dintr-o celulă a unui individ deja existent, copil sau adult, poate proveni și din materialul genetic rezidual al oricărui individ și deci poate fi recoltat și utilizat fără consimțământul său și fără știrea sa, ceea ce constituie în sine o încălcare a dreptului la respectul vieții private.
Folosirea embrionilor umani în cercetările pentru clonarea terapeutică ridică două probleme etice. În primul rând, ea ar necesita distrugerea unui număr mare de embrioni umani. Chiar dacă unii nu consideră că embrionul are drept la viață până la a 14-a zi după concepție (momentul în care se fixează în mucoasa uterină), obținerea intenționată de embrioni umani clonali asupra cărora se vor face cercetări și apoi vor fi distruși la 14 zile este ne-etică. În al doilea rând, un embrion va fi intenționat obținut pentru a deveni sau pentru a produce „piese de schimb”, în loc de scopurile reproductive asociate cu procrearea. Credem că există o diferență morală relevantă între apariția unui embrion pentru scopul procreării și producerea unui embrion fără acest scop. Cercetarea pe celule stem embrionare duce la tratarea embrionilor ca simple „instrumente” în obținerea de cunoștințe și beneficii pentru alții, fără respectul sau grija cuvenită pentru embrion ca ființă omenească în creștere.
Tehnica transferului nuclear a fost propusă și ca metodă de depășire a bolilor umane mitocondriale. Există însă îngrijorări etice, sociale și de siguranță privind această aplicație. Cu toate că un mic număr de oameni vor avea beneficii, acest proces nu doar că va crea riscuri semnificative pentru vlăstar, dar copilul rezultat va avea 3 părinți genetici (2 mame și un tată). Ba mai mult, aceasta ar fi o formă de inginerie genetică, ce trebuie descurajată. Este inacceptabil din punct de vedere etic să obții intenționat un copil cu 3 părinți genetici, în special când unul nu va fi niciodată cunoscut și în lumina faptului că nu este pe deplin înțeles ce efecte au genele mitocondriale asupra dezvoltării și identității individului.
Experții și-au arătat îngrijorarea față de siguranța clonării din celulă adultă. A fost raportat faptul că procedura este asociată cu o rată ridicată de avort spontan și moarte postnatală timpurie. Într-adevăr, oaia Dolly, primul mamifer clonat din celulă adultă, a îmbătrânit și a murit prematur. Nu este clar dacă toate aceste eșecuri se datorează reprogramării nucleare sau chiar procedurii clonării; cu toate acestea, oricare dintre ele au implicații asupra siguranței și eficacității clonării embrionilor umani.
Unii cercetători au sperat să folosească tehnicile de transfer nuclear pentru obținerea de țesuturi umane pentru transplant prin fuziunea celulelor de la oameni cu cele de la vite și apoi prin recoltarea de celule stem de la clonele embrionare rezultate. „Până când o nouă sursă de ovocite umane va fi disponibilă, transferul nuclear se vede obligat să folosească ovocite animale, care sunt mult mai disponibile.” Această utilizare a ovocitelor animale pentru clonarea embrionilor umani este controversată, dar va fi și mai controversată dacă va fi cazul ca o mitocondrie animală să rămână în materialul biologic obținut pornind de la hibrizii celulari. Acest lucru va da naștere unor probleme semnificative de etică și de siguranță.
O alternativă viabilă la clonarea terapeutică este aceea de folosire a celulelor stem adulte, chiar de la pacienți. Recoltarea și utilizarea acestora nu ridică niciun fel de dileme etice, întrucât acest procedeu nu este distructiv asupra ființei de la care sunt prelevate, spre deosebire de cazul celulelor stem embrionare. Multe organe ale corpului conțin celule stem care se dezvoltă într-o gamă ceva mai restrânsă de tipuri de celule decât celulele stem embrionare. Folosindu-le, se va putea depăși problema respingerii imunitare, dacă se pot folosi chiar celulele persoanei respective. Până recent s-a crezut că astfel de celule stem adulte nu pot fi schimbate în celule specifice altui organ. Cu toate acestea, în ultimii ani un număr mare de cercetări au fost publicate arătând că este incorect și că, de exemplu, celulele stem neurale pot deveni celule sanguine și celule musculare, în timp ce celulele din măduva, sângele, grăsimea etc.
Există posibilități extraordinare în acest domeniu al cercetării pe celule stem adulte. În ultimii ani, folosirea celulelor stem embrionare a fost eclipsată de folosirea mai puțin controversată și mai accesibilă a celulelor stem adulte. Investiția în cercetarea pe celule stem pentru generarea țesuturilor ar trebui direcționată spre folosirea altor surse de material decât embrionii umani, clonali sau nu, fapt care va ridica mai puține controverse legale și etice. Chiar dacă celulele stem adulte nu sunt la fel de versatile ca celulele embrionare stem, este nefondat să considerăm clonarea embrionilor umani ca singura soluție realistă posibilă pentru societate. De fapt nici măcar nu știm sigur cât de realiste sunt aplicațiile pentru folosirea ei, nici șansele de succes, nici riscurile pe care le implică.
Există un acord cvasigeneral asupra faptului că este eronată din punct de vedere etic clonarea umană reproductivă. Totuși, aceasta nu este o convingere universală și de aceea va continua să se manifeste interesul pentru clonarea umană al celor care susțin, de exemplu, libertatea și „dreptul de a alege”, ca metodă de depășire a infertilității, sau alte aplicații potențiale ale clonării. Toți indivizii au o identitate genetică unică, pe care clonarea reproductivă o compromite. Clonarea umană reproductivă va însemna renunțarea la protecția indispensabilă împotriva predeterminării identității genetice umane de către o terță parte. Clonarea afectează integritatea familiei. Obținerea unei ființe umane prin reproducere asexuată dintr-o singură celulă (spre deosebire de tehnicile actuale de reproducere asistată) ne-ar permite să „facem” oameni, mai degrabă decât să-i concepem. Ba mai mult, relațiile sociale vor fi grav perturbate. Clonarea umană a adulților oferă, pentru prima dată, perspectiva reproducerii umane asexuate folosind o singură celulă. Ființele umane nu ar trebui să fie subiectul experimentelor fără cunoștința și permisiunea lor și nici nu ar trebui ca ființele sau caracteristicile lor să fie în mod intenționat selectate și alese în scopul îndeplinirii dorințelor și potrivit voinței altora. Deși gemenii identici împărtășesc aceleași însușiri genetice, ei nu sunt copii planificate ale părinților lor sau ale altor rude, copii obținute prin reproducere asexuată.
Actuala lege românească nu permite clonarea reproductivă și nici producerea de embrioni pentru cercetare. Totuși, este de menționat că România nu interzice explicit cercetarea pe embrion, ceea ce menține controversa etică. În martie 1997, Parlamentul European a votat o rezoluție pentru interzicerea clonării ființelor umane. În decembrie 1997, UNESCO a publicat Declarația Universală asupra Genomului Uman și Drepturilor Omului. Art. 24. La Strasbourg, Consiliul Europei a adoptat un protocol interzicând clonarea umană care a fost adăugat în Convenția privind Drepturile Omului și Bio-medicina (Convenția de la Oviedo), semnată în 1998. România a semnat această convenție și protocolul adițional.
Ne îngrijorăm pentru folosirea termenului de „clonare terapeutică”, ce nu transmite realitatea avută în vedere de cercetare. Nu toate cercetările sunt „terapeutice” și se pare că publicul nu este conștient că acestea implică folosirea distructivă a multor embrioni umani. Un aspect important este și scara de finanțare pe care o astfel de activitate - cercetarea care implică tehnici de clonare - este de natură să o atragă. Este un pericol dacă finanțarea publică și privată este canalizată spre acest lucru, deoarece ar putea fi în detrimentul altor nevoi stringente ale cercetării. Reduceri mari ale incidenței unor boli pot fi adesea obținute prin abordarea cauzelor de mediu și sociale, iar acest lucru este preferabil tratamentelor medicale de înaltă tehnologie. Trebuie să existe o dezbatere publică mai largă pe această temă. Această problemă va afecta întreaga populație și este prea importantă pentru a-i fi lăsată unui grup mic de persoane interesate, dintre care unele au interese directe să se angajeze în acest tip de cercetare, cu toate implicațiile ei pe termen lung.
Pro și contra clonării umane: o dezbatere etică
Problema clonării și moralitatea acestui gest au fost readuse în discuție, după ce două echipe de cercetători din China au reușit să reprogrameze celule mature recoltate din pielea unor cobai și să le aducă la stadiul embrionar. Din acestea se pot dezvolta ulterior noi vietăți. Experimentul este într-o fază înaintată, fiind creați primii astfel de cobai, care sunt replici aproape identice ale cobaiului donator de celule, relatează AFP, citat de Wall Street Journal. Practic, după cum comentează agenția de presă, este o tehnică ocolitoare, ce ar putea duce la obținerea de celule stem ce ar putea fi folosite pentru tratarea maladiilor fără leac ale omului, dar fără a fi folosite clone. Rezultatele sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât contribuția oamenilor de știință chinezi la cercetarea în domeniul celulelor stem a fost modestă de-a lungul timpului. Totuși, în ultima vreme ei au publicat mai multe lucrări în acest domeniu decât în trecut. China este faimoasă mai ales prin terapiile nereușite cu celule stem, care au atras degeaba pacienți din întreaga lume. Totuși, reprogramarea celulelor recoltate de la șoarecii adulți și chiar de la oameni, pentru a le aduce la stadiul embrionar, îi preocupă pe chinezi de peste doi ani.
Se punea însă întrebarea dacă aceste celule reprogramate sunt la fel de versatile ca și adevăratele celule-embrion și dacă pot forma toate celulele necesare într-un embrion. Dacă ființele născute din aceste celule reprogramate au organe normale și țesuturi. Acestea erau marile întrebări, la care cercetătorii chinezi au găsit răspuns. Se poate, cel puțin în cazul șoarecilor. Tehnica reprogramării celulelor dă roade deja. Din cele 37 de celule stem recoltate de echipa condusă de Qi Zhou, de la Academia de Științe din Beijing, de la cobai adulți și reprogramate au fost creați 27 de șoareci. Unul dintre aceștia, Tiny, deja s-a împerecheat cu o femelă și a devenit tată, după cum arată informațiile publicate în Nature. În cadrul unui experiment similar, Shaorong Gao și colegii săi de la Institutul Național de Biologie din Beijing au avut parte de patru nașteri. Concluziile experimentului au fost publicate în jurnalul medical Cell Stem Cell. Ceea ce s-a întâmplat arată că celulele reprogramate au aproape aceleași proprietăți ca celulele stem embrionare primordiale.
Dar dacă acest tip de experiment s-ar fi dus pe oameni? O singură celulă din piele reprogramată și apoi injectată într-un embrion uman aflat în primul stadiu de dezvoltare, ușor de obținut din orice clinică de fertilitate, ar putea fi de ajuns pentru crearea unui bebeluș. Acesta ar purta genele a doi oameni, dar nu ar fi rezultatul reproducerii naturale. Cu cât s-ar perfecționa mai mult modalitatea de obținere a noii creaturi, cu atât am fi mai aproape de o clonă.
Conform Nature, care citează oamenii de știință, unii dintre cobaii "născuți" prin această metodă sunt identici în proporție de 95% cu șoarecele adult care a donat celulele ce au fost reprogramate. Cu alte cuvinte, foarte aproape de a fi clone. Din acest motiv, marea majoritate a cercetătorilor nu vor să aplice tehnica dezvoltată de chinezi în cazul oamenilor. Dar s-ar putea găsi cineva care să încerce și asta. "Practic, nu e nevoie decât de celulele din pielea cuiva pentru a putea crea un bebeluș", rezumă Robert Lanza, cercetător în domeniul celulelor stem la un institut din Worcester, SUA. Iar acest lucru s-ar putea întâmpla într-o țară cu reguli mai puțin stricte în domeniul clonării decât în Statele Unite.
În anul 2004 specialistul sud-coreean Hwang Woo-suk anunțase clonarea primului embrion uman și extragerea din acesta a unor celule embrionare stem. Astfel descoperirea unor leacuri pentru boli în prezent incurabile, precum diabetul și Maladia Parkinson, părea doar o chestiune de timp. Anunțul îl urcase pe doctorul Hwang în vârful ierarhiei mondiale și îl transformase în erou național al Coreei de Sud. Articolele sale au apărut apoi în cele mai prestigioase reviste de știință din lume și Coreea de Sud părea că se distanțase în fața celorlalte țări cu cercetări de vârf în domeniul clonării. Dar gloria nu a durat. În 2005 o comisie de anchetă a Universității din Seul analiza rezultatele descoperirilor doctorului Hwang. Profesorul Chung Muyng Hee, șeful comisiei, comunică concluziile cercetărilor: "Hwang Woo-suk nu a avut posibilitatea de a produce celule stem în stare de a se adapta oricărui pacient, așa cum a anunțat în articolul publicat în revista Science în 2005." "Deasemenea, nu a putut clona celulele embrionare stem, așa cum publicase în anul 2004. Comportamentul său poate fi interpretat doar ca o încercare de fraudă, de înșelare a comunității științifice și a publicului". Realizase însă ceva cu adevărat doctorul Hwang? Prima comisie a demonstrat că da. Primul - și de acum și singurul - merit al doctorului Hwang este clonarea primului câine din lume. De altfel, acest rezultat i-a și dat doctorului Hwang credibilitatea necesară de a-și anunța ulterior rezultatele falsificate. Care sunt urmările descoperirii fraudei? În afara rănirii orgoliului național sud-coreean, profesorul Jung Hoon Lee de la Universitatea din Seul vorbește și de urmări serioase și de durată. "Daunele sunt foarte mari, mai ales în domeniul clonării celulelor stem. Crezusem că am ajuns înaintea tuturor în lume din acest punct de vedere iar guvernul și presa ne sprijineau. Falsul făcut de doctorul Hwang înseamnă acum un mare pas îndărăt și o mare dezamăgire", crede el.
Dar - ce l-a putut mâna pe doctorul Hwang să își falsifice rezultatele studiilor? Explicațiile sunt împărțite. Profesorul Lee bănuiește că doctorul Hwang a fost pur și simplu luat de valul entuziasmului. "O parte a explicației poate fi aceea că s-a apropiat foarte mult de descoperire și atunci toată presiunea, fondurile mari pe care le-ar fi primit, sprijinul guvernului și al președintelui l-au determinat să mintă. Cum spuneam, aceasta poate fi doar o parte a explicației, dar nu o motivație suficientă", mai spune el. Alți colegi de breaslă bănuiesc însă altceva. Ei îl acuză pe doctorul Hwang de o prea mare dorință de faimă și glorie. Iar această dorință a fost atât de mare, încât i-a întunecat rațiunea și nu i-a permis să prevadă ușurința cu care vor fi descoperite minciunile sale. Care e reacția vinovatului? Acum o lună, când o primă comisie demonstra falsitatea rezultatelor studiilor sale, doctorul Hwang insista asupra nevinovăției sale. El declara atunci că poate demonstra că studiile sale sunt reale și arunca vina asupra unui presupus colaborator care ar fi ascuns celulele stem clonate. Acum însă, la finele celei de a doua anchete, doctorul Hwang nu a făcut niciun comentariu, cel puțin până în prezent. În curând va avea însă de dat altfel de răspunsuri, în fața procurorilor care au început deja o anchetă penală.