Modul în care ne raportăm la dezvoltarea dreptului natural pare la prima vedere a nu opera vreo distincție între bărbat și femeie, prezentând o imagine a emancipării omului spre cunoașterea și dobândirea libertăților și drepturilor sale într-o cheie abstractă. Ne situăm astfel într-o dublă paradigmă: anterior reglementării unei ordini juridice, natura firească a lucrurilor reprezenta singurul instrument care avea autoritatea de a controla drepturile inalienabile ale ființelor umane. Anterior dezvoltării unui sistem universal de protecție a drepturilor omului, conceptul de drept avea ca izvor unic raporturile de forță care guvernau relațiile sociale. Cine beneficia de recunoașterea autonomiei de voință și a libertății individuale? Deși exista o afirmare a ființei umane în vârful lanțului trofic, statutul natural (în sensul fiziologic) al femeii era inferior bărbatului. Mai mult, în decursul dezvoltării tardive a doctrinei drepturilor omului au fost cercetate amănunțit temeliile culturale, religioase și filosofice ale societăților arhetipale, moderne și contemporane. Poate din cauza reticenței generale cu privire la „-isme” sau a unor interpretări distorsionate date conceptului în mass-media, în discursul public există o tendință puternică de a asocia feminismul cu o anumită ostilitate față de bărbați, ceea ce nu reflectă sub nicio formă esența ideii.
Contextul global al drepturilor femeii și impactul crizelor istorice
Ce atrage atenția în procesul reconsiderării poziției sociale, politice și juridice a femeii pe scenele democrațiilor lumii este legătura dintre aceasta și tragediile omenirii. Pentru că doar în prezența unei catastrofe care pune bărbații în imposibilitate de control, femeilor li se oferă o breșă de acțiune. Primul Război Mondial este unul dintre cele mai sonore evenimente internaționale care aduce practic femeia în situația de forță majoră: preluarea muncii prestate de bărbați în lipsa acestora, alături de toate responsabilitățile aferente. Presiunea exercitată asupra femeii de a gospodări căminul familial se adâncește și mai mult odată cu încheierea conflictului, în momentul în care bărbații se întorc acasă. Cu ce rămânem din experiența cruntă a războiului raportat la transformarea socială a femeii? De asemenea, nu putem ignora, în tratarea subiectului ales, întârzierea cu care a survenit în dreptul internațional o recunoaștere juridică universală a drepturilor femeilor.
Evoluția imaginarului matern și consecințele regimurilor asupra drepturilor reproductive
Odată cu noul portret al femeii după război, se nuanțează totodată imaginea ideală a maternității și a mamei eroine, fapt ce nu poate fi condamnat, dacă ne raportăm la necesitatea repopulării lumii după prima conflagrație mondială. Ce se poate condamna însă, iar această lucrare o va face fără ezitări, este încălcarea perpetuă a intimității și integrității corporale a femeii în numele unui ideal: acela al misiunii profetice de a da viață. Viață potențială capătă mai multă autonomie și protecție decât viața materială, concretă și palpabilă a persoanei fizice dătătoare de viață. Desigur, acesta nu era rolul exclusiv al femeilor în societate, însă reprezenta pilonul fundamental în jurul căruia se ridicau toate celelalte: de gospodină, de soție și, nu în ultimul rând, de muncitoare (în sensul cel mai plastic al termenului).
Analizând din perspectivă istorică și legislativă contextul evoluției drepturilor reproductive în societatea românească, împreună cu libertatea și autonomia corporală a femeii și raportat la garantarea dreptului fundamental la viață și la integritate fizică și psihică, statuat în art. 22 din Constituția României4, vom urma involuntar o direcție încă umbrită de abuzurile regimului comunist în România și al decretului nr. 770 din 1966, care incrimina întreruperea de sarcină, urmărind cu prioritate creșterea demografică. Articolul 1 al Decretului indica expres că „întreruperea cursului sarcinii este interzisă”, cu prevederea extrem de strictă a unei serii de excepții (de natură medicală, socială și etică), ce în lumina art. 22 menționat anterior, pare că se concentrau cu precădere pe viața femeii, sănătatea acesteia (atât fizică, cât și psihică) reprezentând o problemă secundară sau chiar, în cele mai multe cazuri, neglijabilă. Ce se întâmplă însă în acest punct extrem de critic al istoriei românești din perspectiva emancipării femeii este o disociere antropologică între aparență și esență, întrucât asigurarea egalității între femei și bărbați reprezenta un stâlp marxist fundamental, pe care comuniștii trebuiau să-l respecte. În mod previzibil, statutul de egalitate pentru femei a reprezentat mai degrabă afirmarea legală a doctrinei comuniste decât reglementarea situației în ceea ce privește inegalitatea între sexe5. Decretul nr. Discursul lui Lenin restructura, la nivel ideatic, femeia din individualitate înapoi în colectivitate, în numele uniformizării claselor. Femeile trebuiau să fie egale bărbaților în drepturi și îndatoriri, în vederea instruirii în lupta pentru clasa proletară. În acest caz, putem vorbi oare de un progres în ceea ce privește afirmarea femeii sau de un regres?7 Evident, idealul lui Lenin nu reprezintă sub niciun chip precursorul feminismului, ci apanajul și instrumentul dictaturii. Interzicerea avorturilor nu a creat însă decât o destabilizare a circuitul juridic, tot mai multe femei aflându-se în situația în care erau nevoite să recurgă la metode ilicite de întrerupere a sarcinii. Apelând pe ascuns la obiecte casnice, precum spirt medicinal, apă distilată, perforări mecanice cu andrele sau umerașe, femeile își provocau singure avorturi, care nu doar că le puneau viața în pericol, însă le afectau sistemul reproductiv pe viață, multe dintre ele nemaifiind capabile să suporte o altă sarcină în viitor9, fapt ce dăuna întocmai pretextului sub imperiul căruia se adoptase legea anti-avort, respectiv creșterea natalității. Decretul nr. 441/1985 a înrăutățit și mai tare situația femeilor, condiționând legalitatea avortului de numărul de copii pe care o mamă îi avea îngrijire. Întreruperea cursului sarcinii era autorizată dacă femeia născuse deja cinci copii pe care îi avea îngrijire10. După Revoluția din 1989, abrogarea tuturor dispozițiilor din Codul Penal care interziceau avortul a părut să reprezinte un semn al progresului și al democratizării societății românești. În realitate însă, organele judiciare s-au confruntat cu un vid legislativ în ceea ce privea limitele reglementării legale a avortului, procedură riscantă din punct de vedere medical pentru viața și integritatea fizică a persoanei însărcinate. A recunoaște și a proteja drepturile reproductive ale femeii nu înseamnă, așa cum a fost interpretat de mulți în lipsa unor dispoziții clare, a realiza întreruperi de sarcină la discreție, oricând.
Statistici și reglementări comparative pe plan internațional
Conform anchetei Centrului pentru Drepturile Reproductive, s-a constatat că 24 de țări nu permit avortul în nicio circumstanță, chiar dacă viața femeii este pusă în pericol, în timp ce 41 de țări permit avortul, doar dacă este pusă viața femeii în pericol și 48 de state permit avortul pentru motive terapeutice11. Urmărind cronologic dezvoltarea legislației privind avortul în diferite țări și perioade de timp, observăm că legislațiile care restricționează sau interzic dreptul femeilor la avort perpetuează de facto ideea conform căreia, pentru a recunoaște la nivel societal autonomia corporală și libertatea de decizie a femeii, acesteia trebuie să i se încalce un alt drept mai întâi. În Polonia, întreruperile de sarcină sunt admise în prezent numai atunci când viața sau sănătatea femeii sunt puse în pericol sau sarcina a fost cauzată de un viol, situația avortării fătului afectat de malformații grave fiind declarată neconstituțională12, excepții care, în realitate, pot fi foarte ușor desconsiderate de medici din convingeri religioase personale sau din frica de a fi acuzați ulterior, dacă intervenția este interpretată ca fiind ilegală. În iulie 2022, membrii Parlamentului European au dezbătut rezoluția cu privire la includerea dreptului la avort în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Rezoluția, care condamnă totodată și decizia Curții Supreme a SUA de a anula dreptul federal la avort în SUA, a fost adoptată cu 324 de europarlamentari pentru, 155 împotrivă și 38 abțineri. Răsturnarea hotărârii de referință Roe v. Wade în SUA a zguduit comunitatea internațională, reprezentând un regres al luptei pentru câștigarea și protejarea drepturilor femeii și o amenințare serioasă la adresa siguranței acestora. Unii activiști anti-avort din Europa primesc atât sprijin, cât și finanțare din partea mișcării din SUA, ceea ce face ca unele grupări pro-avort să fie îngrijorate de faptul că mișcarea din SUA ar putea câștiga mai multă acțiune în Europa14. 5. Așa cum era de așteptat, nu există la momentul actual o abordare uniformă în Europa în acest domeniu. Decizia referitoare la principiile și politicile care să se aplice în această materie încă extrem de controversată este lăsată la latitudinea fiecărui stat, însă Uniunea Europeană și-a reaffirmat în mai multe rânduri adeziunea la curentul pro-alegere. În acest context, diferite rezoluții și rapoarte adoptate în cadrul Comunității Europene au subliniat necesitatea ca statele membre să asigure accesul femeilor la avorturi sigure și legale în anumite circumstanțe (situații de viol, sarcină forțată sau când viața sau sănătatea femeii este pusă în pericol). În 2008, Comitetul pentru Drepturile Femeilor și pentru Șanse Egale recomanda celor 47 de State ale Consiliului European să garanteze femeilor „exercitarea efectivă a dreptului lor la avort sigur și legal” (Rezoluția 1607/2008), în timp ce textul aprobat în 2010 specifică că femeile trebuie să beneficieze de „acces gratuit la consultația pentru avort” (Rezoluția 429.680v02-00/2010). În 2021, raportul Matic afirma că împiedicarea avortului este „o încălcare a drepturilor omului și o formă de violență pe criterii de gen, care afectează drepturile femeilor și fetelor la viață, integritate fizică și mentală, egalitate, nediscriminare și sănătate”15.
Reglementarea națională a avortului în Codul Penal românesc
Înainte de a ne abate atenția asupra modului în care este în prezent conceptualizat și legiferat avortul în legislația românească, se impune o comparație între modul în care este definit avortul în limbaj uzual și felul în care a ales legiuitorul român să-l reglementeze în Codul Penal. Întreuperea cursului sarcinii se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă dacă nu s-a realizat în instituții sau cabinete medicale specializate, a fost efectuat de o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologică și drept de liberă practică sau dacă sarcina a depășit paisprezece săptămâni. De asemenea, Noul Cod Penal introduce infracțiunea de vătămare a fătului (art. 202 NCP), cuprinzând atât faptele săvârșite în timpul sarcinii, cât și faptele care se petrec în timpul nașterii19. Se observă însă că exprimarea este una limitativă, întrucât caracterul infracțional al faptei este condiționat de consecințele vătămării fătului după momentul nașterii, așadar legislația actuală nu oferă un grad autonom de protecție fătului20.
În prezent, România se confruntă cu un val alarmant de stigmatizare și dezinformare în ceea ce privește accesibilitatea femeilor la avort. Sub pretextul ajutorului oferit femeilor însărcinate, un număr semnificativ de centre de sarcină de criză din țară „consiliază” femeile care apelează la servicii medicale pentru a întrerupe cursul sarcinii, încercând să le convingă să păstreze o sarcină nedorită, furnizând informații medicale neautorizate, false sau scoase din context. Consecințele sunt extrem de nocive, variind de la abuz emoțional și psihologic asupra femeilor, la amânarea intervenției chirurgicale autorizate până la depășirea termenului legal21.
Conținutul înregistrat în literatura de specialitate subliniază normativitatea dreptului la avort în contextul democrației moderne, precum și necesitatea unei reglementări clare pentru a evita arbitrajul clinic și social. România are o istorie sumbră în ceea ce privește drepturile la sănătate sexuală și reproductivă. În 1966, guvernul de atunci a adoptat Decretul 770 care, în numele creșterii demografice, a impus interdicții draconice privind accesul la contracepție și avort. Pentru a asigura respectarea Decretului 770, guvernele de atunci au monitorizat activitatea reproductivă a femeilor prin recrutarea de informatori, de obicei actuali sau foști lucrători medicali sau studenți, pentru a le spiona și prin supunerea acestora la controale medicale invazive și umilitoare în prezența poliției. Din cauza acestei reglementări și a implementării sale abuzive, femeile și fetele cu sarcini nedorite făceau adesea avorturi în condiții nesigure, ceea ce a dus la moartea a aproximativ 10.000 de femei și fete, deși unii experți consideră că numărul acestora este mult mai mare. În momentul în care Decretul 770 a fost abrogat în 1989, România avea cea mai mare rată a mortalității materne din Europa. „Activiștii din România au luptat zeci de ani pentru a restabili drepturile sexuale și reproductive în țara lor”, a declarat Song Ah Lee.
Consolidarea drepturilor feminine în perioada postcomunistă
Azi, discuțiile despre includerea dreptului la avort în Constituție au fost atent monitorizate de actorii politici și de societate civilă. Partea a treia a textului distinct poate releva caracterul complex al dezbaterilor, unde poziții pro-alegere se confruntă cu reacții conservatoare sau religioase ale diferiților actori politici. În același timp, se avansează inițiative legislative menite să garanteze accesul la avort în spitalele de stat, cu posibilitatea ca în unele circumstanțe sau în situații financiare dificile să se asigure sprijinul financiar din bugetul public.
Ce sunt drepturile fundamentale? Este dreptul la avort un drept fundamental?
Relația dintre cadrul legal românesc și normele UE
Alinierea cu standardele europene evidențiază faptul că nu există o abordare uniformă în Europa privind avortul, iar decizia finală rămâne la latitudinea statelor. În același timp, Uniunea Europeană a reafirmat în mai multe rânduri adeziunea la curentul pro-alegere, subliniind necesitatea unui acces sigur și legal la avort în circumstanțe precum violul, sarcina forțată sau riscuri pentru viața sau sănătatea femeii. În 2008, Rezoluția 1607/2008 recomandă asigurarea exercitării efective a dreptului la avort sigur și legal, iar în 2010 Rezoluția 429.680v02-00/2010 prevede acces gratuit la consultația pentru avort. În 2021, raportul Matic califică împiedicarea avortului drept violență pe criterii de gen și încălcare a drepturilor femeilor. În România, reglementările se confruntă cu provocări în aplicare, iar recentele evoluții legislative vizează crearea unui cadru clar pentru întreruperea de sarcină în condiții sigure, în timp ce se menține dreptul la viața și integritatea femeii.
Sinteza și perspective pentru viitor
România se află într-un ecosistem juridic și social în care dreptul la avort este analizat în raport cu drepturile fundamentale ale omului, cu expectanța ca educația sexuală și facilitarea accesului la servicii de planificare familială să contribuie la o realocare a deciziilor celor care își exercită voința în sfera reproductivă. De asemenea, există discuții despre posibilitatea introducerii dreptului la avort în Constituție, inspirate și din exemplul altor state europene, precum Franța, unde dreptul la avort este recunoscut în Constituție. Între timp, în spațiul public românesc continuă să se cultive un dialog între necesitatea protejării vieții fetale și dreptul femeii de a decide asupra propriului corp, în cadrul unui cadrul democratic, respectuos față de principiile de libertate, egalitate și non-discriminare.
- Aplicarea drepturilor reproductive în practică necesită eliminarea obstacolelor din sistemul de sănătate, precum obiecția de conștiință și lipsa informării corecte a pacientelor.
- Educația sexuală în școli trebuie să fie comprehensivă, adaptată vârstelor, și să ofere informații bazate pe știință pentru a permite decizii informate.
- Reglementările naționale ar trebui să asigure accesul echitabil la servicii de avort sigure, inclusiv pentru femeile din zone rurale sau cu venituri reduse.
tags: #constitia #romaniei #legea #avortului