Structura peretelui organelor cavitare, cavitatea abdominala şi peritoneul: corion, adventice, şi relaţia cu visceralele

Abdomenul este cea mai mare cavitate a corpului uman. Are o forma ovala, iar extremitatile ovalului sunt indreptate superior si inferior. Extremitatea superioara este formata din diafragm, care se extinde ca un dom peste abdomen, astfel incat cavitatea se extinde adanc in toracele osos, ajungand in partea dreapta pana la linia mamara, pana la marginea superioara a coastei a cincea, iar in partea stanga cade sub acest nivel cu aproximativ 2,5 cm. Extremitatea inferioara este formata din structuri care imbraca suprafata interna a pelvisului osos, in pricipal muschiul ridicator anal si coccigian pe fiecare parte. Acesti muschi poarta uneori numele de diafragmul pelvisului.

Pentru a facilita descrierea, cavitatea abdominala este artificial impartita in doua parti: abdomenul superior care este partea cea mai larga si abdomenul inferior sau pelvisul. Aceste doua cavitati nu sunt separate una de alta, dar limita dintre ele este marcata de marginea superioara a pelvisului. Abdomenul superior difera de alte cavitati mari ale organisului prin faptul ca este limitat in cea mai mare parte de muschi si fascii, astfel incat poate varia in capacitate si forma in functie de conditiile viscerelor pe care le contine. In plus fata de acest lucru, abdomenul variaza in forma si marime in functie de varsta si sex.

Limitele si planurile abdomenului

La barbatul adult, cu o distensie moderata a viscerelor, abdomenul are o forma ovala, dar in acelasi timp aplatizata antero-posterior. Limitele sunt pozitionate anterior si lateral de muschii abdominali si muschii iliaci; posterior de coloana vertebrala si de muschii psoas si patratul lombar. Muschii care formeaza limitele cavitatii sunt acoperiti pe suprafata interna de o fascie. Abdomenul contine cea mai mare parte a tubului digestiv, o parte din organele digestive, accesorii cum ar fi ficatul si pancreasul, splina, rinichii si glandele suprarenale.

Deschiderile peretelui abdominal, pentru transmiterea structurilor de la si spre el sunt in fata deschiderea ombilicala (la fat), pentru transmiterea vaselor ombilicale, alanotinei si a ductului vitelin. Superior deschiderea venei cave, pentru transmiterea venei cave inferioare, hiatusul aortic pentru trecerea aortei, venei azygos si ductului toracic si hiatusul esofagian, pentru esofag si nervii vagi. Pentru a putea descrie mai usor viscerele,si pentru a putea face mai usor referinte la difeite afectiuni ale regiunilor, abdomenul este in mod artificial impartit in noua regiuni de catre niste planuri imaginare, doua orizontale si doua sagitale, care trec prin cavitate, marginile planurilor fiind indicate prin linii trasate pe suprafata corpului.

Regiunile si zonele abdomenului

Dintre planurile orizontale, cel superior sau transpiloric este indicat de o linie care inconjoara corpul la nivelul punctului aflat la jumatatea distantei dintre nodul jugular si simfiza pubiana, iar cel inferior de o linie trasata imaginar in jurul trunchiului la nivelul punctului care marcheaza jumatatea distantei dintre planul transpiloric si simfiza pubiana. Cel din urma este practic planul intertubercular al lui Cunningham, care arata ca acest nivel corespunde unui tubercul proeminent si usor de identificat de la nivelul crestei iliace, la aproximativ 5 cm in spatele spinei iliace superioare. Aceste planuri imaginare impart abdomenul in trei zone, numite astfel, de sus in jos: subcostal, ombilical si hipogastric. Fiecare dintre acestea este divizata in trei regiuni prin doua planuri sagitale, care sunt indicate la suprafata prin linii trasate vertical prin punctul de mijloc dintre spina iliaca superioara si simfiza pubiana.

Regiunea mijlocie a zonei superioare se numeste epigastru; cele doua parti laterale sunt hipocondrul drept si stang. Regiunea centrala a zonei de mijloc se numeste ombilicala, iar cele doua laterale, flancul drept si stang. Regiunea centrala a zonei inferioare poarta numele de hipogastrica sau pubiana iar cele doua regiuni laterale sunt iliaca sau inghinala dreapta si stanga.

Pelvisul, oaza de legatura intre abdomen si bazin

Pelvisul este acea portiune a cavitatii abdominale situata sub si in spatele planului care trece prin promontoriul sacrumului, linia terminala a osului femural si creasta pubiana. Este limitata posterior de sacrum, coccis, muschii piriformi si ligamentele sacrospinale si sacrotuberoase, anterior si lateral de osul pubian si ischion si muschii obturatori interni, iar in sus comunica cu abdomenul superior. Inferior este inchis de muschii ridicatori anali si coccigieni si de diafragmul urogenital. Pelvisul contine vezica urinara, colonul sigmoid si rectul, cateva anse de intestin subtire si o parte din organele genitale interne.

Vizualizarea viscerei: expunerea organelor si relationarea cu peritoneul

Cand peretele abdominal anterior este indepartat, viscerele sunt partial expuse dupa cum urmeaza: sus si in partea dreapta se gaseste ficatul, situat sub acoperisul costelor si al cartilajelor acestora, dar extinzandu-se spre linia medina si ajungand la o oarecere distanta sub nivelul procesului xifoid. In stanga ficatului se gaseste stomacul, iar de la marginea inferioara a acestuia exista un pliu al peritoneului, cu aspectul unui sort, numit omentul mare, care coboara pe distante variabile si acopera, mai mult sau mai putin, celelalte viscere. Sub acesta, totusi, pot fi vazute in general cateva anse de intestin subtire, in timp ce in regiunile iliace dreapta si stanga sunt expuse partial respectiv cecul si colonul iliac.

Vezica urinara ocupa partea anterioara a pelvisului si, daca este destinsa, se proiecteaza deasupra simfizei pubiene; rectul se gaseste in concavitatea osului sacrum, dar de obicei este acoperit de anse de intestin subtire. Colonul sigmoid se gaseste intre rect si vezica urinara. Cand stomacul este urmarit de la stanga la dreapta se poate observa ca se continua cu prima parte a intestinului subtire, numita duoden, punctul de continuitate fiind marcat printr-un inel ingrosat care indica pozitia valvei pilorice. Duodenul trece spre si pe sub suprafata ficatului, si cand formeaza curba inapoi spre stomac nu mai poate fi vazut. Daca totusi, marele oment este ridicat spre torace, partea terminala a doudenului poate fi observata trecand peste coloana vertebrala spre partea stanga, unde se continua cu anse de jejun si ileon.

Intestinul subtire masoara sase metri in lungime si daca este urmarit de-a lungul ileonului, capatul sau se va gasi in fosa iliaca dreapta, deschizandu-se in cec, care reprezinta capatul proximal al intestinului gros. De la nivelul cecului, intestinul gros ia un traiect arcuit, urca pe partea dreapta, apoi trece linia mediana si coboara pe partea stanga, formand partile respective ale colonului: ascendent, transvers si descendent. La nivelul pelvisului, se presupune ca formeaza o ansa, colonul sigmoid si se termina la nivelul rectului.

Splina se gaseste in spatele stomacului, in regiunea hipocondrica stanga, si poate fi partial expusa prin tragerea stomacului spre partea dreapta. Peritoneul este cea mai mare membrana seroasa a organismului si consta, la barbati, dintr-un sac inchis, o pare din acesta fiind aplicat pe peretele abdominal, in timp ce restul se reflecta deasupra viscerelor continute. La femei peritoneul nu este un sac inchis, intrucat capetele libere ale trompelor uterine se deschid direct in cavitatea peritoneala. Partea care se gaseste la nivelul peretilor abdominali poarta numele de portiune parietala a peritoneului, iar cea care se reflecta deasupra viscerelor continute constituie portiunea viscerala a peritoneului. Suprafata libera a membranei este neteda, acoperita de un strat de mezotelui aplatizat, si umezita de o cantitate mica de lichid seros. De aceea viscerele pot aluneca liber pe peretele cavitatii sau una pe langa cealalta cu cat mai putina frecare posibil. Suprafata atasata este mai rugoasa, fiind conectata la nivelul viscerelor si a suprafetei interne parietale prin tesut areolar, numit si tesut areolar subseros. Portiunea parietala este conectata mai larg cu stratul fascial al abdomenului si pelvisului, dar adera mai strans de suprafata diafragmului si, de asemenea, de linia mijlocie a abdomenului. Spatiul dintre straturile parietal si visceral ale peritoneului poarta numele de cavitate peritoneala, dar in conditii normale aceasta cavitate este doar una potentiala, intrucat aceste doua straturi sunt in contact. Cavitatea peritoneala realizeaza un diverticul mare, bursa omentala, care se afla in spatele stomacului si a structurilor din jur; zona de comunicare dintre cavitate si bursa poarta numele de foramen epiploic (foramenul lui Winslow).

In general, pricipala portiune a cavitatii este descrisa ca sacul cel mare, iar bursa omentala ca sacul cel mic. Peritoneul difera de alte membrane seroase ale organismului prin aceea ca prezinta un aranjament mai complex, unul care poate fi inteles pe deplin doar intelegand modificarile care apar in dezvoltarea tubului digestiv. Este mai bine sa fie urmarit incepand de la spatele peretelui abdominal de la nivelul ombilicului. Urmarind peritoneul in partea de sus de la acest nivel se va vedea ca este reflectat in jurul unui cordon fibros, numit ligamentul teres (vena ombilicala obliterata), care merge de la ombilic pana la suprafata inferioara a ficatului. Aceasta reflectare formeaza un pliu triunghiular, numit ligamentul falciform al ficatului, atasand suprafata anterioara si superioara a ficatului de diafragm si peretele abdominal. Cu exceptia liniei de atasament a acestui ligament peritoneul acopera intreaga suprafata inferioara a portiunii anterioare a diafragmului si apoi se continua pe suprafata superioara a lobului drept al ficatului ca stratul superior al ligamentului coronar, si pe suprafata superioara a lobului stang ca stratul superior al ligamentului triunghiular al ficatului. Apexul zonei triunghiulare corespunde punctului de intalnire a doua straturi ale ligamentului coronar, iar baza sa cu fosa venei cave inferioare. Acopera suprafata cea mai de jos a lobului quadrat, suprafata inferioara si laterala a veziculei biliare si suprafata inferioara si posterioara a lobului stang al ficatului, apoi se reflecta pe suprafata superioara a lobului stang spre diafragm ca stratul inferior al ligamentului triunghiular stang, si de la vena porta a ficatului si fosa pentru ductul venos pana la mica curbura a stomacului si primii 2,5 cm ai duodenului ca stratul anterior al ligamentelor hepatogastric si hepatoduodenal, care impreuna constituie omentul mic. Daca este urmarit acest strat al omentului mic spre dreapta acesta se va intoarce la nivelul arterei hepatice, ductului biliar si venei porte si devine continuu cu peretele anterior al bursei omentale, formand o margine libera a peritoneului. Urmarit in jos, acopera suprafata antero-superioara a stomacului si regiunea proximala a duodenului apoi merge inferior pentru a forma un pliu liber, cunoscut ca ligamentul gastrocolic sau marele oment. Ajungand la marginea libera a acestui pliu, acesta se reflecta superior pentru a acoperi suprafetele inferioara si posterioara a colonului transvers, mergand apoi spre peretele abdominal posterior ca stratul inferior al mezocolonului transvers. Ajunge apoi la peretele abdominal la nivelul capului si a marginii anterioare a pancreasului, merge apoi in jos spre partea inferioara a capului si peste suprafata inferioara a pancreasului pe vasele mezenterice superioare si de acolo spre intestinul subtire ca stratul anterior al mezenterului.

Acesta inconjoara intestinul si poate fi urmarita in continuare, ca stratul posterior al mezenterului, superior si inferior pe peretele abdominal. De aici trece in jos peste aorta pana in pelvis, unde inveleste colonul sigmoid si reduplicarea sa formeaza mezocolonul sigmoid. Parasind mai intai marginile si apoi fata anterioara a rectului, se reflecta la nivelul veziculelor seminale si fundus-ul vezicii urinare si, dupa ce acopera suprafata superioara a viscerelor, merge de-a lungul ligamentelor ombilicale mediale si laterale apoi inapoi pe peretele abdominal pana la nivelul la care si-a avut originea. Intre rect si vezica urinara se formeaza, la barbat, o punga, excavatia rectovezicala, fundul acesteia aflandu-se mai jos putin de nivelul capatului superior al veziculelor seminale- la aproximativ 7,5 centimetri de orificiul anal.

Cand vezica urinara este destinsa, peritoneul este impins in sus astfel incat o parte importanta a suprafetei anterioare este asezata direct pe peretele abdominal fara interventia membranei peritoneale (spatiul prevezical al lui Retzius). La femeie peritoneul este reflectat de la nivelul rectului peste fornixul vaginal posterior spre colul si corpul uterului, formand excavatia rectouterina (punga lui Douglas). Apoi se continua pe suprafata intestinala si fundul uterului apoi spre suprafata vezicala, pe care o acopera pana la jonctiunea dintre corpul si colul uterin, si spre vezica urinara formand aici o a doua punga, mai superficiala, excavatia vezico-uterina.

Un inceput poate fi realizat in acest caz pe peretele abdominal posterior la marginea anterioara a pancreasului. Din aceasta regiune peritoneul poate fi urmarit in sus peste pancreas spre suprafata inferioara a diafragmului, si de aici spre lobul caudat si procesul caudat al ficatului spre fosa ductului venos si vena porta a ficatului. Urmarit spre drapta, se continua deasupra venei cave inferioare cu peretele posterior al cavitatii principale. De la ficat se continua in jos spre mica curbura a stomacului si originea duodenului ca stratul posterior al omentului mic, si se continua spre dreapta, in jurul arterei hepatice, ductului biliar, venei porte, cu stratul anterior al omentului. Stratul posterior al omentului mic se continua in jos ca un acoperamant pentru suprafata postero-inferioara a stomacului si originii duodenului, si se continua in jos ca stratul profund al ligamentului gastro-colic si marele oment. De la marginile libere ale acestei cute se refleta in sus pe suprafeletele anterioara si superioara ale colonului transvers, si apoi ca stratul superior al mezocolonului transvers spre marginea anterioara a pancreasului, nivel de la care s-a pornit. Sub colonul transvers aranjamentul este unul simplu, deoarece include doar o cavitate. Deasupra nivelului colonului transvers este mai complicat din cauza existentei bursei omantale. Sub colonul transvers poate fi impartita in doua regiuni, pelvisul si abdomenul propriu-zis. Peritoneul la acest nivel urmeaza indeaproape suprafata viscerelor pelvine si inegalitatile peretelui pelvin, si prezinta diferente importante la cele doua sexe. La barbat inconjoara colonul sigmoid de unde se reflecta pe peretele posterior al pelvisului sub forma unei cute, mezocolonul sigmoid. Apoi paraseste marginile si, in final, fata anterioara a rectului si se continua spre capetele superioare ale veziculelor seminale si vezicii urinare; pe fiecare parte a rectului formeaza cate o fosa, fosa pararectala, care variaza in marime in functie de gradul de distensie al rectului. In fata rectului, peritoneul formeaza excavatia rectovezicala, care este limitata lateral de cut...

Funcții, relații și organizare la nivel celular

baza formării organelor stau grupări de celule și țesuturi care s-au diferențiat pentru îndeplinirea anumitor funcții. organelor sunt poziționate în mod specific și organizate în cadrul diferitelor sisteme corporale, pentru a susține funcțiile vitale ale organismului. Tesutul conjunctiv este un tip de tesut prezent în întregul corp uman, joaca un rol esențial în mentinerea structurii, funcției și integrității diferitelor organe și țesuturi. Tesutul conjunctiv fibros dens, tesutul conjunctivelastic și tesutul conjunctiv adipos, împreună cu substratul intercelular și matricea extracelulara, asigură rezistența, elasticitatea, stocarea de energie și suportul nutritiv al viscerelor. Necesar este să se înțeleagă modul în care peritoneul, ca membrană seroasă, se poate reflecta peste organe și formează o rețea de ligamente, omenturi și mezenteri, creând o hartă de relații între cele două spații majore ale cavității abdominale.

Relația mediastinului cu organele toracice și vizualizarea în contextul abdomenului

Mediastinul oferă un cadru structural pentru organele și structurile vitale din torace, inclusiv inima, aorta, venele mari, esofagul și traheea. De asemenea, conține timusul, arie esențială pentru dezvoltarea și maturarea celulelor T. Medianele toracice delimitează spațiile și permit comunicarea între organele și structurile din torace. Patologia mediastinală poate include tumori, inflamatii sau leziuni, iar evaluarea se poate face prin radiografie, CT, RMN și ecografie toracică. Chiar dacă plămânii nu se află în mediastin, evaluarea acestuia rămâne crucială în patologia pulmonară, fiind posibil ca procesele patologice să comprime traheea sau esofagul.

Peritoneul, oața orientării viscerale

Peritoneul diferă de alte membrane seroase prin aranjamentul său complex, reflectarea și formarea spațiilor peritoneale, cum ar fi cavitatea peritoneală, cavitatea bursa omentala, ligamentele hepatogastric, hepatoduodenal, ligamentul falciform, ligamentele coronare și triunghiulare ale ficatului, precum și omentul mic și mare. Urmărirea peritoneului de la nivelul ombilicului către diafragm poate ajuta la înțelegerea originii și continuării omentelor, mezenterelor și a raporturilor cu ficatul, stomacul, splina, pancreasul și duodenul. Aceste structuri sunt esențiale pentru fluxul digestiv, protecția viscerele și glijarea fluidelor seroase dintre viscerale și peretele abdominal.

Organizarea organelor în cadrul sistemelor corporale

Inima, plămânii, splina, stomacul, pancreasul, colonul și celelalte organe menționate îndeplinesc funcții esențiale precum relația, nutriția și reproducerea în cadrul organismului. De exemplu, inimii este organul principal al sistemului circulator, plămânii asigură oxigenarea sângelui, stomacul și pancreasul contribuie la digestie, iar colonul absoarbe apa și electrolitii și gestionează formarea și eliminarea fecalelor. Splina participă la imunitate și, în perioada dezvoltării fetale, poate produce celule sanguine. Toate aceste organe sunt susținute de o matrice extracelulară complexă, țesut conjunctiv și peritoneu, asigurând integritatea structurală și funcțională a cavității abdomenului.

Table de sinteză: roluri cheie ale viscerei în abdomen

tags: #corionul #si #adventia #organelor #cavitare

Postări populare:

• Îngrijirea bebelușilor prematuri
• Cum să alegi un linistitor coș de gunoi pentru scutece murdare
• Confort și stil: pantaloni din corduroy pentru bebe
• formarea curburilor coloanei vertebrale la bebeluși
• Îngrijire integrată pentru femei și copii la SANADOR