Dezbaterea a reunit medici specializați în reproducere umană asistată, embriologi, reprezentanți ai clinicilor și centrelor FIV, ai instituțiilor publice implicate în finanțare, membri ai Parlamentului și organizații ale pacienților.
„România nu mai poate funcționa în domeniul fertilizării in vitro doar prin programe anuale și reglementări fragmentare. Avem medici bine pregătiți și experiență clinică solidă, dar lipsește cadrul legislativ clar care să ofere predictibilitate pacienților și siguranță profesioniștilor din sănătate.
Infertilitatea este o problemă reală de sănătate publică, iar femeile și cuplurile care trec prin aceste proceduri au nevoie de reguli stabile, echitabile și aliniate standardelor europene.
„În spatele fiecărei proceduri de fertilizare in vitro există ani de încercări, așteptări și decizii dificile. Cred că responsabilitatea noastră este să aducem claritate și echilibru într-un domeniu sensibil, în care medicina a evoluat rapid, iar legea trebuie să țină pasul.
În cadrul crioconservării ovocitelor, spermei, embrionilor și țesutului ovarian, congelarea embrionilor reprezintă una dintre cele mai importante opțiuni moderne de planificare a tratamentului.
În loc ca transferul embrionar să fie făcut imediat după stimulare și puncție, uneori se alege păstrarea embrionilor pentru un moment ulterior, când organismul este mai bine pregătit.
Strategia „freeze-all” înseamnă, pe scurt, că se congelează toți embrionii viabili obținuți într-un ciclu de Fertilizare in Vitro (FIV), urmând ca transferul să fie programat într-un ciclu ulterior (FET - frozen embryo transfer).
Embrioni congelați sunt embrioni obținuți în laborator după fertilizare, care au fost păstrați la temperaturi foarte scăzute pentru a putea fi utilizați într-un transfer ulterior. În limbajul curent se spune „congelare”, însă tehnica folosită în majoritatea laboratoarelor moderne este vitrificarea, o metodă de răcire rapidă care reduce riscul formării cristalelor de gheață.
Embrionii pot fi evaluați și crioprezervați în diferite stadii de dezvoltare (de exemplu, în ziua 3 sau ca blastociști). Alegerea depinde de evoluția lor, de numărul obținut și de strategia medicală.
Strategia freeze-all presupune înghețarea tuturor embrionilor viabili din acel ciclu, urmând ca transferul să aibă loc ulterior.
1) Risc crescut de hiperstimulare ovariană (OHSS). În cazul unui răspuns ovarian foarte puternic, organismul poate fi mai vulnerabil imediat după puncție.
2) Endometru „nepotrivit” în ciclul de stimulare. Uneori, în timpul stimulării, fereastra optimă de receptivitate endometrială poate fi afectată de variații hormonale (inclusiv un timing care nu se aliniază ideal cu dezvoltarea embrionului).
4) Planificare etapizată a tratamentului. Uneori, cuplurile preferă să finalizeze etapa de laborator și să programeze transferul ulterior din motive logistice sau medicale, fără a compromite calitatea.
Există situații în care transferul proaspăt poate fi rezonabil, mai ales dacă răspunsul la stimulare este echilibrat, riscurile sunt mici, iar endometrul pare bine pregătit.
Freeze-all poate însemna timp suplimentar, costuri asociate stocării și o așteptare emoțională mai dificilă pentru unele cupluri.
După vitrificare, următoarea etapă este planificarea transferului de embrioni congelați într-un ciclu ulterior. După recoltarea ovocitelor și fertilizare, se urmărește evoluția embrionilor în cultură. Se discută numărul de embrioni viabili, stadiul lor și planul de crioprezervare. Momentul transferului depinde de starea clinică după stimulare, de eventuale riscuri, de analize, dar și de modul în care se alege pregătirea endometrului.
Există mai multe modalități prin care endometrul poate fi pregătit. În textul de față este utilă o înțelegere generală, dar decizia finală se personalizează. Transferul este, de regulă, o procedură scurtă și delicată. În ziua transferului, embrionul este decongelat și evaluat, iar apoi transferat în uter. După FET, se urmează planul stabilit de echipa medicală. Testarea se face la momentul recomandat, pentru a evita interpretări confuze.
În discuțiile despre embrioni congelați, întrebarea „Sunt șansele mai mici?” apare frecvent. Pentru unele paciente, transferul de embrioni congelați poate fi avantajos tocmai pentru că se face într-un ciclu mai „liniștit”, fără variațiile hormonale intense asociate stimulării.
Embrioni congelați sunt păstrați în condiții controlate, cu trasabilitate și protocoale stricte de laborator. În practică, freeze-all poate fi o decizie legată de siguranță (de exemplu, în contexte cu risc), de eficiență (optimizarea momentului transferului) sau de planificare (etape clar separate).
Freeze-all implică, de regulă, costuri asociate vitrificării și stocării, apoi costuri pentru ciclul de transfer (monitorizare, medicație și procedură).
Ce înseamnă exact „transfer de embrioni congelați” (FET)? FET este transferul unui embrion crioprezervat într-un ciclu ulterior celui de stimulare.
Embrioni congelați au șanse mai mici decât embrionii proaspeți? Nu există un răspuns universal. În multe situații, șansele pot fi comparabile, iar uneori FET poate fi preferat pentru că se face într-un context mai stabil, fără influența directă a stimulării asupra endometrului.
Cât timp pot fi păstrați embrii congelați? Păstrarea se face pe termen lung, în condiții controlate. Durata concretă depinde de cadrul legal aplicabil și de contractul de stocare.
De ce se recomandă uneori strategia „freeze-all”? În principiu pentru siguranță și pentru optimizarea șanselor de implantare.
Cum se pregătește endometrul pentru un transfer de embrioni congelați? Pregătirea se poate face într-un ciclu natural (cu monitorizare atentă a ovulației) sau într-un ciclu substituit (cu terapie hormonală pentru controlul momentului).
Transferul de embrioni congelați este o procedură dureroasă? De regulă, transferul este o procedură scurtă și bine tolerată. Disconfortul, dacă apare, este de obicei minim.
Ce înseamnă „supraviețuire la decongelare” și de ce contează? Este modul în care embrionul își menține integritatea după procesul de decongelare. Supraviețuirea depinde de calitatea embrionului și de standardele laboratorului (inclusiv protocolul de vitrificare).
Când se face testul de sarcină după FET? Testul se face la momentul recomandat de echipa medicală, astfel încât rezultatul să fie interpretabil corect.
Într-un parcurs care include embrioni congelați și transfer ulterior, detaliile fac diferența: de la calitatea laboratorului până la coerența planului medical și comunicarea dintre echipă și pacienți. Abordarea clinică urmărește decizii medicale predictibile și sigure, cu atenție la contextul complet al fiecărui caz. Experiența clinică arată că pacienții apreciază mai ales claritatea: să existe o explicație coerentă pentru „de ce freeze-all”, un plan concret pentru „ce urmează”, și o continuitate reală între laborator și protocolul de transfer.
În final, congelarea embrionilor și strategia freeze-all nu sunt obiective în sine, ci instrumente moderne care pot susține un lucru simplu: alegerea momentului potrivit pentru transfer, în condiții cât mai favorabile. Dacă aveți întrebări legate despre congelarea embrionilor sau vă îngrijorează fertilitatea dumneavoastră, echipa noastră de asistență pentru pacienți este aici pentru a vă oferi sprijinul și îndrumarea de care aveți nevoie.
Congelarea embrionilor este un proces prin care embrionii formați în laborator sunt congelați prin vitrificare și depozitați pentru utilizare ulterioară. Scopul tratamentului FIV este de a crea mai mulți embrioni sănătoși într-un ciclu de tratament care sunt potriviți pentru transferul embrionilor. La clinica noastră, îți recomandăm să transferi 1 sau, rareori, cel mult 2 embrioni într-un ciclu. Congelarea embrionilor este esențială pentru cuplurile care au nevoie de teste genetice pentru a asigura sănătatea viitorului lor copil. În aceste cazuri, embrionii creați prin FIV sunt congelați prin vitrificare după ce au fost supuși testării genetice preimplantare (PGT). Embrionii sănătoși rămași pot fi depozitați pentru utilizare ulterioară. Procesul de formare a unui embrion adecvat pentru congelare depinde de tipul specific de tratament pe care îl urmezi la clinica noastră. Odată ce ovocitele sunt fertilizate cu spermă în laboratorul nostru de embriologie, monitorizăm cu atenție dezvoltarea embrionilor. În laboratorul nostru, folosim cea mai avansată metodă numită vitrificare pentru a congela embrionii. Atunci când decizi să folosești embrionii congelați, vei programa cu medicul nostru un moment potrivit pentru transfer.
Studiile sugerează că, dacă se compară embrionii proaspeți cu cei congelați, embrionii congelați pot avea o sarcină cu rezultate bune, împreună cu o șansă mai mică de complicații obstetricale precum travaliul prematur și restricția de creștere fetală.
Nu găsești răspunsul pe care îl căutai? În România, singurele proceduri reglementate prin lege sunt inseminarea artificială, fertilizarea in vitro cu ovocite proprii, fertilizarea in vitro cu ovocite donate. Mama surogat este interzisă prin lege.
În anii trecuți, majoritatea clinicilor din țară acceptau să facă FIV cu ovocite donate, cu condiția ca mama să vină împreună cu donatoarea, o persoană pe care o cunoaște. În contextul unor situații mai puțin favorabile, cele mai multe dintre clinici evită să practice procedura. Mai există două situații în care se practică procedura, cu ovocite de import, congelate, sau cu donator cunoscut, în baza unei proceduri ANT. Pacienta trebuia să aducă un contract semnat la notar împreună cu donatoarea, de tipul unui acord. Chiar și așa au fost probleme, precum cazuri de șantaj, cu donatoare care ar fi avut pretenții asupra copilului.
Sansa vine din străinătate, acolo unde merg paciente care doresc o astfel de procedură, și unde reglementările legale sunt clare și foarte stricte. Ultimul proiect a reușit să treacă de Senat în forma următoare: click aici. Aceasta este și cea mai criticată, fiind și cea mai aproape de adoptare, la sfârșitul anului 2013. Marti, 22 februarie 2011, a intrat în circuitul legislativ al Camerei Deputaților Proiectul de lege privind Reproducerea Umană Asistată Medical, având drept inițiator pe deputatul Mihaela Ioana Sandru (PDL).
Domeniu deosebit de sensibil, în care în România s-au înregistrat în trecut două tentative esuate de legiferare, reproducerea umană asistată medical (RUAM) are nevoie de un cadru legal coerent și structurat, care să îi fixeze tehnicile admise și acțiunile interzise, competențele, limitele și sancțiunile.
Cazul din Timișoara. Intr-un caz de revendicare a maternității, despre care puteți citi AICI, instanța susține că procedura de fertilizare in vitro ridică o serie de probleme de ordin moral, medical și apoi juridic, fiind o chestiune controversată, motiv pentru care legiuitorul român a înțeles să valideze doar fertilizarea in vitro cu terț donator, reglementările statelor fiind diferite în privința metodelor de reproducere umană asistată, dar și a efectelor juridice.
Problemele de infertilitate/sterilitate sunt probleme de sănătate fizică majoră, Statele trebuind să profite de rezultatul progreselor medicale în domeniu pentru a le rezolva, sens în care sunt evocate Conventia Europeană pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicațiile biologiei și medicinei, ratificată de România prin Legea nr. 17/2001.
Biserica Ortodoxă Română este de acord cu tratamentul medical și chirurgical al infertilității, dar se opune FIV sau altor tehnici de reproducere umană asistată. Aceasta poziție a influențat esențial componenta legiferării în acest domeniu, în România.
Lect. univ. dr. Reproducerea asistată medical reprezintă una dintre cele mai provocatoare teme ale dreptului familiei contemporan datorită faptului că ridică o serie de problematici juridice complexe, mai ales în contextul modificării raporturilor dintre membrii cuplului (denumiți în literatura de specialitate „părinți de intenție”).
O astfel de situație s-a conturat în cazul unui cuplu român care a apelat la o clinică de fertilizare din Europa pentru o procedură de reproducere asistată medical cu terț donator de ovocite și spermatozoizi. În etapa inițială, ambii parteneri și-au exprimat consimțământul cu privire la realizarea procedurii de reproducere asistată medical cu embrioni donați, asumându-și implicit statutul juridic de părinți ai copilului care s-ar putea concepe și naște ca urmare a acestei proceduri.
Fiind vorba de o procedură ce implică material genetic donat, între cei doi părinți de intenție și embrionii astfel creați nu există nicio legătură biologică, cu toate acestea consimțământul informat și liber exprimat este cel care conferă legitimitate acestor proceduri medicale și conferă relevanță juridică pe planul filiației și al raporturilor de familie.
Pentru a înțelege particularitatea acestei situații, trebuie să amintim că fertilizarea in vitro presupune o succesiune de etape medicale, dintre care relevante din punct de vedere juridic sunt fertilizarea propriu-zisă ce are loc în laborator, crioconservarea embrionilor (în situația în care aceștia nu sunt utilizați imediat) și transferul embrionar ulterior. Înainte de realizarea transferului embrionar, relația dintre cei doi s-a încheiat, astfel s-a pus problema utilizării ulterioare a embrionilor în afara proiectului parental inițial.
Femeia a dorit să continue procedura inițiată și să utilizeze embrionii. O asemenea soluție ridică o serie de dificultăți de calificare juridică în dreptul român. Dificultatea nu constă în necesitatea exprimării consimțământului fostului partener, ci în forma juridică aleasă pentru exteriorizarea acestuia. Cu alte cuvinte, problema nu este aceea dacă fostul partener poate renunța la proiectul parental inițial și poate permite continuarea procedurii exclusiv de către femeie, ci dacă o asemenea manifestare de voință poate fi transpusă, în dreptul român, într-un contract de donație având ca obiect embrionii creați în cadrul procedurilor de reproducere asistată medical.
În dreptul civil român, potrivit art. 985 C. În dreptul român, sediul materiei reproducerii asistate medical se regăsește în cuprinsul dispozițiilor art. 441-447 C. civ., care se completează cu prevederile speciale din Legea nr. 95/2006 referitoare la transplantul de organe, țesuturi și celule umane. Aceste reglementări creează un cadru general al tehnicilor de reproducere asistată medical, fără a oferi însă o calificare juridică expresă a embrionului uman creat in vitro și fără a reglementa în linii clare modalitatea „donării” acestuia între particulari.
În acest context normativ incomplet, transpunerea unei asemenea manifestări de voință în tiparul clasic al donației poate deveni problematică. În plus, art. 447 C. civ. De altfel, sub aspectul statutul juridic al embrionului uman, acesta nu poate fi calificat nici ca „persoană” în sensul de ființă umană născută, dar nici drept un „bun” în sens patrimonial, fiind mai degrabă o entitate sui generis, distinctă atât de persoana născută, cât și de bunurile aflate în circuitul civil.
Prin urmare, recurgerea la contractul de donație riscă să confere un caracter patrimonial unei realități biologice și umane care reclamă, dimpotrivă, un regim juridic distinct. După cum am afirmat, problema juridică reală nu este aceea a transmiterii unui bun din patrimoniul unei persoane în patrimoniul alteia, ci aceea a delimitării dreptului de a decide asupra utilizării embrionilor creați în cadrul procedurilor de reproducere asistată medical, în contextul în care proiectul parental inițial al cuplului a încetat.
Prin urmare, chiar dacă, din punct de vedere practic, soluția solicitată de clinică urmărește doar exteriorizarea voinței fostului partener și limitarea consecințelor juridice ale consimțământului exprimat inițial, transpunerea acestei voințe în contextul juridic român actual al donației nu este la adăpost de critici.
În materia reproducerii asistate medical, un aspect important este cel referitor la forma manifestării consimțământului și dacă acesta continuă să producă efecte după încetarea proiectului parental comun. În acest context, devine necesară identificarea unui instrument juridic apt să reflecte caracterul personal și nepatrimonial al voinței exprimate de cei doi parteneri la momentul inițial al procedurii.
Astfel, o declarație autentică, pe proprie răspundere ar putea constitui o modalitate juridică adecvată de exteriorizarea a voinței fostului partener cu privire la utilizarea ulterioară a embrionilor și la posibilitatea continuării individuale a procedurii de reproducere asistată medical de către femeie. Prin urmare, obiectul declarației nu îl constitutie embrionul în sine, privit ca bun al unui transfer juridic, ci voința persoanei care a participat inițial la proiectul parental ce presupune utilizarea unor tehnici de reproducere asistată și care, ulterior încetării relației de cuplu, consimte la continuarea individuală a procedurii de către cealaltă parte.
Art. 442 C. civ. condiționează manifestarea consimțământului cu privire la reproducerea asistată medical cu terț donator de forma autentică notarială astfel, potrivit alin. (1), părinții care doresc să recurgă la o asemenea procedură trebuie să își exprime consimțământul în prealabil, în fața notarului public, în condiții care să asigure deplina confidențialitate, notarul având obligația de a le explica în mod expres consecințele actului lor cu privire la filiație. La alin. (2) se prevede în mod expres că acesta va „rămâne fără efect” în caz de deces, cerere de divorț sau separație în fapt, dacă acestea survin anterior momentului concepției realizate în cadrul procedurii. Tot același text permite revocarea oricând, în scris, inclusiv în fața medicului.
După cum am putut observa anterior, consimțământului informat în cadrul reproducerii asistate medical în reglementările actuale din Codul civil ocupă un rol central. Dreptul român oferă o soluție legislativă clară în ipoteza în care procedura de reproducere asistată medical cu terț donator se desfășoară sub incidența propriului său cadru normativ: destrămarea cuplului înainte de momentul concepției lipsește de efect consimțământul exprimat anterior. În schimb, în spețele transfrontaliere, în care procedura medicală este inițiată într-un alt stat european, legislația în vigoare permite clinicilor să solicite ulterior un nou înscris autentic pentru continuarea individuală a procedurii.
În ipoteza analizată în prezentul articol, chiar dacă procedura medicală ar continua în străinătate, iar copilul s-ar naște ulterior în România, filiația sa se stabilește în temeiul normelor române, prin aplicarea principiului consacrat în legislația civilă română, mater in iure semper certa est. Astfel, mama copilului va fi femeia care a născut. În ceea ce îl privește pe fostul partener, acesta nu este tată genetic, iar în lipsa unui temei legal de stabilire a filiației față de el, simplul fapt că a participat inițial la proiectul parental nu ar trebui să conducă la nașterea unor obligații părintești.
Cu toate acestea, fragilitatea actualului cadru normativ român este observabilă, întrucât reproducerea asistată medical generează situații în care concepția biologică, momentul de la care statul oferă protecție juridică embrionului și momentul nașterii nu mai coincid în mod necesar. Un exemplu relevant al implicațiilor pe care crioconservarea le poate avea în timp este cazul unui copil născut în Statele Unite în iulie 2025 dintr-un embrion crioconservat încă din anul 1994, după mai bine de 30 de ani de stocare, aceasta fiind cea mai lungă perioadă documentată urmată de o naștere viabilă.
Din acest considerent, situația analizată nu relevă doar o dificultate de tehnică juridică privind forma actului solicitat de clinică, ci aduce în discuție problematica ce ține de raportul dintre consimțământ, autonomie reproductivă și filiație.
Dacă în dreptul român, în materia reproducerii asistate medical cu terț donator, consimțământul este lipsit de efect prin intervenția separației anterioare concepției, în alte sisteme europene continuarea individuală a procedurii rămâne posibilă în baza unui act ulterior. Tocmai această lipsă de uniformitate legislativă explică de ce, în practică, clinicile din alte state solicită acte suplimentare care să confirme voința actuală a părților, reducând astfel riscul unor litigii ulterioare și totodată protejând interesul superior al copilului ce se poate naște și autonomia reproductivă a membrilor cuplului.
În acest context, declarația autentică pe proprie răspundere apare ca o soluție juridică prudentă, dar nu exhaustivă, ce poate să confere stabilitate și claritate unei manifestări de voință. Cu toate acestea, nu poate suplini absența unei reglementări exprese în dreptul român privind efectele utilizării embrionilor crioconservați după încetarea proiectului parental comun, mai ales în contextul prezentat în speță în care părinții de intenție nu erau și părinți genetici.
Tot ce trebuie să știi despre congelarea ovulelor | Ar trebui să-mi congelez ovulele?
tags: #criogenarea #embrionilor #lege