Mamiferele (din latinescul mamma - „sân”, „mamelă” + ferre - „a purta”) sunt un grup de animale vertebrate care constituie clasa Mammalia și se caracterizează prin prezența: glandelor mamare, care la femele produc lapte pentru hrănirea puilor; a neocortexului (o regiune a creierului); blănii sau părului și a oscioarelor urechii medii.
Aceste caracteristici le disting de cealaltă grupă de amnioate, reprezentate de reptile și păsări (sauropside). Mamiferele reprezintă o linie evolutivă proprie, derivată din sinapsidele apărute în Carbonifer, acum peste 300 de milioane de ani.
În prezent au fost identificate aproximativ 6.400 de specii existente de mamifere. Cât privește cladistica, care reflectă istoria evoluționistă a grupului, mamiferele sunt singurii membri vii ai Synapsida. Această cladă, alături de sauropside (reptile și păsări), formează un grup taxonomic comun, numită Amniota.
Strămoșii primelor mamifere au fost sinapsidele pelicozauriene din clada Sphenacodontia (grup care includea specii premamale precum Dimetrodon). La sfârșitul Carboniferului, în urmă cu aproximativ 300 de milioane de ani, sinapsidele se îndepărtează de linia filogenetică sauropsidică. Linia care urmează cladei Sphenacodontia s-a împărțit în mai multe grupuri de sinapside non-mamifere - uneori denumite incorect reptile asemănătoare mamiferelor - înainte de a da naștere terapsidelor în perioada Permianului timpuriu. Astfel, mamiferele provin de la cinodonți, un grup avansat de terapside din timpul Triasicului târziu.
Majoritatea ordinelor contemporane ale mamiferelor au apărut în perioadele Paleogen și Neogen ale erei Cenozoice. După dispariția dinozaurilor non-aviari, mamiferele reprezintă grupul dominant de vertebrate terestre de acum 66 de milioane de ani până în prezent.
Caracteristici Generale ale Mamiferelor
Corpul tip al mamiferelor este patruped, alcătuit din cap, gât, torace, abdomen și coadă, majoritatea mamiferelor folosind cele patru extremități pentru locomoția terestră.
La unele mamifere, extremitățile sunt adaptate pentru deplasarea în apă (cetacee și pinipede), zbor (lilieci), planare (veverițe) sau săpatul subteran (cârtițe).
Mamiferele au o dimensiune cuprinsă între 30-40 mm (liliac) și 30 m (balena albastră) - cel mai mare animal care a trăit vreodată pe Pământ. Durata de viață maximă variază de la doi ani pentru soricide la 211 de ani pentru balena de Groenlanda.
Majoritatea mamiferelor contemporane dau naștere la pui vii, cu excepția a cinci specii de monotreme, care sunt mamifere ovipare (depun ouă).
Unele mamifere sunt „inteligente”, posedând un creier bine dezvoltat, conștiință de sine și capacitatea de a utiliza unelte primitive.
Mamiferele pot comunica și vocaliza sunete în mai multe moduri: producerea de ultrasunete, marcarea teritoriului prin intermediul anumitor substanțe, semnale de alarmă, cânt și ecolocație.
Mamiferele se pot organiza în societăți de fisiune-fuziune, haremuri și ierarhii; dar pot fi și solitare sau teritoriale.
Tegumentul și Glandele Mamare
Blana mamiferelor are mai multe funcții vitale. Împiedică răspândirea căldurii corpului în mediul înconjurător. Mamiferele, având o temperatură internă de 36 - 39° Celsius, adică o temperatură mai mare decât cea a mediului extern, cedează căldură, în special în sezonul rece, când temperatura mediului extern devine mult mai mică decât cea a corpului.
Tegumentul mamiferelor (pielea), este un strat exterior protector, care este de cele mai multe ori acoperit de pilozitate, (cazuri excepționale sunt cetaceele, care din cauza mediului marin și-au pierdut pilozitatea). Are o structură complexă, constituită din epidermă, dermă și țesutul subcutanat (hipoderma).
Spre deosibire de celelalte vertebrate terestre (sauropside), pielea mamiferelor se caracterizează prin abundența glandelor tegumentare, care se află în epidermă. Glandele tegumentare se formează prin extinderea în dermă a celulelor stratului bazal. Structura și funcția acestor glande este diversă: tubuloase (glandele sudoripare) sau acinoase (glandele sebacee, glandele mamare).
Glandele Sudoripare
Glandele sudoripare sunt tubulare care se dezvoltă în profunzime în dermă. Partea secretoare are formă de ghem de la care pleacă un canal ce se deschide la suprafață pielii sau în bursa părului, printr-un por excretor. Lichidul secretat de aceste glande este compus în principal din apă, în care sunt dizolvate săruri, lipide, proteine, pigmenți, ureea.
Glandele sudoripare servesc la termoreglare, răcirea corpului pe calea evaporării apei eliminate la suprafață corpului, și de excreție, prin eliminarea unor metaboliți. Deși glandele sudoripare se întâlnesc la majoritatea mamiferelor, totuși, nivelul dezvoltării lor este foarte diferit. Aceste glande sunt absente la cârtițe, iepuri, pangolini, elefanți și la alte mamifere, în special marine.
Distribuția lor poate fi generalizată pe tot corpul, sau pot fi concentrate în anumite regiuni. La majoritatea rozătoarelor glandele sudoripare se află numai în talpa picioarelor, pernuțele degetelor, în regiunea bazinului și pe buze. La lilieci, aceste glande se întâlnesc pe față, la unii chițcani - pe partea ventrală a corpului.
Glande sudoripare apocrine - secretă un lichid vâscos, îmbogățit cu proteine și lipide, inodore la început, dar prin activitatea bacteriană obține un miros specific cu rol semnalizator.
Glande sudoripare ecrine - secretă un lichid alcătuit din apă și săruri.
Glandele Sebacee
Glandele sebacee sunt glande acinoase compuse, asemănând-se cu niște ciorchine, asociate de obicei cu foliculii piloși. Ele se deschid, de regulă, în pâlnia bursei piloase. Sunt bine dezvoltate la mamiferele semiacvatice și prezintă variabilitate sporită în cadrul formelor terestre. Lipsesc la unele mamifere marine, precum cetaceele.
Glandele Odorante și Anale
Glandele odorante reprezintă glande sudoripare sau sebacee modificate, iar uneori ele sunt o combinare a două grupe de glande. Substanțele odorante au o importanță deosebită în comportamentul mamiferelor, care pot servi la marcarea teritoriului, la atragerea partenerilor de sex opus sau în scop defensiv.
Părinții marchează cu secretul glandei odorante puii în cuib și locul de aflare a puilor. Anume datorită semnalizării chimice șoarecii, focile, samurii, vulpile, jderii, cerbii și alte mamifere își găsesc puii.
Glandele anale, ce se întâlnesc la reprezentanții familiei mustelide, fiind foarte dezvoltate la sconcși.
Secreția glandelor tegumentare, alături de alte eliminări odorante (urina, excrementele, excreții genitale), formează baza mecanismului de semnalizare chimică a mamiferelor. Deoarece mamiferele au apărut în perioada dominației reptilelor, ele erau nevoite să ducă un mod de viață crepuscular sau nocturn. Astfel simțul olfactiv și semnalizarea chimică sunt hotărâtoare, în orientare și interacțiunea dintre mamifere.
Glandele Mamare
Glandele mamare reprezintă glande tubulare simple tubulo-alveolare compuse, specializate pentru secreția de lapte, cu rol în hrănirea puilor. Prezența glandelor mamare este una dintre trăsăturile fundamentale ale mamiferelor.
La mamiferele placentare glandele mamare se asociază în organe numite mamele, sâni sau uger. Cele mai simple se întâlnesc la monotremele australiene, ale căror glande mamare au structură tubulară. Fiecare glandă se deschide individual la suprafața pielii.
Glande mamare sunt distribuite pe un anumit sector mic în regiunea abdominală, care poartă denumirea de câmp lactic. La ornitorinc glandele mamare sunt în număr de 150-200 și se deschid la baza unui fir de păr. La echidnă câmpul glandular se află pe laturile unei cută tegumentară abdominale, similar unui marsupiu.
La marsupiale glandele au o structură asemănătoare cu ciorchinele, acestea fiind de tip tubulo-alveolar. Mameloanele sunt înzestrate cu sfinctere musculare și sunt amplasate în bursa pieloasă, numită marsupiu. Mamelele sunt dispuse pe peretele abdominal al marsupiului în 2 sau 4 rânduri.
Asemenea marsupialelor, la mamiferele placentare glandele mamare sunt de tip tubulo-alveolar compus, de forma ciorchinelor. Ele sunt formate din numeroase alveole secretoare reunite în lobuli și lobi galactofori. Lobii se unesc într-un canal galactofor care comunică direct cu exteriorul, sau într-o cameră comună numită cisternă, deschisă prin mamelon la exterior.
Mamelele pot fi alcătuite dintr-o singură glandă mamară sau mai multe. Fiecare glandă mamară își păstrează individualitatea în cadrul acestui complex. Numărul canalelor corespunde numărului de glande din interiorul mamelei. Glandele mamare au o poziție diferită de-a lungul liniei lactice și se extind de la regiunea pectorală până la regiunea inghinală.
Localizarea mamelelor este în concordanță cu obiceiurile animalelor pentru a permite alăptarea puilor, cât mai eficient. Astfel, la maimuțe și la lilieci, puii cărora atârnă de corpul mamei, se întâlnește doar o pereche de glande situate pectorală. La ungulate care aleargă repede, glandele mamare sunt situate posterior, în regiunea inghinală. La insectivore și la răpitoare mamelele se extind două rânduri de-a lungul abdomenului.
Mameloanele placentarelor au diverse forme: conice, emisferice, cilindrice. Numărul lor se află în dependență directă de fertilitatea speciei. La speciile care, de regulă, nasc un singur pui (oi, capre, lilieci, cai, balene, elefanți) sunt prezente 2 mameloane. Mamiferele care nasc mai mulți pui posedă mai multe mameloane. Cel mai mare număr de mameloane (10-24) este caracteristic rozătoarelor mici, mamiferelor insectivore și unor marsupiale.
Laptele conține peste o sută de componenți: apă, proteine, glucide, grăsimi, substanțe minerale, vitamine, fermenți, hormoni, corpi imuni etc. Secreția laptelui este reglată de un hormon al lobului anterior epifizar - prolactina și are loc în perioada de alăptare după naștere. După terminarea perioadei de alăptare, alveole terminale se resorb, iar glanda revine la structura simplă.
Originea glandele mamare este legată de evoluția glandele sudoripare, deoarece și ele au un strat extern de celule mioepiteliale.
Sistemul Scheletic și Muscular
Toate mamiferele au un endoschelet dur. Au o cutie craniană dezvoltată. Regiunea cervicală a coloanei vertebrale este la toate mamiferele alcătuită din 7 vertebre. Coloana vertebrală este mai mobilă decât la celelalte viețuitoare.
Fiind animale terestre, mamiferele dispun de patru membre bine dezvoltate, având fiecare câte cinci degete.
Mamiferele au o musculatură bine dezvoltată. Mușchii sunt foarte dezvoltați, în special mușchii membrelor fiind dezvoltați. Mușchii scheletici ai vertebratelor participă la termoreglare, la comunicare și la locomoție.
Sistemul Nervos și Digestiv
Sistemul nervos îndeplinește mai multe funcții și anume: asigură integrarea sistemelor de organe în cadrul organismului, asigură integrarea organismului în mediu. La majoritatea speciilor, creierul are multe circumvoluțiuni cerebrale. Cu cât mai multe circumvoluțiuni, cu atât este mai complex comportamentul.
În gură, hrana este mestecată de dinți, umezită și amestecată, până când ajunge destul de omogenă pentru a putea fi înghițită și a ajunge în stomac după ce parcurge esofagul. În stomac, mâncarea este dizolvată până la cele mai simple substanțe, prin intermediul acidului gastric. Din stomac, mâncarea trece în intestinul subțire, unde sunt amestecate cu lichidul biliar și unde sunt extrase substanțele nutritive și transferate în sânge.
Sistemul Circulator și Excretor
Este format din căi respiratorii și plămâni. Sistemul circulator este diferit de cel al păsărilor. Acesta constă dintr-un miocard și o rețea densă de vase sanguine, care transportă sângele. Inima are 4 camere, cei 2 atrii, cel drept care primește sângele dezoxigenat de la vena cava, și cel stâng care primește sângele oxigenat de la plămâni prin vena pulmonară, și cei 2 ventriculi, cel drept pompează sângele dezoxigenat spre plămâni, și cel stâng pompează sângele oxigenat spre artere.
Aparatul excretor este specializat în filtrarea și eliminarea deșeurilor metabolice, precum acidul uric sau ureea.
Mamifere
Clasificarea mamiferelor a suportat mai multe modificări, odată cu definirea acestui grup taxonomic de Carl Linné în 1758. În prezent, niciun sistem de clasificare a organismelor vii nu este universal acceptat. McKenna & Bell (1997) și Wilson & Reader (2005) oferă compendii recente utile în acest sens. Principiile de clasificare a mamiferelor propusă de George Gaylord Simpson (Buletinul AMNH v. 85, 1945) furnizează o imagine generalistă asupra sistematicei și originii mamiferelor, concepte predate universal până la sfârșitul secolului al XX-lea. Clasificarea mamiferelor propusă de Simpson a fost recalibrată în urma descoperirilor paleontologice recente. Totuși, în ultimii au avut loc mai multe dezbateri privește cu privire la principiile de clasificare ale organismelor, inclusiv mamiferele, incluzând rezultatle genetice. Cele mai multe mamifere, inclusiv cele șase ordine bogate în specii, aparțin grupului placentar. La începutului secolului XXI, studiile moleculare bazate pe analizele de ADN, au furnizat noi date privind legătura evoluționistă între taxonii mamiferelor. Sistemele actuale de clasificare bazate pe studii moleculare relevă trei grupuri majore, sau linii filogenetice, de mamifere placentare - Afrotheria, Xenarthra și Boreoeutheria - care s-au desprins în perioada Cretacică dintr-un strămoș comun. Totuși, legăturile dintre cele trei ramuri este controversată, existând mai multe ipoteze de clasificare a mamiferelor. Principalele grupe care alcătuiesc clasa mamiferelor sunt: Atlantogenata, Epitheria și Exafroplacentalia. Estimarea timpului de divergență a celor trei grupe majore de placentare variază între 105 - 120 de milioane de ani în urmă, în funcție de tipul de ADN utilizat în cercetările moleculare (nuclear sau mitocondrial) și de interpretările oferite de datele paleogeografice.
Domesticirea unor specii de mamifere de către oameni a jucat un rol major în revoluția neolitică și a dus la dispariția societății vânătorilor și culegătorilor ca modalitate de constituire a comunităților umane. Acest lucru a dus la o restructurare majoră a societăților umane de la modul de viață nomad la unul sedentar, cu o cooperare mai intensă între grupuri din ce în ce mai numeroase, favorizând dezvoltarea primelor civilizații. Mamiferele domesticite sunt exploatate ca animale de tracțiune, surse de produse alimentare (carne, lactate), blană și piele. De asemenea, unele mamiferele sunt folosite ca organisme model în știință sau vânate.
Mamiferele sun reprezentate în arta grafică din paleolitic și continuă să fie prezente în literatură, filme, mitologie și religie.
Ordinele Rodentia (albastru), Chiroptera (roșu) și Soricidele (galben) formează împreună peste 70% din speciile de mamifere.
tags: #curiozitati #despre #mamifere #placentare