Diureticele naturale sunt plante care, consumate sub diferite forme, stimuleaza producerea urinii de catre aparatul excretor, contribuind astfel la eliminarea excesului de apa din organism, impreuna cu o cantitate semnificativa de toxine.
Datorita acestor proprietati, diureticele naturale sunt folosite frecvent de persoanele care au retentie de apa, cele cu probleme legate de tensiunea crescuta si cele care sufera de afectiuni renale sau infectii ale tractului urinar.
Multe dintre plantele medicinale fructele si legumele cele mai cunoscute sunt si diuretice naturale, asa ca gasirea unui astfel de remediu nu este deloc dificila.
Paradiile sunt plante erbacee usor de recunoscut datorita florilor rotunde de un galben intens, care se transforma intr-o sfera de puf dupa ce sunt polenizate.
Papadiile au numeroase beneficii pentru sanatate, insa pentru ca vorbim de diuretice naturale, ne vom raporta doar la aceste proprietati.
Ele se datoreaza radacinii, care este uscata, macinata si folosita pentru prepararea ceaiului de papadie.
Acesta e unul din cele mai apreciate diuretice naturale, pentru ca stimuleaza ficatul si rinichii sa proceseze si sa elimine mai rapid toxinele din organism.
La fel ca papadiile, urzicile sunt usor de procurat intrucat cresc pe langa garduri, pe marginea drumurilor, in apropierea zonelor impadurite, baltilor si apelor curgatoare.
Si aceste plante se numara printre diureticele naturale folosite din cele mai vechi timpuri.
Urzicile sunt considerate diuretice naturale pentru ca stimuleaza fluxul de sange ce ajunge la rinichi, care actioneaza ca un filtru pentru a-l curata de toxine.
Asa cum spuneam, si in categoria legumelor exista cateva diuretice naturale, iar castravetii constituie un exemplu elocvent.
Contin peste 90% apa, ceea ce ii face ideali pentru consum si in curele de slabire, precum si in perioadele de vara, cand exista riscul deshidratarii din cauza temperaturilor ridicate.
Calitatea de diuretice naturale atribuita castravetilor se datoreaza in special continutului mare de apa, care creste nivelul lichidelor din organism.
O cantitate mare de lichide stimuleaza aparatul excretor, care produce mai multa urina pentru a elimina excesul.
Trecem si la fructe, iar din aceasta categorie se remarca de departe pepenii, in special cei cu miezul rosu.
Pepenii si castravetii fac part din aceeasi familie vegetala si de aceea modul prin care influenteaza diureza este similar.
In cazul pepenilor, continutul de apa este tot de aproximativ 90%, doar ca aportul de lichide care ajung in organism este mai mare decat in cazul castravetilor, pentru ca se consuma cantitati mai mari.
Printre diureticele naturale frecvent folosite se numara si frunzele de mesteacan, care se administreaza sub forma de ceai.
Frunzele de mesteacan sunt o sursa buna de polifenoli, flavonoide, vitamina C si minerale, printre care se numara si potasiul.
In acelasi timp, frunzele de mesteacan sunt considerate diuretice naturale si datorita faptului ca stimuleaza functia renala.
De exemplu, prin combaterea retentiei de apa, se reduce presiunea sangelui si astfel se previne hipertensiunea arteriala, care duce la aparitia celor mai multe afectiuni cardiovasculare.
Prin stimularea procesului excretor, diureticele naturale contribuie si la prevenirea gutei - o forma de artrita asociata acumularii de acid uric in organism.
Nu in ultimul rand, diureticele naturale contribuie si la curatarea canalului uretral de bacteriile care pot patrunde sau se pot dezvolta aici, dand nastere infectiilor urinare.
Diureticele sunt medicamente utilizate in gestionarea si tratamentul bolilor edematoase si a altor boli needematoase precum insuficienta cardiaca, hipertensiunea arteriala, ascita etc., (si a altor tulburari atunci cand este cazul).
Tipuri de diuretice si aplicatii generale
1. Diuretice tiazidice.
Tiazidele sunt cel mai frecvent prescrise diuretice. Ele sunt cel mai adesea administrate pentru a trata hipertensiunea arteriala.
2. Diuretice de ansa.
Diureticele de ansa sunt adeseaadministrate pentru a trata insuficienta cardiaca.
3. Diuretice care retin potasiu.
Diureticele care retin potasiul reduc nivelurile de lichide din organism, fara a elimina potasiul din organism.
Celelalte tipuri de diuretice elimina potasiul, ceea ce poate duce la probleme de sanatate, cum ar fi aritmia.
5. 6. Diureza este necesara pentru o varietate de afectiuni needematoase si edematoase, care necesita eliminarea excesului de apa atunci cand organismul capteaza in mod anormal lichidul sub forma de edem.
La baza starilor edematoase este insuficienta cardiaca, unde ineficienta capacitatii de pompare a inimii are ca rezultat:1. Scaderea perfuziei renale care duce la activarea sistemului renina-angiotensina-aldosteron 2. Staza venoasa de lunga durata care duce la extravazarea lichidului in spatiul interstitial, ambele ducand la extinderea volumului intravascular si la semne de congestie, cum ar fi cresterea in greutate, dispnee si edem generalizat.
Edemul pulmonar, cel mai frecvent rezultat din insuficienta cardiaca, este, de asemenea, o indicatie pentru utilizarea diureticelor.
Diureticele de ansa (datorita eficientei lor mai mari) reprezinta terapia de electie in insuficienta cardiaca simptomatica, furosemidul fiind cel mai utilizat diuretic de ansa.
Diureticele, impreuna cu restrictia de sare, sunt, de asemenea, recomandate ca terapie de prima linie in ascita cauzata de ciroza hepatica.
Tiazidele sunt cea mai buna alegere pentru hipertensiune arteriala, iar clortalidona este cel mai bun agent de prima linie dintre toate antihipertensivele, in comparatie cu ghidurile de hipertensiune din 2017 ale Colegiului American de Cardiologie.
Reabsorbtia calciului legata de tiazide ar putea fi avantajoasa in nefrolitiaza si hipercalciurie, in timp ce diureticele de ansa cauzeaza calciurie si, prin urmare, sunt potrivite pentru utilizare la pacientii cu hipercalcemie simptomatica.
Diabetul insipid, o boala poliurica, are ca rezultat o pierdere de urina diluata cu niveluri scazute de sodiu, iar paradoxal diureticele tiazidice pot ajuta prin cresterea excretiei de Na+ in tubul distal, care creste compensativ reabsorbtia de apa si Na+ in tubul proximal afectand astfel capacitatea maxima de diluare a rinichilor.
Acetazolamida, singurul inhibitor de anhidraza carbonica disponibila, induce acidoza metabolica prin excretia crescuta de bicarbonat si este utilizata ca profilaxie in boala de inalta altitudine, unde contracareaza alcaloza respiratorie indusa de hipoxie, ridicand PaO2.
Cu o logica similara, utilizarea sa este justificata in inversarea alcalozei metabolice.
Acetazolamida reduce in mod eficient presiunea intraoculara si este utilizata pentru terapia pe termen scurt pentru glaucomul cu unghi deschis atunci cand terapia locala nu este fezabila.
Diureticele pot fi, de asemenea, mai rar utilizate in eliminarea activa a substantelor toxice prin diureza fortata, care creste volumul de urina pe unitatea de timp.
Clinicienii folosesc diuretice de ansa impreuna cu alcalinizarea urinei in diureza alcalina fortata in tratamentul intoxicatiei cu salicilat, fenobarbital si litiu.
Diureticele de ansa (impreuna cu tabletele de sare) sunt, de asemenea, utilizate ca terapie de linie a doua pentru a scadea concentratia de urina in sindromul de secretie inadecvata a hormonului antidiuretic, unde principalul tratament este restrictia aportului de apa.
Bumetanida, diureticul de ansa, a demonstrat eficacitate ca medicament anticonvulsii.
Aproape toate diureticele actioneaza prin tintirea receptorilor de transport ionic prezenti pe suprafata luminala in tubii renali, cu exceptia antagonistilor receptorilor de aldosteron, care actioneaza asupra receptorilor steroizi citosolici.
Cel mai frecvent efect advers pentru orice diuretic este hipovolemia usoara, care poate duce la deshidratare tranzitorie si cresterea setei.
Cand exista un supratratament cu un diuretic, acest lucru poate duce la hipovolemie severa, provocand hipotensiune arteriala, ameteli si sincopa.
Efectele secundare mai generalizate ale agentilor diuretici includ dureri de cap, urinare frecventa , neliniste, slabiciune, oboseala si letargie.
Tulburari gastrointestinale, cum ar fi greata, varsaturile, constipatia, diareea, anorexia si durerea abdominala pot aparea cu diureticele de ansa si la diureticele care retin potasiul decat la orice alt grup de diuretice.
Anomaliile electrolitice sunt asociate in mod obisnuit cu toti agentii diuretici.
Hipokaliemia, de exemplu, este cauzata de toate diureticele, cu exceptia diureticelor care retin potasiul, care provoaca hiperkaliemie.
Tulburarile acido-bazice insotesc de obicei dereglarea electrolitica datorita asocierii lor stranse cu reabsorbtia lor in tubii renali.
Tulburarile metabolice pot duce la tulburari ale nivelului de glucoza, acid uric sau lipide cu anumite diuretice si sunt discutate individual.
Alte efecte adverse rare includ impotenta, sindromul hiperosmolar non-cetotic hiperglicemic, reactii cutanate, anemie aplastica, trombocitopenie, agranulocitoza, anemie hemolitica, crampe musculare si mialgie.
In general, efectele adverse sunt dependente de doza si sunt mai mari la diureticele de ansa, deoarece au cel mai semnificativ efect diuretic.
Deshidratarea severa sau anuria stabilita este o contraindicatie pentru orice tip de diuretic.
Pacientii cu hipersensibilitate cunoscuta la oricare dintre agentii diuretici prezinta contraindicatie la primirea respectivului medicament.
Diureticele sunt contraindicate in tulburarile electrolitice severe si nu trebuie administrate pana cand o anomalie electrolitica detectata nu este corectata.
Diureticele de ansa si tiazidice sunt contraindicate la pacientii deja diagnosticati cu guta.
Diureticele de ansa (cu exceptia acidului etacrinic), diureticele tiazidice sunt toate derivati de sulfonamide si au fost in general considerate contraindicate la pacientii cu alergii la acestea.
Dovezi recente insa nu aduc dovezi concludente.
In concluzie, exista doar un risc scazut de alergenitate incrucisata intre antibioticele sulfonamide si sulfonamidele non-antibiotice si diuretice si ar trebui sa fie prescris cu prudenta la pacientii alergici la sulfamide.
Diureticele de ansa sunt contraindicate la pacientii cu hipokaliemie, hiponatremie severa, hipotensiune arteriala, azotemie, oligurie/anurie si coma hepatica.
De asemenea, este contraindicat in orice situatie in care este prevazuta epuizarea lichidelor, cum ar fi interventia chirurgicala.
Furosemidul si bumetanida sunt categoria C in ceea ce priveste administrarea in sarcina, in timp ce torsemidul este categoria B si relativ sigure in timpul sarcinii.
Diureticele tiazidice induc hiperglicemie, dar sunt acesti agenti contraindicati la pacientii hipertensivi pentru riscul de aparitie a diabetului sau agravarea diabetului preexistent.
Ghidurile nu recomanda utilizarea tiazidelor la pacientii cu insuficienta renala cronica severa in stadiul 4 sau stadiul 5.
Diureticele care retin potasiul sunt contraindicate in hiperkaliemie pana cand patologia de baza este corectata.
De asemenea, sunt contraindicate in insuficienta renala avansata.
Spironolactona este categoria C de sarcina si, impreuna cu triamterenul, ar trebui evitata in timpul sarcinii, in timp ce eplerenona este un medicament din categoria B.
In acidoza metabolica hipercloremica, acetazolamida este contraindicata, iar in boala pulmonara obstructiva cronica severa trebuie acordata precautie extrema atunci cand se ia in considerare acetazolamida ca si tratament.
Rinichii excreta in primul rand manitolul, iar la pacientii cu insuficienta renala, acesta trebuie utilizat cu prudenta deoarece poate provoca nefropatie osmotica.
Supraincarcarea de volum intravascular datorata manitolului poate fi ingrijoratoare la pacientii cu insuficienta cardiaca si renala si, prin urmare, sunt contraindicate la acesti pacienti.
Manitolul nu trebuie utilizat la pacientii cu sangerare craniana activa, deshidratare severa si la pacientii cu antecedente de hipersensibilitate la utilizarea acestuia.
Diureticele naturale, adesea extrase din plante, joaca un rol vital in promovarea diurezei - procesul prin care corpul elimina excesul de apa si toxine prin urina.
Aceasta capacitate de a favoriza eliminarea lichidelor face ca aceste substante sa fie deosebit de valoroase pentru persoanele care se confrunta cu retentie de apa, hipertensiune arteriala sau diverse afectiuni renale si ale tractului urinar.
Utilizarea lor nu se limiteaza doar la tratamentul acestor conditii, ci include si o dimensiune preventiva, avand potentialul de a regla tensiunea arteriala, a combate infectiile urinare si a curata organismul de elementele nocive.
Beneficiile diureticelor naturale provin din generozitatea mediului inconjurator, care ne ofera o varietate de plante cu proprietati remarcabile in acest sens.
Remediile naturale pentru promovarea unei diureze sanatoase si eliminarea eficienta a excesului de apa din organism ne dezvaluie o paleta variata de optiuni, fiecare cu beneficiile sale distincte.
Frunzele de mesteacan, recunoscute pentru capacitatile lor diuretice, joaca un rol cheie in infuziile si ceaiurile ce sustin eliminarea fluidelor.
Frunzele de ceai de Java, prin traditie, sunt apreciate pentru sustinerea sanatatii renale, la fel cum urzica ofera un sprijin detoxifiant, stimuland eliminarea apei si sustinand functia renala optima.
In aceeasi masura, feniculul, cu proprietatile sale diuretice, contribuie la combaterea retentiei de apa.
Castanul salbatic si coada-calului sunt apreciate pentru efectele lor asupra sistemului circulator si consolidarea tesuturilor conjunctive.
Ceapa, pepenele rosu si castravetele, prin proprietatile lor diuretice, sustin sanatatea rinichilor si a intestinelor, facilitand hidratarea si eliminarea toxinelor.
Paducelul se distinge prin capacitatea sa de a combate retentia de apa si de a ameliora simptomele insuficientei cardiace congestive, datorita nutrientilor care stimuleaza diureza.
Chimenul negru, cunoscut si pentru aroma sa distincta, este valorificat in alimentatie pentru capacitatea sa de a regla echilibrul electrolitic prin cresterea productiei de urina.
Aceste ceaiuri, bogate in proprietati diuretice, nu doar ca ajuta la eliminarea excesului de lichide, dar aduc si alte beneficii precum sustinerea digestiei, reducerea balonarii, imbunatatirea circulatiei sanguine si intarirea sistemului imunitar.
Retentia de apa este o conditie in care organismul acumuleaza exces de lichide, manifestandu-se prin simptome diverse care reflecta o posibila disfunctie interna.
Semnele comune includ umflaturi la nivelul gleznelor si articulatiilor, care pot genera disconfort si limitari ale miscarii, precum si o senzatie de balonare abdominala.
Aceasta acumulare de lichide poate contribui la cresteri neasteptate in greutate si, in situatii mai grave, poate afecta respiratia sau poate provoca dureri articulare si migrene.
Important de subliniat este ca retentia de apa nu este o boala in sine, ci mai degraba un indiciu al unor probleme de sanatate subiacente, precum afectiuni ale inimii, rinichilor sau ficatului.
Prin urmare, abordarea acestei conditii presupune identificarea si tratarea cauzei de baza, impreuna cu adoptarea unui stil de viata sanatos si echilibrat.
Pentru a gestiona simptomele retentiei de apa, unele persoane pot beneficia de proprietatile diuretice ale anumitor plante sau suplimente, care ajuta la eliminarea excesului de lichide din corp.
Eficacitatea acestor metode poate varia considerabil de la un individ la altul, fiind esentiala consultarea unui specialist inainte de a incerca orice abordare terapeutica.
Retentia de apa poate fi cauzata de o varietate de factori, atat interni cat si externi.
Aceasta conditie complexa poate fi influentata de aspecte precum gravitatia, care favorizeaza accumularea de lichide in picioare dupa perioade indelungate petrecute in picioare, variatiile hormonale specifice ciclurilor menstruale, sarcinii sau utilizarii contraceptivelor, si de deficientele nutritionale, precum lipsa vitaminei B1 (tiamina).
Contribuie si obiceiuri alimentare precum consumul excesiv de sare, frecvent intalnit in alimentele procesate, care pot agrava aceasta problema.
Factorii declansatori ai retentiei de apa variaza larg, incluzand de la stilul de viata si pana la afectiuni medicale mai grave.
In afara fortei gravitationale si schimbarilor hormonale, si deficientele nutritionale, consumul excesiv de sare si anumite medicamente (precum analgezicele, antidepresivele si cele pentru reglarea tensiunii arteriale) sunt cunoscuute pentru efectele lor asupra retentiei de lichide.
Conditiile de sanatate precum afectiunile hepatice, problemele tiroidiene, renale, pulmonare, artrita, insuficienta venoasa, cardiaca, precum si alergiile si dezechilibrele hormonale pot avea un impact semnificativ asupra echilibrului fluidelor in corp.
Nature Communications: The world needs your research (captions version)
tags: #diuretice #naturale #pentru #gravide
Postări populare:
- Ghid practic pentru ARFID la copii și impactul disfagiei
- Tratament eficient pentru ulcior la ochiul bebelușului de 11 luni
- Metode utile pentru evaluarea limbii străine la nivel B1, cu aplicații practice
- Ghid practic: cum să verifici certificatul de sarcini online
- Varietățile limbii române și impactul lor