Teodora, studenta la Drept care a intrat în comă pentru că purta în corp embrionul fratelui ei geamăn, are şanse să se vindece. Familia ei a strâns banii suficienţi pentru ca ea să poată fi tratată în Viena. Avionul care o va duce spre o nouă viaţă va decola miercuri. Iar lupta care nu demult părea pierdută are şanse să se apropie de final. Teodora urmează să fie transportată la Viena, acolo unde va fi tratată pentru encefalită autoimună.
Articolul continuă după reclamă Teodora purta în corp embrionul fratelui său, care a eliminat toxine şi care practic, i-a ucis sistemul imunitar. Medicii chinezi au făcut o descoperire șocantă când o fetiță a venit la control cu probleme motorii. În creierul ei se dezvoltase embrionul a ceea ce ar fi trebuit să fie fratele ei geamăn. Cazul a fost detaliat într-un studiu publicat în revista medicală Neurology, relatează The Independent. Părinții au dus fetița la control pentru că avea probleme cu funcțiile motorii și avea capul mai mare decât ar fi fost normal. Medicii din Shanghai au văzut că un embrion se dezvoltase în creierul fetiței.
„Un fetus-in-fetu intraventricular, un geamăn malformat a fost identificat la o fetiță de un an cu întîrziere motorie și circumferință mărită a capului”, potrivit studiului. Fetus-in-fetu - sau geamăn parazit - este un fenomen care are loc atunci când gemenii sunt lipiți unul de altul în uter, dar unul singur dintre ei se dezvoltă. Deși astfel de fenomene sunt foarte rare, cazuri similare au mai fost documentate în ultimii ani. În 1997, un embrion a fost descoperit în abdomenul unui adolescent de 16 ani din Egipt. Anul trecut, medici din India au scos 8 embrioni din stomacul unei fetițe în vârstă de 21 de zile. Doctorii au spus că mărimea acestora varia între 3 și 5 centimetri și că toți erau prinsi într-un chist, în abdomenul fetiței.
Editor : M.B. La 27 august 2015, Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a publicat hotărârea în cauza Parrillo c. Italiei, referitoare la donarea de embrioni umani in vitro în scopul cercetării ştiinţifice. Fondul cauzei îl constituia statutul juridic al embrionului uman in vitro, astfel cum acesta este consacrat în dreptul italian. Şase opinii separate au fost exprimate de către 11 din cei 17 judecători care au judecat cauza, mare parte dintre acestea mărturisind o conştientizare din ce în ce mai mare a faptului că „în esentă, viaţa umană încă nenăscută nu este cu nimic diferită de viaţa postnatală” (Judecătorul Pinto de Albuquerque).
Cerea priveşte o femeie care în 2000, la vârsta de 48 de ani, a decis împreună cu soţul ei să aibă copii apelând la tehnicile de procreere asistată medical. Cinci embrioni au fost creaţi în acest scop şi congelaţi în vederea unei viitoare implantări, reclamanta suferind de endometrioză. În 2003, soţul reclamantei decedează, iar aceasta din urmă, la vârsta de 49 de ani, renunţă să-şi mai implanteze embrionii. Judecând capătul de cerere referitor la dreptul la respectul pentru viaţa privată, Curtea procedează la crearea unui drept de a dispune şi de a decide de soarta embrionilor, drept rezultând din dreptul la autodeterminare (I.).
Bineînţeles, în cauză este vorba de o victorie, pe de-o parte, pentru Italia, căci aceasta s-a văzut respectată în rolul său politico-normativ, responsabilitate care incumbă statului şi puterii sale de autodeterminare. Pe de altă parte, pentru embrionul italian, căci statutul său juridic de „subiect” (articolul 1 din legea n° 40/2004) nu a fost redus la acela de obiect sau de „bun” prin hotărârea Curţii. Totuşi, această hotărâre este un enorm regres în ceea ce priveşte protecţia embrionului in vitro. Astfel, într-un fel, putem afirma că această hotărâre este pentru apărarea vieţii umane la începutul acesteia ceea ce hotărârea Schalk şi Kopf c. Austria reprezintă pentru apărarea familiei.
A. I. Cum o spune Curtea, este pentru prima dată când aceasta este chemată să se pronunţe dacă „dreptul la respectul pentru viaţa privată”, garantat de articolul 8 din Convenţie, poate îngloba dreptul „de a dispune de embrionii rezultaţi dintr-o fecundare in vitro pentru a-i dona în scopul cercetării ştiinţifice” (§ 149) şi „de a decide de soarta embrionilor săi” (§ 152). Afirmând că noţiunea de ”viaţa privată” include dreptul la autodeterminare (§ 153) şi estimând că între reclamantă şi cei cinci embrioni există o legătură - aceștia „conţin patrimoniul genetic al persoanei în cauză şi sunt în acest fel o parte constitutivă a acesteia şi al identităţii sale biologice” (§ 158), Curtea a conchis că „posibilitatea pentru reclamantă de a exercita o alegere conştientă şi prudentă, referitoare la soarta pe care o vor avea embrionii acesteia, atinge un aspect intim al vieţii sale personale şi care se raportează astfel la dreptul acesteia la autodeterminare” (§ 159).
II. În continuare, pe fondul cauzei, Curtea a examinat dacă interzicerea donării embrionului uman în scopul cercetării ştiinţifice, consacrată în articolul 13 din legea n° 40/2004, era conformă cu Convenţia. 1. Curtea admite că interdicţia avea drept scop legitim „protecţia moralei şi a drepturilor şi intereselor altuia”, mai precis „protecţia potenţialităţii vieţii purtate de embrion”, căci în „ordinea juridică italiană, embrionul uman este considerat drept subiect de drept care trebuie să beneficieze de respectul datorat demnităţii umane” (§§ 165 şi 167). Apoi, Curtea nu se pronunţă asupra chestiunii de a şti dacă „cuvântul ”altuia” înglobează embrionul uman” (§ 167 in fine).
Astfel, Curtea nu armonizează noţiunea ”altuia” incluzând în mod expres embrionul, lăsând statelor membre posibilitatea de a stabili un grad mai ridicat de protecţie embrionului uman. În sprijinul afirmaţiei conform căreia embrionul uman este „un altul”, deci o persoană, sunt normele europene în materie care recunosc că embrionul uman nu este un lucru, că el este protejat de principiul demnităţii şi că el beneficiază de dreptul la viaţă. Dreptul operează doar cu două noţiuni: persoane şi bunuri, neexistând categorii intermediare. Fie este vorba despre persoane, fie despre bunuri.
Aude Mirkovic a explicat foarte bine că noţiunea de „persoană” evocă atât „persoana umană”, cât şi „personalitatea juridică”[7]. „Persoana umană”, spunea aceasta, este fiinţa reală, concretă. Această calitate este intrinsecă indivizilor: o fiinţă este sau nu este o parte din „persoană umană” prin natura sa. În schimb, „personalitatea juridică” este un concept juridic abstract, o ficţiune. Această calitate este atribuită indivizilor de către lege, iar în prezent este considerată ”persoană” orice fiinţă umană născută vie şi viabilă. Chiar dacă embrionul uman nu beneficiază de ”persoanlitate juridică”, căci aceasta se atribuie la naştere şi chiar dacă statutul acestuia nu este în mod clar definit în drept ca fiind o ”persoană”, datorită faptului că acesta aparţine speciei umane, comportamentul faţă de acesta trebuie să fie acelaşi ca cel datorat unei persoane.
Final, puţin contează dacă embrionul este o persoană sau un bun, căci în drept, în caz de dubiu, acesta trebuie considerat „ca şi persoană”. Într-adevăr, nimeni nu-şi poate asuma riscul sacrificării unei persoane. Cum acesta nu este un bun, un produs al corpului uman sau un mijloc pentru alte scopuri, el trebuie considerat „ca şi persoană”. Embrionul fiind o fiinţă umană, el nu poate fi avutul biologic al unei alte persoane. El îşi aparţine şi nu poate fi deposedat de ceea ce el este, aşa cum o persoană nu poate fi deposedată de propria-i responsabilitate. Ca atare, el dispune, ca orice persoană, de o demnitate inalienabilă care îl face cauză responsabilă de propriile-i fapte, în special de faptul existenţei sale.
A nu ţine cont de aceste realităţi ar echivala cu excluderea anumitor categorii de persoane de la protecţia care le este datorată, asa cum cândva au fost excluşi de la protecţie sclavii, evreii, ţiganii sau persoanele handicapate în prezent[8]. În raportul său privitor la protecţia embrionului şi fetuşilor umani, Grupul de lucru al Consiliului Europei indică că „însă în ciuda diferenţelor de opinie existente referitoare la chestiunea statutului embrionului şi a constituirii de embrioni in vitro, este în mod general recunoscută necesitatea unei protecţii a acestuia (…) măsurile puse în aplicare garantează în mod normal o protecţie embrionului in vitro din momentul fecundării (…). Dacă Protocolul adiţional la Convenţia privitoare la drepturile omului şi la biomedicină referitor la cercetarea biomedicală din 2005 prevede că acesta se aplică doar fetuşilor şi embrionilor in vivo, excluzând de la aplicarea acestuia embrionii in vitro, acest lucru nu înseamnă că aceştia sunt excluşi de la protecţie. Intenţia redactorilor a fost aceea de a aborda această chestiune separat, într-un nou Protocol la Convenţia de la Oviedo.
Dacă noţiunile de „fiinţă umană” şi „oricărei persoane” nu sunt definite în acelaşi fel de către statele semnatare ale Convenţiei, acestea din urmă au decis că „demnitatea umană şi identitatea speciei umane trebuie respectate de la începutul vieţii”[13]. Nicio distincţie nu a fost făcută între embrionul in vivo şi cel in vitro, ambii beneficiind de această protecţie. Convenţia de la Oviedo recunoaşte că libertatea cercetării ştiinţifice nu e absolută, căci aceasta poate duce la violarea drepturilor omului. În ceea ce priveşte cercetarea pe embrionii in vitro, aceeaşi convenţie recunoaşte libertatea statelor de a o permite sau nu. Însă, dacă această cercetare este permisă, statele sunt obligate „să asigure o protecţie adecvată embrionului”[16]. Paragraful 2 al aceluiaşi articol interzice crearea de embrioni în scopul cercetării, deci de a-i considera ca pe un bun şi de a-i folosi ca pe un material în scopuri care sunt străine de finalitatea acestuia: „Este interzisă crearea de embrioni umani în scopul cercetării”[17]. Prin urmare, este interzisă orice cercetare ştiinţifică asupra embrionilor care nu aduce vreun beneficiul embrionilor umani înşişi sau care duce la distrugerea acestora[18], dat fiind faptul că această cercetare nu „asigură o protecţie adecvată embrionului”[19]. Principiul respectului pentru demnitatea fiinţei umane impune ca fiinţa umană să nu fie tratată ca un obiect sau folosită în alte scopuri decât acelea potrivit cu finalitatea sa, adică aceea de a se naşte şi de a trăi[20].
Donarea, conform normelor europene, distinge între donarea de embrioni şi donarea de elemente din materialul embrionar. Donarea embrionilor neutilizaţi de către un cuplu este permisă doar în vederea unei implantări viitoare de către un alt cuplu: „Donarea de embrioni neutilizaţi de către un cuplu altui cuplu în scopul procreării artificiale poate fi permisă de statele membre în cazuri exceptionale”[22]. „Cumpărarea şi vânzarea embrionilor, a fetuşilor sau a elementelor acestora de către genitorii acestora sau de către terţi, precum şi importul sau exportul acestora, trebuie deasemeni interzise”[23].
În hotărârea dată în cauza Oliver Brüstle c. Greenpeace e.V. (C-34/10), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reafirmat că viaţa umană începe şi este protejată de la concepţie. Întrebarea care i-a fost pusă Curţii în această speţă vizează dificultăţile etice în reglementarea donării și cercetării pe embrioni.
Desarrollo embrionario hasta blastocito
În asemenea cazuri, este esențială înțelegerea nuanțelor între autodeterminare, dreptul la viață și dreptul la cercetare științifică, precum și rolul statului în reglementarea acestor teme sensibile. De aceea, discuțiile continuă în jurul prevederilor convenționale, a interpretărilor Curții Europene și a practicilor naționale care pot differa semnificativ în funcție de contextul cultural și juridic.
Cei trei tineri acuzați de viol în alt context au primit pedepse între 3,4 și 5 ani, iar cazul lor evidențiază cum teme diferite de protecție juridică pot intersecta discuțiile despre autonomie, consimțământ și responsabilitate socială. Într-un alt caz, o ieșeancă cere dreptul de a fi mamă, apelând fertilizarea in vitro, însă deciziile judecătorești rămân deschise și discutabile, indicând complexitatea prevederilor etice și legale în domeniul procreării asistate.
- Embrionul uman în reglementări internaționale: protecția demnității și a vieții de la concepție până la naștere.
- Diferențele între embrion in vitro și embrion in vivo în contextul dreptului la viață și autodeterminare.
- Rolul instanțelor în clarificarea statutului embrionului în dreptul italian și impactul asupra suveranității statelor.
- Privire asupra cazurilor excentrice, cum ar fi embrionii în alte organisme sau situații de filați, pentru o înțelegere mai largă a eticii cererii de cercetare.
tags: #fata #de #la #drept #cu #embrion
Postări populare:
- implicații morfemului „ma” în înțelegerea autorității în arabă
- Atrii de la Arcadia Iași: îngrijiri pediatrice cu accent pe medicina universitara
- Ghidul Sănătății Copilului în Deva
- Paracetamol pentru sugari și copii: ghid privind supozitoarele pentru durere dentară și febră
- Bluze de primăvară pentru bebeluși de 12 luni: cum alegem materialele potrivite