Fot. Populația de albine este indispensabilă indiferent de scopul pentru care creștem albine. Ea trebuie de cele mai multe ori pregătită pentru a fi disponibilă la momentul potrivit și de o vârstă adecvată pentru scopul pe care ni-l propunem.
Starea de iernare și începutul dezvoltării în primăvară
Iernarea e o stare de conservare relativ pasivă a albinelor fără a crește puiet. Dezvoltarea timpurie debutează în timpul iernii odată cu începerea creșterii de puiet, în lipsa culesului și presupune consum mai mare de resurse nutritive, variabil în funcție de genetica albinelor și de temperaturile ambientale. Dezvoltarea de primăvară poate fi mai lentă sau mai fulminantă în funcție de genetica familiei. Se petrece cu consum foarte mare, dar în perioade cu abundență nutritivă naturală în zona noastră, care și aceasta poate fi afectată sau nu de condițiile meteorologice și de schimbările mediului induse de specia umană. Adică în anii normali nu necesită hrănire suplimentară, dar în anii cu primăveri reci sau în zone sărace, hrănirea devine necesară.
Factori de mediu și ritmul roierii
Condițiile naturale pentru dezvoltare durează până în perioada solstițiului de vară (20 - 30 iunie), după care scade ponta reginelor ca urmare a reducerii perioadei de lumină. Instinctul de roire indică de obicei (cu excepția situațiilor de lipsă a spațiului vital) un maxim posibil de populație de albine pentru respectiva regină și are mari variații în cadrul speciei, raselor și de la o zonă la alta. Perioada de pregătire pentru iernare se caracterizează prin scăderea treptată a pontei reginelor, iar pe de altă parte prin acumularea de vitellogenin în organismul albinelor din ultima generație a sezonului. Această perioadă ridică tot mai mari probleme din punct de vedere al condițiilor din teren, care se îndepărtează tot mai mult de cerințele nutritive ale albinelor - în timp ce pretențiile celor care dețin albine se definesc în sens crescător.
Rolul și pragul de roire
Un studiu de mare valoare al dinamicii sezoniere a familiilor de albine a fost făcut de către Mihai N. Stefănescu și colaboratorii lui în anii 1985-1987 și publicat în revista România Apicola împreună cu imaginea din figura 2 sub denumirea de ”Curba de roire la albine”. Această imagine a fost ulterior preluată de diverse alte publicații, dar fără explicațiile aferente. Dezvoltarea cea mai eficientă a unei familii de albine se realizează când aceasta are populația de 1,5-2 kg. Dacă populația e mai mică de 1,5 kg, nu poate prelua spre îngrijire toate larvele pe care le poate produce o regină. Instinctul de roire se declanșează după depășirea unei cantități de albine adulte/familie, numită „prag de roire”, care în situația lor a fost de puțin peste 4 kg de albine adulte/familie. Notă: Pragul real diferă de la caz la caz și trebuie intuit de către apicultor pe baza experienței cu propriul material genetic și cu zona.
Variabilitatea roirii și comportamentul la botci
Spre exemplu: dacă o familie construiește botci de roire la atingerea pragului de 4 kg de albine, poate alta nu construiește nici la 5 sau 6 kg, ori alta le construiește la 3 kg. Unele familii roiesc după ce au construit 2-3 botci de schimbare liniștită, iar altele construiesc botci și apoi le auto-distrug. Unele familii renunță la roire după ce li s-au luat 1-2 faguri cu puiet căpăcit, altele abia după pierderea a 4 faguri, iar la altele e nevoie să li se ia tot puietul. Situațiile pot fi diferite de la un an la altul, chiar păstrând aceleași regine, și diferă de la o zonă meliferă la alta. Întărirea familiilor slabe cu rame de puiet căpăcit acoperite cu albine poate ajuta la realizarea unor familii numeroase pentru momentul culesului. 6. Familiile cu peste 8 faguri Dadant ating pragul de roire de peste 4 kg înainte de cules, ceea ce poate compromite eficiența lor. Notă: datele au valoare orientativă, realitatea diferă în funcție de mulți factori zonali și trebuie ajustate tehnicile în funcție de condițiile fiecărui an.
Gestionarea spațiului, hrănirea și pregătirea pentru lățire a puietului
Recomandă introducerea reginelor de viitor doar în unități mai mici de 2 kg de albine adulte. Hrănirea suplimentară de primăvară se face cu substitut de polen sau polen din propria stupină și, dacă este cazul, cu turte energetice fără zaharoză de la declanșarea pontei până la apariția primului polen din natură. Hrănirea suplimentară cu sirop (50% apă) se face în perioada de zbor a albinelor, urmărind oscilațiile cântarului, cu scopul de a asigura hrana lichidă necesară larvelor și culesului de polen. Se oprește cu 7-10 zile înainte de declanșarea unui cules de nectar așteptat. Se lărgește cuibul într-o singură direcție prin adăugarea de faguri goi, cunoscând locul celor cu hrană rămasă din anul precedent. Nu se recomandă „spargerea cuibului” ca metodă de lărgire a spațiului. La apariția primului cules se adaugă caturi peste gratia Hanneman și se lărgesc cuiburile după nevoile familiilor doar dacă pe fagurele de lângă diafragmă apare puiet. Nu se slăbesc familiile de producție decât dacă există iminența roirii, sau dacă urmează o perioadă de gol de cules, pentru a evita adulterarea mierii. Hrănirea glucidică se face cu sirop 50-60% apă și 40-50% substanță uscată sau cu turte energetice, administrate cu atenție pentru a nu crea excedent de hrană dulce în faguri.
Tehnici de creștere a producției și formarea unităților
La atingerea dezvoltării maxime propuse de 2 kg sau 2,5 kg pentru reginele foarte prolifice, se extrage un sfert din faguri sau se desparte colonia în două părți, iar spațiul gol rămas se completează cu faguri goi clădiți sau artificiali. Se formează unități din care să rezulte albine adulte: se umple un corp cu puietul căpăcit acoperit cu albine, deasupra lui așezându-se o grație Hanneman și un corp cu o colonie medie sau slabă cu regină. Prezența reginei protejează fagurii de botci de salvare. Populația se hrănește în timpul eclozării cu turte proteice. La sfârșitul eclozării, albinele se scutură de pe faguri, se transportă pe altă vatră și se folosesc pentru popularea de nuclei de împerechere sau pentru formarea de roi la pachet. Corpul de sus cu colonia poate fi lăsat pe soclu, iar fagurii refolosiți sau topiți. De obicei aceștia sunt lipsiți de miere, care este transferată în corpul cu regina. Mierea extrasă se folosește pentru hrănirea albinei.
Hrăniri stimulatoare și cicluri de curățare
Prezenta unei surse de hrană, chiar și suplimentară, determină albinele să o prelucreze și să o folosească abundent, iar sub efectul hrănirilor stimulatoare generațiile de albine tinere apar mult mai devreme decât cele de toamnă. După efectuarea zborurilor de curățire, hrănirile stimulatoare pot începe din luna februarie, reprezentate prin turte de pastură sau alți substituenți proteici. Intr-un amestec consistent cu miere semicristalizată. Turtele se așează pe bucăți de sifon pe rame deasupra ghemului de iernare. Începând cu prima decada a lunii martie, odată cu prima reducere a cuibului la un număr de rame pe care albinele le pot acoperi, se trece la hrăniri stimulatoare cu sirop de zahăr în cantități mici, 50-100 ml, folosite cald în hranitor. Odată cu creșterea temperaturii, se poate administra săptămânal sirop de zahăr în cantități de 0,5-2 litri. Concluzionând, hrănirile stimulatoare de primăvară reprezintă intervenții necesare pentru asigurarea dezvoltării normale a puietului și nu denaturează viața familiilor, fiind obligatorii pentru toate dimensiunile exploatațiilor apicole.
Cum începem dezvoltarea familiilor de albine primăvara.
tags: #fertilitatea #fratilor #de #primavara