Colonul este un organ tubular al sistemului digestiv care, împreună cu canalul anal și rectul, formează intestinul gros. Acesta are aproximativ 1,5 m, este situat în cavitatea abdominală și în jurul anselor intestinale descriind cadrul colic, un arc blocat în forma literei U întors. Colonul începe la nivelul cecului, unde apendicele vermiform se atașează, iar de acolo se continuă cu colonul ascendent, transvers, descendent și sigmoidian, terminându-se în rect.
Flexura colică dreaptă (unghiul hepatic) și poziția sa
- Flexura colică dreaptă, cunoscută și ca unghi hepatic, se proiectează la nivelul extremității anterioare a coastelor 10-11 drepte, ascunzându-se în planurile regiunii hipocondriene drepte. anterior, vine în raport cu fața viscerala a ficatului, lăsând impresiunea colicii și atingând fundul vezicii biliare; posterior, se află în raport cu duodenul descendent și Rinichiul drept.
- Colonul ascendent începe din fosa iliaca dreaptă, continuând vertical până la flexura colică dreaptă sub fața viscerala a ficatului, apoi se modifică traiectoria în colonul transvers. În dreptul flexurii drepte, colonul este strâns între raporturi anatomice complexe, iar haustre și tenii, caracteristice colonului, apar pe întreaga lui traiectorie.
Valva ileocecală, cu rol de dispozitiv de închidere, delimitează comunicația ileonului cu cecumul. Orificiul apendicele vermiform se află pe peretele postero-medial al cecului, având adesea o valvulă a lui Gerlach în mod inconstant. Tunica seroasă, tunica musculară, tunica submucoasă și mucoasa descriu cele patru tunici fundamentale ale grosului, cu teniile (ce vor forma sediile cecului) și haustra corespunzătoare planului interior al colonului.
Structura și funcțiile principale ale colonului
- Haustralele colonului sunt proeminențe ale peretelui, separate prin incizuri transversale adânci, care dau lumenului forme asemănătoare pungi. Teniiile sunt trei benzi longitudinale care pornesc de la insertia apendicelui vermiform și se întind pe cec până la rect.
- Apendicele epiploice se inseră pe teniiile intestinale, contribuind la depozitarea masei grase și la izolarea eroziunilor în timpul mișcării intestinului gros. Pe interior, colonul este mai subțire decât intestinul subțire, având patru tunici și o mucoasă cu celule mucoase calciforme, absorbante și endocrine.
- Roluri majore: absorbția apei și electroliților, formarea materiilor fecale, prezentarea unor zone speciale de contact cu mezocolonul și omentul mare, precum și participarea la imunitatea locală prin rețele limfatice ale mucoasei.
Proiecții topografice utile în practică
- Colonul ascendent - raporturi cu peretele abdominal anterior, fața viscerala a ficatului, rinichiul drept posterior, fascie retrocolică Toldt, și relația cu ileonul la jonctiunea ileocecală.
- Colonul transvers - traversează cavitatea abdominală, cu o mobilitate crescută datorită raportului său la mezocolon; atașamentul omentului mare la partea anterioară, iar partea posterioară în contact cu mezocolonul transvers și pancreas.
- Flexura colică dreaptă - în raport cu ficatul, duodenul descent, splina fiind în apropiere doar la stadiile superioare, dar în principal în regiunea hipocondrului drept.
Peritoneul acoperă visceral viscerele, formând două tipuri de foi: o peritoneu parietal la nivelul peretelui abdominal și un peritoneu visceral ce acoperă viscerele. Cavitatea peritoneală conține o cantitate mică de lichid seros pentru a reduce frecarea. Ligamentele hepatogastric, hepatoduodenal și ligamentele omentale sunt părți ale omentului mic, în timp ce omentul mare conectează stomacul cu colonul transvers. Peritoneul reflectat formează mezocolonul transvers, iar ligamentele teres și falciform conectează ficatul la diafragm și peretele abdominal. Peritoneul acoperă, de asemenea, rectul în componentele rectouterina la femei și rectovesical la bărbați, creând excavații specifice în jurul vezicii urinare și organelor reproducătoare.
Cartografie și variații anatomice relevante
- Flexurile coli aduc o determinare importantă pentru orientarea clinicianului în diagnosticul diferențial. Flexura hepatică dreaptă este proiectată sub costele 10-11, iar flexura splenică este situată în hipocondrul stâng, cu o poziție mai profundă decât cea dreaptă.
- Colonul transvers este poziționat între ficat și splină, cu deosebire că segmentul său drept este relativ fix, în timp ce segmentul stâng are mobilitate mai mare, facilitând variate forme de abordare chirurgicală sau diagnostică.
- Orificiul ileocecal și valvulele aferente asigură trecerea fiziologică a chilului de ileon în cec, prevenind refluxul în ileon și evacuarea prematură a conținutului.
Indicatori clinici și exemple de situații de urgență
Durerea în zona stângă sau hipogastrică poate semnala diverse afecțiuni: diverticulita, sindromul de colon iritabil, constipația, sau situații mai grave precum diverticulele, cancerul colorectal sau patologii ale splinei și pancreasului. Durerea în fosa iliacă stângă poate indica afecțiuni ale colonului sigmoid; durerea acută poate fi semnal de ruptură splenică sau pancreatită. Durerea radiind spre spate sau spre zona inghinală poate însoți litiază renală sau colică renală, în timp ce durerea digestivă poate fi influențată de alți factori digestivi.
Diagnosticul se bazează pe anamneză detaliată, examen clinic (inspecție, auscultație, percuție, palpare), analize de sânge și investigații specifice ca colonoscopie sau sigmoidoscopie, în scop de depistare și evaluare a polipilor sau a cancerului colorectal. Recomandările includ colonoscopii regulate începând cu vârsta de 45 de ani și adoptarea unui stil de viață sănătos, cu hidratare adecvată, dietă bogată în fibre, activitate fizică, renunțarea la fumat și limitarea consumului de carne roșie procesată pentru a reduce riscul de cancer colorectal.
Sindromul de COLON IRITABIL | Dr. ESTERA JELEDINȚAN | Sănătate cu prioritate
tags: #flexura #colica #dreapta