Era mai bine pe vremea impuscatului? Această întrebare ne invită la o incursiune în trecut, la evocarea unor vremuri care, deși apuse, încă persistă în memoria colectivă. Suntem martorii unei epoci în care detaliile realității ne ajută să înțelegem mai bine transformările prin care a trecut societatea românească.
Anul trecut am privit spre prezent, iar acum este momentul să ne întoarcem spre trecut. Ziua de mâine, în România, pare a fi într-o permanentă așteptare, dar amintirile despre ziua de ieri ne pot oferi perspective valoroase.
Obiceiuri și realități cotidiene
Ne amintim de vremea pungilor de un leu, a eugeniilor ambalate în hârtie albicioasă și unsuroasă, a plaselor de rafie cu dungi verticale, multicolore, folosite pentru cumpărăturile din piață. Magazinele erau adesea vizitate nu neapărat pentru un produs anume, ci pentru simplul fapt că exista o coadă, semn că se "băga" ceva. În preajma sărbătorilor, se distribuiau mezeluri, iar cei din Timișoara, cu apropierea de Comtim, erau considerați privilegiați. În rest, aprovizionarea se baza pe o combinație între produsele aduse de la țară, cele din piață și alimentele cumpărate la vrac din magazine.
Carnea, atunci când era disponibilă, chiar și cu multe oase, era pusă cu responsabilitate la congelator și folosită cu parcimonie pentru a dura cât mai mult. Ideea de a arunca alimentele, atât de comună astăzi, era aproape de neconceput.
România încă își achita datoriile externe, ultima tranșă fiind în martie 1989. Pentru cei nostalgici, formula "alimentației raționale" și magazinele "Alimentara" rămân o amintire vie. Uleiul era vândut la vrac, turnat cu pâlnia din butoaie, sau în sticle cu etichete unsuroase. Sticlele verzi și maronii, inițial destinate berii, erau uneori folosite de fabricile de ulei dacă lipseau cele albe.
Pentru prepararea sarmalelor, orezul era luat direct din sac cu o lopată metalică, cântărit pe balanțe cu cârlig și arc. Alternativa era cântărirea pe balanța mare cu două talere din Alimentară. Rafturile erau adesea pline cu borcane de mazăre și bulion, alături de ghiveci și tocăniță de legume.
Produse alimentare și dulciuri
Pentru cei norocoși, exista salamul de vară, obținut "pe sub mână". Salamul de Sibiu era un lux rar, disponibil de obicei doar în județul natal sau cu mare noroc. Parizerul era mai accesibil, dar adesea limitat la 200-300 de grame, ceea ce poate explica tendința actuală a românilor de a cumpăra mai multe alimente decât le este necesar.
Puii de Gostat sau cei mai bine crescuți erau disponibili pentru cei cu "pile", iar pentru nomenclatură existau ficăței de la Casa de Comenzi.
În materie de dulciuri de sezon, existau pralinele "saloane", în general de la Kandia. Ciocolățica rotundă cu eticheta Scufiței Roșii, pe care copiii o foloseau ca ceas, sau Martinel, cu gust incert, sunt amintiri dulci-amărui. Tabletele de glucoză erau vândute pe post de ciocolată.
Ciocolata caldă se prepara acasă, din cacao, apă și zahăr, uneori cu esență de rom. Un pachet de dulciuri era un dar rar pentru copii, portocalele fiind binevenite, iar bananele inexistente. În vacanțe, bunicii cumpărau bomboane la vrac de la cooperativele sătești.
Băuturi și ocazii speciale
Sucurile disponibile erau Cico și Brifcor, cu mici depuneri pe fundul sticlei și urme de rugină de la dopul metalic. Singura ocazie în care s-a văzut Pepsi înainte de 1989 a fost o surpriză de ziua de 4 sau 5 ani a autorului, un eveniment memorabil pentru întreaga familie.
Ziua de naștere, apropiată de Crăciun, însemna adesea un singur cadou combinat. Moș Gerilă, o invenție a vremii, cu barba din vată, era o figură populară la serbări.
6 Mituri Stupide Despre Comunismul din Romania
Viața la bloc și transportul
Locuitorii blocurilor aveau program la apa caldă și erau arondați unei anumite alimentare. Laptele, adus în sticle mari, era distribuit în cărucioare de fier botezate "Tudor Vladimirescu". Călătoriile la bunici implicau planificări legate de disponibilitatea benzinei și de zilele în care automobilul putea circula, majoritatea mașinilor fiind Dacia 1300.
Sistemul medical și educația
La medic se mergea cu "Kent", iar pensionarii fumau Carpati fără filtru. Săpunul era de tip "Cheia" sau "Stela", când nu era sapun de casă. Becurile de rezervă se cumpărau în seturi de câte 10, din cauza lipsei frecvente de pe piață.
Acele din spitale se fierbeau, avortul era strict interzis și pedepsit penal. Portretele conducătorilor erau omniprezente în școli și manuale, iar programele TV erau limitate, terminându-se adesea cu un sunet ascuțit distinctiv. Teleenciclopedia și lecturile din Jules Verne sau Cireșarii reprezentau limitele culturale pentru copii.
Perioada post-comunistă și comparații
După Revoluție, perioada comunistă a părut "bună" în comparație cu ofertele noi, iar guma Turbo și blugii turcești erau irezistibile. Se spunea că se cumpăra "aproximativ orice vindeai".
Institutul pentru Calitatea Vieții a arătat că nivelul real al câștigului salarial a depășit abia în 2007 nivelul din 1989. România, după 24 de ani, numără cu 3 milioane de locuitori mai puțin. Autorul își exprimă dorința de a trăi într-o țară unde umplerea frigiderului de sărbători nu mai reprezintă o miză.
Perspective și amintiri ale cititorilor
Un cititor menționează că în comunism trăia ca un martor al viitorului, subliniind absurditatea și lipsa produselor din magazine. Cozile, aglomerația și lupta pentru supraviețuire sunt amintiri vii. Televiziunea, cu două ore pe zi, era suficientă pentru a lăuda regimul.
Un alt cititor evocă faptul că 50% dintre români regretă comunismul, subliniind ironia cântecului "Desteaptă-te, române" în contextul unei țări a absurdului. Se amintește de execuția lui Ceaușescu și de o viață simplă, dar sub control.
Un alt cititor povestește despre experiența sa în comunism, evidențiind lipsurile, dar și o anumită satisfacție în supraviețuire. Se menționează că, deși nu exista foame, spectrul ei era prezent. Se subliniază importanța de a nu contrazice partidul și de a cumpăra chibrituri, care se găseau cu intermitență.
Observațiile despre viața cotidiană, despre pregătirea supelor pentru copii cu mult drag, despre bucuria simplă a bunicii și despre eforturile depuse pentru a asigura un trai decent, chiar și în condițiile limitate ale vremii, aduc o notă personală și emoționantă.
Povestea Sabinei, o fetiță care luptă cu o formă rară de cancer, ilustrează solidaritatea comunității și puterea internetului de a mobiliza resurse pentru cazuri medicale dificile. Eforturile depuse pentru a strânge fonduri și a asigura tratamentul în străinătate demonstrează o latură umană remarcabilă, contrastând cu cinismul și răutatea unor comentarii.
Un fragment dintr-o discuție despre meciurile de fotbal și comentarii rasiste, precum și descrierea unui incendiu de mașină provocat intenționat, aduc în discuție aspecte negative ale societății, fie ele legate de xenofobie, fie de conflicte interpersonale și infracționalitate.
tags: #galeria #taranii #femeia #cu #bebe