Costion Nicolescu a fost o personalitate marcantă, un om al cărui spirit a lăsat o amprentă profundă asupra celor care l-au cunoscut. El aparține acelei categorii rare de oameni la a căror amintire simți o adiere de pace, bucurie și liniște. Aceeași senzație de pace a însoțit și momentele despărțirii sale, fie la prohodire, fie la înmormântare. Cei care l-au cunoscut au văzut în el, mai presus de teolog, etnolog sau scriitor, OMUL Costion Nicolescu.
Să sperăm că, prin mijlocirea sa, am dobândit acum un prieten în Ceruri, așa cum mărturisesc cei care l-au cunoscut și apreciat.
"Îndrăgostit de Dumnezeu, Îndrăgostit de Oameni, Îndrăgostit de Țăranul Român"
Jurnalistul Cristian Curte îl descrie pe Costion Nicolescu ca pe un om "îndrăgostit de Dumnezeu, îndrăgostit de oameni, îndrăgostit de țăranul român". La înmormântarea sa, Părintele Constantin Coman a subliniat că dragostea pe care Costion a inspirat-o celor din jur a pornit, în primul rând, din iubirea sa profundă pentru ei. Era atent, grijuliu și delicat, caracteristici ce l-au definit constant.
Cristian Curte amintește că nu l-a văzut pe Costion Nicolescu supărându-se pe cineva sau vorbind de rău. Singurele momente de iritare, rare și punctuale, au apărut atunci când intelectualii manifestau o atitudine prea critică față de Biserică sau când părea că nu înțeleg profund esența țăranului român. În rest, Costion Nicolescu emana o blândețe și o seninătate aparte, un zâmbet permanent, o stare de "îndrăgostit" de viață, de Dumnezeu, de oameni și de rânduielile străvechi ale satului românesc.
Această stare de "îndrăgostit", asociată de obicei cu tinerețea, îi conferea o prospețime și o fragilitate aparte, atât sufletească, cât și fizică.
Costion Nicolescu era dezarmant de sincer, având curajul de a-și expune viața fără rețineri. Nu avea nimic de ascuns, fiind deschis cu prietenii săi și cu cei din jur. Sinceritatea sa se regăsea și în interviuri, unde împărtășea adesea gânduri intime.
A fost un om smerit, delicat și discret, care nu a căutat niciodată să iasă în față. Preferând adesea locul secund sau umbra, se simțea bine punând pe alții în lumină. Această calitate l-a recomandat în numeroase contexte, fie că era vorba de a pune în valoare un sfânt, un pictor sau un alt om de cultură. El era "lumina unei candele", menită să lumineze o icoană, nu să strălucească pentru sine, ci pentru ceilalți.
Costion nu judeca și nu vorbea de rău. Chiar și în fața greșelilor altora, mai ales în cele din mediul bisericesc, el prefera să laude, refuzând să participe la bârfe.
Bunătatea sa aparte era considerată de mulți ca provenind direct de la Dumnezeu, dar și ca un dar nativ, amplificat prin nevoință, asceză și apropierea de oameni sfinți. El însuși spunea că este ușor să te îndrăgostești de Dumnezeu în preajma celor care Îl iubesc. A fost ucenic al Părintelui Dumitru Stăniloae și a stat în preajma altor mari duhovnici.
Credința i-a adâncit bunătatea, dându-i o strălucire aparte. Nu se poate imagina un Costion copil bătându-se cu alți copii; blândețea și bunătatea în apropierea semenilor îi erau înnăscute.
Regizorul Nicolae Mărgineanu: "Cred că toată lumea l-a iubit"
Regizorul Nicolae Mărgineanu îl cunoștea pe Costion Nicolescu de aproximativ cinci-șase ani, colaborând la un film despre Părintele Teofil Părăian, pentru care Costion a realizat comentariul.
Nicolae Mărgineanu îl caracterizează pe Costion ca fiind un om discret, cald și dornic să spună o vorbă bună, care conta enorm. "Cred că toată lumea l-a iubit", afirmă regizorul, subliniind că oricine a intrat în contact cu el l-a apreciat și iubit.
Costion transmitea mult, iar prezența Duhului Sfânt se simțea asupra sa. Bunătatea și smerenia sa erau de neîntâlnit, chiar și la oameni talentați și inteligenți. Regizorul a învățat de la el să rămână cu pace în suflet, indiferent de circumstanțe.
Antuza și Alma Scholtz: "Se bucura când alții se bucurau"
Fiica și nepoata lui Costion Nicolescu, Antuza și Alma Scholtz, împărtășesc amintiri prețioase despre tatăl și bunicul lor.
Antuza își amintește de excursiile în natură, de oprirea la firicele de apă, pietre și flori, petrecute în familie. Îi plăcea să viziteze casele oamenilor de la țară, să cunoască viețile lor, să bea o țuică, să mănânce slănină și să lege prietenii. O amintire deosebită este cea în care Costion le-a propus să doarmă în fân, o experiență inedită pentru copii.
Costion se bucura de apropierea dintre familie și natură, dintre familie și oamenii curați, simpli de la țară. Nu le ținea prelegeri, ci le arăta prin faptele sale o altă lume. Așa i-a purtat și pe drumul credinței, prin vizite la mănăstiri, la Părintele Dumitru Stăniloae și la alți duhovnici.
Dragostea sa pentru țăranul român provenea din șansa de a-l cunoaște, de a observa viața sa autentică, de a participa la evenimentele specifice, cum ar fi nunți și înmormântări. Fiind o lume pe cale de dispariție, Costion era nostalgic și dorea să păstreze și să transmită autenticitatea acestei lumi.
Alma își amintește cu drag de serile petrecute cu bunicul ei, când le citea sau le povestea. Îi păstra o atenție și o grijă deosebită fiecărei persoane, bucurându-se de bucuria celorlalți și simțind durerea lor ca pe a sa.
Protos. Ion Cojanu: "O viață trăită la cea mai intensă ardere"
Starețul Mănăstirii "Sfântul Ioan Botezătorul" din Alba Iulia, Protos. Ion Cojanu, îl consideră pe Costion Nicolescu un prieten pierdut pe pământ, dar dobândit în Ceruri. Îl descrie ca pe un om înțelept, bun, blând și frumos, care a știut să înmulțească talanții primiți de la Dumnezeu.
Protos. Ion Cojanu l-a cunoscut pe Costion în 1991, la Muzeul Țăranului Român, unde Costion era cercetător și colaborator apropiat al lui Horia Bernea. Această întâlnire a pus bazele unei prietenii de 34 de ani.
Costion a fost implicat în editarea revistei "Epifania" și în diverse activități culturale, precum o expoziție itinerantă despre cruci și artă, la care a participat activ, moderând conferințe în numeroase locații.
Predicile sale, spunea părintele, nu erau emoții ieftine, ci vibrau de experiența viețuirii cu Hristos în Biserică.
Cele mai mari virtuți ale sale au fost înțelepciunea, blândețea și smerenia profundă. Nu vorbea de rău pe nimeni și făcea un pas înapoi, implicându-se discret, dar eficient, atunci când era solicitat.
Misiunea sa cea mai mare a fost prin prezența sa și prin viața sa cuminte, o viață trăită la "cea mai intensă ardere". Prin ea, a convins că Dumnezeu lucrează în lume prin oameni.
Prietenia, o Valoare Fundamentală
Costion Nicolescu a acordat o importanță deosebită prieteniei, considerând-o "averea cea mai de preț cu care se înfățișează fiecare în fața lui Dumnezeu". El sublinia că prietenia adevărată este o chemare divină, o mângâiere a ființei fragile, ce dă sens vieții și alungă singurătatea.
În viziunea sa, prietenia este iubirea transfigurată, sublimată, paradisiacă, ce depășește barierele vârstei, genului, timpului și spațiului. Relațiile importante, precum cea părinte-copil, soț-soție sau maestru-discipol, sunt împlinite atunci când sfârșesc în prietenie.
Prietenul desăvârșit este Hristos, care ne-a numit prieteni și ne-a făcut cunoscute toate cele auzite de la Tatăl Său. Prietenia cu El este o cunoaștere reciprocă, o împărtășire a energiilor necreate prin Duhul Sfânt.
Viața lui Costion Nicolescu a fost o mărturie a acestei iubiri profunde, o viață dedicată lui Dumnezeu, oamenilor și păstrării identității românești prin valorificarea tradițiilor și a spiritului autentic al neamului.