Ideea de a deveni tată poate produce panică și, odată cu venirea pe lume a micuțului, multe răni din propria copilărie se activează. Dar traumele pot fi gestionate, vindecate, iar „rețetarul“ de tată bun nu are ingrediente foarte complicate. Ambii parteneri învață ce înseamnă „a iubi“ din punctul de vedere al părintelui. Astfel, și la nivel de rol în cadrul familiei se vede o schimbare de mentalitate. În general, în ceea ce privește creșterea și educarea copiilor, partenerii iau deciziile în familie, democratic. Există şi o vorbă din popor: „Sănătos să fie, dar băiat“. Și acest lucru a venit cu o mare doză de anxietate: Sunt eu, ca bărbat, capabil să îmi asum responsabilitatea creșterii şi îngrijirii unui copil?
Societatea noastră s-a schimbat foarte mult în ultimii 30-40 de ani, competiția în sfera muncii, competiția în sfera socială este tot mai mare, nivelul de trai a crescut, iar posibilitățile multiple de informare, educație, stil de viață etc. O succesiune riguros calculată și prognozată. O poziție fermă în această privință are mai multe cauze. Mai există această fermitate la bărbații care au fost abandonați când erau mici și care evită să ajungă în situația în care să-și abandoneze propriul copil. Alfred Adler spunea că dorința cea mai mare a oamenilor este de a aparține și apoi de a contribui semnificativ. În acest caz, bărbatul nu simte că aparține la job, probabil nici în cuplu și nici în relațiile cu prietenii, dacă se centrează numai pe copil. Oamenii au roluri diverse: tată/mamă, soț/soție, coleg, prieten, fiu etc. Este același lucru cu a fi un părinte bun. Părintele bun este acela care dă dovada, în orice moment, de respect pentru copilul său și primește respectul acestuia. Fermitatea îi conferă respect de sine iar bunătatea - respectul pentru copil.
Atașamentul paternal: cum se formează și ce rol are în dezvoltarea emoțională
Un părinte bun adoptă consecința logică a faptelor, în locul pedepselor, atunci când copilul greșește, dându-i astfel posibilitatea să învețe din propriile greșeli. Ceea ce poate face diferența este modul în care bărbatul-tată se comportă cu femeia-mamă și invers. În primul rând, bărbații simt frica de abandon. O altă rană emoțională este frica de eșec. Primele relații pe care un copil le are contează enorm în felul în care va fi prezent, mai târziu, în lume. Teoria atașamentului arată că legăturile din primii ani de viață modelează modul în care ne vedem pe noi înșine, cum îi percepem pe ceilalți și cât de sigură ni se pare lumea din jur.
În ultimii ani, tot mai multă lume începe să se întrebe ce loc are și tatăl în dezvoltarea emoțională a copilului, nu doar mama. Cercetările arată că relația cu figura paternă are o contribuție proprie și distinctă la felul în care copilul își reglează emoțiile, se simte în siguranță, prinde curaj să exploreze lumea și se adaptează în relațiile cu ceilalți, pe termen lung. Atașamentul patern se referă la relația emoțională dintre tată și copil și joacă un rol important în dezvoltarea autonomiei, încrederii și adaptării sociale. Atașamentul patern descrie legătura emoțională care se formează între tată și copil, începând încă din primii ani de viață. Cu toate acestea, relația cu tatăl are adesea o calitate distinctă față de cea cu mama. Stilul de interacțiune al taților tinde să fie mai dinamic, mai orientat spre joc și spre provocarea limitelor. Astfel, contribuie în mod specific la dezvoltarea autonomiei, a curiozității și a încrederii în sine. Dacă relația maternă e asociată mai degrabă cu siguranța emoțională și reglarea afectivă, relația paternă pare să joace un rol important în dezvoltarea capacității copilului de a se aventura în lume.
Din perspectiva parentingului și a dezvoltării emoționale, atașamentul față de tată nu completează pur și simplu relația cu mama. Răspunsul stă, în mare parte, în modul în care a fost construită teoria atașamentului. John Bowlby, unul dintre fondatorii săi, a pus accent pe relația monotropică cu mama și pe ideea că există o figură principală de atașament, iar aceasta e, de regulă, mama. Criticile față de această abordare nu sunt noi. Cercetători precum Cowan sau Rutter au ridicat semne de întrebare încă din anii ’70-’90. Această schimbare de direcție este importantă. Cum influențează relațiile cu mai mulți îngrijitori dezvoltarea copilului?
Patru manchete ale teoriilor despre atașament și rolul tatălui
- Modelele clasice: monotropie axată pe mama, cu importanță centrală a relației maternale în dezvoltarea socio-emoțională.
- Extensia către tată: atașamentul față de tată poate juca rol protector, mai ales când relația maternă este fragilă sau nesigură.
- Modelul de integrare: relațiile de atașament cu mama și cu tatăl se combinează și se influențează reciproc, iar efectele asupra sănătății emoționale pot fi amplificate sau atenuate.
- Modelele de lucru în cuplu: percepțiile despre sine și despre ceilalți, modulate de experiențele de atașament cu ambii părinți, modelează intimitatea în cuplu și satisfacția în relație.
Studiile din ultimii ani arată că relația cu tatăl contează independent de relația cu mama. O meta-analiză recentă a găsit dimensiuni similare ale efectului pentru atașamentul matern și cel patern în raport cu simptomele internalizate: anxietate, depresie, retragere socială. Implicarea tatălui din primele luni de viață are efecte concrete și de durată. Tații care sunt prezenți activ, care participă la îngrijirea zilnică, la joc, la rutine, contribuie în mod specific la câteva arii esențiale ale dezvoltării. Stilul de joc al tatălui, adesea mai dinamic și mai provocator, îi ajută pe copii să-și extindă toleranța la frustrare și să îndrăznească să exploreze lumea într-un context sigur, ceea ce contribuie direct la reglarea emoțională.
Componenta biologică a instinctelor: oxitocina, prolactina și impactul asupra cuplului
Este probat faptul că bebelușul declanșează un lanț de reacții chimice complexe în creier, al căror rezultat este instinctul maternal și paternal. Prima schimbare intervine la nivelul oxitocinei, una dintre cele mai puternice substanțe, cu efect de calmare, dar și de euforie, iar venirea pe lume a bebelușului o amplifică. Oxitocina se secretă în timpul contactului cu pielea bebelușului sau chiar la simpla privire a copilului. Oxitocina secretă atât la femei, cât și la bărbați, deși în cantitate diferită. Prolactina joacă, de asemenea, un rol: este responsabilă pentru satisfacția și calmarea, dar în cazul bărbatului scade dorința de a se dedica altor cuceriri, facilitând legătura cu copilul.
Dincolo de biologie, plantele sociale exacte ne arată un cuplaj între instincte și comportamente: comunicare, joc, disciplină, îngrijire. A deveni tată e o tranziție majoră, uneori subestimată, iar factorii care cresc vulnerabilitatea includ calitatea relației de cuplu, rețelele sociale restrânse sau lipsa sprijinului și nivelul scăzut de informație despre sarcină, naștere și îngrijirea nou-născutului. Terapiile bazate pe teoria atașamentului despre relația tată-copil sunt utile, dar intervențiile eficiente vizează întregul sistem familial, nu doar un părinte.
Practici pentru un tată prezent, consecvent și implicat
- Timp de calitate zilnic - contează că ești prezent și atent, nu cât.
- Susține explorarea - lasă copilul să încerce, să greșească, să exploreze, să descopere singur.
- Vorbește despre emoții - numește ceea ce simte copilul și ceea ce simți tu.
- Fii consecvent - predictibilitatea ta îi oferă copilului siguranță.
- Implicare practică - ajută la rutine, la jocuri, la îngrijire și la stabilirea limitelor, într-un mod echilibrat.
- Discuții despre stiluri de atașament - recunoaște că ambii părinți contribuie la dezvoltarea emoțională a copilului.
Uneori, este necesară sprijinirea relației în cuplu prin consiliere parentală sau terapie de familie, pentru a înțelege mai bine nevoile copilului și propriile tipare de relaționare. La Clinica Alegria, se subliniază importanța atașamentului patern ca o componentă distinctă a dezvoltării emoționale a copilului, influențând autonomia, încrederea și adaptarea socială într-un cadru holistic.
Învățăminte pentru cuplu: cum să te adresezi provocărilor moderne
Valoarea modelului masculin în viața copiilor se reflectă în modul în care tații își tratează soțiile și în modul în care își gestionează propriile emoții. Cele mai bune practici includ: a fi prezent zilnic, a oferi sprijin emoțional, a dezvolta posibilități de comunicare deschisă și a face față conflictelor cu calm. De asemenea, este esențial ca tatăl să devină un model de autonomie pentru copii, încurajând explorarea și rezolvarea problemelor cu încredere. Legătura cu fiica poate ajuta la definirea identității de gen și la învățarea modului de comunicare asertiv, în timp ce relația cu fiul poate modela atitudinile față de obiective și realizări.
3.1 BebeBiblioteca: Rolul tatălui în dezvoltarea emoțională a copilului www.bjalba.ro
Relațiile de atașament funcționează ca un sistem; intervențiile care vizează doar unul dintre părinți vor fi, în mod inevitabil, incomplete. Implicarea tatălui nu trebuie să fie complicată. Timp de calitate zilnic - contează că ești prezent și atent, nu cât. Susține explorarea - lasă copilul să încerce, să greșească, să exploreze, să descopere singur. Vorbește despre emoții - numește ceea ce simte copilul și ceea ce simți tu. Fii consecvent - predictibilitatea ta îi oferă copilului siguranță.
În cazul disfuncționalității sau a dificultăților de apropiere, un sprijin profesionist poate ajuta: un psiholog sau psihoterapeut poate sprijini relația tată-copil și dinamica familiei prin consiliere parentală, sau prin terapie de familie, pentru a lucra împreună cu toți membrii familiei. Atașamentul patern este o componentă importantă, distinctă și adesea subestimată a dezvoltării emoționale a copilului.
Conectări sociale și impactul pe termen lung
În ultimii ani, tații au devenit din ce în ce mai implicați în viața copiilor; inclusiv legislația recunoaște dreptul bărbaților de a beneficia de concediu pentru creșterea copilului. Avansul în rolul părintelui masculin contribuie la reducerea problemelor comportamentale și emoționale, la creșterea curiosității și la gestionarea mai eficientă a interacțiunilor cu adulții necunoscuți. Tații implicați stimulează dezvoltarea abilităților sociale și scad riscul de depresie, timiditate și tulburări de stima de sine la copii. În plus, ei pot influența pozitiv identitatea de gen a fiicelor și integritatea masculinității la băieți, prin modul în care tratează mama și femeile din viața lor.
Este important să recunoaștem că diferențele între tați și mame sunt normale și utile pentru dezvoltarea copiilor. Rolul tatălui este adesea asociat cu explorarea lumii, siguranța și autonomia copilului, în timp ce rolul mamei este mai frecvent legat de reglarea emoțională și siguranța afectivă. Învățarea prin exemplu, comunicarea deschisă despre emoții și menținerea unei relații de cuplu solide contribuie la o familie mai echilibrată și la o dezvoltare emoțională sănătoasă la copii.
tags: #instinctul #patern #in #cuplu