Organismul uman este un sistem biologic complex, alcătuit din celule, țesuturi, organe, aparate și sisteme interconectate. Sistemul digestiv, în special, reprezintă un ansamblu morfologic și funcțional de organe ce realizează digestia și absorbția alimentelor ingerate, precum și evacuarea reziduurilor neasimilabile. Principala sa funcție este de a pregăti hrana necesară celulelor organismului, asigurând astfel aportul de nutrienți și energie pentru funcționarea acestuia.
Structura complexă a sistemului digestiv, asemănătoare unei uzine cu tubulaturi, rezervoare și săli de prelucrare, asigură zilnic aportul de nutrienți și energie pentru întregul organism. Similar unei uzine care prelucrează materia primă transformând-o în produse finite și deșeuri, sistemul digestiv procesează hrana, descompunând-o printr-un proces chimic și tehnologic sofisticat, având totodată grijă să-și asigure un flux continuu de materie primă.
Procesul digestiv începe în cavitatea bucală. Odată cu prima mușcătură, glandele salivare secretă rapid un lichid cu ajutorul căruia hrana este înmuiată, făcând mai ușoară trecerea acesteia spre următorul nivel. În plus, în această etapă, datorită faptului că saliva conține amilază, o enzimă digestivă, începe și descompunerea alimentelor care conțin amidon. Cu ajutorul dinților, alimentele sunt fărâmițate, fiind pregătite pentru a fi înghițite. Bolul alimentar este rezultatul acestor etape.
Cu ajutorul limbii, bolul alimentar trece, prin înghițire, spre faringe și esofag. Atunci când parcurge faringele, bolul alimentar este mișcat de o serie de contracții (peristaltice) spre stomac. Peristaltismul este un proces de contracție musculară, specific tractului digestiv, care mișcă alimentele pe parcursul traseului pe care-l urmează până la eliminare.
ESOFAGUL este un conduct cu o lungime de aproximativ 25-30 cm, care leagă faringele de stomac. Chiar înainte de conectarea cu stomacul, sfincterul dispune de un mușchi special, numit sphincter esofagian. Acesta funcționează ca o valvă care controlează pătrunderea alimentelor în stomac (când se relaxează, se deschide) și previne reintrarea alimentelor din stomac în esofag (regurgitarea). Atunci când acest sfincter se dereglează, acidul gastric din stomac pătrunde în esofag, afectând țesutul sensibil al acestuia. Boala de reflux gastroesofagian este consecința acestei dereglări.
STOMACUL este următoarea stație în care ajung alimentele. Similar unui sac, stomacul are forma literei J. Acesta are straturi de mușchi foarte puternici și poate stoca aproximativ 1,5 litri de hrană. În stomac, hrana este depozitată, frământată și amestecată cu sucurile digestive pe care le secretă mucoasa gastrică. Stomacul produce până la 3 litri de sucuri gastrice pe zi. Sucul gastric conține pepsina, o enzimă digestivă care divizează proteinele din bolul alimentar, și acid clorhidric, care activează pepsina, creează un mediu optim pentru activarea enzimelor gastrice și distruge, totodată, microorganismele dăunătoare. Stomacul dispune de un echilibru delicat între acidul produs de glandele sale și rezistența sa la acest acid. Dacă acest echilibru este tulburat, este afectată mucoasa sa, apărând ulcerul peptic sau o inflamație difuză numită gastrită. În medie, în stomac bolul alimentar petrece aproximativ 3-4 ore și părăsește stomacul în două faze. În prima fază, se contractă porțiunea superioară a stomacului, împingând materialul lichid spre intestinul subțire. Conținutul mai solid din stomac se elimină mai târziu, în special prin acțiunea mușchilor din partea inferioară a stomacului. Aceste alimente parțial procesate, numite și chim gastric, traversează canalul piloric spre primul segment al intestinului subțire - duoden.
INTESTINUL SUBȚIRE este un tub cu o lungime de 6-8 metri și se împarte în trei segmente: duoden, jejun și ileon. Duodenul are o lungime de 25 cm, fiind cea mai scurtă parte a intestinului subțire. Din acest loc începe absorbția nutrienților. În duoden, chim-ul se amestecă cu bila din ficat și cu secrețiile pancreatice. Sucurile pancreatice conțin atât substanțe care neutralizează acidul din stomac, cât și 15 enzime care acționează asupra celor trei componente principale ale hranei: carbohidrați, proteine și grăsimi.
Jejunul este partea cea mai lungă a intestinului subțire (2-2,5 metri). Acesta este locul în care are loc cea mai mare parte din procesul de descompunere și de absorbție a nutrienilor în sânge și în fluidele limfatice. Sucurile pancreatice și bila continuă să acționeze, iar intestinul subțire eliberează anumume enzime, precum lactaza și maltoza. Acestea descompun lactoza și maltoza în glucoză și galactoză. Ileonul este secțiunea finală a intestinului subțire și are implicații în absorbția nutrienților și în trecerea chimului spre intestinul gros.
INTESTINUL GROS este ultimul loc important de descompunere și de absorbție a nutrienților. Aici are loc absorbția mineralelor, sărurilor și a unor vitamine. Acesta include trei segmente principale - cecumul, colonul și rectul. Produsul rezidual lichefiat ajunge din intestinul subțire în prima parte a colonului. Aici, apa este absorbită de fluxul sangvin și limfa, iar reziduul devine solid. Din aproximativ 1 litru de lichid care ajunge zilnic în colon, 80% este absorbit înainte să ajungă în anus. Nu de puține ori, ni se recomandă o alimentație bogată în fibre. Acestea sunt importante exact la nivelul intestinului gros, deoarece oferă masă resturilor digestive și permit pereților să prindă reziduurile pentru a fi comprimate. În plus, fibrele ajută la întârzierea absorbției unor molecule precum zaharidele și a substanțelor grase, precum colesterolul. Restul rezidual trece încet prin segmentele colonului și ajunge în rect, unde se colectează pentru a fi eliminat. Peristaltismul este implicat și în acest proces, fiind foarte important în tranzitul alimentelor în cadrul tractului digestiv inferior.
Tractul intestinal este populat de miliarde de bacterii, în special în intestinul gros. Acestea poartă numele de flora intestinală și sunt, de regulă, inofensive. Aceste bacterii produc enzime care descompun anumite componente ale hranei, de exemplu celuloza vegetală, pe care enzimele umane n-o pot digera. Bacteriile care populează intestinul se hrănesc cu fibrele nedigerate din materia fecală și furnizează nutrienți care pot fi absorbiți în organism. În cadrul metabolismului, flora intestinală produce vitaminele K și B, precum și anumite gaze. Bacteriile din flora intestinală mai joacă un rol deosebit în lupta cu diverși agenți patogeni, care pot pătrunde în sistemul digestiv, și reprezintă una dintre cele mai importante bariere de apărare ale sistemului imunitar. Flora intestinală se află în simbioză.
Organele Anexe ale Sistemului Digestiv
În procesul digestiv, un rol deosebit îl joacă câteva organe anexe ale tubului digestiv: ficatul, vezica biliară și pancreasul.
Ficat
FICATUL este unul dintre organele anexe ale tubului digestiv, fiind implicat în mecanismele de producție, procesare și depozitare. În traseul său prin segmentele tubului digestiv, bolul alimentar ajunge în duoden, unde este procesat de către bila, un lichid produs de ficat. Bila ajută la descompunerea grăsimii în intestinul subțire. Ulterior, acizii biliari sunt reabsorbiți de intestinul subțire, fiind reciclați la nivelul ficatului și folosiți din nou. Ficatul funcționează ca o fabrică: acesta procesează absolut tot ce consumăm. El metabolizează nutrienții în fluxul sangvin, „epurează” reziduurile toxice, substanțele chimice și alți compuși periculoși, funcționând, totodată, ca o bancă de stocare pentru vitamine și minerale.
Vezica Biliară
VEZICA BILIARĂ - reprezintă un mic rezervor pentru bila produsă de ficat. Aceasta are forma de pară și este situată lângă ficat. Bila produsă de ficat este depozitată aici și se eliberează pentru a procesa grăsimile. Deși vezica biliară are un rol important, aceasta nu este vitală, deoarece bila poate trece în duoden direct din canalele hepatice.
Pancreasul
PANCREASUL - este cel care secretă suc digestiv și enzimele implicate în procesul de descompunere a proteinelor, lipidelor și carbohidraților. Pancreasul are doar 15 cm lungime, însă zilnic acesta secretă aproximativ 1,5 litri de suc digestiv - funcția exocrină, și insulină - compus implicat în metabolismul zahărului în sânge (funcția endocrină). Insulina este un hormon anabolic, proteic, ce conține 51 de aminoacizi, fiind secretată sub forma unor precursori prin a căror transformări succesive rezultă insulina ce se depozitează la nivelul granulelor din celulele B. Insulina acționează la nivelul ficatului și țesutului adipos. În ficat, ea are rol hipoglicemiant și stimulează sinteza de proteine și lipide. Glucagonul este un hormon catabolic proteic, format din 29 de aminoacizi. Enzimele pancreatice intervin în digestia alimentelor prin sucul pancreatic, ce constă într-un amestec de enzime și soluții apoase bogate în bicarbonat de sodiu.
Ce este pancreasul?
Disfuncționalități ale Sistemului Digestiv
Printre simptomele care pot anunța o dereglare la nivelul tractului digestiv se numără: durerea abdominală, arsurile gastrice, constipația, diareea, greața, vărsăturile, balonarea, scăderea în greutate, iar șirul poate continua. Adresați-vă medicului, atunci când vă confruntați cu probleme digestive, și încercați să adoptați un regim alimentar echilibrat și un regim de mișcare susținut.
Afecțiuni ale Sistemului Digestiv Superior
- Gingivita este o inflamare a gingiilor cauzată de igiena orală deficitară. Aceasta poate fi o cauză a respirației urâte, iar netratată duce la pierderea dinților.
- Refluxul gastric - conținutul acid din stomac poate reveni în esofag, determinând arsuri și disconfort la nivelul acestuia. Problema poate apărea mai frecvent la femeile însărcinate, persoanele obeze, fumători și bebeluși. Dacă situația persistă, poate determina inflamarea mucoasei esofagului, sângerări și dificultăți la înghițire.
- Toxiinfecțiile alimentare - Problema comună în perioada caldă, apar din cauza consumului alimentelor păstrate în condiții improprii. Acestea se pot altera mult mai repede sau pot fi contaminate cu diverși germeni și bacterii patogene. Se manifestă prin greață, diaree, vărsături și dureri abdominale, durează câteva zile și necesită un tratament adecvat.
- Gastrita este o inflamație a mucoasei gastrice. Aceasta poate fi cauzată de infecția cu Helicobacter Pylori, agresarea mucoasei gastrice cu anumumente medicamente, consumul de alcool și tutun.
- Ulcerul apare atunci când bariera protectoare de mucus care învelește stomacul și prima parte a duodenului sunt distruse, iar sucurile gastrice intră în contact cu celulele mucoasei. Ulcerul poate perfora stomacul, iar infecția cu Helicobacter Pylori ar fi printre principalii agenți implicați în această afecțiune.
Afecțiuni ale Organelor Anexe
- Hepatitele sunt inflamații ale ficatului cauzate de diferite virusuri. Hepatitele virale se caracterizează prin debut discret al simptomatologiei (greață, anorexie, febră, dureri abdominale) și icter sau transaminaze crescute. Hepatitele pot fi cronice sau acute, iar netratate pot duce la necrozarea țesutului hepatic.
- Pancreatita este o inflamație a pancreasului și apare, de obicei, la consumatorii de alcool și la cei care suferă de litiază biliară. Aceasta poate fi acută sau cronică și este declanșată acțiunea distrugătoare a enzimelor pancreatice asupra țesutului pancreatic. Tratamentul este simptomatic și include analgezice și suplimentarea cu enzime digestive.
Afecțiuni ale Tractului Digestiv Inferior
- Boala inflamatorie intestinală cuprinde colita ulcerativă cronică și Boala Crohn. Aceasta este determinată de inflamarea gravă a intestinelor și poate avea la bază o disfuncție imunitară. Se manifestă prin durere abdominală, diaree, lipsa apetitului, febră, hemoragii intestinale și pierderea în greutate.
- Cancerele sistemului digestiv cuprind o serie de tumori care pot apărea la nivel colorectal, pancreatic, hepatic, gastric, esofagian.
În diabet, organismul fie nu produce sau nu poate folosi hormonul pancreatic insulina, iar rezultatul este creșterea glucozei în sânge (hiperglicemie) și dezechilibrarea metabolismului. Pancreatita acută înseamnă o inflamație acută a pancreasului, cu grade variate de severitate, afectând funcționarea întregului organism în stadiile grave. În țările dezvoltate, pancreatita cronică apare după 40 de ani la alcoolicii care au și o dietă bogată în grăsimi. În țările sărace, pancreatita cronică apare la tinerii sub 20 de ani cu o dietă hipoproteică. Cancerul de pancreas este o afecțiune severă, acționează tăcut și devine simptomatic când deja este prea târziu.
Ce este pancreasul?
tags: #labfermentul #secretat #la #sugar