Micromediul complex din punct de vedere biochimic, care se schimba pe masura ce sarcina va progresa, poarta denumirea de lichid amniotic. Acest mediu fluid inconjoara initial embrionul, iar apoi fatul in timpul dezvoltarii, avand o multitudine de functii vitale. Fluidul care se gaseste in interiorul sacului amniotic poarta denumirea de lichid amniotic. In el se gasesc nutrienti, factori de crestere, substante antimicrobiene si multe altele, care asigura, in cele din urma, dezvoltarea si cresterea fatului, si in acelasi timp permit evaluarea clinica atat a starii sarcinii, cat si a eventualelor patologii fetale.
Biochimia lichidului amniotic se schimba odata cu progresia sarcinii. In prima instanta, in acest lichid amniotic se gaseste, in proportie de 98-99%, apa provenita de la mama. Treptat, apa este inlocuita cu urina bebelusului. In micromediul lichid amniotic se gasesc factori de crestere solubili care asigura dezvoltarea si cresterea normala a organelor fetale, cum ar fi sistemul musculo-scheletic, gastrointestinal, cel pulmonar.
Datorita proprietatilor sale antibacteriene inerente, asigurate de imunoglobulinele de provenienta materna, protejeaza fatul de agentii infectiosi. Compusii biochimici gasiti in lichid amniotic sunt interschimbati intre mama si fat.
Lizozimul (muramidază) este o enzimă bacteriolitică cu greutate moleculară de 14,4 kiloDaltoni(kDa). Are capacitatea de a distruge peretele celular al bacteriilor Gram-pozitive (în special), prin hidrolizarea legăturii glicozidice β-1,4 dintre acidul N-acetilmuramic (NAM) și N-acetilglucozamină (NAG) (carbohidrați prezenți în peretele bacterian). Lizozimul a fost descoperit de Alexander Fleming, în 1921, în timp ce savantul încerca să demonstreze că propriul mucus nazal are capacitatea de a inhiba creșterea unei bacterii în cultură. El a realizat că acest fapt se datora unei proteine prezente în mucus, care determina liza celulei bacteriene. Și astfel a numit proteina, lizozim.
În ciuda activității sale antimicrobiene, lizozimul s-a dovedit a fi ineficient împotriva bolilor cauzate de bacterii. Ineficiența lizozimului asupra bacteriilor patogene a fost interpretată de Fleming ca fiind de fapt eficiența împotriva unor anumite bacterii care, în absența lizozimului ar fi patogene, însă prezența lui le contracarează acțiunea, ele fiind astfel considerate nepatogene. Acest lucru a stimulat interesul lui Fleming asupra agenților antimicrobieni, ceea ce l-a condus la descoperirea penicilinei în 1928, pentru care a primit Premiul Nobel în 1945.
În 1966, David Chilton Phillips, utilizând cromatografia cu raze X, a determinat structura lizozimului, prima descifrare a unei enzime. Structura primară a lizozimului este un polipeptid care conține 129 aminoacizi aranjați într-o secvență liniară. Cele opt resturi de cisteină participă la formarea a patru legături disulfurice dispuse la diferite distanțe ale lanțului. În condiții fiziologice, lizozimul se împachetează într-o structură compactă, globulară, după principiul: partea hidrofobă în interior iar partea hidrofilă la exterior, cu o despicătură lungă pe suprafața proteinei. Această crăpătură este situsul activ implicat în legarea de carbohidratul bacterian (NAM/NAG) și în cele din urmă în scindarea acestuia.
Colostrul matern reprezinta primul lapte dupa nastere de consistenta crescuta si culoare galben aurie, bogat in nutrienti esentiali, anticorpi si vitamine necesare nou-nascutului. Secretia colostrului debuteaza intre saptamanile 12-16 de evolutie ale sarcinii, proces numit lactogeneza. Primul lapte matern contine o cantitate importanta de imunoglobuline, peptide cu rol antimicrobian reprezentate de lactoferina si lacto-peroxidaza, pe langa alte molecule biologic active care includ factori de crestere.
Colostrul reprezinta o secretie de culoare galbena si consistenta crescuta, daunatoare sugarului care trebuie aruncata dupa mulgere - in realitate, colostrul este denumit si „aur lichid” datorita valorii deosebit de importante pe care o detine in buna dezvoltare si cresterea sugarului. In afara efectelor benefice imediate, pe termen lung colostrul asigura buna dezvoltare a microbiotei (florei intestinale benefice), avand un rol deosebit de important in prevenirea bolilor autoimune care pot surveni de-a lungul vietii.
Colostrul poate fi administrat si sub forma de supliment alimentar, piata farmaceutica oferind o serie de alternative care pot cuprinde capsule sau pulberi care contin imunoglobuline IgA, IgG, IgM, lactoferina, lizozim, factori de crestere, vitamine, aminoacizi, bacterii benefice, fibre solubile si insolubile si colostru de provenienta bovina.
În timpul sarcinii au loc modificări morfofuncționale la nivelul tuturor sistemelor și organelor organismului matern, în vederea asigurării creşterii şi dezvoltării optime a fătului, precum şi pentru pregătirea organismului pentru naştere. Modificările organismului matern se înregistrează din primele săptămâni de sarcină şi continuă progresiv pe toată durata sarcinii; ulterior, în perioada de lăuzie, parametrii morfofuncţionali revin la valorile anterioare sarcinii(1). Medicul de familie evaluează pe toată durata sarcinii modificările morfofuncţionale de la nivelul ficatului şi căilor biliare. Aceste modificări morfologice şi funcţionale de cele mai multe ori nu au expresie clinică.
Medicul de familie are un rol important în evaluarea gravidei şi în diagnosticul precoce al afectării hepatice sau biliare. Sunt necesare identificarea şi monitorizarea factorilor de risc pentru afectarea hepatică: ficatul gras acut al sarcinii, colestaza intrahepatică, colelitiaza, hepatitele A, B, C şi E.
Evaluările paraclinice în timpul sarcinii normale estimează că majoritatea testelor biochimice hepatice rămân în intervalul normal, chiar dacă prezintă creşteri sau scăderi uşoare faţă de nivelurile anterioare sarcinii. Identificarea şi înţelegerea acestor modificări sunt importante în evaluarea bolilor hepatice în timpul sarcinii(1,4).
Albumina serică a fost semnificativ mai mică în toate trimestrele din cauza hemodiluţiei, precum şi ca o consecinţă a creşterii clearance-ului renal şi a utilizării crescute a proteinelor necesare creşterii şi dezvoltării fetale, pentru modificările organelor materne(5). Studiile arată o creştere semnificativă a concentraţiilor serice ale fosfatazei alcaline (de 2-4 ori valorile normale) în al treilea trimestru de sarcină(4,6). Acest lucru se datorează în principal fosfatazei alcaline placentare(6).
Concentraţiile de bilirubină totală şi indirectă scad în toate cele trei trimestre, în timp ce bilirubina directă înregistrează o scădere în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină(4). Creşterile patologice ale bilirubinei materne în timpul sarcinii se asociază cu un risc crescut pentru făt(8).
Afecţiunile hepatobiliare prezente în timpul sarcinii sunt variate. Afecţiuni hepatobiliare specifice sarcinii (colestaza intrahepatică din sarcină, ficatul gras acut al sarcinii) sau afecţiuni multisistemice cu manifestări hepatice (preeclampsie, hiperemeza gravidei). Afecţiuni fără legătură cu sarcina, dar care pot apărea iniţial în timpul sarcinii (hepatite virale acute). Afecţiuni hepatice cronice subiacente(10).
Colestaza intrahepatică din sarcină evoluează cu prurit, de intensitate variabilă, iniţial la nivel palmar sau plantar, accentuat noaptea, ce apare frecvent la sfârşitul celui de-al doilea sau al treilea trimestru, care se remite după naştere(11,12). Simptomatologia include asocierea durerilor în hipocondrul drept, greaţă, diminuarea apetitului alimentar, tulburări de somn şi uneori steatoree. Paraclinic, se înregistrează creşterea acizilor biliari serici, a ALT, AST, fosfatazei alcaline şi a bilirubinei totale şi directe(12).
Ficatul gras acut al sarcinii, caracterizat prin disfuncţie hepatică maternă şi infiltrarea grasă microveziculară a hepatocitelor, este o afecţiune rară, incidenţa fiind de aproximativ 1/7000-20.000 de naşteri(15). Factorii de risc pentru ficatul gras acut al sarcinii sunt reprezentaţi de: deficienţă fetală de 3-hidroxiacil CoA dehidrogenază cu lanţ lung, episodul anterior de ficat gras acut de sarcină, sarcini multiple, preeclampsie, sexul masculin al fătului, indicele de masă corporală <20 kg/m2 al mamei, nuliparitatea(15,16). Debutul este între săptămânile 30 şi 38. Simptomele iniţiale ale ficatului gras acut al sarcinii pot fi nespecifice: greaţă, vărsături, dureri abdominale, anorexie, stare generală afectată(16,17).
Hepatitele virale acute pot complica sarcina. Evoluţia infecţiei cu virusurile hepatitelor A, B şi C la gravide este similară cu evoluţia hepatitelor acute în absenţa sarcinii. În schimb, infecţia cu virusul hepatitei E poate fi mai severă în timpul sarcinii(18). Hepatitele acute cu virusurile A şi B pot fi prevenite prin vaccinare. Infecţia acută cu VHB în timpul sarcinii nu a fost asociată cu creşterea mortalităţii materne sau fetale sau a teratogenităţii(18).
Calculii biliari sunt mai frecvenţi în timpul sarcinii din cauza scăderii motilităţii vezicii biliare şi a creşterii concentraţiei colesterolului biliar(20). Nivelul crescut de estrogen creşte secreţia de colesterol, iar progesteronul reduce secreţia de acid biliar şi întârzie golirea vezicii biliare, ducând la suprasaturarea bilei cu colesterol şi favorizând astfel formarea calculilor biliari(20).
Monitorizarea sarcinii urmăreşte: controlul atent al valorilor tensiunii arteriale, examen clinic general pentru evidenţierea semnelor de afectare hepatică (icter, prurit, steluţe vasculare), evaluare paraclinică (AST, ALT, bilirubină, proteinurie)(1). Monitorizarea în primele două trimestre cuprinde evaluarea funcţiei hepatice (albumină serică/proteine totale serice, AST, ALT, bilirubină totală, directă şi indirectă, fosfatază alcalină, gamaglutamiltranspeptidază, LDH), a glicemiei şi hemoleucograma completă.
Medicul de familie monitorizează activ, periodic, pe toată durata sarcinii, modificările morfofuncţionale ale organismului matern. De cele mai multe ori, aceste modificări morfologice şi funcţionale nu au expresie clinică. Modificările morfofuncţionale hepatobiliare determină modificări minime ale rezultatelor testelor de laborator. Medicul de familie are un rol important în evaluarea gravidei şi în diagnosticul precoce al afectării hepatobiliare. Sunt necesare identificarea şi monitorizarea factorilor de risc pentru afectarea hepatică: ficatul gras acut al sarcinii, colestaza intrahepatică, colelitiaza, hepatitele A, B, C şi E.
Immune Cells Eating Bacteria (Phagocytosis)
tags: #lizozim #din #ou #sarcina