M-am născut în anul 1956 pe malul Dunării în orașul Corabia, unde o parte a familiei mele există de foarte multe generații. O altă parte vine din Banat. În Corabia mi-am petrecut perioada liceului, marcată, la nivel de procupări, de pasiunea mea pentru biologie. Încurajat de familie, am început să studiez medicina la Facultatea de Medicină din Timișoara, iar în anul cinci m-am transferat la Facultatea de Medicină “Carol Davilla” din București din motive familiale. Am avut încă din facultate un interes deosebit pentru chirurgie, iar obstetrica mi se părea, la acel moment, o practică medicală sângeroasă și brutală, astfel că am încercat să o evit.
După ce am terminat universitatea cu o medie foarte bună, mi s-a oferit oportunitatea de a rămâne în București, în spitalul Dr. I. D. Cantacuzino, în ideea unui stagiu în chirurgie generală, în clinica celebrului profesor Ioan Juvara. În acea perioadă, stagiarii schimbau departamentele odată la șase luni, iar eu am ales să fac primul stagiu, care era mai scurt, în obstetrică-ginecologie, pentru a putea trece mai repede în cel de chirurgie generală. În scurt timp însă, am descoperit miracolul nașterii, am participat la intervenții din ce în ce mai complexe și am acceptat să rămân un an într-o specialitate pe care nu aș fi crezut niciodată că pot să o fac. Este o experiență unică să ajuți o viață să-și facă intrarea în lume!
Iar dacă îmi amintesc de perioada petrecută în clinica profesorului Ion Juvara și apoi, mai târziu, în cea de obstetrică ginecologie, condusă de Prof. Dr. Dezamăgirea legată de evoluția societății românești sub aspect politic, dar și de ritmul lent de transformări în sistemul medical autohton de după 1989, a contribuit semnificativ la decizia de a pleca din țară. După o scurtă perioadă în Anglia în care am oscilat între o carieră de clinician și una de cercetător științific, am decis să plec în Africa de Sud, unde mi se oferea oportunitatea de a avea, încă de la început, o variată expunere clinică: în primele trei luni am realizat peste 300 de cezariene, iar în scurt timp am renunțat să mai țin socoteala.
Am lucrat în diferite spitale, am avut ocazia să lucrez cu medici din toate colțurile lumii și m-am confruntat cu cele mai diverse și dificile cazuri clinice. În primul spital în care am lucrat în Africa de Sud ca Senior Medical Officer am avut sarcina de a organiza departamentul de obstetrică-ginecologie. Ulterior, am fost transferat în cadrul spitalului regional al provinciei Natal, unde am ajuns până la poziția de Șef de Department. Departamentul se confrunta în acea perioadă cu un nivel crescut al mortalității materne la naștere. Împreună cu echipa managerială a spitalului, am dezvoltat și implementat un proiect cu scopul de a scădea cifrele mortalității materne la naștere, dar și a mortalității perinatale. Acest proiect a constat în înființarea unui high care obstetrical unit (o unitate specială pentru cazurile grave), investiții în cursuri de specializare pentru personalul medical, moașe etc. În următorii trei ani am reușit să scădem mortalitatea la cifre comparabile unităților din Europa, o performanță pe care spitalele universitare nu o reușiseră încă.
În 1995 am fost transferat la Grey’s Hospital din provincia Natal, a cărei secție de obstetrică-ginecologie era dotată conform standardelor europene ale acelor ani. Acolo am dobândit o vastă experiență în practici chirurgicale laparoscopice și de tratament al incontinenței de urină la femei pe cale vaginală. În 1999 m-am recăsătorit și am revenit în Europa, mai precis Germania, care s-a dovedit un mediu mult mai primitor decât preconizasem, limba germană s-a dovedit a fi nu foarte dificilă și am reușit să-mi echivalez, în scurt timp, specializările.
În 1991, când am părăsit țara, am plecat cu gândul că o să mă întorc și am rămas, în tot acest timp, cu nostalgia neîmplinirii acestui deziderat. Astfel, oferta pe care am primit-o la sfârșitul anului 2008 de la un bun prieten care era unul dintre investitorii Centrului Medical Unirea, de a conduce maternitatea Regina Maria, mi s-a potrivit ca o mănusă. Dacă în ianuarie 2009 aveau loc 13 nașteri pe lună, după aproape doi ani am reușit să creștem numărul la 130. Într-un domeniu cu profunde implicații în viața pacientei, de la cele instinctive până la cele emoționale, culturale și sociale, nu putem aplica șabloane nici în comunicarea cu pacienta, nici în satisfacerea nevoilor legate, de exemplu, de modul în care aceasta alege să aducă pe lume copilul.
La începutul anului 2011 am revenit în Germania, continuând însă să mă întorc în București pentru consultații și diferite intervenții. În România mă număr printre puținii medici chirurgi ginecologi specializați în intervenții chirurgicale laparoscopice pentru înlăturarea fibroamelor, tumorilor, inclusiv histerectomie - proceduri mult mai puțin invazive. O altă tehnică mai puțin practicată în România, în care am o bună experiență, este chirurgia pe cale vaginală, care nu implică incizia abdomenului. Foarte multe femei suferă, după naștere sau înaintând în vârstă, de probleme uro-ginecologice, prolaps, incontinență de urină etc. și este bine să fie informate că astăzi există pentru aceste afecțiuni tehnici și metode mult mai sigure, minim-invazive de corecție. Recuperarea în cazul acestor intervenții este scurtă - timpul de internare deasemenea, iar rata de success este de peste 90%.
Dr. Spitalul clinic de obstetrica-ginecologie prof. dr. Va multumesc si sa aveti sarbatori fericite insotite de multa sanatate! Buna, poate ma puteti ajuta. Am o rana pe col si urmez un tratament: injectabil, ovule si antibiotic. Imi pot trata rana sau vindeca fara cauterizare? Opiniile avizate ale medicilor, sfaturile si orice alte informatii despre sanatate disponibile pe sfatulmedicului.ro au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale. Dr.
În 2015 Dr. Niculescu a fondat compania Advanced Nutrigenomics. Dr. Printre cursurile susținute de Dr. Din 2019 Dr. Dr. Niculescu este autorul a peste 70 de articole științifice, de sinteză, capitole de carte și editoriale. Dr. Niculescu este editorul unei cărți despre epigenetica nutrițională. Dr. Niculescu a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București în 1995. Dr. Dr. Medic Generalist, dl. Dr. Dr. Dr. Expert organizat și cu viziune, deschisă către cele mai noi metode de abordare a sănătății și a stilului de viață, Dr. Lena Remizowschi are experiență în diverse instituții din România și din străinătate, unde a avut ocazia să aprofundeze atât elemente de medicină generală, cât și elemente specifice endocrinologiei și nutriției aplicate.
Dr. Încă din facultate a activat în sfera medicinii fetale și a nou-născutului, participând la cursuri extracurriculare de embriologie, obstetrică și ecografie fetală, endocrinologie, nutriție și training in acordarea primului ajutor în cazul nou-născutului. În lucrarea sa știintifică de absolvire a facultății de de medicină în neonatologie, Dr. Nadejda Bîrlădeanu a expus diferențele dintre nașterea naturală și operația cezariană și efectele acestora asupra nou-născutului și a mamei.Dr. Nadejda Bîrlădeanu este medic rezident și membru al Societății Române de Genetică Medicală, Societății Europene de Genetică Medicală, International Society of Ultrasound in Obstetrics and Gynecology. De asemenea, a fost președintele Societății Multidisciplinare a Medicilor Rezidenți.La Center for Life România le oferă pacienților care se pregătesc să devină părinți sau sunt deja, consultații medicale care au ca scop identificarea mijloacelor prin care pot fi optimizate atât compatibilitatea genetică dintre părinți, cât și modalitatea de gestionare a anumitor predispoziții ce pot fi transmise fătului/copilului. Evaluările pot fi urmate de consultație genetică în cadrul spitalului colaborator.
Ca medic rezident, se pregătește cu predilecție în genetica diagnosticului perinatal, susține prezentări și participă cu articole științifice. Expert în evaluare clinică și psiho-diagnosticare și master-trainer în programare neuro-lingvistică, Camelia Păun are o vastă experiență în formularea de strategii pentru managementul stresului și setarea priorităților. Este licențiată în psihologie și deține un cabinet unde oferă terapii individuale. Dr. Dr. dr. Servicii medicale: Dr. Servicii medicale: Dr. Colaboratorul Clincii ALB-MED, Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrica-ginecologie cu supraspecializare in infertilitate, vine in sprijinul cuplurilor care nu pot obtine o sarcina pe cale naturala, cu proceduri de reproducere umana asistata, inclusiv fertilizare in vitro.
Absolvent al Masteratului in cadrul Clinicii Genesis din Atena, sub coordonarea renumitului doctor Konstantinos Pantos, Dr. Andreas Vythoulkas are expertiza in rezolvarea unor cazuri dificile de infertilitate a cuplului. “Primul pas pe care trebuie sa il faca un cuplu care nu poate sa obtina o sarcina pe cale naturala este sa mearga la un specialist in infertilitate pentru obtinerea unui diagnostic corect si a unui tratament adecvat”, crede dr. 15 Octombrie 2025. Nutriția - un domeniu fascinant însă nemeritat de puțin explorat. Dr. Mihai Niculescu este expert în nutrigenetică și epigenetică nutrițională. În 2015, Dr. Niculescu a fondat compania Advanced Nutrigenomics (USA).
Activitatea sa actuală de cercetare este axată pe rolul variațiilor genetice în nutriție, în cadrul populației românești, și pe implementarea nutriției de precizie. Construirea unei cariere nu trebuie să fie un scop în sine ci o consecință naturală a unei activități desfășurate cu convingere, consecvența și pasiune. Construirea unui drum profesional în domeniul nutriției este, în particular, provocatoare. De la anii de formare și până la stadiul de maturitate profesională, provocările cuprind nu doar aspectul intelectual dar și pe cel al integrării în cercetare, predare sau practică.
Cum mă formez? Cum mă integrez în sistem? Ce drum este potrivit pentru mine? Cum să asigur resursele necesare practicării profesiei? Cum să mă feresc de pericolul stagnării profesionale? Dr. Mihai Niculescu este fondatorul Societății de Științe în Nutriție din România și este expert în nutrigenetică și epigenetică, recunoscut la nivel internațional. Dr. Mihai Niculescu: Întrebarea evocă multe amintiri din adolescența timpurie. Am început să citesc foarte mult începând cu clasa a II-a. În perioada pubertății, am început să citesc romane de dragoste. Tot în acea perioadă, am decis că nu pot continua cu pianul de performanță, pe care îl studiam în cadrul Liceului de Muzică „George Enescu” (de pe Principatele Unite).
Vin dintr-o familie de muzicieni şi făcusem pian până într-a opta, după care am decis că nu pot face lucrul acesta toată viaţa. Am rămas cu dragostea pentru muzică. A trebuit să dau treapta întâi - pe vremea aceea era treapta întâi şi treapta a doua la liceu. Citeam foarte mult şi, la un moment dat, au început să mă impresioneze foarte mult cărțile cu medici sau scrise de medici, cum ar fi Cehov. Cel mai mult m-a impresionat „Sorell şi fiul” a lui Deeping. Nu este o valoare literară nemaipomenită, însă m-a impresionat foarte tare relația dintre tată și fiu, eu fiind marcat de această relație într-un mod foarte profund.
Plus ideea de medic, de om care are și posibilitatea să-și salveze tatăl. Nu doar dorința, dar și capacitatea asta. Și atunci cred că această carte, împreună cu „Gran Canaria”, altă carte pe vremea aceea fabuloasă și cunoscută a lui Cronin, m-au influențat foarte tare să mă axez pe o altă direcție decât muzica, să mă îndrept către medicină. Ideea de a face bine prinde foarte bine la adolescenți, de altfel. Dr. Mihai Niculescu: Tatăl meu este Aurel Niculescu, fiul lui Dinu Niculescu. Dinu Niculescu a fost cel care a înființat Filarmonica din Brașov în anii ‘50, imediat după război. Dinu Niculescu a fost, mai întâi, trompetist în orchestra lui Constantin Tănase, după care a devenit dirijor. Era considerat pe locul doi la dirijat în țară, după George Georgescu. Dinu Niculescu şi-a îndrumat fiul către muzică. Tatăl meu a prins foarte bine lucrul acesta. A devenit profesor de violoncel la Conservatorul din Bucureşti, dirijor, membru în Cvartetul Filarmonicii din Bucureşti. Era foarte cunoscut, probabil considerat, în anii ‘70-'80, cel mai bun profesor de violoncel şi unul dintre cei mai buni dirijori din România. Poate mai puțin cunoscut de publicul larg, pentru că nu a știut să-și facă atât de mult marketing, însă era extrem de apreciat tatăl meu în lumea muzicienilor. Muzica, în general, a avut o greutate extraordinar de mare în familia mea. Tatăl meu a reprezentat pentru mine un model imens atât în privinţa a ceea ce făcea în viaţă, dar şi a valorilor pe care le susţinea. De aceea, privind retrospectiv, influența lui a fost enormă, inclusiv asupra alegerilor pe care le-am făcut, ținând cont, într-un context foarte particular al anilor ‘80, că se puteau face foarte puține în România din punctul de vedere al unei cariere, dacă nu voiai să sfârșești ca un muncitor într-o mină.
Am avut colegi care, nereușind la facultate, erau repartizați automat pe anumite posturi extrem de neplăcute. A fost o luptă întreagă. Și atunci problema pe care o familie responsabilă și-o pune este cum îți plasezi copilul într-o traiectorie profesională când ai foarte puține alegeri: fie medic, fie avocat sau inginer. În general, salariile nu erau mari în partea umanistă, intelectuală a profesiilor. Și atunci erau foarte puține lucruri de ales. Din punctul de vedere al unui părinte, înțeleg că au avut acest interes de a mă convinge, ca să spun așa, că medicina este un domeniu foarte potrivit. Nu știu dacă dorința inițială de a face medicină a fost una intrinsecă mie. Nu cred. Cred că mai degrabă dorința de a face bine a fost una intrinsecă.
Și am găsit această cale prin medicină, cam singura care mi s-ar fi potrivit la vremea aceea, luând în considerare caracterul meu. Poate că, dacă aș fi aflat de psihologie, și ar fi fost un domeniu foarte deschis în România sau alte modalități de a face bine - pentru că nu existau organizații caritabile - poate că le luam în considerare și pe acelea. Când ai un reper în familie de carieră strălucitoare, cum reușești să-ți găsești drumul, astfel încât să faci față acestei descendențe?
Dr. Mihai Niculescu: Foarte greu. Privind în trecut, cred că presiunea aceasta, dacă o accepți, este foarte dăunătoare, pentru că tinzi să devii ceva ce nu eşti tu însuți. Adică, efortul de a descoperi ceea ce este autentic în tine este cumva inhibat de acest model pe care îl ai în față şi care este poziționat extrem de sus. Şi această obligaţie pe care ți-o asumi - nu îți este impusă propriu-zis, dar ți-o este pseudo impusă - îți fixează această țintă care este extraordinar de ridicată și pe care puțini o pot atinge, pentru că majoritatea dintre noi suntem mediocri.
Dr. Mihai Niculescu: Printr-o serie de eșecuri profesionale am ales specialitatea. Nu este neapărat onorant, însă asta este realitatea. Eu am reușit a treia oară la Medicină. De trei ori am trăit sub spectrul faptului că dacă nu reușesc la medicină, voi fi repartizat la o slujbă nu știu pe unde. Am avut un coleg care s-a dus la mină obligat, pentru că n-a reușit la facultate. Și atunci am făcut tot felul de mișculații, ca să apar angajat. M-am angajat ca fochist la asociația de locatari. Aveam un bloc vechi, care trebuia menținut. Maică-mea s-a chinuit foarte tare să apar în scrpte ca angajat. Am reușit a treia oară și a necesitat foarte multă perseverență într-un domeniu în care trebuia să învățăm pe dinafară toate manualele de biologie, chimie, fizică. Trebuia multă muncă. Am ajuns în facultate în ’89. Am trecut primul semestru din comunism, iar la sfârșitul primului semestru, cumva în decembrie, către noua ordine, cu mari emoții și participând la tot ce se întâmpla. Am fost un student rebel, în sensul că eram monarhist pe vremea aceea. Liga Studenților Mediciniști era foarte zgomotoasă pe plan politic. Mergeam la manifestații. Era o tineretște pe care nu o regret sub nicio formă.
Dar, din punct de vedere profesional, în timpul facultății am fost un mediocru. Cred că media generală a fost 8 și ceva, ceea ce era foarte puțin pentru medicină pe vremea aceea. Am înțeles foarte bine lucrurile, dar aveam probleme în a mă conforma tipicului de a gândi în medicină pe vremea aceea, cum era prezentat și cum era cerut la examinare. Am avut niște probleme de poziționare, ca să spun așa. Și asta s-a văzut la modul în care interacționam și modul în care dădeam răspunsuri, pentru că multe examene erau orale, mai ales cele practice, dar și multe teoretice. Înainte să dau examen de rezidențiat, am avut un eveniment personal care ține de zona romantismului. M-am despărțit de prietena mea de atunci, cu care eram de câțiva ani, și asta m-a afectat foarte mult psihologic.
Când am dat rezidențiatul, nu l-am trecut. Am avut puține alegeri la nota destul de slabă pe care am obținut-o. Și atunci, în disperare de cauză, tatăl meu și-a folosit antenele, convingându-mă să particip la un concurs de preparator în fiziologie umană la noua Facultate de Medicină, înființată în cadrul Universității Transilvania din Brașov. Am dat acest examen și l-am luat. Din ’97 până în 2000, când am plecat în Statele Unite, eu am activat acolo ca preparator în fiziologie umană, apoi ca asistent universitar în fiziologie umană. Între timp, am început din nou un rezidențiat pe medicină generală, pentru că am avut acest drept, fiind cadru universitar și, în același timp, mi-am deschis un cabinet particular. În ’97, m-am căsătorit. Am avut în ‘98 primul copil. Eram extraordinar de săraci. Stăteam într-un bloc de 4 etaje în Brașov, într-un apartament de două camere cumpărat de ai mei, cu ultimele resurse pe care le-au avut. Soția mea făcea naveta de la București, unde își câștiga existența și am deschis acest cabinet cu investițiile unei românce din Germania, care dorea să facă ceva afaceri, întorcându-se în România. Avea cumpărate două apartamente și am convins-o că poate ar fi bine să deschidem în asociere un cabinet cu laborator.
Aveam trei activități. În realitate, n-am câștigat niciodată decât din salariul de preparator, apoi de asistent. La cabinet, primul lucru care mă preocupa era să plătesc medicii colaboratori și specialistul de laborator - pe sora mea care, fiind biochimist, venise din București și se ocupa de laborator. După doi ani, investitoarea a decis că nu mai merită. Asta era la începutul anilor 2000, când eu deja mă îndreptam către ideea de a pleca din țară. Practic, încercând tot ce mă pricepusem să fac, nu reușeam să ies din acest con de umbră. Și în felul acesta începe povestea mea cu privire la emigrare. Am dat examene de limbă engleză - soția mea, fiind profesoară de engleză și lucrând cu mine, a reușit să mă învețe foarte bine engleza - am dat examen în engleză de științe și am început să aplic la universități din Statele Unite, pentru programe de doctorat. Și, în final, am fost acceptat la University of North Carolina.
Cum a fost adaptarea în State? Dr. Mihai Niculescu: Foarte dificilă. Dar fac o paranteză aici. În continuare, în colaborările mele cu colegii din România, pe atât de multe planuri - cercetare universitară, antreprenoriat, implementare nutriție - cu cele mai bune intenții pe care le au toți în România, mă confrunt cu diferențe mari de mentalitate în a aborda, în a te plânge sau nu, în a lua cu tine sau nu mai departe acest zâmbet care rămâne în urma unor eșecuri sau a unor nemulțumiri. Revenind la întrebare, a fost foarte dificil. Valorile socio-culturale erau atât de diferite chiar și față de Europa, cu atât mai mult față de România, care era o țară emergentă, în care practic setul de valori în care fusesem format și fusesem obligat cumva să mă formez era atât de departe de setul de valori necesar în America. Și mai ales în lumea universitară, unde lucrurile sunt foarte autonome. Aici, relația ierarhică dintre diferiți profesori sau cu mentorul meu era cu totul și cu totul alta față de cea care încă există acum în România, care este una extraordinar de toxică, în opinia mea.
Există și mentori în România foarte buni, dar lucrul acesta îl fac din proprie inițiativă și mai degrabă împotriva cutumelor impuse de sistem, nu pentru că sistemul le impune să aibă un anumit tip de colaborare cu cei pe care îi păstoresc. În schimb, în Statele Unite, lucrurile sunt foarte diferite. De la modul în care îți plătești utilitățile până la modul în care interacționezi cu un doctor este totul diferit față de România. Cea mai mare problemă în domeniul profesional a fost să înțeleg că depinde de mine ce fel de cercetare doresc să fac. Faptul că, atunci când mă gândesc pe ce să fac doctoratul, nu mi se impune o temă. Discut cu mentorul meu și până la urmă el așteaptă de la mine să vin cu ceva care este nou în lume. Întotdeauna doctoratul, prin definiție, asta înseamnă: să aduci ceva nou, care nu s-a mai făcut. Ceea ce nu prea se respectă în România. Acolo am înțeles că totul este pe umerii mei, dar, pe de altă parte, am înțeles cât de mult pot fi ajutat de anturajul în care lucrez - colegialitate foarte înaltă, ajutoare active care mă fac pe mine să fiu mai bun. Nu mi se dă mură în gură, dar sunt ajutat să ajung prin modul în care gândesc exact la ținta pe care o doresc. Deci, lucrurile sunt foarte dinamice, autonomia este foarte mare, responsabilitatea este foarte mare, pentru că și ca doctorand aveam posibilitatea să cheltuiesc bani în laborator.
Și, totuși, puteați să vă întoarceți oricând în România. Dr. Mihai Niculescu: În ’98, am avut primul băiat, fiind în România încă. Aveam salariul echivalent a 65 de dolari. În acea perioadă, inflația era foarte mare. Soția mea câștiga mult mai bine în București, dând lecții particulare de engleză. Venea în Brașov în weekend, iar eu aveam grijă de cel mic, printre altele, pentru că spre sfârșit nu mai aveam nici cabinetul. Am meditat un fiu al medicului meu de familie și astfel am rămas în relație cu acest medic. Îmi dădea rețete de nu știu ce antibiotice și eu le transformam la farmacii în pamperși, pentru că nu aveam bani pentru așa ceva. Au fost perioade în care nu am mai putut să îl ținem pe băiețel în pamperși și îl țineam în scutece, pe care le spălam în fiecare zi, neavând mașină de spălat. Am învățat că nu trebuie să renunți atâta timp cât mai ai posibilități pe care să le încerci. Însă, după ce am încercat și cu cabinetul, am înțeles că rețeaua care ține de medicină în societate este atât de alambicată, depinde de atât de mulți alți factori pe care nu-i puteam controla și am mai înțeles că la facultate, pe vremea aceea, era un regim destul de mafiot. Nu vedeam niciun fel de fereastră pentru ca eu să ies din această groapă financiară, profesională și ideatică. Și, în discuțiile cu soția mea, având și experiența verişoarei ei, care deja era în America la PhD, am zis să încercăm. Era singurul lucru la care ne mai puteam gândi. Așa m-am decis. Și mă interesa să fac cercetare. M-am dus de la bun început cu ideea de a nu practica medicina. Nici n-am încercat vreodată să practic medicina aici sau să mă încadrez în sistemul respectiv. Ideea de cercetare pe nutriție m-a fascinat. Trebuie să revin: nutriția a început să mă fascineze poate în primul an de facultate, când am început să citesc cărți de nutriție care apăreau în anii ‘90. Era fascinant ceea ce citeam și realizam încet, încet că, de fapt, nutriția este baza prevenirții. Deci, fascinația mea pentru nutriție a crescut din facultate în paralel cu medicina. Pentru că la medicină n-am făcut deloc nutriție.
Dr. Mihai Niculescu: A trebuit, în primul rând, să mă obișnuiesc cu ideea că pot aduce ceva nou, pentru că veneam inhibat din România cu acel lucru foarte dăunător care înseamnă „spune-mi ce să fac”. N-a mai fost cazul în Statele Unite să îmi spună cineva ce să fac. Poți să-mi sugerezi care e contextul, ce ar fi mai bine să fac pentru cariera mea, pentru curiozitatea mea științifică, dar nimeni nu îmi spune cu adevărat ce să fac. Rămâne ca eu să decid. A trebuit să devin un om care are proprie inițiativă. A trebuit să citesc enorm de multă literatură științifică, lucru cu care nu eram atât de obișnuit în România, nici nu aveam acces pe vremea aceea la jurnale pe abonament și așa mai departe. Mentorul meu, care era șeful departamentului de nutriție la acea vreme și o mare personalitate în nutriție pe domeniul colinei (care este un micro nutrient socotit fostă vitamină), mi-a expus o idee care m-a fascinat: nu știm, dar pare plauzibil ca acest nutrient să modifice structura ADN-ului. M-a fascinat lucrul ăsta și am mers pe calea pe care el deja o dezvoltase, de efecte ale colinei asupra creierului și dezvoltări...
tagvideo>Prezentare video: impactul nutrigeneticii în obstetrică
Contribuții profesionale în obstetrică-ginecologie și impact în practică
Iosif Niculescu este un medic chirurg ginecolog, supraspecializat în uro-ginecologie și senologie, cu peste 30 de ani de experiență internațională (Africa de Sud și Germania). În 2009 - 2011 a fost director al spitalului de obstetrică și ginecologie Regina Maria. Un număr imens de femei nu beneficiază de niciun serviciu medical de supraveghere a sarcinii până în momentul în care ajung în sala de naștere - 28% din totalul gravidelor din România. Ca exemplu, screeningul de cancer de sân în Germania a fost introdus acum peste 10 ani, pentru paciente între 50 și 70 de ani, după foarte multe discuții și ezitări. În programul de screening sunt acreditate unități radiologice cu medici specialiști în radiologie care, din punct de vedere al pregătirii și experienței (cel puțin 200 de mamografii interpretate), dar și al aparaturii, trebuie să întrunească niște criterii de admitere în program.
- Consolidarea capacităților maternității Regina Maria;
- Implementarea unui proiect pentru scăderea mortalității materne la naștere și perinatale;
- Dezvoltarea tehnicilor chirurgicale laparoscopice în românia;
- Extinderea utilizării chirurgiei pe cale vaginală în obstetrică-ginecologie.
Recunoașterea experienței în domeniul laparoscopiei și al tratamentelor minim-invazive a rămas o constantă în activitatea sa clinică și academică. Recuperarea rapidă și rata de success ridicată a terapiilor minim-invazive sunt aspecte pe care le subliniază în practicile curente. În ceea ce privește educația medicală, dr. Mihai Niculescu a fondat în 2015 Advanced Nutrigenomics și a fondat Societatea de Științe în Nutriție din România, contribuind semnificativ la promovarea nutriției de precizie în context românesc.
tags: #mihail #niculescu #revine #din #germania #obstetrica
Postări populare:
- Explorează jocurile de maternitate virtuale
- Ghid practic: îngrijire, dezvoltare și comunicare cu familia a prematurilor
- drepturi ale gravide în România — ghid practic
- Dr. Kiss Szilárd Leó jr. și filosofia sa holistică în ginecologie în Ungaria - perspective cheie
- Balansoar electric pentru bebeluși ieftin: economie și liniște pentru părinți