Scintigrafia osoasă este o metodă imagistică utilizată în diagnosticul patologiei osoase, adesea permițând diagnosticul timpuriu şi documentarea suplimentară a unor leziuni, comparativ cu metodele radiologice convenționale. În acest articol vei afla totul despre scintigrafia osoasă de la Dr. Claudiu Adrian Stan, medic primar medicină nucleară în cadrul Centrului de Excelență Oncologică Affidea Fundeni din București. Ce este scintigrafia osoasă? Scintigrafia osoasă, sau scanarea osoasă este o investigație care utilizează imagistica nucleară pentru a diagnostica și evalua o varietate cuprinzătoare de boli și afecțiuni, inclusiv fracturi, infecții și cancer.
Definiții și principii de funcționare
Imagistica nucleară implică utilizarea unor cantități mici de substanțe radioactive denumite radiotrasori, injectate în fluxul sanguin, detectate de o cameră gamma specială și de un computer pentru a crea imagini ale scheletului. Zonele în care se adună radiotrasorul sunt numite „puncte fierbinți” și pot indica artrită, metastaze osoase, infecții sau traumatisme neobservate la radiografii. Anomaliile sunt indicate de zonele osoase care acumulează prea mult sau prea puțin radiotrasor și apar ca diferențe de luminozitate pe scintigrama osoasă.
Răspândirea indicațiilor și utilitatea clinică
Indicațiile oncologice ocupă peste 90% din indicații, în principal pentru evaluarea metastazelor osoase și monitorizarea răspunsului la terapie. Scintigrafia osoasă poate fi utilizată pentru stadializarea cancerului și pentru evaluarea progresului tratamentului, precum și pentru monitorizarea osteomielitei, a infecțiilor articulare și a altor afecțiuni metabolice osoase.
Pregătirea și desfășurarea unei scintigrafii osoase
Pregătirea include hidratare adecvată, menținerea dietei normale, raportarea medicamentelor luate și informarea despre eventuale sarcină sau alăptare. Procedura implică injectarea intravenoasă a radiotrasorului, apoi o perioadă de aproximativ 2-3 ore pentru localizarea la nivel osteo-articular și acumularea în oase. Imaginile se realizează printr-un scanner SPECT/CT, iar timpul total în spital poate ajunge la 4-5 ore, în funcție de tipul de investigație efectuat.
Echipamentul și principiile de imagine
Echipamentul constă dintr-o cameră gamma și un sistem SPECT/CT, care permițte captarea emisiilor de raze gamma și reconstrucția imaginilor tridimensionale. Pacientul se întinde pe masa de scanare, fiind necesară menținerea nemișcată pe durata achizițiilor pentru calitatea optimă a imaginilor. În timpul scanării, pot exista mai multe poziții și etape: imagini în timpul injectării, imediat după și la câteva ore după injecție (scanări în trei faze).
Procedura în timpul nașterii: relevanța pelvisului matern
Bazinul osos este structura principală care delimitează canalul nașterii și asigură protecția organelor interne, susținerea greutății corporale și rolul în procesul de naștere. Bazinul este împărțit în două porțiuni: bazinul mare (pelvisul fals) și bazinul mic (bazinul obstetrical), delimitat de pereți anteriori și posteriori, precum și de unghiuri și arcuri importante pentru angajarea prezentării fetale.
Structuri și componente majore ale pelvisului matern
• Oasele pelvine: doi iliace, doi ischiatice, osul pubis, sacrum și coccis. Iliacele se unesc cu ishiul prin simfiza pubiană; articulatia sacroiliacă asigură legătura cu coloana și stabilitatea posterioară.
• Escavatia (excavatia pelviană): spațiul dintre strâmtoarea superioară și inferioară; poate fi în formă cilindroidă, cu pereți posteriori înalți (sacrum și coccis) și pereți anteriori mai scunzi (pubis). Această cavitate joacă un rol central în mecanismul nașterii, oferind spațiu pentru trecerea capului fetal în timpul travaliului.
Strâmtoarea superioară și diametrele sale
Strâmtoarea superioară delimitează canalul de intrare în bazinul osos și este influențată de promontoriu, aripa sacrată, linia nenumită, creasta pectineală și simfiza pubiană. Diametrele antero-posterioare (conjugate) și transversale, oblice și diagonale joacă un rol crucial în angajarea prezentării fetale. Forma predominantă poate fi asemănată cu inima unei cărți de joc, cu axul mare transversal și cu unele variații în funcție de factori patogeni sau anatomici.
Forma și clasificările bazinelor
Clasificările Caldwell-Molloy și Turner-i descriu diferențe în funcție de formă: ginecoid, antropoid, platipeloid și android, cu potențial de mixte. În timp ce unele forme pot crește riscul obstetrical pentru naștere eutocică, o abordare adecvată poate asigura o naștere sigură în condițiile potrivite. Clasificarea Von Stein adaugă criterii morfologice suplimentare.
Strâmtoarea inferioră și etapele escavatiei
Strâmtorile inferioare delimitează canalele de degajare ale fătului, cu diametre sagitale, transversale și oblice care variază în funcție de poziția prezentării fetale. Escavatia are trei segmente principale și o axă obstetricală, afectate în mod direct de poziția copilului și de evoluția nașterii.
Prezentarea pelviană în sarcină
Prezentarea pelviană apare la aproximativ 1 din 25 de nașteri la termen. Tipuri includ prezentarea pelviană francă (șezutul primul) și prezentarea pelviană completă (picioarele prime). Cauzele pot include sarcini multiple, istoric de naștere prematură, exces sau deficite de lichid amniotic, uter mărit sau fibrom, placenta previa etc. Diagnosticul se realizează prin palpare abdominală și ecografie; versiunile externe pot fi utilizate în a doua perioadă a sarcinii pentru a crește șansele unei nașteri vaginale.
Nașterea vaginală vs. cezariană în prezentarea pelviană
Majoritatea medicilor nu recomandă nașterea vaginală în prezentarea pelviană, însă decizia poate fi luată în timpul travaliului dacă condițiile sunt favorabile: copil la termen, prezentare pelviană, ritm cardiac normal, naștere progresivă, pelvis suficient de larg. Riscurile includ ghidarea dificilă a capului fetal și posibila prolapsare a cordonului ombilical. Indicațiile pentru cezariană includ prematuritatea, disproporția dintre capul fetal și canalul vaginal etc.
Condiții obișnuite asociate cu pelvisul și durerea pelviană
Pe lângă aspectele obstetrice, pelvisul poate fi afectat de fracturi, disfuncții ale articulației sacroiliace, durere pelvină cronică și inflamații ale simfizei pubiene. Durerea pelviană poate avea multiple cauze, inclusiv musculo-scheletice, urinare, digestive sau reproductive. Tratamentul este personalizat și poate include analgezice, terapie fizică, tratament chirurgical sau schimbări ale stilului de viață.
Diferențe anatomice între pelvisul feminin și cel masculin
Pelvisul feminin este mai lat și mai puțin adânc, cu un canal de naștere mai spațios; arcul pubian este mai deschis (aproximativ 90 de grade). Pelvisul masculin este mai robust și mai adânc, cu arcul pubian mai îngust (aproximativ 60 de grade). Aceste diferențe au impact direct asupra asigurării nașterii și alinierii prezentării fetale.
Planul general al pregătirii nașterii și a prezentării pelviene
Înainte de naștere, majoritatea fătului se așază cu capul în jos, dar pot exista și situații de prezentare pelviană care pot necesita intervenții precum versia externă sau, în cazuri extreme, cezariană. Este important să se acorde atenție poziției mamei, stadiului sarcinii și dimensiunilor bazinului pentru a decide cea mai sigură cale de naștere.
tags: #oasele #pelvisului #matern