Nici o secundă nu m-am gândit că nu îmi doresc copii... doar că nu atunci.
De ceva ani tot vorbeam cu soțul meu (pe atunci doar iubit/ logodnic) despre bebeluși și deja știam numele primei fetițe. Deja avea un nume.
Amândoi iubim copiii, poate de-asta mi-am ales și meseria pe care o am.
Iubesc copiii, dar niciodată nu m-am imaginat mama unuia.
Era amuzant când mă strigau copiii altora din greșeală "mama" (sau poate mă vedeau ca pe o mamă), dar când e al tău... e altă treabă.
Sigur nu pot face copii
Ne-am căsătorit în septembrie 2022 și ne-am zis că de acum putem avea un copil oricând.
Soțul meu are 35 de ani, iar eu 26, ambii la prima căsătorie.
De aici și presiunea de a avea un copil.
Am zis ce-o fi, o fi... și surpriza a apărut mai repede decât am crezut.
Fără să ne facem teste îmi spuneam în mintea mea că sigur nu pot face copii dacă atâta timp nu s-a întâmplat nimic.
În ianuarie surpriza noastră mică și-a făcut apariția
La începutul lunii mi-a fost rău, dar nici nu m-am gândit la așa ceva, plus că îmi venise și menstruația.
Pe la finalul lunii deja simțeam ceva, aveam un presentiment și glumeam amândoi că ea e acolo.
Nu eram pregătită... DAR!
Abia mă căsătorisem, stăteam la părinții mei, era dificil.
Mai aveam atâtea de făcut, să dau definitivatul, să termin conversia, să găsesc un post pe perioadă nedeterminată, să ne luăm o casă a noastră.
Nu era tocmai momentul pentru un bebeluș.
La ce să te aștepți în primul trimestru de sarcină | Sarcina, săptămână de săptămână
Acum însă suntem cei mai fericiți și nu ne vine să credem că mai sunt 4-5 săptămâni până o cunoaștem.
Abia aștept să văd cum arată.
Fiecare mișcare a ei mă face să râd de bucurie, îmi topește inima.
E un sentiment absolut unic.
Seara îi "vânăm" mișcările și încercîm să îi vorbim.
E minunea noastră mică, bucuria întregii familii!
În săptămâna 18 de sarcină sau după 16 săptămâni de la concepție, urechiile lui bebe sunt aproape în poziția lor finală și copilul poate chiar să audă.
La sfârșitul acestei săptămâni, copilul este de mărimea unui ardei gras, cântărind 200 grame și măsurând aproximativ 14 cm de la creștet la șezut.
Dezvoltarea senzorială atinge în săptămâna 19 de sarcină nivelul maxim,.
În zone specializate din creier se dezvoltă unele celule nervoase care deservesc fiecare simț - gustul, mirosul, auzul, văzul și simțul tactil.
Psihologia prenatală și legătura mamă-făt
Această poveste terapeutică pentru gravide, are ca scop dezvoltarea unei relații armonioase între fat și mama și în special, o dezvoltare emoțional-cognitivă a copilului.
În ultimul deceniu, cercetătorii au studiat tot mai mult psihologia prenatala.
Tot mai multe studii confirmă că fatul este influențat de emotiile mamei, de sentimentele ei pentru el.
Concluzia cea mai importantă a studiilor este că relația mamei cu bebele începe în perioada prenatala.
MULȚI PĂRINȚI AȘTEAPTĂ CA CEL MIC SĂ POATĂ VORBI PENTRU A-I SPUNE O POVESTE, CREZÂND CĂ ALTFEL el nu înțelege.
Este greșit!
Studii de specialitate au arătat că încă din perioada embrionară copilul are percepții și senzații distincte pe baza cărora se formează chiar amintiri.
Astfel, o melodie cântată de mamă în timp ce era însărcinată a fost recunoscută mai târziu de bebelușul de cîteva luni.
Nou născutul poate distinge vocea părinților imediat după naștere.
Această poveste are un efect autosugestiv și pentru gravidă prin descrierea modalităților de comunicare ale fătului prin lovituri.
Se accentuează ideea că doar la momentul potrivit se va declanșa nașterea.
Exemplu de poveste pentru făt
“A fost odată un pui mic care creştea în burtica mamei sale, aşa cum creşti tu.
Acolo în burtică era cald, întuneric şi apă, dar din cînd în cînd se întrezăreau umbre şi lumini.
Puiul pe care-l chema Bebe, primea mîncare printr-un furtun direct de la mama sa.
Astfel, cu fiecare zi care trecea bebe creştea tot mai mare, mai puternic şi mai sănătos.
Se simţea în siguranţă şi reuşea să vorbească cu mămica lui ori de cîte ori vroia.
Cînd era nemulţumit lovea cu ambele picioruşe în burtica mamei, cînd vroia să i se acorde atenţie lovea cu un picior, iar cînd “afară “ se întîmpla ceva interesant îşi schimba poziţia ca să audă mai bine.
Bebe ştia că într-o zi va trebui să iasă şi atunci se va bucura de întâlnirea cu mama şi tata.
Dar era important să stea în burtică pînă va creşte suficient de mare.
Corpul tău va şti singur asta şi va da semnalul de ieşire doar la momentul potrivit.”
Importanța suportului în alăptare
Am o poveste mai lungă, dar merită scrisă, ca să înțelegeți de ce o recomand pe Bianca din suflet.
Bebe I s-a născut la Regina Maria în februarie 2021.
După cum știți, se presupune că nașterea la privat este una de lux și ai parte de tot suportul, zeci de specialiști, etc.
Așa a și fost!
Mai puțin partea cu alăptarea.
Mi-au „îndopat” bebelușul cu atâta lapte praf, spunându-mi toată lumea că nu am lapte.
Evident că în primele zile nu ai 40-60 ml/ masă cât îi dădeau ei.
Consultant în alăptare au fost vreo 3, fiecare s-a ocupat cumva superficial, tot n-am știut ce am de făcut când am ieșit din spital.
La 3 săptămâni, bebe I primea 600 ml lapte praf cu biberonul și sân… nici eu nu știu.
Lactația a scăzut dramatic, bebele refuza sânul și vroia doar biberonul.
Am fost și la alt consultant, care mi-a recomandat program de muls la 3 ore și biberon.
Asta a dus mai mult la refuzul sânului.
La Bianca am ajuns cu 0 speranțe de a alăpta.
De la 600 ml suplimentare cu LP, am ajuns la alăptare exclusivă și la cerere.
Au fost 12 săptămâni foarte grele și un drum care a părut imposibil de multe ori.
Nu doar că m-a ajutat cu cele mai bune sfaturi, dar a fost mereu disponibilă… nu doar cu suport pentru alăptare, dar și suport moral!
Am avut episoade de disperare, când nu mai știam cum o să răzbească, dar ea a fost acolo și m-a ajutat mereu.
Dacă regret ceva, e că n-am făcut o programare să vină acasă imediat după externare.
Cu siguranță aș fi avut parte de alt start în alăptare.
Da, sunt mulți consultanți, v-am spus, Bianca este a 5-a pentru mine, dar doar ea a fost rețeta succesului pentru noi.
De câte ori îmi spune o prietenă/ cunoștință că e însărcinată, am un singur sfat: rezervă o ședință cu Bianca la ieșirea din maternitate.
Îți mulțumesc Bianca pentru tot sprijinul… și o spun din suflet, fără tine, n-aș fi reușit!
Și îți mulțumesc pentru toată răbdarea ta, o mămică cu probleme de alăptare, mereu scrie disperată, dar ai avut mereu răbdare să mă calmezi și să mă ajuți să fac următorul pas.
Eu n-am crezut niciodată că voi reuși să alăptez, dar tu ai știut asta și ai știut cum să mă îndrumi!!
Mă numesc B.M. și vreau să împărtășesc povestea alăptatului pe care am experimentat-o cu bebele meu.
Îmi aduc aminte că, înainte de a naște, mi-am dorit foarte mult să alăptez fetița și să reușesc acest lucru cât mai mult timp.
Eu mai am încă 3 copii, dar pe niciunul nu am reușit să-l alăptez mai mult de 2 luni (în timpul ăsta le dădeam și sân și formulă).
Cu ultima fetiță s-a întâmplat o minune… dar această minune a avut loc datorită doamnei Dr. Bianca Chetan.
Am trecut prin multe momente critice și grele în perioada alăptării, dar am fost ajutată să perseverez.
Bebe meu a crescut puțin, în prima lună a pus ok (900g), după care nu mai punea decât minimul necesar.
Era în limite normale, dar la minim, și plângea destul de des.
Îmi ziceam atunci că nu se satură, de aceea creștea așa puțin.
M-am înșelat, deoarece când am înțărcat-o a crescut tot puțin și mânca mâncare normală.
Am înțeles acum, stând și privind în urmă, că așa era ea.
Fiecare bebe e unic.
Chiar dacă punea mai puțin decât alt bebe, era normal, bebelușii nu trebuie comparați - fiecare are stilul lui de creștere.
De asemenea, erau momente când nu mai voia sânul, trecea prin pusee de creștere și era normal să nu mai sugă o perioadă.
Greșeala mea era să-i dau sticla cu formulă… noroc cu doamna Dr. Bianca Chetan, care m-a ajutat și m-a sfătuit să nu-i dau sticla, că n-o să mai vrea sânul.
Fetița mea nu și-a făcut până când am înțărcat-o un program de supt (am înțărcat-o la 1,7 ani), a mâncat când a vrut și cât a vrut.
Ea, de obicei, mânca puțin și des.
Mi-a fost greu, dar am înțeles de la d-na dr. că așa sunt unii bebeluși: nu-și formează program.
Acum, stând și privind în urmă, (fetița mea are 2,11 ani), mi-am dat seama că tot efortul a meritat.
Uneori mi-e dor de acea perioadă, îmi vine să plâng, dar dacă aș fi gândit ca acum, nu mai treceam prin multe momente dificile.
Așa se întâmplă uneori, să avem lângă noi oameni care ne dau speranță și ne ajută să facem următorul pas cu succes.
Fetița mea este foarte rezistentă la răceli, când răcește îi trece repede, fără medicamente, pe când ceilalți copii îmi erau mult mai bolnăvicioși și făceau răceli în formă gravă și repetată.
Dacă nu puteți face din alăptat o plăcere, să știți că merită tot efortul depus.
M-am hotărât să ne adresăm unui consultant în alăptare, dar fără mari speranțe.
Era 30 Decembrie, ajunul Anului Nou, iar întâlnirea cu Bianca, pe care nu o voi uita niciodată, a fost cel mai frumos cadou pe care mi l-am putut face vreodată!
După prima consultație am prins curaj și puterea de a lupta.
Mi-a explicat totul de atâtea ori de câte am avut nevoie, cu răbdare și dibăcie, cu sfaturi și cuvinte de încurajare, care au funcționat întotdeauna!
Mereu receptivă și pregătită să te susțină și să te ajute.
Vă doresc tuturor mămicilor să reușiți să alăptați exclusiv!
E cel mai frumos lucru pe care îl putem oferi noi, mămicile, bebelușilor noștri!
Alăptatul este o cale de a vă transmite dragostea bebelușului Dvs și nu doar atât!
Vă doresc să aveți încredere în Bianca, în organismul Dvs și în copilul Dvs, pentru că formați cea mai bună echipă în acest scop!
Am 26 de ani și un strumf de aproape 10 luni care, până la 6 luni când am început diversificarea, a fost alăptat exclusiv.
Piciu iubește țiți și eu, ca mamă, atașarea de el, dar alăptatul nu a fost dintotdeauna așa de plăcut.
E foarte important să îți dorești să alăptezi, dar și să ai pe cineva calificat în care să ai încredere, să te susțină atunci când „binevoitori” se ocupă să te descurajeze.
O recomand pe Dna Dr. Chețan Bianca cu tot dragul, pentru mine a fost un ajutor de nădejde.
Am născut în martie, naștere naturală, și mi-am dorit foarte mult să alăptez, fiind documentată în importanța laptelui matern pentru copil.
Norocul meu a fost să am sâni mari și sfârcuri ombilicate (plate).
După 3 zile am ieșit din spital cu niște ragade de toată frumusețea, speriată că bebele meu părea veșnic înfometat și agitat.
De acolo a început tot stresul.
Am vorbit cu Dna Dr. să vină să mă ajute și i-am trimis filmări cum îl atașam pe cel mic să vadă ce nu fac bine.
Fiind din orașe diferite, doar în câteva zile a ajuns la mine, când aveam deja rănile care îmi erau cât sfârcul.
Câteva săptămâni a fost ok.
Bebele mânca (din 24 de ore, 18 sigur eram cu el la sân), deja o grămadă de binevoitori îmi spuneau că nu e normal, că nu se satură și așa mai departe.
La o lună și o săptămână, la un control de rutină la medicul de familie, la cântar avea doar 300 de grame în plus și, desigur, ce sfat puteam primi decât să-l îndop cu lapte praf (doar copilul nu era în graficele lor).
Acolo a început înapoi panica, iar am apelat la Dna Dr. să vină să vadă dacă e ok atașarea, dacă bebe suge cum trebuie.
Am urmărit greutatea o lună jumătate și a început și ștrumful meu să ia în greutate și să recupereze.
De atunci am zis gata, nu mă mai stresez.
Copilul meu era un copil super activ, ca motricitate mai activ ca cei de vârsta lui.
În acest proces de alăptare trebuie să ai multă voință și informație corectă pentru că în ziua de azi, la orice impas, majoritatea medicilor o să te îndrume spre lapte praf.
Sfatul meu: să nu renunțați!
Nimic nu e mai bun și mai sănătos pentru copilul tău decât laptele matern.
Am născut acum o lună o fetiță care s-a grăbit să vină pe lume la 36 de săptămâni, prematură.
Am avut un start greu în alăptare, cu tot felul de sentimente contradictorii, dar Bianca a fost la tot pasul disponibilă, și în spital, și la telefon.
Datorită sfaturilor ei, atât de prețioase pentru mine, vă scriu astăzi de lângă o fetiță bucălată de 4500 grame.
Da, se poate!!!
Bianca, îți mulțumesc pentru tot suportul, de la patul de spital până în prezent.
Cu blândețea și sfaturile tale, alăptarea este ceva magic cum nu am mai trăit!
Întâlnirea cu ea a fost ceva magic, pentru că a apărut în viața mea și a micuței mele într-un moment foarte important pentru noi.
Mi-am dorit mult să alăptez încă de când am aflat că sunt însărcinată.
Informațiile pe care le aveam și așteptările mele nu au coincis cu realitatea (fiind la primul copil).
Ea este un om incredibil de cald, foarte profesionist, și cu ajutorul ei am reușit să alăptez în condițiile în care am plecat din spital fără să alăptez (lactația nu era pornită), cu tot ajutorul echipei.
Am urmat recomandările Biancăi și, în mai puțin de o săptămână, am reușit să alăptez.
Nu aș fi crezut vreodată că o să reușesc.
Am avut încredere în Bianca și în proces, și, indiferent de rezultat, aș fi fost mulțumită.
Aș recomanda viitoarelor mămici o întâlnire cu ea înainte de a naște sau imediat în perioada următoare.
La următorul copil îmi doresc un alt start în alăptare și, cu siguranță, o să apelez la Bianca.
Am întâlnit-o pe Bianca după ce am apelat la mai mulți consultanți în alăptare.
Mi-a făcut un plan pe care m-am străduit să îl pun în practică și am reușit în aproximativ 3 săptămâni să alăptez exclusiv.
Săptămâna Mondială a Alăptării este mai mult decât o celebrare; este un moment de conștientizare și susținere pentru toate mamele care își doresc să ofere copilului lor cel mai bun start în viață.
Alăptarea nu este doar un proces natural, ci și unul care necesită sprijin și informare.
Am văzut cum, cu ajutorul potrivit, mamele au reușit să transforme dificultățile în experiențe pline de succes.
Dorim să vă mulțumim din suflet că ați fost alături de noi și că ați împărtășit poveștile voastre.
Nu uitați că nu sunteți singure.
Comunitatea Burtici Fericite este aici să vă sprijine la fiecare pas al acestei călătorii.
Vă încurajăm să rămâneți conectate cu noi, să împărtășiți experiențele voastre și să ne cereți ajutorul ori de câte ori aveți nevoie.
Și nu uitați..
tags: #povestea #unei #burtici