Câinele dumneavoastră s-a scărpinat? Are pielea roșie? Are coșuri sau un miros neobișnuit al pielii?
Ar putea avea o afecțiune cunoscută sub numele de piodermită, o afecțiune comună a pielii care afectează câinii de toate formele, mărimile și vârstele. Piodermita este o infecție bacteriană, care poate fi superficială sau profundă, care afectează foliculii de păr și pielea din jur. Dacă analizezi modul de formare a acestui cuvânt, "pio" înseamnă puroi, iar "derma" înseamnă piele. Piodermita se poate prezenta într-o varietate de moduri. Poate fi limitată la o singură zonă sau poate acoperi toată pielea câinelui dumneavoastră. Unele zone ale corpului, cum ar fi pliurile pielii, bărbia, buzele, pliurile vulvare și pielea dintre degetele de la picioare sunt mai susceptibile de a fi afectate. Uneori, piodermita dă mâncărimi puternice, cum ar fi cazurile de dermatită alergică la purici; alteori, nu pare să provoace deloc mâncărimi la câine. Cățelușii pot avea un tip special de piodermită numită piodermita cățelușilor. Câinele dumneavoastră ar putea avea piodermita cățelușilor dacă vedeți umflături roșii la subraț, în zona inghinală și/sau pe abdomen. Aceste umflături roșii pot să se cojească și să cadă. Cea mai mare provocare legată de piodermită la câini este de a determina cauza care stă la baza infecției, dvs. și medicul veterinar trebuind să lucrați împreună pentru a vă da seama. Nutriția și hrana câinelui joacă un rol important în sănătatea pielii. Câinii cu sensibilități la anumite ingrediente sau alergii la hrană pot fi expuși riscului de a dezvolta piodermită după ce au mâncat ceva care provoacă o reacție. În cazul în care câinele dvs. nu are alergii alimentare, dar are piodermite cauzate de alte probleme de sănătate, cum ar fi o tulburare hormonală, atunci ar putea fi o idee bună să îi dați câinelui dvs. o hrană special concepută pentru câinii cu piele sensibilă. Piodermita este o problemă, dar cu cunoștințele și îngrijirea potrivită, poate fi rezolvată. În cazul în care piodermita afectează câinele dumneavoastră, și mai ales în cazul infecțiilor repetate, trebuie să înțelegeți că aveți de-a face cu o problemă serioasă care trebuie rezolvată. Dr. Sarah Wooten a absolvit UC Davis School of Veterinary Medicine în 2002. Membră a Societății Americane a Jurnaliştilor Veterinari, dr. Wooten își împarte timpul profesional între practica animalelor mici din Greeley, Colorado, vorbirea în public pe probleme asociate, conducerea și comunicarea cu clienții și scris. Formula noastră cu conținut scăzut de calorii vă ajută să controlați greutatea câinelui dvs. Este plin cu proteine de înaltă calitate pentru construirea mușchilor slabi și este făcut cu ingrediente utile pentru o masă aromată și hrănitoare. Formula noastră cu conținut scăzut de calorii vă ajută să controlați greutatea câinelui dvs. Este plin cu proteine de înaltă calitate pentru construirea mușchilor slabi și este făcut cu ingrediente utile pentru o masă aromată și hrănitoare. Câinii cu alergii la purici vor avea, de obicei, o senzație intensă de mâncărime a pielii, denumită și „prurit" în termeni medicali. Aceștia se pot scărpina, freca, își pot ciuguli sau linge părul ori pielea, provocându-și leziuni ce pot favoriza apariția altor infecții. Fecalele de purici pot fi uneori dificil de văzut cu ochiul liber, prin urmare, îți recomandăm testul cu hârtia umedă: ia o bucată de hârtie umedă și freacă-i ușor blana cu aceasta. Chiar dacă îl tratezi lunar împotriva puricilor, câinele tău tot poate avea o reacție alergică la ei. Alergiile de mediu sunt cauzate de obicei de praf, polen sau muceai și sunt, de obicei, sezoniere. Labele, urechile, coapsele, botul și zona inghinală sunt de obicei zonele cele mai afectate și ar putea fi dureroase din cauza mâncărimii excesive, sau pot prezenta urme de chelie. Contrar opiniei populare, alergiile alimentare la câini nu sunt foarte frecvente și reprezintă doar 10% din numărul de cazuri, poate chiar mai puțin. O intoleranță diferă de o alergie, astfel: o alergie provoacă o reacție rapidă de răspuns a sistemului imunitar, în vreme ce o intoleranță reprezintă incapacitatea organismului de a digera corect un aliment și nu implică sistemul imunitar. Un exemplu ar fi intoleranța la lactoză. Cea mai severă reacție alergică este anafilaxia sau șocul anafilactic - o reacție care poate pune viața patrupedului în pericol. Uneori, poți observa cum câinele tău se scarpină sau are de-a face cu un disconfort clar. În astfel de momente, te-ai putea întreba, oare e ceva în neregulă cu pielea cățelului? Este foarte posibil ca acesta să se confrunte cu o dermatită. Acesta este termenul general utilizat pentru a descrie totalitatea afecțiunilor cutanate care cauzează inflamație și prurit (mâncărime). Dermatita la câine poate avea cauze diverse, iar tratamentul recomandat diferă în funcție de acestea și de modul de manifestare a simptomelor. Așadar, dermatita la câini reprezintă o afecțiune cutanată, caracterizată în principal de apariția inflamației. Simptomele pot evolua de la o ușoară roșeață până la formarea unor leziuni care provoacă disconfort, iar cauzele pot fi atât externe, cât și interne. Putem diferenția între mai multe tipuri de dermatite. Dermatita alergică la câini apare în urma contactului cu diferite substanțe și materiale care pot cauza o reacție alergică. Ea este datorată unei hipersensibilități la anumite substanțe, care în general sunt specifice anumitor rase. Însă, orice câine poate dezvolta dermatită alergică. Acest tip de dermatită poate fi mai dificil de depistat, deoarece are manifestări similare cu alte tipuri de boli de piele la câini. Atopia este determinată de o predispoziție genetică, însă manifestările sunt de obicei declanșate de anumiți factori de mediu. Cunoscută și sub numele de dermatită umedă, aceasta apare în urma scărpinării repetate atunci când pielea este iritată, dar poate fi asociată și cu infecțiile bacteriene. Dermatita seboreică sau mătreața poate afecta și câinii. Aceasta se manifestă sub formă de blană uleioasă și scuame grase și uscate prezente pe blană, în general plecând dinspre urechi spre burtă și membre. Uneori, pot fi affectate doar anumite zone ale corpului, precum nasul sau urechile. Există numeroși factori care pot determina reacții cutanate la câini. Poți recunoaște o astfel de boală de piele la câini în urma unor simptome specifice. Diagnosticul de dermatită se poate plasa în urma unui examen clinic, dar și a evaluării istoricului medical al câinelui, precum și a factorilor potențial declanșatori cu care a intrat în contact. De asemenea, ar putea fi necesare și câteva analize de laborator pentru a depista eventuale alergii. Cel mai bun tratament este prevenția. În urma consultației veterinare de specialitate, medicul va putea pune un diagnostic exact și va evalua clar manifestările. Dacă manifestările nu sunt foarte severe, medicul ar putea recomanda și câteva variante naturiste de tratament. Pentru a tampona și a dezinfecta zonele afectate, astfel contribuind la ameliorarea mâncărimilor și iritațiilor, ai putea încerca o serie de creme din plante, aloe vera sau o soluție din apă și ulei esențial de lavandă. Dermatita la câini poate provoca simptome cu grade variate de severitate, iar unele pot necesita tratament de urgență. Oferă-i câinelui tău o îngrijire atentă și, în cazul în care apar totuși manifestări neplăcute, vino imediat cu el la un control. Pentru orice proprietar de câine, descoperirea unei probleme de sănătate la animalul de companie poate fi o sursă de îngrijorare. O astfel de situație este apariția unei umflături în zona buricului cățelului, cunoscută sub numele de hernie ombilicală. Hernia ombilicală, în termeni simpli, reprezintă o mică „gaură” sau o zonă de slăbiciune în peretele muscular al abdomenului, localizată exact în regiunea buricului (numit și ombilic). Prin această deschizătură, diverse structuri din interiorul abdomenului pot ieși în afară, formând o protruzie vizibilă sub piele. Cel mai adesea, conținutul acestei protruzii este format din căptușeala internă a abdomenului (peritoneu) sau din grăsime abdominală. Mai rar, o porțiune dintr-un organ intern, de obicei o ansă intestinală, poate aluneca prin acest orificiu. Din exterior, hernia ombilicală se prezintă, de obicei, ca o umflătură moale și elastică sub piele, chiar în locul unde a fost cordonul ombilical. Dimensiunea ei poate varia. Un detaliu important este că această umflătură poate deveni mai proeminentă și mai ușor de observat atunci când cățelul este activ - când stă în picioare, latră, plânge, se agită sau își încordează mușchii abdominali, de exemplu, în timpul defecării. Când cățelul este relaxat și liniștit, hernia poate părea mai mică sau chiar poate să nu fie la fel de evidentă. Această variabilitate în aspect nu înseamnă că hernia „apare și dispare”; defectul din peretele muscular este prezent constant, chiar dacă protruzia nu este mereu la fel de vizibilă. Cea mai frecventă cauză a herniei ombilicale la căței este natura sa congenitală, ceea ce înseamnă că puiul se naște cu această predispoziție sau chiar cu hernia deja formată. Pentru a înțelege cum apare, trebuie să ne gândim la perioada dinaintea nașterii. În timpul dezvoltării intrauterine, fătul este conectat la mamă prin cordonul ombilical. Acest cordon, vital pentru nutriția și oxigenarea puiului, trece printr-o mică deschizătură naturală în peretele abdominal al fătului, numită inel ombilical. Prin acest inel pătrund vasele de sânge ombilicale. În mod normal, după naștere și ruperea cordonului ombilical, acest inel muscular se contractă și se închide complet, sigilând peretele abdominal. Un factor important în apariția herniilor ombilicale este componenta ereditară. S-a observat că anumite rase de câini sau anumite linii de familie au o incidență mai mare a acestei afecțiuni, sugerând o predispoziție genetică. Aceasta înseamnă că tendința de a dezvolta o hernie ombilicală poate fi moștenită de la părinți. Din acest motiv, se recomandă ca animalele care au avut hernie ombilicală să nu fie folosite pentru reproducție, pentru a nu transmite acest defect generațiilor viitoare. Este esențial de subliniat că, în marea majoritate a cazurilor, apariția unei hernii ombilicale congenitale nu este vina proprietarului. Nu este rezultatul a ceva ce proprietarul a făcut greșit sau a omis să facă. Deși termenul „congenital” înseamnă „prezent la naștere”, umflătura specifică herniei poate să nu fie evidentă imediat după fătare. Uneori, devine vizibilă abia după câteva zile sau săptămâni, pe măsură ce puiul crește, devine mai activ și presiunea intraabdominală crește în timpul mișcării sau al altor eforturi. Cât de gravă este hernia ombilicală la câini? Vestea bună este că majoritatea herniilor ombilicale la câini sunt mici și nu reprezintă o amenințare serioasă pentru sănătatea animalului. În multe cazuri, hernia în sine este nedureroasă la palpare. Cățelul poate să nu manifeste niciun disconfort și să se comporte absolut normal. Gravitatea este, așadar, un spectru, iar majoritatea cazurilor se situează la capătul mai puțin îngrijorător. Pericolul real și cea mai serioasă complicație asociată cu hernia ombilicală este strangularea. Aceasta este o urgență medicală care necesită intervenție chirurgicală imediată. Strangularea apare atunci când o porțiune de țesut abdominal, cel mai adesea o ansă intestinală, nu doar că herniază prin orificiu, dar rămâne blocată (încarcerată) și se răsucește sau este comprimată în așa fel încât circulația sângelui către acel segment este întreruptă. Deoarece strangularea este o urgență, este vital ca proprietarii să recunoască semnele de alarmă. Medicul veterinar va evalua dacă hernia este „reductibilă” - adică dacă conținutul herniat poate fi împins cu blândețe înapoi în cavitatea abdominală - sau „non-reductibilă/încarcerată”, situație în care conținutul este blocat în orificiul herniei. O hernie non-reductibilă prezintă un risc considerabil mai mare de a evolua spre strangulare. Referitor la mărimea herniei, aceasta este un factor important, dar nu singurul care determină riscul de strangulare. Herniile mari sunt, în general, considerate mai periculoase și se recomandă corectarea lor chirurgicală pentru a preveni complicațiile. Interesant este că unele observații sugerează că herniile de dimensiuni medii ar putea fi, în anumite circumstanțe, mai predispuse la strangularea unei anse intestinale decât cele foarte mici (prin care nu încape mult conținut) sau cele foarte mari (prin care conținutul poate intra și ieși mai ușor, fără a se bloca). În cazul puilor foarte tineri (sub 3-4 luni) cu hernii ombilicale mici, de obicei sub 1 centimetru în diametru, există o șansă ca acestea să se închidă spontan, pe măsură ce puiul crește și musculatura abdominală se dezvoltă. În aceste situații, medicul veterinar poate recomanda o perioadă de „așteptare vigilentă”. Dacă hernia este considerată mare. Un aspect practic și foarte frecvent este efectuarea operației de corectare a herniei în același timp cu intervenția de sterilizare (castrare la masculi sau ovariohisterectomie la femele). Operația de hernie ombilicală este considerată o procedură chirurgicală relativ simplă și de rutină pentru medicii veterinari cu experiență. Se realizează sub anestezie generală. Chirurgul va face o mică incizie la nivelul pielii peste hernie, va examina conținutul herniat și îl va reintroduce cu grijă în cavitatea abdominală. Apoi, defectul (gaura) din peretele muscular va fi închis prin sutură. În ceea ce privește tratamentul fără operație, este important de înțeles că pentru o hernie ombilicală care nu se închide spontan și care este suficient de mare pentru a prezenta un risc sau a cauza disconfort, singura soluție curativă este intervenția chirurgicală. Medicamentele nu pot „închide” un defect fizic în peretele muscular. Recuperarea după operația de hernie ombilicală este, de obicei, rapidă. Majoritatea câinilor se pot întoarce acasă în aceeași zi sau în ziua următoare intervenției. Medicul veterinar va furniza instrucțiuni detaliate privind îngrijirea postoperatorie, care pot include administrarea de medicamente pentru controlul durerii, restricționarea efortului fizic intens pentru o perioadă, îngrijirea plăgii chirurgicale și, eventual, purtarea unui guler elisabetan pentru a preveni lingerea sau mușcarea suturilor. Dacă suspectați că puiul sau câinele dumneavoastră adult are o hernie ombilicală, primul și cel mai important pas este să consultați un medic veterinar. Orice umflătură nouă sau neobișnuită în zona buricului trebuie evaluată de un profesionist. În cazul în care medicul veterinar recomandă inițial o perioadă de observație pentru o hernie mică la un pui tânăr, rolul dumneavoastră în monitorizarea atentă a acesteia este crucial. Verificarea periodică a dimensiunii herniei. Este esențial să nu încercați niciodată să „reparați” hernia acasă prin metode improvizate, cum ar fi aplicarea de bandaje strânse sau alte dispozitive. Hernia ombilicală la câini este o problemă relativ comună și, în marea majoritate a cazurilor, nu este o afecțiune gravă, mai ales dacă este diagnosticată și gestionată corect sub îndrumarea unui medic veterinar. Cheia pentru un prognostic favorabil este un diagnostic veterinar corect și respectarea recomandărilor medicului. Fie că se optează pentru monitorizare în cazul herniilor mici la puii tineri, fie că se decide intervenția chirurgicală pentru corectarea defectului, scopul final este asigurarea sănătății și bunăstării pe termen lung a câinelui. Cu îngrijirea potrivită și, atunci când este necesar, cu o intervenție chirurgicală efectuată la timp, majoritatea câinilor cu hernie ombilicală duc o viață lungă, activă, fericită și complet normală.
Surse și înțelegeri despre herniile ombilicale și tratamentul lor
Hernia ombilicală, în termeni simpli, reprezintă o mică „gaură” sau o zonă de slăbiciune în peretele muscular al abdomenului, localizată exact în regiunea buricului. Prin această deschizătură, diverse structuri din interiorul abdomenului pot ieși în afară, formând o protruzie vizibilă sub piele. Cel mai adesea, conținutul acestei protruzii este format din căptușeala internă a abdomenului (peritoneu) sau din grăsime abdominală. Mai rar, o porțiune dintr-un organ intern poate aluneca prin acest orificiu. Din exterior, hernia ombilicală se prezintă ca o umflătură moale și elastică sub piele, iar dimensiunea ei poate varia. Un detaliu important este că această umflătură poate deveni mai proeminentă atunci când cățelul este activ. Factorul ereditar joacă un rol important în apariția herniilor ombilicale, iar recomandarea este ca animalele cu hernie ombilicală să nu fie folosite pentru reproducție. Este esențial să se înțeleagă că aceste hernii pot fi identificate în permanență, iar manifestarea vizibilă poate varia în funcție de activitate. Cea mai mare provocare este strangularea, o urgență medicală care necesită intervenție chirurgicală imediată. Uneori, herniile mici se pot închide spontan la puii tineri, în timp ce herniile mari necesită intervenție pentru a preveni complicațiile. Operația implică o incizie mică, examinarea conținutului herniat și închiderea defectului peretelui muscular. Recuperarea postoperatorie este de obicei rapidă, iar instrucțiunile veterinarului includ controlul durerii și restricționarea efortului.
Doctorul a sosit | Episodul 6 | Repararea herniei abdominale
Alte afecțiuni cutanate relevante la câini afectați de mâncărime și roșeață a pielii
Dermatita la câini reprezintă o afecțiune cutanată frecventă cu multiple etiologii, de la alergii la mediu sau alimentare până la infecții bacteriene sau fungice. Dermatita alergică la câini apare în urma contactului cu diferite substanțe; atopia este declanșată de factori de mediu, iar dermatita seboreică se manifestă prin blană uleioasă sau uscată cu scuame. Următoarele semne pot indica dermatită: mâncărime, roșeață, excoriații, papule sau crustă, iar tratamentul poate include deparazitare externă, șampoane antiseptice, antibiotice sau antifungice, în funcție de etiologie. În cazul piodermitei bacteriene, frecvent apare miros neplăcut, leziuni cu puroi, și poate necesita citologie cutanată sau antibiogramă pentru alegerea antibioticelor. Inevitabil, abordarea dermatitei este complexă și poate necesita o combinație de tratamente topice și sistemice, precum antibiotice și antiinflamatoare. Este esențial un plan de tratament individualizat și monitorizare veterinară pentru prevenirea recidivelor.
Diagnosticul corect și tratamentul adecvat cresc semnificativ șansele de bunăstare pe termen lung ale câinelui. Imbunătățirea stării pielii poate necesita și schimbări în dietă, cu proteine hidrolizate sau diete dedicate pielii sensibile. Alergiile alimentare reprezintă doar o parte din cauzele posibile, iar testele de sânge sau excluderea alimentației pot fi de folos în identificarea alergenilor. Îngrijirea de zi cu zi, precum spălarea blănii, verificarea pliurilor cutanate și evitarea factorilor iritanți, contribuie la prevenirea problemelor cutanate.
tags: #puiul #de #caine #ii #sa #inrosit
Postări populare:
- servicii de obstetrică-ginecologie în Cluj
- Conopidă și brânzică pentru sugari: idei rapide pentru vârsta de 9 luni+
- Top ortopezi pediatri din Craiova: recenzii aprofundate ale clinicilor de top
- Etapele sarcinii: de la concepție la naștere
- Ce se întâmplă la 12 săptămâni de sarcină: primul sunet al inimii