Noi și cainii nostri suntem foarte asemanatori in multe cazuri. De la sentimentele pe care le nutrim unul fata de celalalt si fata de apropiatii nostri si pana la afectiunile de piele care pun in pericol calitatea vietii.
Dermatita de contact este principala cauza care provoaca eruptii cutanate care pot fi identificate foarte usor in zona abdomenului si stomacului - pe burtica. Dermatita de contact este o reactie la intrarea in contact cu un obiect iritant, cum ar fi iedera otravita, ingrasamintele sau substantele chimice utilizate pentru ingrijirea gazonului.
Muscaturile de insecte pot provoca o serie de afectiuni ale pielii la caine. De exemplu, muscaturile mustelor pot duce la aparitia unor pete rosii pe burtica prietenului patruped, mai ales spre sfarsitul primaverii si in timpul verii.
Alergiile pot fi dezvoltate din cauza unor factori externi sau din cauza unor ingrediente din regimul alimentar zilnic. Alergiile create de mediul extern pot fi recunoscute prin debutul brusc al senzatiilor de mancarime, in special la nivelul fetei, picioarelor, pieptului si stomacului.
In cazul alergiilor alimentare, acestea se manifesta prin senzatiile de mancarime intensa de la nivelul fetei, picioarelor, urechilor si anusului. In principal, alergiile alimentare se dezvolta din cauza tipului de proteina pe care cainele o consuma ca parte a dietei sale alimentare, cum ar fi: carnea de vita, ouale, carnea de pui si produsele lactate. Mai mult, cainele poate dezvolta o alergie la ingredientele procesate din mancarea comerciala.
Dermatita atopică este o boală alergică de piele la câini, cauzată de alergenii prezenți în mediu. La fel ca dermatita atopică la oameni, este o problemă frecventă care afectează 10-15% dintre câini. Dermatita atopică este o boală de lungă durată care trebuie gestionată cu atenție; în caz contrar, va reduce semnificativ calitatea vieții pentru câini și stăpâni, din cauza iritării constante provocate de mâncărimea cutanată (scărpinatul permanent îi ține treji pe amândoi de multe ori).
Ce anume declanseaza dermatita atopica la câini? Toți alergenii cunoscuți care cauzează dermatita atopică la câini sunt organici. Aceasta înseamnă că sunt de origine naturală. Substanțele chimice din agenții de curățare folosiți în gospodărie nu cauzează dermatită atopică, chiar dacă pot provoca o reacție cutanată. Vinovații sunt, de fapt, organici, microscopici și se găsesc pretutindeni.
Câinii pot fi alergici la mai multe lucruri, și uneori prezența unui singur alergen nu este suficientă pentru a declanșa un puseu de mâncărime. Prezența factorilor / alergenilor suplimentari determină în unele cazuri depășirea „pragului de mâncărime”, moment în care devine evident că au o problemă cu pielea. Fiecare câine are propriul prag de mâncărime - punctul de la care toate sursele de mâncărime ajung să provoace nevoia de scărpinat. Acești câini suferă de probleme ale barierei cutanate. Bariera cutanată slăbită a câinilor atopici înseamnă că bacteriile normale ale pielii și ciupercile (numite „Malassezia”) pot pătrunde în stratul cutanat și provoacă sau exacerbează reacția inflamatorie. Prezența paraziților cutanați, precum puricii, poate (de asemenea) să înrăutățească dermatita atopică. Acest fenomen este cunoscut sub numele de „însumarea efectelor”.
Sunt unele rase afectate de dermatita atopică mai mult decât altele? Dată fiind asocierea atât de mare cu unele rase, se suspectează de multă vreme că există o legătură genetică cu dermatita atopică. Se crede că anumite particularități genetice duc la slăbirea barierei cutanate, facilitând pătrunderea în piele a substanțelor declanșatoare, precum polenul (cunoscut ca „alergen”). Rasele cu predispoziție spre dermatita atopică includ mai ales West Highland White Terries, Golden Retriever, Labrador Retriever, Shar Peis, dalmațieni, boxeri, Boston Terrier, buldog (englez și francez), Bull Terrier, mops, ciobănesc german și Bichon Frise.
Cum se diagnosticheaza dermatita atopica? Diagnosticarea alergiilor la câini se face destul de ușor pe baza semnelor clinice; totuși, este mai dificilă stabilirea cauzei alergiei. Dermatita atopică este un diagnostic pus după excluderea altor afecțiuni.
Ia în calcul posibilitatea alergiilor alimentare. Câinele ar putea fi alergic la un ingredient din hrană. Dacă veterinarul suspectează că așa stau lucrurile, recomandă un test alimentar în care se oferă o dietă specifică timp de 8 săptămâni. Dacă își îmbunătățește starea cu această dietă, dar simptomele încep din nou după reintroducerea potențialilor alergeni (unul câte unul), poți fi sigur că e vorba de alergii alimentare.
Pasul final: identificarea alergenilor care cauzeaza dermatita atopica. După ce veterinarul exclude orice altă cauză posibilă de boală de piele și este convins că animalul tău de companie este atopic, poate recomanda confirmarea diagnosticului cu un test pentru dermatita atopică. În general, se folosesc două teste principale pentru a diagnostica dermatita atopică. Testarea intradermică presupune injectarea unei cantități mici de antigen potențial în piele (de ex., polen) pentru a vedea dacă există o reacție (eczeme mici și nedureroase care trec repede). Mai există și un test specific, Serologie IgE Specifică pentru Alergeni (IgE-urile sunt anumite tipuri de anticorpi), care identifică nivelurile crescute de IgE la anumiți antigeni des întâlniți. Ambele au marjă de eroare mare, și de aceea trebuie excluse toate cauzele posibile înainte de aceste teste.
Care este tratamentul pentru dermatita atopică la câini? Momentan nu există leac pentru dermatita atopică, astfel că tratamentul este pentru calmarea pielii inflamate, cu mâncărimi sau pentru a face corpul să tolereze alergenii. Adesea este nevoie de multiple abordări, aspect care va continua să evolueze pe parcursul vieții câinelui. Tratamentul dermatitei atopice se clasifică în patru categorii: tratamentul problemelor cutanate coexistente, tratamentul pentru îmbunătățirea calității barierei cutanate, reducerea expunerii la alergen și suprimarea reacției inflamatorie anormale.
Dacă s-a identificat deja alergenul specific al câinelui tău, evită-l cât de mult se poate. Partea dificilă din acest punct de vedere este că alergenii sunt în general foarte greu de evitat sau de scos din mediu. În cazul alergenilor sezonieri, precum polenurile, măcar ai șanse ca animalul tău de companie să se simtă mai bine în celelalte părți ale anului. De asemenea, e bine să eviți plimbarea câinelui când e sezonul de polen și când iarba este mare. O altă idee ar fi spălarea sau ștergerea câinelui după plimbare.
Să iei în calcul micile remedii, fără a te concentra pe un leac clinic definitiv, pentru că și acestea por îmbunătăți calitatea vieții pentru animalul tău de companie, chiar și la un nivel minim de medicație. Toți câinii atopici trebuie să fie la zi cu tratamentul lunar împotriva paraziților cutanați, mai ales a puricilor.
Gestionarea alimentară poate ajuta și în legătură cu alergiile alimentare primare, pe lângă dermatita atopică; după identificarea alergenului alimentar, soluția este să găsești un tip de hrană care nu îl conține. Acest proces se realizează doar sub strictă monitorizare veterinară.
Trateaza infectiile cutanate secundare. Majoritatea infecțiilor cutanate sunt cauzate de bacterii și fungi care trăiesc în mod natural pe suprafața pielii, dar adesea are loc suprapopularea acestora pe pielea atopică. Dacă observi semne ale unei infecții secundare la câinele tău, cel mai bine e să faci o programare la veterinar. Infecția cutanată bacteriană poate fi adesea controlată cu produse topice. Și ciupercile precum Malassezia pot fi controlate cu produse topice.
În cazul dermatitei atopice, bariera cutanată a câinelui este afectată și are nevoie de sprijin pentru a-și reveni. Produsele topice constituie o parte esențială, aplicate direct pe pielea cu mâncărimi, sensibilă, iritată cu risc foarte scăzut de efecte secundare. Unele produse, precum gama DOUXO® S3 CALM, pot contribui la restaurarea celor trei bariere cutanate (mecanică, microbiologică și imunologică). Un plan eficient pentru utilizarea de asemenea produse topice este utilizarea unei combinații de șampoane și spume. Șamponul este utilizat primul pentru a curăța pielea și blana, a scoate murdăria, reziduurile, pielea moartă și alergenii. Dar, desigur, acestea ies la clătire și de aceea ingredientele rămân doar o anumită perioadă (bine stabilită) în contact cu pielea. Pentru a combate acest neajuns, se pot utiliza spume fără clătire, astfel ingredientele rămânând pe piele mai mult timp.
Redu reactia inflamatorie si mâncarimea cu medicamente. Dacă nu poți elimina factorul declanșator al alergenilor, uneori este nevoie să elimini reacția inflamatorie anormală și mâncărimea cu medicamente prescrise de veterinar, precum glucocorticoizi (steroizi). Sunt utili pe termen scurt în tratamentul puseurilor. Tratamentul administrat sub formă de spray, nu comprimate, ajută unii pacienți să evite efectele secundare. Se pot administra unele medicamente modifică reacția sistemului imunitar (cunoscute ca imunomodulatoare), și iar altele au drept scop să atenueze mâncărimea. Antihistaminicele sunt și ele o opțiune, dar nu funcționează la fel de bine la câini ca la oameni dacă sunt administrate singure. Veterinarul este cel care stabilește cel mai bun plan de tratament pentru câinele tău.
Trateaza cauza. Imunoterapia specifică pentru alergeni sau terapia de desensibilizare este tratamentul prin care câinii primesc o variantă diluată a alergenului ca tip de vaccin. Câinele se obișnuiește cu alergenul, iar reacțiile devin mai puțin severe. Acest tratament îmbunătățește pielea câinelui la aproximativ 50-80% dintre câini (ameliorează complet starea pielii sau reduce administrarea de medicamente), dar rezultatele depind și de alergenii în cauză. Veterinarul îți va spune exact care sunt beneficiile unui asemenea tratament.
Dacă veterinarul bănuiește că este vorba de dermatită atopică și a exclus alte probleme cutanate, îți poate recomanda teste specifice pentru a pune diagnosticul. Dermatita atopică este o boală de lungă durată care nu are leac, motiv pentru care este esențial să fie gestionată, altfel se va înrăutăți în timp.
Solutia noastra pentru pielea cu mancarimi, iritată, sensibila. DOUXO® S3 CALM calmează pielea iritată, sensibilă și cu mâncărimi, echilibrând în același timp microbiota cutanată, care prezintă în general dezechilibre în cazul pielii sensibile.
Poate ați auzit termenul „pododermatită” și v-ați întrebat ce înseamnă exact. Este foarte important de înțeles că pododermatita nu este, de obicei, o boală în sine, ci mai degrabă un semn clinic sau o manifestare a unei alte probleme de sănătate subiacente. Această inflamație poate afecta pielea dintre degete, pernuțele, zona din jurul unghiilor sau chiar unghiile în sine. Deoarece câinii se bazează pe lăbuțele lor pentru aproape orice activitate, o inflamație dureroasă în această zonă le poate limita serios mișcarea și bucuria de a trăi. Prin urmare, înțelegerea faptului că pododermatita este un simptom și nu o boală de sine stătătoare este crucială.
Linsul sau mușcatul excesiv al lăbuțelor: Acesta este adesea primul și cel mai evident semnal de alarmă. Câinele poate petrece perioade îndelungate lingându-și sau roadându-și una sau mai multe lăbuțe. Alergiile se numără printre cele mai frecvente cauze ale pododermatitei la câini. Lăbuțele sunt adesea printre primele zone afectate de mâncărime intensă (prurit) în cazul unei reacții alergice, iar câinele începe să le lingă și să le roadă compulsiv. Acest comportament duce la traumatizarea pielii, inflamație și, în final, la pododermatită. Se creează astfel un ciclu vicios: mâncărimea cauzată de alergie duce la lins și scărpinat, ceea ce lezează bariera protectoare a pielii.
Alergiile alimentare: Reacții la anumite proteine (ex: pui, vită, lactate) sau ingrediente (ex: grâu, porumb, soia) din hrana administrată.
Alergiile de mediu (dermatita atopică): Reacții la alergeni din mediul înconjurător, cum ar fi polenul (de iarbă, copaci, buruieni), praful de casă, acarienii din praf, sporii de mucegai. Aceste alergii pot fi sezoniere (mai intense primăvara sau toamna, când concentrația de polen este mare) sau pot persista pe tot parcursul anului dacă alergenul este prezent constant în casă (ex: acarieni).
Dermatita alergică la purici: O reacție alergică la saliva puricilor.
Infecțiile bacteriene și fungice sunt o altă cauză majoră a pododermatitei, dar este important de reținut că, de cele mai multe ori, acestea sunt secundare unei alte probleme care a slăbit apărarea naturală a pielii.
Infecții bacteriene (piodermită): Diverse bacterii, cel mai frecvent din genul Staphylococcus, care pot exista în mod normal pe pielea câinelui în număr mic, pot profita de o leziune sau o slăbire a imunității locale pentru a se înmulți necontrolat. Acest lucru duce la apariția unor leziuni caracteristice, cum ar fi pustule (bășicuțe cu puroi), cruste, roșeață, durere și, uneori, un miros neplăcut.
Malassezia pachydermatis: Este o drojdie (un tip de fung) care trăiește în mod normal pe pielea și în urechile câinilor. În anumite condiții, cum ar fi umiditatea crescută, alergiile sau un sistem imunitar slăbit, Malassezia se poate înmulți excesiv, provocând inflamație, mâncărime, roșeață, piele îngroșată, unsuroasă și un miros specific, rânced sau de „șosete murdare”.
Dermatofiți: Sunt fungi care pot infecta părul, pielea și unghiile (ex: Microsporum, Trichophyton). Un factor important care favorizează dezvoltarea infecțiilor, în special a celor fungice, este umiditatea persistentă a lăbuțelor. Aceasta poate fi cauzată de linsul excesiv, de plimbările frecvente prin zone umede (bălți, iarbă udă) fără o uscare corespunzătoare ulterioară, sau de traiul într-un mediu general umed.
Demodex (demodecie): Acești acarieni microscopici trăiesc în mod normal în număr mic în foliculii de păr ai majorității câinilor. Problemele apar atunci când sistemul imunitar al câinelui nu îi poate ține sub control (mai ales la căței, câini tineri sau cei cu imunitate compromisă), permițându-le să se înmulțească excesiv.
Sarcoptes (scabie sarcoptică): Acest tip de acarian este extrem de contagios (inclusiv pentru oameni, temporar) și sapă galerii în piele, provocând o mâncărime insuportabilă.
Puricii: Pe lângă dermatita alergică la purici, o infestație masivă cu purici poate cauza iritație directă și mâncărime, ducând la auto-traumatisme. Chiar și paraziții care nu cauzează direct pododermatită pot contribui indirect. Mâncărimea intensă pe care o provoacă determină câinele să se lingă și să se scarpine excesiv, rănind pielea și făcând-o vulnerabilă la infecții secundare, care sunt o componentă majoră a pododermatitei.
Căpușele: Mușcăturile de căpușe pot cauza iritație locală, inflamație și pot reprezenta o poartă de intrare pentru infecții.
Corpi străini: Spini, cioburi de sticlă, așchii de lemn, ghimpi, pietricele ascuțite sau, foarte frecvent în anumite zone, ariste de plante uscate (cum ar fi cele de la iarba deasă, cunoscute popular ca „spice”) se pot înfige în pielea delicată a lăbuțelor, în special între degete sau în pernuțe. Acestea provoacă durere, inflamație localizată, șchiopătat și, adesea, infecții dacă nu sunt îndepărtate rapid.
Răni diverse: Tăieturi, zgârieturi, abraziuni (julituri) sau arsuri pot apărea în urma contactului cu suprafețe aspre, muchii tăioase, asfalt încins vara sau gheață și sare folosite pentru dezghețare iarna.
Din acest motiv, inspecția atentă a lăbuțelor după fiecare plimbare este o măsură preventivă extrem de importantă, mai ales dacă plimbarea a avut loc în zone cu vegetație înaltă și uscată, pe teren accidentat sau pe suprafețe potențial periculoase.
Conformația particulară a lăbuței: Anumite caracteristici anatomice moștenite, cum ar fi lăbuțele foarte late și răsfirate sau prezența unor pliuri adânci de piele între degete, pot predispune la frecare, acumulare de umiditate și iritații cronice.
Traume repetate prin lins compulsiv: Unii câini dezvoltă un comportament de lins excesiv al lăbuțelor din cauza anxietății, plictiselii sau altor probleme comportamentale.
Această listă variată de posibile cauze subliniază un aspect fundamental: complexitatea pododermatitei face ca autodiagnosticul și auto-tratamentul să fie nu doar ineficiente, ci și potențial periculoase. Doar un medic veterinar, printr-o evaluare completă, poate stabili cauza exactă și poate recomanda tratamentul corect.
Consultația va începe, de obicei, cu o anamneză detaliată. Observațiile dumneavoastră atente de acasă sunt extrem de valoroase în această etapă. Urmează examinarea fizică generală, pentru a evalua starea generală de sănătate a câinelui, și apoi o examinare dermatologică amănunțită, cu accent pe lăbuțe. Medicul va inspecta vizual pielea, spațiile interdigitale, pernuțele și unghiile, căutând tipul și distribuția leziunilor. Va palpa lăbuțele pentru a detecta umflături, noduli, zone dureroase sau cu temperatură crescută.
Deoarece pododermatita poate avea numeroase cauze, medicul veterinar poate recomanda unul sau mai multe teste specifice pentru a ajunge la un diagnostic de certitudine. Aceste teste nu sunt „costuri suplimentare inutile”, ci instrumente esențiale care ajută la identificarea precisă a problemei, permițând astfel alegerea celui mai eficient și țintit tratament.
Citologia (examen microscopic direct): Este adesea primul test efectuat. Medicul prelevează o mostră de pe suprafața pielii afectate (prin atingerea ușoară cu o lamă de microscop - amprentă, prin aplicarea unei benzi adezive transparente - „tape test”, sau prin recoltarea de material dintr-o pustulă). Proba este apoi colorată și examinată la microscop, direct în clinică în multe cazuri.
Raclajul cutanat: Implică răzuirea superficială a pielii cu o lamă de bisturiu (până la o ușoară sângerare capilară) pentru a colecta material din straturile mai profunde ale epidermei și din foliculii de păr.
Cultură bacteriană și antibiogramă: Dacă se suspectează o infecție bacteriană (mai ales dacă este profundă, recurentă sau nu răspunde la tratamentul inițial), medicul poate preleva o mostră sterilă (tampon, fragment de țesut) de la nivelul leziunii. Aceasta este trimisă la un laborator specializat unde se încearcă creșterea bacteriilor prezente. Dacă se dezvoltă bacterii, acestea sunt identificate, iar apoi se testează sensibilitatea lor la diferite antibiotice (antibiogramă).
Cultură fungică și antifungigramă: Similar culturii bacteriene, dacă se suspectează o infecție cu fungi dermatofiți, se pot preleva fire de păr sau scuame de pe marginea leziunilor pentru a fi cultivate în medii speciale.
Biopsia cutanată și examenul histopatologic: Aceasta este o procedură mai invazivă, care implică prelevarea unui mic fragment de piele de la nivelul leziunilor, sub anestezie locală sau generală ușoară. Mostra de țesut este apoi trimisă la un laborator de anatomie patologică, unde este procesată și examinată la microscop de către un specialist.
Dietă de eliminare (dietă hipoalergenică): Este „standardul de aur” pentru diagnosticarea alergiilor alimentare. Presupune hrănirea câinelui exclusiv cu o dietă special formulată (cu o sursă nouă de proteină și carbohidrați, la care câinele nu a mai fost expus, sau cu proteine hidrolizate - „sparte” în molecule suficient de mici pentru a nu declanșa o reacție alergică) pentru o perioadă de minim 8-12 săptămâni. Orice alt aliment sau recompensă este strict interzisă în această perioadă.
Teste serologice (din sânge) sau cutanate (intradermice): Pot fi utilizate pentru a identifica alergenii specifici din mediu (polen, acarieni etc.) în cazul dermatitei atopice.
Odată ce medicul veterinar a stabilit cauza (sau cauzele) pododermatitei, se poate institui un plan de tratament țintit. Cel mai important aspect al tratamentului este abordarea cauzei primare. Dacă se tratează doar simptomele (inflamația, mâncărimea, infecția secundară) fără a elimina sau controla factorul care a declanșat problema, este foarte probabil ca pododermatita să reapară după întreruperea tratamentului simptomatic.
Procesul de diagnostic și tratament poate fi uneori îndelungat și poate necesita răbdare și consecvență din partea dumneavoastră, mai ales în cazul afecțiunilor cronice precum alergiile. „Vindecarea” în aceste situații poate însemna controlul pe termen lung al simptomelor și prevenirea recidivelor, mai degrabă decât eradicarea completă a cauzei (cum ar fi în cazul alergiilor de mediu, unde eliminarea totală a alergenilor este adesea imposibilă).
Antibiotice: Sunt necesare pentru tratarea infecțiilor bacteriene (piodermite, furunculoză). Tratamentul cu antibiotic pentru afecțiunile pielii este adesea de lungă durată, putând varia de la 3-4 săptămâni până la 6-8 săptămâni sau chiar mai mult, în funcție de profunzimea și severitatea infecției.
Antifungice: Se utilizează pentru tratarea infecțiilor cu fungi (dermatofiți) sau cu Malassezia. Pot fi administrate pe cale orală (ex: ketoconazol, itraconazol, terbinafină) sau aplicate local.
Antiparazitare: Sunt necesare pentru eradicarea paraziților externi precum acarienii Demodex sau Sarcoptes. Există diverse opțiuni, inclusiv soluții spot-on (pipete), medicamente orale (ex: ivermectină, milbemicină oxime, fluralaner, sarolaner) sau, în unele cazuri, băi medicamentate.
Corticosteroizi (glucocorticoizi, ex: prednison, prednisolon, metilprednisolon, dexametazonă): Sunt antiinflamatoare foarte puternice și eficiente în reducerea rapidă a inflamației și a mâncărimii severe. Se pot administra oral, injectabil sau topic. Deși foarte utili pe termen scurt, utilizarea lor pe termen lung sau în doze mari este asociată cu un risc semnificativ de efecte secundare (ex: creșterea setei și urinării, creșterea apetitului și în greutate, slăbiciune musculară, subțierea pielii, risc crescut de infecții, diabet, sindrom Cushing iatrogen).
Antihistaminice (ex: difenhidramină, hidroxizină, cetirizină, loratadină): Pot fi încercate pentru a controla mâncărimea ușoară sau moderată asociată cu alergiile, dar eficacitatea lor la câini este variabilă și adesea mai redusă comparativ cu alte opțiuni.
Oclacitinib (Apoquel): Este un medicament oral care acționează rapid pentru a bloca specific semnalele care declanșează mâncărimea și inflamația în dermatita alergică.
Lokivetmab (Cytopoint): Este o terapie biologică (anticorp monoclonal) care se administrează injectabil (de obicei, o dată pe lună).
Ciclosporina (Atopica): Este un medicament imunosupresor care poate fi eficient în controlul pe termen lung al dermatitei atopice severe. Efectul său se instalează mai lent (câteva săptămâni).
Imunoterapie specifică alergenului (hiposensibilizare, „vaccinuri antialergice”): Dacă s-au identificat alergenii de mediu specifici prin teste alergologice, se poate formula un „vaccin” personalizat care conține cantități mici din acești alergeni. Se administrează prin injecții regulate (sau, mai nou, sublingual) pe o perioadă lungă de timp, cu scopul de a „obișnui” treptat sistemul imunitar al câinelui să nu mai reacționeze exagerat la acei alergeni.
Terapia topică (aplicată direct pe piele) joacă un rol foarte important în managementul pododermatitei și este adesea la fel de crucială ca medicația administrată pe cale generală (orală sau injectabilă). Tratamentele locale ajută la curățarea pielii, la îndepărtarea crustelor, scuamelor și a microorganismelor de la suprafața pielii, la calmarea inflamației și mâncărimii și la refacerea barierei cutanate.
Șampoane medicamentate: Există o varietate de șampoane special formulate pentru probleme dermatologice la câini. Agenți antiseboreici: Sulf, acid salicilic (pentru piele grasă sau cu mătreață). Medicul veterinar vă va recomanda șamponul potrivit și frecvența băilor (poate fi de 2-3 ori pe săptămână la început, apoi mai rar).
Creme, geluri, spray-uri, spume, loțiuni, șervețele medicamentate: Acestea permit aplicarea concentrată a substanțelor active direct pe zonele afectate de pe lăbuțe.
Soluții antiseptice pentru curățare/înmuiere: Pentru curățarea zilnică a lăbuțelor sau pentru băi locale, se pot folosi soluții diluate de clorhexidină sau betadină (iod povidonă), conform indicațiilor veterinarului.
Deși este dificil să preveniți în totalitate apariția pododermatitei, mai ales dacă există o predispoziție genetică la alergii sau alte afecțiuni, adoptarea unor măsuri regulate de îngrijire și atenție poate reduce semnificativ riscul apariției acestei probleme sau a recidivelor ei.
Curățați lăbuțele după plimbări, mai ales dacă au fost murdare, noroioase, prăfuite sau dacă ați mers prin zone unde ar putea exista alergeni (polen) sau substanțe iritante (sare și chimicale de pe drum iarna).
USCAȚI FOARTE BINE LĂBUȚELE după curățare sau după ce s-au udat (ploaie, bălți). Acordați o atenție deosebită uscării complete a spațiilor dintre degete. Umiditatea persistentă în aceste zone creează un mediu ideal pentru dezvoltarea bacteriilor și a fungilor (în special Malassezia).
Unghiile prea lungi pot modifica modul în care câinele calcă, forțând degetele într-o poziție nefirească. Acest lucru pune o presiune anormală și constantă pe articulațiile degetelor, pe pernuțe, putând duce la disconfort, durere și iritații cronice ale pielii din zonele de contact modificate.
La rasele cu păr lung și des între degete (ex: Cocker Spaniel, Shih Tzu, Golden Retriever), este recomandat să...
Atopia (alergie de mediu) la câini: 3 opțiuni holistice
tags: #punct #de #roseata #pe #burtica #la