Perioada Postului Nașterii Domnului oferă prilejul necesar de a ne apropia de înțelesurile Întrupării Domnului ca eveniment marcant în istoria mântuirii lumii. Tendința de distanțare a oamenilor față de mărturisirea acestei realități propovăduite de către Biserică se observă de la an la an. Asaltați de diverse abordări, de cele mai multe ori mercantile, și pe alocuri slab fundamentate religios, sumedenia variantelor de pseudoserbări închinate unui Crăciun cel mult social denaturează și destructurează noțiunea fundamentală a Întrupării Domnului, prăznuită la Crăciunul creștin.
Legătura cu învățătura principală a Bisericii presupune o interesantă dependență duhovnicească cerută de către acest organism divino-uman fiecărui credincios. Pe de altă parte, este necesară și o independență creativă, oferită de libertatea cu care este înzestrat omul. Societatea contemporană traversează o perioadă în care pericolul sincretismului religios pare să fie în continuă creștere. Înstrăinarea față de Biserică, ignoranța, accesul facil la majoritatea resurselor digitale, ușurința cu care circulă informațiile de tot felul, precaritatea educației religioase și, pe alocuri, lipsa unei concepții unitare a factorilor de decizie fac să coabiteze multiple detractări ale unor înțelesuri pe care instituția Bisericii le are în componența ei ființială.
Adevărurile de credință, cu tot ceea ce rezultă din ele, asigură o dependență a membrilor Bisericii conturată într-un apelativ des întâlnit în limbajul eclesiastic: credincioșia. A fi credincios înseamnă a avea, în înțeles foarte echilibrat, un soi de dependență față de valorile care alcătuiesc corpusul bisericesc. Fidelitatea pe care fiecare credincios al Bisericii celei Una o deține prin intrarea baptismală, urmată de primirea celorlalte Sfinte Taine, îl califică pe om să intre într-o relație de dependență sănătoasă. Omul, ca receptacul al Harului dumnezeiesc oferit prin Sfintele Taine, are șansa să devină un credincios altoit pe mlădița Bisericii.
În căutările sale și în setea ancestrală după veșnicie, omul are nevoie de o dependență care să îi asigure un areal propice asimilării învățăturilor celor bune. Oricât de mult s-ar încerca evitarea mărturisirii Întrupării Domnului la Crăciun și prin aceasta relativizarea mărturisirii unei Prezențe continue a Domnului în lume prin Tainele și lucrările bisericești, realitatea apropierii Domnului de uman nu poate fi înlocuită. Întruparea s-a realizat și nu se va șterge. Ea presupune însă o participare activă în viața Bisericii. Surogatele disimulate în crearea unor atmosfere pretins religioase, dar fade și uscate teologic, nu pot aduce bucuria împlinitoare adusă de coborârea Domnului în trup, trăită eclesial.
Este însă Întruparea o temă care ne bucură cu adevărat ființial? Ne transformă vestea Nașterii Domnului în credincioși așezați în lucrarea duhovnicească a Bisericii? Suntem conștienți că facem parte dintr-o Biserică ce se propune și se oferă lumii ca Trup al Domnului? Dacă privim în adâncul nostru cu maximă sinceritate poate că vom mărturisi că mai avem multe de limpezit în viețile noastre pentru a ajunge în fața unor răspunsuri care să onoreze întrebările de mai sus. În mod paradoxal, pentru însușirea unei independențe duhovnicești echilibrate este necesară conștientizarea unei dependențe edificatoare, fără de care nu se poate realiza relația dintre oameni și Dumnezeu.
Manifestarea unei independențe duhovnicești indică abordarea potrivită atunci când atât factorii de decizie dintr-o anumită comunitate (de regulă, personalități care animă viața eclesială), cât și cei predispuți la derapajele aderării la practicarea mutilată și nepotrivită a credinței țin seama de un principiu esențial, pentru ca echilibrul între dependență și independență duhovnicească să devină viabil. În procesul creșterii duhovnicești, pe toate palierele însușite de către Biserică, raportarea va ține cont de Prezența în numele căreia se săvârșește orice act al Bisericii. Atât din partea slujitorului bisericesc, cât și din partea celui care îmbrățișează propunerile unei autentice vieți conturate de Biserică, se cere luarea în considerare a faptului că, în lucrarea sa, Biserica este asistată și întreținută de Taina celui Nevăzut, de Prezența harică a celui ce îi permite, în mod liber, săvârșitorului actelor de cult să lucreze cele sfinte în numele Său.
Expresie a Întrupării Domnului, lucrarea sacramentală a slujitorilor bisericești coordonează atitudinea echilibrată a manifestării atât a dependenței, cât și a independenței duhovnicești a membrilor Bisericii. Ambele axe, paradigme de lucru ale Bisericii, fundamentate pe actul Întrupării Domnului, pot crea vectori care antrenează ființa omenească în procesul amplu de desăvârșire la care este chemat omul. Situațiile care cer o anume dependență, dar care asigură o credincioșie statornică, precum și cele care cer o atitudine curajoasă de independență, ca examen practic al unei maturizări duhovnicești, fac din viața Bisericii o manifestare vie a unei realități care indică Prezența Tainei celui Nevăzut care îl ajută și pe credincios să-și însușească o independență necesară creșterii duhovnicești.
Independența duhovnicească nu presupune încrâncenări, însingurări sau contradicții fără sens, ci tocmai deschideri autentice conștiente în calea progresului duhovnicesc pe care îl oferă Biserica prin activitățile ei. Independența duhovnicească înseamnă, așadar, o stare de libertate a omului credincios care știe să rămână sub aripa protectoare a Bisericii cu toată personalitatea eliberată de neîmplinirile ființei sale. Cea mai la îndemână formă de însușire a raportului potrivit dintre dependența și independența duhovnicească se poate observa în atitudinea cu care se săvârșește Taina Spovedaniei, necesară fiecărui credincios în progresul său.
Bazată pe mandatul primit de Apostoli de la Mântuitorul Iisus Hristos: Oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer (Matei 18, 18), Mărturisirea oferă matricea abordării potrivite dintre dependența și independența duhovnicească. Arta de a-l îndruma pe credincios să se simtă în prezența Mântuitorului Iisus Hristos, Care stă nevăzut, primind mărturisirea lui (conform atenționării din Molitfelnic), face din Spovedanie cadrul general care trebuie luat în considerare foarte serios în toată activitatea Bisericii.
Independența nu înseamnă asumarea unor decizii de dragul liberului arbitru pe care îl deține omul, ci angajări limpezi în procesul de auto-educație pe care o persoană matură se presupune că și-l dorește. Ea trebuie să fie îndrumată tocmai în această direcție. Nevoia auto-depășirii nu împiedică manifestarea unor acțiuni creative în actul mântuirii. A fi creativ presupune ocazia de a asuma o independență care nu înseamnă doar alegeri punctuale, ci trăirea unui mod de viață propus de duhovnic, ca gură a lui Hristos, cu autoritatea funcționării în numele Lui și asumat în mod liber de credincios printr-o independență duhovnicească autentică ce se va manifesta în puterea de a se autogestiona, fără iluzii egoiste și cu convingerea că în alegerile sale acesta este însoțit de asistența concretă a Domnului prin slujitorii Săi.
Aceasta din urmă devine ecoul și întruparea asumării dependenței duhovnicești primordiale. Religia este necesară familiei, nu numai individului, pentru că nu numai omul, ci și familia este creația lui Dumnezeu. Religia este necesară familiei, nu numai individului, pentru că nu numai omul, ci și familia este creația lui Dumnezeu. Și după cum omul e dator să-și cunoască și să-și adore Creatorul, tot așa și familia. De când există istorie și preistorie, tot ce a fost mai sfânt, mai serios în familie, începând cu căsătoria, a avut caracter religios - și la păgâni, nu numai la creștini. Cel dintâi altar a fost căminul familiar și numai atâta timp familia e celula societății sănătoase, cât arde pe vatra ei focul sacru al credinței în Dumnezeu, al dragostei religioase, al tradițiilor și al speranțelor sfinte.
Când focul sfânt al religiei se stinge pe vatra familiei, este un semn care prevestește nenorociri mari, dezastre inevitabile; atunci miroase a putregai și a moarte. Familia fără religie este familia amorului liber, e familia divorțurilor și avorturilor, cuibul viciilor și al blestemelor. Religia este o datorie și o trebuință pentru soț, soție și pentru copii. Soțului, pentru a-și îndeplini cu vrednicie rolul de bărbat luptător pentru bunăstarea și fericirea casei; soției, pentru a-și îndeplini cu cinste rolul de regină a căminului, de soție credincioasă și mamă bună; iar copiilor, pentru a învăța să deosebească lumina de întuneric, să crească în virtute și să osândească viciul, să facă binele și să se ferească de rău.
„Toată educația bine făcută se reazemă pe religie“ (Diderot). E prea bine știut că reforma unui învățământ nu se poate rezolva norocos, fără concursul religiei. Religia este o forță, atât în educație cât și în instrucție. Timpurile de criză ale învățământului sunt timpuri de criză religioasă și morală. Eliminarea religiei din școală are rezultate dezastruoase. Cine n-are religie, n-are nici familie și cine n-are familie, n-are nici patrie. Religia e oxigenul familiei.
Prezentarea tratează succint rolul și sensul maternității în spiritualitatea și viața Bisericii Ortodoxe, analizând tema din perspectivă teologică, canonică și pastorală. Maternitatea este înțeleasă ca dar divin și participare la lucrarea creatoare a lui Dumnezeu, fiind integrată în vocația femeii și în viața familiei creștine. În ce privește dimensiunea canonică, avem în vedere o prezentare a provocărilor canonice actuale referitoare la normele Bisericii privind căsătoria și familia ca realități sacramentale. Vom analiza necesitatea unui echilibru între vocația maternității și chemarea la viața monahală, ambele fiind căi legitime de împlinire spirituală. În plan pastoral, vom aborda maternitatea ca vocație, responsabilitate și jertfă, dar și ca realitate aflată în criză în societatea contemporană, marcată de individualism, secularizare și schimbarea valorilor familiale.
26.07.2011, Bucureşti (Catholica) - Vă oferim partea a doua a interviului propus de Provita Media, tradus de pe Miloserdie.ru, în care pr. prof. Andrei Lorgus vorbește despre infertilitate și reproducere din perspectivă ortodoxă. - După multe încercări de a avea propriii copii, multe cupluri adesea decid să adopte. - Adopția nu rezolvă problema principală. Dacă soții doresc să adopte un copil doar ca să aibă copii cu orice preț - este o patimă. ...
În final, tema maternitatea/paternitatea în spațiul religios apare ca un dialeg între dependența de tradiția eclesială, libertatea de a crește copii în modul autentic al fiecărei familii și responsabilitatea morală în fața vieții. Relația dintre credință și știință se situează în cadrul unei complementarități ce susține binele uman, iar părinții sunt chemați să modeleze o familie care să fie „centrul și inima civilizației iubirii”.
Echilibrul între dependență și independență spirituală în creșterea copiilor
Independența duhovnicească nu înseamnă izolarea sau negarea valorilor comune, ci o formă de libertate responsabilă în care credinciosul poate lucra cu harul lui Dumnezeu prin slujitorii Săi. În raport cu copiii, această dependență poate oriental într-un proces de educație spirituală în care diferitele temperamente se pot descoperi: un copil poate răspunde bine la raționament și structură, altul la experimentare și creativitate, iar toate acestea pot conviețui în cadrul aceleiași credințe.
Caracterele cheie ale unei maternități teologice și pastorale
- Vocația maternă ca dar divin și participare la lucrarea creatoare a lui Dumnezeu.
- Canonul, ca cadru de echilibru între familie și viața monahală.
- Pastorația, ca jertă și responsabilitate în fața crizelor moderne (individualism, secularizare).
- Relația dintre credință, știință și etică bioetică ca punte între morală teologică și rațională.
Religia, în această viziune, nu este o confinare, ci o forță socializatoare care modelează familia ca nucleu al civilizației iubirii. Educația religioasă în familie și în comunitate poate transforma provocările moderne într-o oportunitate de creștere duhovnicească și de consolidare a identității spirituale a copiilor, inclusiv în situații dificile precum sarcinile în afara căsătoriei sau adopția.
tags: #religia #si #maternitatea #independen #ta