Circumscripția electorală: Nr. Modalitatea adecvată de evaluare a copiilor cu dizabilitate intelectuală este un subiect controversat la nivel internațional iar soluțiile variază substanțial de la un stat membru al Uniunii Europene la altul. Pentru a fi în conformitate cu Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (Organizația Națiunilor Unite, 2006), evaluarea ar trebui să fie una cuprinzătoare și să ia în considerare factorii de mediu și modul în care aceștia afectează participarea persoanei evaluate în societate, în condiții de egalitate. În țările din Uniunea Europeană se fac remarcate câteva metode de evaluare consacrate: abordarea medicală; metoda Barema; evaluarea capacității funcționale; abordarea holistică.
Evaluarea dizabilității intelectuale este realizată de către medicii psihiatri, care își bazează decizia pe manualele de referință pentru diagnostic, care propun sisteme de clasificare autorizate pentru stabilirea diagnosticului. Manualul cel mai frecvent utilizat de către psihiatri este ICD-10 Clasificarea statistică internațională a tulburărilor mentale și de comportament, publicat pentru prima dată în 1993 de către Organizația Mondială a Sănătății. Evaluarea dezvoltării intelectuale se realizează, printre altele, prin coeficientul de inteligență (IQ), considerat un indicator al nivelului de dezvoltare intelectuală.
În România, până la publicarea DSM-5 în 2013 (Asociația Americană de Psihiatrie, 2013), IQ-ul a fost singurul indicator utilizat pentru diagnosticarea dizabilității intelectuale și pentru stabilirea severității acesteia. DSM-5 adoptă o abordare cuprinzătoare, care nu se mai bazează pe IQ pentru diagnosticarea dizabilității intelectuale, ci pe funcționarea adaptativă a persoanei („diferitele niveluri de severitate sunt definite pe baza funcției adaptative, și nu a scorului IQ, deoarece funcția adaptativă este cea care determină nivelul de susținere necesar.”), evaluată pe 3 domenii: conceptual, social și practic. În ICD-10 însă se păstrează încadrările bazate de IQ (conform cu cele din DSM-IV), cu recomandarea ca diagnosticul să fie fundamentat pe nivelul actual de funcționare. În momentul în care vine vorba de evaluarea copiilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale (CES) pentru dosarul de la SEC, legislația în vigoare impune utilizarea ICD-10 de către medicii psihiatri pentru stabilirea „diagnosticului complet - boala principală, bolile asociate și alte boli - și codul de boală prevăzut de Clasificația internațională a maladiilor, respectiv CIM-10.”
- În România adoptăm, așadar, în mod declarativ o abordare cuprinzătoare, funcțională a capacității, dar ne bazăm în continuare pe măsurători rigide, cum ar fi IQ-ul, care este insuficient pentru stabilirea nivelului de funcționare și oferirea suportului necesar.
- Din Cadrul conceptual privind evaluarea funcţării, dizabilităţii şi CES la copii din Ordinul 1985/2016 aflăm că evaluarea copiilor cu dizabilități și/sau CES se realizează în două etape: (1) de către o echipă multidisciplinară formată din specialiști din diverse domenii (educațional, social, medical): asistent social, medic de familie, psiholog, psihopedagog, educator/învățător, logoped, medic specialist; (2) eliberarea certificatului medical tip A5 necesar pentru dosarul de la SEC, respectiv SEOSP, se face numai de către medicii de specialitate din unitățile abilitate de DSP să elibereze aceste certificate.
- Pe baza acestor documente și evaluări se redactează certificatul de orientare școlară și profesională - în care sunt menționate, printre altele, aspecte din certificatul medical eliberat de psihiatru cu privire la deficiențe/afectări; tulburări/dificultăți de învățare.
- Nivelul funcționării nu apare în mod consecvent în legislație; termenul CIF este menționat în Ordinul Nr. 5574 din 7 octombrie 2011, dar nu se specifică concret modalitatea prin care acesta trebuie aplicat în practică. Dificultăți pot apărea la nivelul încadrării în învățământul special în conformitate cu prevederile noii legi a învățământului preuniversitar.
O posibilă soluție la problemele identificate ar putea fi implementarea unei norme de clasificare a funcționării - un model de bune practici în acest sens este implementarea cu succes a manualului Clasificarea Internațională a Funcționării, Dizabilității și Sănătății - Versiunea pentru copii și tineri (ICF-CY), publicat de Organizația Mondială a Sănătății (2007), în Portugalia. Manualul apare menționat în legislația națională atât în Ordinul Nr. 5574 din 7 octombrie 2011, cât și în Ordinul Nr. ANEXA Nr.- Circumscripția electorală nr. h) reevaluează condițiile privind încadrarea copilului într-un grad de handicap, la cererea părintelui etc.
Evaluarea are loc în contextul elaborării dosarului complex: fișa de evaluare psihologică, ancheta socială, fișa psihopedagogică și certificatul medical tip A5; pe baza acestor documente se elaborează certificatul de orientare școlară și profesională - incluzând recomandări despre deficiențe/afectări și tulburări de învățare. Se subliniază necesitatea unei echipe multidisciplinare și a colaborării cu comisiile pentru protecția copilului în vederea includerii copilului în procesul decizional.
Evaluarea este gândită ca un proces complex, în care instrumentele și testele trebuie să fie selectate de profesioniști în funcție de situația copilului și respectând normele profesionale deontologice. Majoritatea testelor nu au fost etalonate recent; se urmărește reetalonarea de către instituțiile abilitate. Instrumentele de evaluare psihopedagogică includ seturi de instrumente și teste recomandate de Garland/RENINCO sub egida UNICEF, iar evaluarea educațională vizează identificarea nivelului de cunoștințe, a asimilării și a cerințelor educaționale speciale.
ICD vs. DSM | Manuale de clasificare a tulburărilor mintale
Nevoile copilului cu dizabilități solicită servicii din partea diferiților profesioniști, instituții sau organizații din domenii variate: medical, educațional, psiho-social etc. Etapele evaluării sunt interdependente, iar uneori se întrepătrund, nefiind obligatoriu să se desfășoare în ordinea prezentată. Scopul final este de a facilita incluziunea socială a copilului prin orientare școlară, plan de servicii personalizat și, dacă este cazul, măsuri de protecție a copilului.
Instrumentele, fișele de observație, testele de evaluare vor fi selectate de profesioniști în acord cu situația copilului, iar etapele de evaluare pot necesita cartografierea serviciilor destinate protecției copilului din teritoriu și punerea la dispoziția comisiei pentru protecția copilului a actelor normative relevante.
Structuri ale evaluării în practică
- Evaluarea medicală presupune examinarea clinică și investigații pentru stabilirea unui diagnostic complet, ceea ce contribuie la determinarea tipului de afectare (deficiență).
- Evaluarea psihologică se realizează prin standarde și teste validate pentru a arăta distanța față de normele statistice.
- Evaluarea educațională: stabilirea nivelului de cunoștințe și a corelării cu posibilitățile intelectuale, identificarea problemelor și cerințelor educaționale speciale.
- Evaluarea socială analizează calitatea mediului de dezvoltare, factorii de mediu și bariere/facilitatori.
Autonomia personală în viața cotidiană este un obiectiv central al evaluării; se urmărește formularea sau confirmarea diagnozei, orientarea școlară, planul de servicii personalizat și, după caz, măsuri de protecție. Se pune accent pe o hotărâre comprehensivă ce urmărește ameliorarea situației și oferirea șanselor egale copilului cu dizabilități, prin includere socială.
În concluzie, evaluările prin raportare la standarde pot ajuta la identificarea punctelor forte și a deprinderilor unei persoane, dar trebuie să fie echilibrate cu evaluări centrate pe abilitățile și potențialul unic al copilului, ținând cont de contextul său de viață și de mediul înconjurător. Sunt sugerate practici care includ comparația cu curriculumul, dar și evaluări centrate pe potențialul unui copil în situații reale de învățare și dezvoltare.
tags: #sarcini #concrete #de #evaluare #a #copiilor