Acțiune în stabilirea filiatiei formulată de tată: proceduri administrative și judecătorești în dreptul românesc

În dreptul românesc există două modalități principale de stabilire a filiatiei față de tată, din afara căsătoriei: procedura administrativă prin recunoaștere voluntară a filiatiei și procedura judecătorească prin hotărâre judecătorească. Temeiul legal se regăsește în art. 53 Codul familiei coroborat cu art. 56 C. fam., iar cele două proceduri au titularitate diferită: tatăl este titular în procedura administrativă, iar copilul, în procedura judecătorească.

Bazele juridice și scopul procedurilor

Art. 53: copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei; copilul născut după desfacerea sau nulitatea căsătoriei are ca tată fostul soț al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei și nașterea a avut loc înainte ca mama să intre într-o nouă căsătorie. Art. 56: filiția față de tată se stabilește, în afara de cazurile prevăzute în art. 53, prin recunoaștere sau hotărâre judecătorească.

1. Recunoașterea voluntară (procedură administrativă)

Recunoașterea este actul prin care un bărbat declară că un anumit copil este al său. Recunoașterea poate fi făcută:

• la serviciul de stare civilă, odata cu înregistrarea nașterii, ceea ce duce la înscrierea numelui tatălui în actul de naștere;
• după înregistrarea nașterii, depunând declarația la orice serviciu de stare civilă, care trimite actul la starea civilă a locului înregistrării;
• sub formă autentică, dat în fața notarului, a primăriilor sau în fața instanțelor judecătorești;
• prin testament.

Caracteristicile juridice ale recunoașterii de paternitate sunt următoarele:

• este un act personal, realizat doar de tatăl copilului;
• este un act declarativ de drepturi, deoarece se referă la un fapt preexistent, producând efecte retroactive până la momentul concepției; în cazul succesiunilor, poate merge retroactiv până la concepție;
• este un act unilateral și irevocabil;

Temeiuri de drept: art. 7 din Decretul 31/1954 (capacitatea de folosință de la naștere); art. 53-59 C. fam. (recunoaștere și efectele sale retroactive). Recunoașterea are efecte juridice în sensul stabilirii filiației, poate produce modificări în registrul civil și în situația de întreținere.

2. Recunoașterea forțată (procedură judecătorească)

Recunoașterea forțată se realizează prin hotărâre judecătorească. Acțiunea în justiție pentru stabilirea filiatiei copilului născut în afara căsătoriei față de tatăl său este o acțiune în reclamare de stare civilă, având ca obiect determinarea legăturii de filiatie prin procedura judiciară. Aceasta se introduce împotriva pretinsului tată. Întinderea termenului de introducere este reglementată: art. 60 C. fam. prevede că acțiunea poate fi pornită în termen de un an de la nașterea copilului sau de la momentul încetării întreținerii/conviețuirii între Mama și tatăl pretins. În practică, dacă tatăl continuă să întrețină copilul și să locuiască cu mama, termenul curge de la încetarea convieții sau a întreținerii.

Instanța competentă pentru judecarea cauzei este instanța judecătorească de la domiciliul părâtului. În cazul tătălui care nu recunoaște filiția, este necesară proba pentru a dovedi relațiile intime dintre tată și mamă în perioada concepției, certifikatul de naștere, martori sau expertiza medico-legală ADN, pentru a stabili cu certitudine paternitatea. În cazul în care tatăl recunoaște copilul, instanța poate pronunța hotărâre fără administrarea probelor suplimentare, recunoașterea echivalând cu recunoașterea voluntară în fața organelor administrative.

Diferențierea celor două proceduri

Cele două proceduri se exclud reciproc, fiind aplicabile subiectelor de drept diferite: în procedura administrativă, titular este tatăl copilului, cea judecătorească având ca titular copilul, care îl cheamă în judecată pe tatăl său biologic pentru stabilirea filiatiei.

Termene, dovezi și practică

Art. 60 C. fam. stabilește termenele pentru acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei. Pentru dovedirea filiației când tatăl nu recunoaște filiția, se impune dovada nașterii copilului, a legăturilor intime în perioada concepției, martori și, de asemenea, posibilitatea efectuării ADN. Practica judiciară evidențiază că în caz de recunoaștere, hotărârea poate fi pronunțată fără administrarea probelor, în timp ce în caz de nerecunoaștere, instanța administrează probele pentru a stabili relația de rudenie.

Impactul asupra statutului civil al copilului

Indiferent de modalitatea de stabilire a filiatiei, soluționarea judiciară poate modifica statutul copilului în registrul de stare civilă de la copil din afara căsătoriei, cu efecte asupra drepturilor de întreținere și a altor drepturi familiale. În cazul unei hotărâri definitive prin care se stabilește că tatăl nu este tatăl biologic, copilul poate dobândi statutul de copil din afara căsătoriei.

Concluzii practice și exemple de practică

Din practica judiciară rezultă că tatal poate recunoaște copilul în mod voluntar sau poate fi obligat să recunoască prin hotărâre judecătorească, iar acțiunea în stabilirea paternității poate fi inițiată de mama sau de copil, în numele său, în situația în care tatăl nu recunoaște filiția. În cazul în care tatăl dintre aceștia nu recunoaște filiția, instanța poate să pronunțe hotărârea pe baza probelor administrate și a testelor ADN. Astfel, cele două proceduri sunt destinate să protejeze interesul superior al copilului și să stabilească corect legătura de filiație.

Tipuri de elemente despre filiația față de tată

• Prezumpția de paternitate în cazul copiilor din căsătorie
• Posibilitatea tăgadei paternității prin acțiune în justiție
• Impactul testelor ADN în probarea filiatiei

tags: #stabilire #paternitate #actiune #formualata #de #tata

Postări populare:

• Ce presupune concediul paternal pentru polițiști și militari în legislația curentă
• Contraindicații pentru sterilet: ce trebuie să știi despre candidoză
• Rolul testului dublu orb în evaluarea prenatală
• standarde OMS în pediatrie pentru asistența medicală
• Ghid complet: Căciuliță Roșie Tricotată pentru Bebeluși