Stabilirea Paternității în Noul Cod Civil: Ghid Complet cu Proceduri, Condiții și Efecte Esențiale

Încercând a realiza o prezentare a acestei acțiuni, trebuie să remarcăm, în introducere că, filiația față de tată este, de fapt, legătura juridică între tatăl și propriul copil. Legiuitorul instituie o prezumție de paternitate: pater is est quem nuptiae demonstrant. Prezumția aceasta „își păstrează legitimitatea, cu toate că la noi, la fel ca în mai toate sistemele de drept europene, prin extinderea cercului de persoane titulare ale dreptului în dezavualea paternității și prin rescrierea regimului juridic al demersurilor titularilor dreptului la acțiune-îndeosebi sub aspectul prescripției dreptului la acțiune - s-a marcat intrarea într-o etapă de declin a acestei reguli.”

Astfel, art. 408 alin. „Pentru copilul din căsătorie, prezumția de paternitate este singurul mod de stabilire a filiației față de tată și operează ope legis. Atunci când nu există acoperire în realitatea biologică, paternitatea prezumată poate fi înlăturată, dar exclusiv pe cale judiciară, printr-o acțiune în tăgada paternității. „Tăgada paternității este acțiunea care are ca scop răsturnarea prezumției de paternitate atunci când este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului. „Deși doctrina a susținut aproape unanim necesitatea de a permite și altor persoane interesate să introducă acțiunea, cel puțin în situațiile în care soțul mamei nu putea sau nu înțelegea să introducă acțiunea, schimbarea opticii legiuitorului în această materie a venit târziu, mult după ce, sub influența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional art. 54 C.fam. Noul Cod Civil a extins sfera persoanelor care pot introduce o cerere de chemare în judecată, astfel, art. 429 Cod Civil, care constituie sedes materiae, atestă că „(1) Acţiunea în tăgada paternităţii poate fi pornită de soţul mamei, de mamă, de tatăl biologic, precum şi de copil. (4) Mama sau copilul poate introduce acţiunea împotriva soţului. (5) Tatăl biologic poate introduce acţiunea împotriva soţului mamei şi a copilului.

„Indiferent cine a promovat acțiunea în tăgada paternității, admiterea ei printr-o hotărâre judecătorească definitivă produce o modificare în starea civilă a copilului, întrucât acesta pierde statutul de copil din căsătorie și devine copil din afara căsătoriei cu filiația nestabilită față de tată. Dreptul la acțiune al soțului mamei sau acțiunea introdusă de moștenitorii acestuia. Acțiunea se va îndrepta automat împotriva copilului. Se pune în discuție dacă moștenitorii pot avea interes în a formula o astfel de cerere de chemare în judecată. Răspunsul nu poate fi decât unul afirmativ, întrucât prin interes înțelegem „folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia”.

Astfel, în cauză, interesul trebuie să fie determinat, legitim, născut și actual și personal.
Orice posibilitate de a critica dreptul moștenitorilor de a introduce o astfel de acțiune în justiție este eliminată prin faptul că „Drepturile și obligațiile pot fi transmise în cursul procesului, ceea ce echivalează cu o transmisiune a calității procesuale, active sau pasive.”

Trebuie să avem în vedere situația în care copilul a predecedat, motiv pentru care, conform art. 429 alin. 2 C Civ, acțiunea se poate porni în contradictoriu cu mama sau, dacă este decedată, cu alți moștenitori. De asemenea, art. Prescripția dreptului la acțiune va interveni, inevitabil, în termen de 3 ani, socotit fie de la data când a luat la cunoștință că în privința sa operează o prezumție de paternitate, fie de la data când a aflat că prezumata sa paternitate nu corespunde adevărului. Înțelegem să ne raliem punctului de vedere al unei cunoscute autoare care învederează: „Cât privește faptul cunoașterii de către soțul mamei a împrejurării că este prezumat tatăl copilului, credem că legiuitorul are în vedere situația în care soțul mamei a aflat de nașterea copilului la o dată ulterioară evenimentului, iar nu aceea în care, din necunoașterea legii, nu avea cunoștință de consecințele calității de soț asupra paternității copilului născut din căsătorie.

Relevantă în acest sens este o speță din practica judiciară: „În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantul și pârâta sunt căsătoriți de mult timp, având copii majori din căsătorie. În ziua de 24.06.2012, în timp ce se afla la muncă în Italia, reclamantul a fost sunat de fiica părților …, care i-a spus că mai au o fetiță. Soțul mamei poate introduce acțiunea în tăgada paternității în termen de 3 ani, care curge fie de la data la care soțul a cunoscut că este prezumat tată al copilului, fie de la o dată ulterioară, când a aflat că prezumția nu corespunde realității.”

Conform art. 430 alin.3 C.Civ, dacă soțul a murit înainte de împlinirea termenului menționat la alin., dreptul la acțiune al mamei copilului poate aparține acesteia, precum și moștenitorilor ei, dobândind calitatea de reclamantă. Astfel, prin Sentința Civilă a Judecătoriei Săliște, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, constatând că este cu neputință ca pârâtul să fie tatăl copilului, sentință la care s-a ajuns în urma declarației martorei coroborată cu recunoaștea pârâtilor.

Nu apreciem că legiuitorul a dorit, prin conferirea posibilității mamei de a introduce o cerere de chemare în judecată, să condiționeze stabilirea adevăratei paternități. În egală măsură, nu apreciem că s-ar încălca principiul interesului superior al copilului prin „nedezvăluirea” adevăratei paternități. Astfel, cum în mod corect s-a afirmat, „fiecare copil este unic, la fel și situația lui... interesul superior al unui copil nu coincide cu interesul superior al altui copil.”

Conform art. 433 alin., hotărârile relevante ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt relevante în spețe naționale privind stabilirea filiației. Curtea a constatat încălcarea art. În spețe, Curtea a reamintit că absența unui mecanism juridic prin care reclamantul să fi putut contesta decizia de paternitate poate fi justificată de interesul general de a apăra securitatea raporturilor juridice, stabilitatea legăturilor familiale și interesul superior al copilului. Cu toate acestea, Curtea a concluzionat că, în circumstanțele speței, nu s-a respectat justul echilibru între interesul privat și cel general. Dreptul la acțiune al copilului există și este recunoscut de legea română, conform art. 429 alin. 4 C.Civ, și acesta ține să cheme în calitate de pârât pe cel prezumat a fi tatăl copilului.

Interesul superior al copilului, reprezentarea legală și drepturile părintești

În timpul minorității sale, acțiunea se introduce prin reprezentant legal, căci reprezentarea legală este un procedeu tehnico-juridic prin care o persoană, numită reprezentant, încheie acte juridice în numele și pe seama altei persoane, numită reprezentant, în așa fel încât acele acte creează drepturi și obligații direct pentru cel reprezentant. Înțelegem să împărtășim punctul de vedere care include în categoria reprezentanților legali ai copilului pe „oricare dintre părinți, inclusiv tatăl prezumat, care, până când paternitatea sa prezumată nu este înlăturată prin hotărâre definitivă, este alături de mama copilului cotitular al autorității părintești și, ca regulă, exercită autoritatea părintească în comun cu mama, inclusiv după desfacerea căsătoriei.”

Tatăl biologic poate formula o cerere de chemare în judecată îndreptată împotriva soțului mamei și a copilului său, sau chiar împotriva moștenitorilor acestuia. Din acest punct de vedere, apreciăm oportună intervenția legiuitorului, deoarece tatăl biologic nu putea introduce o astfel de cerere sub imperiul Codului Familiei. Astfel, legiuitorul instituie principiul egalității în fața legii, care semnifică faptul că „toate persoanele au o vocație egală de a fi judecate de aceleași instanțe judecătorești și după aceleași reguli de procedură, fără nicio discriminare.”

O cerință indispensabilă pentru admiterea unei astfel de acțiuni în ceea ce îl privește pe tatăl biologic este, conform art. 432 alin.1 C.Civ, să se facă dovada paternității față de copil. „Pe scurt, paternitatea prezumată a soțului mamei nu poate fi înlăturată, la inițiativa sau în numele tatălui biologic, decât în cazul în care, concomitent cu pierderea paternității prezumate a copilului, are loc și stabilirea paternității din afara căsătoriei.”

În mostrarile practice, prin Sentință Civilă, s-a admis cererea de chemare în judecată a reclamantului în contradictoriu cu mama minorului și cu pârâtul (tatăl prezumat, urmare a căsătoriei mamei), constatându-se, din recunoașterea pârâtului, a pârâtei, coroborat cu înscrisurile dosarului, că soții erau despărțiți în momentul concepției minorului, iar timpul legal al concepțiunii este cuprins între 300-180 zile înaintea nașterii copilului, potrivit art. 412 C.Civil, că pârâtul nu este tatăl minorului. Această soluție poate fi adoptată și în alte cazuri similare.

Această acțiune conferă posibilitatea soțului mamei să nu mai datoreze întreținere pentru viitor, iar întreținerea prestată benevol sau, în temeiul hotărârii judecătorești, se va supune unei restituiri. Restituirea se bazează pe temeiuri de drept civil, iar interpretarea legii trebuie să respecte intenția legiuitorului, potrivit principiului verbal „verba intentioni, non e contra, debent inservire”.

Avantajele și efectele stabilirii paternității

Avantajele de stabilire a paternității presupun că, în primul rând, pe toate actele de stare civilă ale copilului va fi trecut și numele tatălui. Totodată, acesta poate beneficia de pensie de întreținere. Aceasta posibilitate este reglementată de Noul Cod Civil prin intermediul art. Paternitatea se prezumă dacă se poate dovedi că presupusul tată a conviețuit cu mama copilului, în perioada de concepție. Această prezumție este înlăturată numai dacă pretinsul tată poate dovedi contrariul.

Stabilirea paternității este un aspect juridic important, care influențează drepturile și obligațiile părintești asupra unui copil. În România, stabilirea paternității poate avea loc fie prin recunoașterea voluntară a tatălui, fie printr-o hotărâre judecătorească, atunci când există dubii sau refuz din partea acestuia.

Exemple practice în cazuri de tutelă și filiație

În cazul unei cereri în stabilirea paternității, instanța poate dispune modificarea în registrul de stare civilă a numelui tatălui pe certificatul de naștere, iar dacă este admis, tatăl poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată și la plata eventualelor despăgubiri pentru nașterea și întreținerea copilului. În unele spețe, hotărârile europene relevă necesitatea echilibrului între interesul privat și interesul social, subliniind că dreptul la acțiune poate renaște în ritmul legii noi, dacă circumstanțele permit acest lucru.

Infografic: Fluxul procesual pentru stabilirea paternității

Etape procedurale esențiale

Inițierea acțiunii în stabilirea paternității sau în tăgada paternității (de către mama sau tatăl biologic, în funcție de situație).
Administrarea probelor, inclusiv testele ADN și declarațiile martorilor, pentru clarificarea filiației.
Hotărârea judecătorească definitivă care poate modifica starea civilă a copilului și poate determina drepturi la întreținere sau despăgubiri.
Posibila modificare a certificatului de naștere pentru a reflecta noua filiație.
Posibilitatea exercitării căilor de atac în termenele prevăzute de lege.

Condiții și limite

Condițiile pentru admiterea acțiunii includ necesitatea ca solicitantul să aibă interes legitim, născut, actual și personal, iar acțiunea poate fi îndreptată atât împotriva soțului mamei, cât și împotriva părților implicate în situația de filiație. Prescripția dreptului la acțiune apare în termene specifice, în funcție de natura acțiunii (de regulă 3 ani de la descoperirea realității sau de la data nașterii).

Recunoașterea copilului de către mamă are efecte asupra statutului copilului, iar dacă este necesară, poate fi contestată prin proceduri judiciare. De asemenea, în cazul înstrăinării filiației din afara căsătoriei, acțiunea poate fi pornită de copil, prin mamă sau reprezentantul său legal, indiferent de vârstă.

Concluzie orientativă asupra regimului actual

Noul Cod Civil reglementează extinderea dreptului de acțiune în stabilirea paternității către mai multe categorii de titulari ai dreptului, inclusiv mamă, tată biologic, copil și moștenitori. Prezumpția de paternitate pentru copilul din căsătorie rămâne în general valabilă, dar poate fi înlăturată pe cale judiciară în situațiile în care realitatea biologică nu o susține. În această dinamică, respectarea drepturilor copilului, a interesului său superior și garantarea echității procedurale rămân obiectivele fundamentale ale reglementării.

tags: #stabilirea #de #paternitate #noul #cod #civil

Main Menu