Recunoașterea drepturilor copilului de la concepțiune reprezintă o problematică complexă în dreptul civil. Codul civil instituie o condiție specială pentru minorul care solicită întreținere de la părinții săi: starea de nevoie, provenită din neputința de a se întreține din munca proprie. Această stare de nevoie, în cazul minorului care cere întreținere de la părinți, se interpretează într-un sens mai larg decât dacă întreținerea ar fi solicitată de la alte categorii de persoane.
Potrivit articolului 525, alineatul (1) din Codul civil, „Minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri”. Părinții sunt obligați, în mod solidar, să-și întrețină copiii minori până la vârsta majoratului, iar în cazul continuării studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Momentul Nașterii Obligației de Întreținere
O întrebare pertinentă este legată de momentul nașterii obligației de întreținere a copiilor în sarcina părinților. Prin coroborarea articolului 499 din Codul civil (care stipulează obligația de întreținere a copilului minor în sarcina părinților) cu articolul 35 (referitor la durata capacității de folosință, care începe la naștere și încetează odată cu moartea), se poate afirma că obligația de întreținere a părinților față de copiii lor există din momentul nașterii acestora.
În legislația românească, copilul încă nenăscut este considerat născut ori de câte ori este vorba despre drepturile sale, beneficiind de așa-numita capacitate de folosință anticipată, dobândită cu condiția de a se naște viu.
Perspectiva Dreptului Francez și a Jurisprudenței Europene
Autorii francezi susțin că nu doar nașterea, ci chiar concepția copilului reprezintă izvor de obligații pentru părinți, considerând că momentul stabilirii filiației nu are o importanță determinantă. Aceștia recunosc dificultatea de a distinge, înainte de naștere, între cheltuielile angajate în interesul copilului și cele în interesul mamei, cum ar fi plata taxelor medicale sau a unui eventual tratament al mamei pe perioada sarcinii.
În doctrina franceză, s-a dezbătut intens ce reprezintă un embrion uman: un lucru, un animal sau o persoană. Concluzia este că embrionul nu poate fi un lucru, atâta timp cât este viu, și nici un animal, fiind fructul unei descendențe umane cu un patrimoniu genetic specific. Astfel, embrionul reprezintă începutul unei ființe umane de la prima sa celulă.
Această concepție este susținută de adagiul latin „infans conceptus pro nato habetur, quoties de commodis eius agitur” (copilul conceput este considerat născut ori de câte ori este vorba despre avantajele sale), regulă transpusă și în legislația românească prin articolul 7, alineatul (2) al Decretului nr. 31/1954, conform căruia drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, dacă acesta se naște viu.
Spre deosebire de legislația franceză, cea românească nu impune condiția viabilității. Simplul fapt că un copil respiră o singură dată la naștere este suficient pentru a-l considera născut viu.
Capacitatea de Folosință Anticipată și Drepturile Copilului Născut Viu
Capacitatea de folosință anticipată are o semnificație juridică precisă: copilul conceput poate dobândi anumite drepturi, care vor fi acordate doar dacă se naște viu. Per a contrario, aceste drepturi dispar retroactiv dacă copilul nu se naște viu, embrionul fiind considerat, din punct de vedere juridic, ca neexistând niciodată și, implicit, nemaifiind titular de drepturi.
Problema lipsei personalității juridice a copilului conceput rămâne controversată, chiar și în contextul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Copilul nu poate fi considerat subiect de drept dacă nu s-a născut, fiind imposibil de a avea o viață independentă cât timp este legat de corpul mamei. Recunoașterea unei personalități juridice depline pentru un făt ar implica aceeași protecție penală ca pentru un copil născut, ceea ce nu este cazul, avortul nefiind asimilat crimei.
Drepturi Patrimoniale și Extratrimoniale ale Copilului Conceput
Recunoașterea unei eventuale capacități juridice (potențiale) a embrionului, fără a-i acorda o personalitate juridică deplină, implică beneficierea de drepturi patrimoniale și extratrimoniale. În categoria drepturilor patrimoniale, este menționat dreptul la moștenire. Potrivit articolului 654 din Codul civil român, pentru a moșteni, persoana trebuie să existe în momentul deschiderii succesiunii, iar copilul conceput este considerat că există.
În categoria drepturilor nepatrimoniale, copilul conceput are dreptul de a primi la naștere numele celui care îl recunoaște. Articolul 957 din Codul civil consacră capacitatea de a moșteni unei persoane dacă există la momentul deschiderii moștenirii, permițând copilului nenăscut să își moștenească tatăl decedat înainte de nașterea sa.
Un copil conceput poate face obiectul unei recunoașteri, cu condiția ca, la naștere, să aibă situația unui copil născut din afara căsătoriei. De asemenea, copilul conceput are dreptul la respectul datorat fiecărei ființe umane, doctrina franceză discutând chiar despre recunoașterea dreptului la viață privată a embrionului.
Perspectiva Internațională și Legală
Convenția ONU cu privire la drepturile copilului din 1989, ratificată de România, precizează că, din cauza lipsei maturității psihice și intelectuale, copilul are nevoie de protecție și grijă specială, atât înainte, cât și după naștere.
În Portugalia, Curtea Supremă a decis că „copilul nenăscut nu este o masă biologică, nu este un obiect și nici parte componentă a corpului mamei, ci este un om viu în faza corespunzătoare a vieții lui, care se află în dezvoltare continuă”. Judecătorii portughezi consideră că embrionul are demnitate și beneficiază de multe alte drepturi caracteristice omului.
Doctrina portugheză, pe baza Codigo Civil 1966, vorbește despre drepturile celor neconcepuți încă, considerând o situație de personalitate juridică fictivă, provizorie și rezolubilă. Pentru a evita această situație, alți autori invocă retroactivitatea personalității juridice, care acoperă retroactiv drepturile până la momentul decesului lui de cujus.
Situația în Republica Moldova și Concluzii
În Republica Moldova, copilul nenăscut are anumite drepturi patrimoniale, putând fi un potențial moștenitor, însă dreptul la viață nu este explicit fixat pentru el. Justiția europeană consideră că dreptul copilului nenăscut la viață nu se deosebește mult de drepturile tradiționale ale unei persoane. Legislația moldovenească ar putea suferi modificări pentru a se alinia practicii Uniunii Europene. În Moldova, persoana intră în drepturi în momentul nașterii.
Consecințele juridice față de copil apar doar atunci când acesta se naște viu și viabil. Aceasta este condiția „vitae habilis” (copilul să fie în viață, capabil să supraviețuiască), regăsită în legislațiile franceză și spaniolă. Doar în acest caz copilului i se va elibera certificatul de naștere sau de deces.
Convenția pentru drepturile copilului nu obligă statele să garanteze viața copilului nenăscut, dar există excepții în care embrionului i se asigură indirect dreptul la viață.
În concluzie, embrionul uman sau fătul este o ființă în devenire, legată de nașterea sa din corpul mamei. Fără a fi o persoană până la momentul nașterii, embrionul uman nu are personalitate juridică distinctă de cea a mamei sale, chiar dacă legea îi recunoaște, în anumite condiții, drepturi patrimoniale și extratrimoniale.
Dezbatere despre drepturile copilului cu autism
Referitor la taxele judiciare de timbru, acestea sunt reglementate de Ordonanța de urgență nr. 80/2013. Există diverse prevederi privind scutirile și stabilirea taxelor în funcție de natura acțiunii. De exemplu, cererile în litigiile de muncă sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
| Tipul Cererii/Acțiunii | Valoare Taxă |
|---|---|
| Cerere de divorț (art. 373 lit. a) | 100 lei |
| Orice altă cerere neevaluabilă în bani (ne scutită) | 20 lei |
| Acțiuni privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daune morale | 100 lei |
| Cereri în materie contravențională (plângere, cale de atac) | 20 lei |
Este important de menționat că, în situația în care legislația fiscală rămâne neclară, prevederile acesteia se interpretează în favoarea contribuabilului/plătitorului (in dubio contra fiscum).
tags: #taxa #de #timbru #pusa #in #sarcina