Dr. Dr. Sarcina este o stare protrombotică, prin hipercoagulabilitate şi staza venoasă, determinând o creştere de 5 ori a riscului de tromboembolism venos. Scopul terapiei anticoagulante în timpul sarcinii este de a găsi un echilibru, în condiţii de siguranţă, între riscul matern de tromboembolism/hemoragie şi riscul fetal de expunere la anticoagulante. În timp ce sarcina progresează, riscul hipercoagulabilităţii creşte, din cauza creşterii nivelurilor factorilor VII, VIII şi X, a factorului von Willebrand, a fibrinogenului, precum şi a scăderii nivelului proteinei S. Riscul cel mai crescut este în perioada imediat post-partum şi scade gradual în 8 până la 12 săptămâni postpartum.1

Contextul decizional: când și ce anticoagulant se preferă în sarcină

Naşterea prezintă riscul cel mai crescut de hemoragie. Este necesară întreruperea tratamentului cu anticoagulante cu acţiune lungă, în vederea anesteziei locale sau pentru naşterea prin cezariană. Pentru a scădea riscul hemoragic, Societatea Americană de Anestezie Locală recomandă ca, înainte de folosirea la naştere a rahianesteziei sau a anesteziei peridurale, anticoagulantele orale să fie întrerupte, astfel încât INR ≤ 1,5, iar HGMM să fie întrerupte de minim 12-24 de ore.2

Anticoagulantele orale AVK traversează placenta şi, în afară de scăderea sintezei factorilor coagulării, determină şi scăderea unor proteine implicate în organogeneză. Afectarea osteocalcinei şi a altor proteine osoase explică embriopatia determinată de AVK: hipoplazie nazală şi displazia epifizei osoase. Acest defecte apar la expunerea la AVK în săptămânile 6-12 şi predominant la doze de warfarină >5mg/zi. Heparinele nu traversează placenta şi nu sunt teratogene, însă pot fi subdozate datorită modificărilor fiziologice din timpul sarcinii. Farmacocinetica HGMM este modificată prin creşterea eliminării lor renale (în special în trimestrul 2) şi creşterea volumului de distribuţie. Din acest motiv, în sarcină, dozele HGMM trebuie ajustate în funcţie de activitatea antifactor Xa, măsurată repetat. Heparina nefra­cţionată (HNF) subcutanată are rezultate suboptimale, fiind asociată cu un risc mare de tromboze.3

Rolul LWMH (Clexane) în sarcină

În concluzie, tratamentul cu anticoagulante orale este cel mai sigur pentru mamă, însă cu mai puțin de 2/3 născuți vii, pe când tratamentul cu HGMM este cel mai sigur pentru copil, însă cu prețul complicațiilor materne. Heparinele, atât nefra­cționate cât și fracționate, pot fi utilizate în tratamentul tromboembolismului venos în sarcină. Heparinele cu greutate moleculară mică reprezintă, în schimb, anticoagulantul ideal în sarcină datorită unui răspuns anticoagulant mai predictibil când dozăm în funcție de greutate și de incidența mai redusă a osteoporozei și a trombocitopeniei indusă de heparină, asigurând un profil de siguranță mai bun atât pentru gravidă cât și pentru făt. În momentul nașterii, reprezentând un risc crescut de hemoragie, se recomandă întreruperea terapiei cu HGMM cu cel puțin 24 de ore înainte de naștere, iar ulterior se poate trece la heparină nefraconcentrată sau la reinițierea HGMM în perioada post-partum, în funcție de protocol.4

Indicații și situații specifice în sarcină

  • Proteze valvulare mecanice: cea mai bună opțiune poate fi warfarina în doze mici dacă riscul tromboembolismului este mare; pentru doze mari, se poate utiliza parțial heparină în primul trimestru, apoi warfarină pe perioada sarcinii, iar la proteze valvulare, monitorizarea atentă este esențială. Substituțiile se iau în considerare în funcție de riscuri și ghiduri curente.
  • Trombofilie, tromboflebită, fibrilație atrială: indică tratament anticoagulant, cu alegerea între AVK, HGMM sau HNF în funcție de situație; heparina nu traversează placenta, iar AVK pot afecta organogeneza în săptămânile 6-12.
  • Nastere postpartum: monitorizare intensă, deoarece trombozele sunt mai frecvente postpartum; anticoagulantul poate fi continuat în perioada postpartum conform ghidurilor, iar antiagregantele plachetare sunt în general evitate postpartum.

Ghiduri și accepțiuni curente despre doze și monitorizare

HGMM este preferat pentru majoritatea gravidelilor la risc de tromboembolie, cu dozare adaptată la greutatea corpului; monitorizarea activității antifactor Xa poate fi indicată în anumite cazuri. În timpul travaliului și nașterii, planificarea poate include trecerea de la HGMM la HNF sau o întrerupere temporară a heparinei înainte de naștere, pentru a gestiona riscurile de sângerare în timpul nașterii. Monitorizarea este orientativă în funcție de situația clinică, iar deciziile se discută în cadrul echipei multidisciplinare de obstetrică-cardiologie-hemato-oncologie.5

Întrebări frecvente analizate în comunitate și exemple practice

  1. „Cine eliberează rețeta pentru Clexane: medicul de familie sau ginecologul?”
  2. „Este sigur să se injecteze Clexane în burta în timpul sarcinii?”
  3. „Cum se gestionează dozele dacă apare o tromboflebita sau dacă doza trebuie ajustată pentru greutate?”
  4. „Este posibil să se oprească Clexane imediat după naștere sau este necesară continuarea în postpartum?”

În practică, tratamentul anticoagulant în sarcină trebuie individualizat, punând în balanță raportul cost/beneficiu al fiecărui medicament, precum și riscurile pentru mamă și făt. Profilaxia și tratamentul tromboembolismului în sarcină implică o colaborare între obstetrician, cardiolog, hematolog și medicul de familie, în cadrul conceptului „pregnancy heart team”.6

Infografic: Travel de evaluare a riscului tromboembolism în sarcină

Ce trebuie să știți despre siguranța fătului

Anticoagulantele orale traversează placenta și pot afecta organogeneza, în timp ce heparinele nu traversează placenta. Având în vedere aceasta, deciziile terapeutice în sarcină sunt orientate spre minimizarea expunerii fătului la agenți teratogeni și spre protejarea mamei, cu monitorizare atentă a riscului tromboembolism. Poate fi necesară nașterea prin cezariană pentru a gestiona riscul hemoragic asociat terapiei anticoagulante cu acțiune lungă în timpul travaliului.7

Rezumat pentru practică clinică

  • EVITĂți expunerea fătului la anticoagulante teratogene atunci când este posibil; utilizează HGMM adaptat pentru sarcină ca regim standard, cu monitorizare anti-Xa în situații specifice.
  • În cazul valve mecanice, planul terapeutic este individualizat, cu trecerea între AVK și HGMM în funcție de etapele sarcinii și de riscuri; monitorizări regulate sunt obligatorii.
  • Postpartum, continuarea anticoagulării este adesea recomandată pentru o perioadă suplimentară (4-6 săptămâni), cu selectarea formei potrivite de anticoagulant în funcție de situație și de alăptare.

tags: #tratament #cu #clexane #in #sarcina

Postări populare: