Tipuri de sarcini didactice pentru o învățare eficientă

Profesorii eficienţi ştiu că succesul învăţării depinde de cât de motivaţi sunt elevii, deziderat care se realizează prin captarea interesului copiilor şi prin stârnirea curiozităţii lor. Înțelegerea scopului activităţii de către elevi este prima condiţie a succesului învăţării. Profesorii eficienţi găsesc modalităţi diverse de a-şi ajuta elevii să înţeleagă scopurile unor sarcini, motivele pentru care au fost alese.

Principii pedagogice care ghidează alegerea sarcinilor

Primul principiu vizează modificarea practicilor pedagogice. Pentru ca o activitate didactică să fie motivantă trebuie să ofere elevilor cel puţin o provocare pentru a le capta interesul. Iată deci că aceste imperative (captarea atenţiei, reactualizarea cunoştinţelor anterioare, stimulare curiozităţii) sunt atât de importante, încât şi-au păstrat valabilitatea până în zilele noastre, acum putând fi puse în practică cu ajutorul unor mijloace moderne.

Profesorii eficienţi ştiu că succesul învăţării depinde de cât de motivaţi sunt elevii, deziderat care se realizează prin captarea interesului copiilor şi prin stârnirea curiozităţii lor. Una din modalităţile de a capta atenţia elevilor este diversitatea, atât a conţinutului, cât şi a formei activităţii. Diversitatea nu se realizează dacă nu este însoţită de posibilitatea de a opta (între anumite limite) a copiilor pentru ceea ce îi interesează.

Clasificarea formelor de organizare a activităţii didactice

Formele de organizare a procesului de învățământ fac referire la numeroase aspecte, precum: gruparea elevilor și modurile de formare a colectivităților școlare (dimensiune, vârstă, nivel de pregătire, durată); organizarea conținutului instruirii pe discipline, pe ani școlari, cu respectarea planului cadru; structurarea programului de desfășurare prin îmbinarea activității frontale cu activitatea pe grupuri și activitatea individuală a elevilor; desfășurarea activităților didactice sub formă de lecții, respectând orarul; tipurile de relații ce se creează între profesor și disciplinele predate, între cadrul didactic și elevi și între elevi.

Dacă este să urmărim o clasificare actuală a modalităților de organizare a activităților didactice, ne sunt propuse trei ipostaze, fiecare dintre ele integrând la rândul ei alte activități specifice: activităţi frontale: lecţii, activităţi din cabinete şcolare, ateliere, laboratoare, vizionarea de spectacole, vizita didactică, excursia didactică; activităţi pe grupe dirijate: concursuri, dezbateri, vizite în grupuri mici, întâlniri cu specialişti dintr-un anumit domeniu, cercurile de elevi, meditaţii, consultaţii; activităţi individuale: munca independentă, studiul individual, temele pentru acasă, compuneri, lucrări practice, studiul în bibliotecă, elaborarea de portofolii.

Activităţi frontale

În ceea ce privește activitățile frontale, acestea vin în sprijinul societății de astăzi, prin cheltuieli mai mici atât din partea părinților, cât și din partea statului, valorificând resursele învățării sociale. Din punct de vedere pedagogic, activitatea frontală urmărește realizarea unor obiective prin însușirea de către elevi a unor cunoștințe de bază aferente fiecărei discipline prevăzute în planul cadru de învățământ.

Activităţi pe grupe

Activităţile pe grupe constau într-o grupare a elevilor ţinând cont de anumite criterii, combinând astfel efortul şi inteligenţa individuală cu eforturile şi inteligenţele celorlalţi copii din grup. Cadrului didactic îi revine misiunea de a-i consilia pe elevi, de a-i îndruma şi de a-i monitoriza în activitatea desfășurată. Eficiența acestor tipuri de activități este confirmată printr-o mai bună înțelegere a conținuturilor de către elevi, prin faptul că se încurajează învățarea prin cooperare, prin reflecție, elevii fiind sprijiniți să asimileze cunoștințe noi printr-o procesare activă a informațiilor.

Activităţi individuale

Activitățile individuale presupun ca sarcina didactică să fie realizată de către fiecare elev independent. Printre beneficiile acestei forme de organizare, putem menționa faptul că dezvoltă încrederea în forțele proprii, responsabilizează elevii, sprijină originalitatea, inițiativa și creativitatea, susține capacitatea de concentrare a elevilor. Privită ca o modalitate de organizare optimă pentru a le forma elevilor tehnici de muncă intelectuală, profesorului îi rămâne rolul de a aprecia rezultatele obținute de aceştia şi de a le forma în timp capacităţi de autoevaluare.

Sarcini didactice specifice pentru o învăţare eficientă

Sarcini didactice: comunicare, sistematizare, fixare, verificare. În cazul lecţiilor de transmitere de noi cunoştinţe, profesorul trebuie să ofere elevilor posibilitatea de a arăta ce ştiu, determinându-i astfel să participe activ la lecţie. O strategie eficientă de prezentare a noilor cunoştinţe este problematizarea, care îl face pe elev curios.

Înainte de abordarea noului subiect, elevul poate fi solicitat să comunice unui coleg cunoştinţele referitoare la subiect, această strategie putând fi folosită în lecţiile de ştiinţe ale naturii, citire. O altă strategie de eficientizare a activităţii didactice este aceea de raportare a învăţării la alte materii. (h) Cunoştinţele din diferite domenii sunt interdependente.

Pentru a oferi şi practica strategii de învăţare eficiente, este necesar a se cunoaşte modalitatea de gândire și etapa de evoluție a gândirii fiecărui elev. Predarea la clasă ar trebui să fie însoțită de „oferirea de strategii de învățare și de oportunități pentru a exersa aceste strategii”. Un obiectiv al cadrului didactic este de a face învățarea vizibilă în mintea elevilor săi.

Sarcini pentru stimularea motivației

La fel de important pentru motivaţia elevilor este şi modul în care se face evaluarea. Evaluarea trebuie să înregistreze nu atât nivelul cunoştinţelor, cât mai ales să recunoască efortul depus de fiecare pentru îmbunătăţirea propriilor performanţe. Aprecierea evoluţiei elevilor trebuie să se facă în termeni pozitivi (laudă, încurajarea, evidenţierea), deoarece dezaprobarea, dar mai ales ignorarea, sunt mai puţin eficiente în stimularea motivaţiei învăţării.

Un al doilea principiu de care trebuie ţinut cont este acela al acordării unei atenţii suplimentare în cazul elevilor demotivaţi. Profesorul trebuie să se străduiască să acorde atenţie în mod egal tuturor elevilor, indiferent de capacităţile lor. Dinamica motivaţională este influenţată şi de motivaţia cadrului didactic şi de gradul său de implicare în activitate.

Entuziasmul educatorului se transmite şi copiilor şi-i disponibilizează chiar pentru activităţi relativ dificile. Cadrul didactic care se face iubit şi respectat de copii, şi-a asigurat angajarea deplină a acestora în tot ce le propune şi această predispoziţie şi activare dezvoltată a motivaţiei este o condiţie de succes în activitate şi în atingerea anumitor rezultate.

Strategii metodologice și etape de proiectare

În concepția didactică, termenul de strategie este definit ca un ansamblu de metode educaționale, mijloace didactice, forme de organizare a clasei și a experiențelor de învățare propuse elevilor cu scopul atingerii competențelor în cadrul procesului instructive-educativ. Într-un context sociocultural, cadrul didactic intervine cu concepția educativă, creată pe baza experiențelor sale anterioare și care obligatoriu interacționează cu elementele: epistemice, psihologice, sociale, socioculturale.

Cadrului didactic îi va reveni sarcina să se întrebe CUM să realizeze competențele derivate propuse?, iar în cele din urmă se aplică algoritmul în patru pași, orientativ propus de M. D. Ilie, în Elemente de pedagogie generală. Metoda este o cale prin care sunt atinse strategiile și cuprinde un număr de operații procedurale, secvențe.

Creativitatea și dinamica activităților instructiv-educative sunt imprimate de modul de combinare și utilizare a formelor de organizare a clasei, care trebuie să fie adecvate situaţiei concrete de învăţare, indiferent de modalitatea prin care sunt transpuse în practică. Astfel, formele de organizare a colectivului de elevi pot fi: organizarea frontală a activităţii elevilor; organizarea pe grupe a activităţii elevilor; organizarea în perechi a activităţii elevilor; organizarea individuală a activităţii elevilor; organizarea combinată a activităţii elevilor.

Strategii pentru consolidarea memoriei și autoreglare

Rememorarea activă este importantă pentru consolidarea cunoștințelor asimilate pe termen lung, iar simplificarea cunoștințelor duce la consolidarea înțelegerii. Aceasta se face prin împărtășirea achizițiilor învățării cu alți colegi și prieteni, facilitând întărirea legăturilor cerebrale în memoria pe termen lung. Amintirea informațiilor învățate se poate face cu ușurință, dacă informațiile, chiar și complexe, sunt repetate după o noapte de somn odihnitor, somn care „întărește zidul învățării”.

Concentrarea și memoria se întăresc reciproc, fiind interdependente. Autorul cărții „Ţine minte!”, domnul Nelson Dellis, oferă câteva recomandări pentru memorarea eficientă pe termen lung, recomandări care se referă la concentrarea însoţită de multă atenţie, exersarea memorării, vizualizarea termenilor prin transformarea a ceea ce avem de învăţat în imagini mentale şi rememorarea.

Tehnica Pomodoro a fost descoperită de către domnul Francesco Cirillo în anul 1980 şi se utilizează în învățarea eficientă, fiind de mult ajutor persoanelor care apelează la procrastinare. În prezent, mulți oameni utilizează aplicații Pomodoro pe telefoane sau tablete. În învățarea eficientă, creierul uman utilizează atât „modul concentrat”, cât și „modul difuz”. Modul difuz al creierului uman este necesar pentru relaxare și pentru stimularea creativității.

Recomandări practice pentru proiectarea sarcinilor didactice

• Prezentaţi clar scopul activităţii elevilor pentru a le facilita înţelegerea şi angajarea: „Înțelegerea scopului activităţii de către elevi este prima condiţie a succesului învăţării.”
• Folosiţi problematizarea pentru a stârni curiozitatea şi implicarea: „O strategie eficientă de prezentare a noilor cunoştinţe este problematizarea, care îl face pe elev curios.”
• Alternaţi formele de organizare (frontal, pe grupe, individual) pentru diversitate şi oportunităţi de alegere: „Una din modalităţile de a capta atenţia elevilor este diversitatea, atât a conţinutului, cât şi a formei activităţii.”
• Evaluaţi progresul în termeni pozitivi şi recunoaşteţi efortul individual: „Evaluarea trebuie să înregistreze nu atât nivelul cunoştinţelor, cât mai ales să recunoască efortul depus de fiecare pentru îmbunătăţirea propriilor performanţe.”
• Învăţaţi elevii strategii de învăţare şi oferiţi ocazii practice: „Predarea la clasă ar trebui să fie însoțită de «oferirea de strategii de învățare și de oportunități pentru a exersa aceste strategii».”

Putem conchide că realizarea tuturor activităţilor care vizează formarea de abilități și dezvoltarea de capacități prin procese și procedee menite să asigure o continuitate în învăţare, o integrare a cunoştinţelor dobândite în cadrul structurilor cognitive, susținând astfel varietatea conținuturilor şi asigurând trăinicia cunoștințelor învățate, pot fi îmbinate şi alternate în modalităţi variate. Rămâne prin urmare rolul primordial al profesorului în a alege forma de organizare a învățării și metodele potrivite, astfel încât acestea să îl conducă spre atingerea scopului final, realizarea finalităților curriculare.

tags: #trei #tipuri #de #sarcini #didactice #pentru

Postări populare:

• Ginecologie la MedLife Victoriei: experiență și îngrijire materno-fetală
• De ce vărsă bebelușii și copiii? Cauze și explicații
• Gastroenterita la adulți: semne, complicații și recomandări
• Contraindicații și riscuri ale compreselor Bitter suedez în sarcină
• Ce să faci în timpul liber când ești însărcinată