Statistici și istoria avortului în România

În România, regimul comunist a legalizat avortul la cerere începând cu anul 1958. În 1958, România comunistă urma modelul URSS, prima țară din lume în care avortul a fost legalizat, sub Lenin, în 1920. În URSS, avortul a fost restricționat în 1936 din cauza scăderii populației, de către Stalin, și legalizat din nou în 1955, de către Hrușciov. România și alte state din blocul comunist au urmat exemplul URSS și au legalizat avortul în anii imediat următori (1956 - Polonia și Bulgaria, 1957 - Cehoslovacia). În democrațiile occidentale, avortul la cerere va deveni legal după 10-20 de ani, în general în timpul guvernărilor socialiste.

Din cauza faptului că, începând cu 1967, a fost restricționat avortul la cerere, există impresia că ideologia comunistă este anti-avort și că avortul reprezintă libertatea. Este fals: comunismul este în mod intrinsec pro-avort, iar acolo unde avortul este validat, o ideologie de tip comunist este prezentă și libertatea dispare. Din cauza legalizării mult mai timpurii și mărimii ratei avortului în statele comuniste, universitarii occidentali au vorbit despre o adevărată „cultură a avortului” existentă în acestea.

Decrete și legislație în perioada comunistă și imediat postcomunistă

În România, avortul a fost legalizat de către conducerea comunistă prin Decretul 463/1957. În 1966, în cadrul politicii pro-nataliste a regimului comunist se interzicea accesul liber la avort, cu scopul declarat de a stimula creșterea populației; ca prim efect rata de fertilitate crește de la 62 la 1000 de femei 15-49 de ani, la 140 în 1968, stabilizându-se la 90 între 1973-1979; avorturile scad de la 225 la 1000 de femei de vârstă reproductivă în 1966, la 40 în 1967, crescând apoi la 97 în 1979. Văzând că intră în criză demografică, statul a restricționat avortul la cerere prin Decretul 770/01.10.1966. Restricționarea avortului nu a însemnat interzicerea lui.

În perioada 1967-1989, în spitale s-au făcut în mod legal 7.298.402 avorturi! Numărul avorturilor ilegale din această perioadă nu este cunoscut cu exactitate. Restricționarea nu a fost făcută din respect pentru viața copiilor nenăscuți, ci pentru că dictatura comunistă avea nevoie de mai multă forță de muncă. Controlul populației este o practică uzuală a statelor comuniste, indiferent că este folosit pentru creșterea populației sau pentru descreșterea populației.

Un alt exemplu față de atitudinea față de avort în sine, l-a dat însăși soția președintelui țării. Când Elena Ceaușescu a aflat că Donca Niculescu-Mizil era însărcinată, tatăl copilului fiind Nicu Ceaușescu, aceasta a fost luată de pe stradă forțat, dusă la spital și i s-a făcut avort, deși copilul era deja în lună mare.

Până în 1985, rata mortalității materne se dublase, 86% dintre decese fiind urmare a avorturilor clandestine. Această medie era de 10 ori mai mare decât cea europeană. Până în 1989, s-a ajuns la o cifră sumbră de aproape 10.000 de femei care au murit în urma avorturilor ilegale. După revoluție, la 27 decembrie 1989, prin Decretul-lege nr.1/1989 a fost abrogat Decretul 770/1966 și dispozițiile corespunzătoare din Codul penal.

Valul din 1990 și continuarea statisticilor

În primul decret dat de noua putere politică de după 22 decembrie 1989, decretul 1 din 26 decembrie 1989, a fost anulată restricționarea avortului la cerere. Cultura avortului dobândită în perioada comunistă și-a spus cuvântul: în 1990 au fost avortați 992.265 copii și s-au născut 314.746 copii, adică 76% dintre copii au fost avortați și doar 24% s-au născut. Deși procentul avorturilor din 1990 este uriaș, el este mai mic sau egal cu procentul avorturilor din fiecare an din perioada 1960-1966, perioadă în care anual 76% sau mai mult dintre copii au fost avortați.

Astfel, în România, a cărei populație actuală este de circa 19.908.574 de locuitori, din 1958 până în 2014 au fost înregistrate, doar în spitalele de stat din țară, 22.638.755 avorturi chirurgicale. După 1958 și până în prezent, incidența avortului a fost mai mare decât în țările occidentale, indiferent de regimul legal al avortului!

În prezent se fac circa 220 de avorturi chirurgicale pe zi, doar în spitalele de stat. Însă numărul total al copiilor avortați după 1990 este mult mai mare decât cel care apare în statistici, pentru că statisticile Institutului Național de Statistică cuprind doar avorturile chirurgicale efectuate în spitalele de stat și nu cuprind alte trei categorii de avorturi, pentru care nu există cadru legal de raportare: avorturile chirurgicale realizate în clinicile private, avorturile medicamentoase și avorturile făcute de persoanele tinere și mature plecate la muncă sau la studii în străinătate, care reprezintă o parte însemnată din populația României aflată în perioada de fertilitate. Dacă s-ar avea în vedere și cele trei categorii, probabil numărul avorturilor din statistica INS s-ar dubla pentru perioada postcomunistă.

Comparativ internațional și rata în statele comuniste

În ceea ce privește numărul de avorturi raportat la numărul total al populației țării, statele comuniste stau în fruntea acestui top al morții. Prima este Rusia, cu circa 205 milioane de avorturi la o populație actuală de circa 144 de milioane de locuitori, adică 142% în favoarea avorturilor. A doua țară este România, cu mai mult de 22 de milioane de avorturi la o populație actuală mai mică de 20 de milioane de locuitori, raportul fiind de 116,5%. Între primele 25 de state în ceea ce privește raportul dintre numărul de avorturi și populația actuală, 23 sunt țări comuniste și care au fost comuniste, în timp ce SUA sunt pe locul 35, iar procentul corespunzător pentru întreaga omenire este plasat pe locul 46.

În democrațiile occidentale, avortul la cerere va deveni legal după 10-20 de ani, în general în timpul guvernărilor socialiste. Șapte țări europene nu permit avortul la cerere sau au legi extrem de restrictive. Malta, Andorra și San Marino interzic avortul. Avortul este legal în Italia în primele 90 de zile de sarcină, dar nu este întotdeauna ușor de obținut. Deși avortul este legal în Germania, acesta este considerat o infracțiune dacă nu este făcut în termen de 12 săptămâni din momentul conceperii.

Impact social, medical și legal în România contemporană

Potrivit OMS, în România, rata avorturilor este de peste două ori mai mare decât în UE, adică, 480 de avorturi la 1.000 de nașteri. Un studiu realizat de agenţia de cercetare IMAS arată că 70,3% dintre elevii din clasele V-VIII consideră că educaţia sexuală ar trebui predată în școli. Asta, în contextul în care 10 din 100 de mame din România au sub 19 ani. Concret, 740 de femei au murit la naștere în perioada 2000-2017, conform unui raport al Ministerului Sănătăţii.

În opinia lor, întreruperea de sarcină este o problemă de sănătate publică, cu implicaţii multiple, medicale, sociale, economice, religioase. Legislaţia din România permite accesul femeilor la serviciile de întrerupere de sarcină, fie ele la cerere sau în scop medical. În prezent, avortul la cerere este reglementat prin Art. 201 al Codului penal. Avortul la cerere se poate efectua până în a 14-a săptămână de sarcină, o întrerupere de sarcină peste acest termen fiind sancționată cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și cu pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi.

O întrerupere de sarcină poate să aibă loc legal peste acest termen dacă este în scop terapeutic și diferă în funcție de durata sarcinii. Dacă sarcina are sub 6 luni, atunci se poate întrerupe pentru a proteja sănătatea sau viața femeii însărcinate, iar dacă sarcina depășește 6 luni, medicii pot produce avortul pentru a salva viața mamei, a fătului sau pentru a provoca o naștere prematură.

Accesul la servicii și clauza de conștiință

S-a făcut remarcat și un alt fenomen: cel al medicilor sau chiar al spitalelor, care sub diverse pretexte, cel mai răspândit fiind „clauza de conștiință”, refuză să facă avorturi la cerere. În cazul R.R., practica refuzului pe considerente morale nu este absolută, alin. (2) instituind în sarcina medicului condițiile care trebuie respectate în ipoteza alin. De asemenea, această practică nu este conformă nici cu standardele europene prevăzute în jurisprudența CEDO. În ciuda dreptului conferit prin lege, dar și a istoriei României, întreruperea de sarcină este mai puțin despre alegerea persoanei și mai mult despre găsirea unui medic care să fie de acord să efectueze procedura în cadrul unui spital de stat, atunci când viața sau sănătatea pacientei nu sunt în pericol.

Ministerul Sănătății a colectat date de la 134 de spitale de stat și 16 spitale, clinici și cabinete private. Cifra reprezintă 32,2% dintre spitalele care au răspuns la sondaj. În același timp, nu se fac întreruperi de sarcină la cerere în timpul sărbătorilor religioase în 36 de spitale din 19 judeţe, adică 22,7%. Întreruperea de sarcină se face oricând în 40 de spitale din 24 de judeţe, echivalentul a 25,3% dintre spitalele care au răspuns la sondaj.

Consecințe demografice și discuții etice

În 1965, în România au fost avortați 1.115.000 copii și s-au născut 278.362 copii; în acest an, România a avut cea mai mare rată a avorturilor la 1.000 de femei înregistrată vreodată pe plan mondial: 252 avorturi/1.000 femei. Restricțiile regimului Ceaușescu în privința avorturilor (legea a fost introdusă în 1966), unele dintre cele mai stricte și inumane din spațiul ex-comunist, au dus însă la o creștere demografică extrem de modestă, deși oficial acesta era pretextul, puțin peste 1% pe parcursul anilor 1970. În schimb, mortalitatea infantilă ajunsese la 62 per 1.000 de nașteri vii (copii morți înainte de a apuca să împlinească cinci ani).

Între principiile comunismului se numără lupta de clasă, care înseamnă exterminarea celor considerați inamici ai binelui. De ce este avortat un copil? Pentru că unul sau mai mulți adulți consideră că acel copil stă în calea binelui lor. Astfel, avortul este lupta de clasă a adulților împotriva copiilor, este lupta celor datori să ocrotească împotriva celor care au nevoie de ocrotire, este lupta celor puternici împotriva celor slabi.

Din punct de vedere economic, comunismul a luat dreptul de proprietate de la oameni și l-a dat statului, mai precis unei elite conducătoare, nomenclatura de partid. S-a spus că, în mod similar, restricționând avortul, comunismul a luat posibilitatea femeii de a dispune de propriul corp. În realitate, comunismul a luat tuturor copiilor nenăscuți posibilitatea de a dispune de propriul corp, dând adulților, sau funcționarilor Planificării familiale în China comunistă, dreptul de a decide asupra vieții sau morții copiilor. Statului comunist nu i-a păsat nici de femeile care au murit în urma avorturilor ilegale, nici de copiii morți în aceste avorturi, nici de copiii morți în avorturile legale, pentru că statul comunist nu prețuia viața unei persoane.

Servicii de prevenire, educație și sprijin

Însă nu doar în perioada comunistă, dar nici în perioada postcomunistă, statul român nu a oferit nicio formă de sprijin femeilor aflate în criză de sarcină sau femeilor cu Sindrom post-avort. Testimonialele persoanelor citate indică și faptul că nu există servicii asigurate de stat care să ghideze persoanele în procesul de întrerupere de sarcină, ceea ce ne arată din nou că statul nu-și îndeplinește obligația corelativă dreptului la avort și că persoanelor nu le sunt oferite informațiile necesare despre sănătatea lor reproductivă. Un studiu realizat de agenţia de cercetare IMAS arată că 70,3% dintre elevii din clasele V-VIII consideră că educaţia sexuală ar trebui predată în școli.

Media națională este de trei avorturi în viața unei femei, pe când în țările occidentale este de cel mult un avort. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Material realizat în cadrul proiectului Monitorizarea drepturilor omului, la zi, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Date legale actuale și obligații profesionale

Legea nr.46 din 21 ianuarie 2003 drepturilor pacientului, Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România din 04.11.2016 reglementează obligațiile profesionale. În interpretarea acestui articol, trebuie să se țină cont și de dispozițiile Legii nr. Prin urmare, refuzul pe considerente morale nu este absolut, alin. (2) instituind în sarcina medicului condițiile care trebuie respectate în ipoteza alin.

Pe acest fond, eventuale restricții în ce privește libertatea avortului nu se bucură de sprijin popular. S-a înregistrat un număr extrem de mare de avorturi în 1990 și 1991, iar metodele de contracepție erau în continuare inaccesibile sau necunoscute.

Întrebări pe care le ridică statistica și istoria

Aceste aspecte și statisticile alăturate ar trebui să ne determine să ne întrebăm: dacă noi suntem statul, cum suntem noi? Pe de o parte, pandemia a făcut mai dificil accesul femeilor la întreruperea de sarcină, pe de alta, sunt țări care fie interzic avortul, cum e Polonia, fie au tendința de a-și înăspri legislația. „Oportunitatea este istorică și noi vom face tot ceea ce ține de noi ca activiști ca să convingem forțele politice din România că trebuie să stea pe ruta europeană, că trebuie să respecte drepturile omului în înțelegerea largă a Parlamentului European.

tags: #victimele #avortului #in #roamania

Postări populare:

• Cancerul ovarian și cancerul uterin în oncologiea ginecologică din Iași: strategii de screening
• Descoperiri utile despre Beneficii si recomandari pentru masina de impins pentru copii 2 ani: siguranta, autonomie si dezvoltare
• Ghidul tău pentru centrul de medicină fetală lider în Belgia
• Servicii de ginecologie maghiare în Oradea: perspective și integrare în sistemul de sănătate
• Ghid practic: siguranța detartrajului cu ultrasunete în timpul sarcinii