Stabilirea paternității reprezintă un aspect fundamental în definirea relației juridice dintre un copil și tatăl său. În legislația română, filiația față de tatăl din căsătorie este, în mod tradițional, stabilită prin prezumția de paternitate, conform principiului „pater is est quem nuptiae demonstrant”. Totuși, această prezumție poate fi înlăturată în anumite circumstanțe, prin intermediul unei acțiuni în tăgada paternității. Mai mult, filiația față de tatăl din afara căsătoriei poate fi stabilită fie prin recunoaștere, fie prin hotărâre judecătorească.
În situația unui copil născut în S.U.A., unde mama a fost căsătorită cu un cetățean român și american, a divorțat și apoi s-a recăsătorit în S.U.A., iar copilul, mama și tatăl real (al doilea soț) au domiciliul în S.U.A., iar tatăl prezumat este decedat, se ridică întrebări complexe privind competența instanțelor române și pașii legali necesari pentru clarificarea paternității.
Acțiunea în Tăgada Paternității
Acțiunea în tăgada paternității este o procedură legală prin care se urmărește răsturnarea prezumției de paternitate, stabilind că soțul mamei nu este tatăl biologic al copilului. Această acțiune poate fi inițiată în situațiile în care există îndoieli fundamentate cu privire la paternitatea legală.
Cine poate iniția acțiunea în tăgada paternității?
Potrivit Codului Civil român, acțiunea în tăgada paternității poate fi pornită de:
- Soțul mamei (tatăl prezumat)
- Mama copilului
- Tatăl biologic
- Copilul
- Moștenitorii acestora (în anumite condiții și termene)
Mama sau copilul pot introduce acțiunea împotriva soțului. Tatăl biologic poate introduce acțiunea împotriva soțului mamei și a copilului. Dacă aceștia sunt decedați, acțiunea se poate porni împotriva moștenitorilor.
Termenele de introducere a acțiunii
Termenele pentru introducerea acțiunii în tăgada paternității variază în funcție de persoana care inițiază demersul:
- Soțul mamei: 3 ani de la data la care a cunoscut că este prezumat tată al copilului, sau de la data la care a aflat că prezumția nu corespunde realității.
- Mama copilului: 3 ani de la data nașterii copilului.
- Tatăl biologic: Dreptul la acțiune nu se prescrie în timpul vieții acestuia. Dacă a decedat, acțiunea poate fi formulată de moștenitorii săi în termen de cel mult un an de la data decesului.
- Copilul: Acțiunea se pornește în timpul minorității sale prin reprezentantul legal. Dreptul la acțiune nu se prescrie în timpul vieții copilului.
Dacă soțul a murit înainte de împlinirea termenului, moștenitorii pot introduce acțiunea în termenul rămas sau, dacă acesta a expirat, în termen de 1 an de la data decesului.
Dovezile necesare în acțiunea în tăgada paternității
Pentru a susține o acțiune în tăgada paternității, sunt necesare probe concrete care să demonstreze imposibilitatea ca soțul mamei să fie tatăl biologic al copilului. Printre cele mai importante dovezi se numără:
- Certificatul de căsătorie: Pentru a demonstra existența prezumției de paternitate.
- Certificatul de naștere al copilului: Pentru a identifica copilul și paternitatea înregistrată.
- Raport de expertiză medico-legală (test ADN): Aceasta este cea mai concludentă probă în stabilirea sau infirmarea legăturii biologice.
- Dovezi medicale: Orice documente care atestă imposibilitatea soțului de a concepe un copil (ex: infertilitate dovedită prin analize, disfuncție erectilă).
Taxa judiciară de timbru și costurile pentru testul ADN reprezintă cheltuieli aferente demersului judiciar.
Acțiunea în Stabilirea Paternității din Afara Căsătoriei
În situația în care copilul nu este născut în timpul căsătoriei mamei, filiația față de tată se stabilește prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească.
Stabilirea paternității prin recunoaștere
Recunoașterea copilului este un act juridic unilateral prin care o persoană declară că un copil îi aparține. Aceasta poate fi făcută de tatăl biologic, chiar dacă acesta nu a fost căsătorit cu mama copilului. Recunoașterea se poate face prin:
- Declarație la serviciul de stare civilă.
- Înscris autentic (notarial).
- Testament.
- Hotărâre judecătorească.
Este important de menționat că un copil născut în timpul căsătoriei nu poate fi recunoscut de alt bărbat decât soțul mamei, decât dacă paternitatea soțului a fost înlăturată printr-o hotărâre judecătorească.
Acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei
Dacă tatăl biologic nu recunoaște copilul, acesta poate promova o acțiune în justiție pentru stabilirea paternității.
Cine poate iniția acțiunea?
- Copilul (reprezentat legal dacă este minor).
- Mama copilului (chiar dacă este minoră).
- Reprezentantul legal al copilului.
- Moștenitorii copilului (în anumite condiții).
- Procurorul.
Acțiunea se formulează împotriva persoanei despre care se susține că ar fi tatăl copilului, sau împotriva moștenitorilor acestuia, în caz de deces.
Probele în acțiunea de stabilire a paternității
În cadrul acestei acțiuni, pot fi utilizate diverse mijloace de probă:
- Înscrisuri.
- Mărturisirea pretinsului tată.
- Mărturii.
- Prezumții (ex: conviețuirea cu mama în perioada legală a concepției).
- Expertiză de specialitate (test ADN).
Dreptul la acțiune în stabilirea paternității nu se prescrie în timpul vieții copilului. Dacă acțiunea este introdusă de moștenitorii copilului, termenul de prescripție este de un an de la data decesului copilului.
Competența Instanțelor Române și Legislația Aplicabilă
În cazul în care copilul, părinții și tatăl prezumat au domiciliul în S.U.A., se ridică problema competenței internaționale a instanțelor române. Conform Codului de procedură civilă, instanța română poate fi competentă dacă există o legătură suficientă cu cauza, mai ales dacă introducerea unei acțiuni în străinătate nu este posibilă sau nu poate fi pretinsă în mod rezonabil.
Cu toate acestea, există riscul ridicării și admiterii excepției necompetenței instanței române, având în vedere că starea de fapt s-a petrecut în S.U.A., iar domiciliul părților este în străinătate.
În ceea ce privește legea aplicabilă filiației, în conformitate cu prevederile Codului Civil, efectele generale ale căsătoriei și, implicit, legea aplicabilă filiației, sunt supuse legii reședinței obișnuite comune a soților, iar în lipsă, legii cetățeniei comune. În cazul expus, legea S.U.A. ar putea fi aplicabilă, deoarece căsătoria dintre mamă și tatăl real a avut loc și s-au stabilit în S.U.A.
În situația în care certificatul de naștere a fost transcris provizoriu în România, o acțiune judecătorească pentru modificarea actului de stare civilă poate întâmpina dificultăți legate de admisibilitate, din cauza prezumției de paternitate din legislația română.
Testul de Paternitate, accesibil la INVITRO DIAGNOSTICS
Considerații privind situația specifică
În cazul menționat, unde copilul major, mama și tatăl real au domiciliul în S.U.A., iar tatăl prezumat este decedat în S.U.A., instanța română ar putea să nu fie competentă să judece acțiunea, deoarece legătura principală a cauzei este în S.U.A.
Dacă totuși se argumentează competența instanței române, pârâtul principal ar trebui să fie, în mod normal, tatăl prezumat sau moștenitorii acestuia. Având în vedere decesul tatălui prezumat în S.U.A., ar trebui analizată posibilitatea introducerii acțiunii împotriva moștenitorilor acestuia, dacă există.
Cu toate acestea, având în vedere respingerea anterioară a cererii de recunoaștere în România a hotărârii de divorț pronunțate în S.U.A., se creează un blocaj în actualizarea actelor de stare civilă și transcrierea celui de-al doilea certificat de căsătorie.
Este esențială o analiză juridică amănunțită a legislației române și a celei din S.U.A., precum și a tratatelor internaționale aplicabile, pentru a determina cea mai potrivită cale de acțiune și instanța competentă.
tags: #acte #necesare #pentru #dat #in #judecata