Politica ceaușistă de sporire forțată a populației a făcut mii și mii de victime, femei și copii, a distrus familii.
Drame pentru care cuvintele continuă să fie insuficiente.
Contextul istoric: Decretul 770 și consecințele sale
În toamna lui 1966, Nicolae Ceaușescu abrogă Decretul din 1957 prin care predecesorul lider comunist, Gh. Gheorghiu-Dej, liberalizase avortul. Prin Decretul 770/1966, avortul la cerere a fost interzis, iar comercializarea mijloacelor contraceptive a fost, de asemenea, interzisă în România, spre deosebire de celelalte țări ale Europei.
Această măsură, menită să stimuleze creșterea natalității, a avut consecințe devastatoare asupra sănătății și vieții femeilor.
Decretul 770/1966 a deschis calea închisorii pentru femeile care-și provocau „ilegal" avort și pentru aceia care le-ar veni în ajutor.
Se prevedea, de asemenea, înființarea de comisii și noi responsabilități pentru ministere, oamenii legii, miliție, medici, „turnători", directori de fabrici sau de școli.
Româncele din fabrici și uzine au fost obligate la examene ginecologice periodice în scopul depistării gravidelor.
Astfel, elementul cel mai intim al vieții umane, sexualitatea, a fost supus controlului de partid.
Confruntate cu privațiuni de neimaginat astăzi, mii de femei au recurs la metode barbare de întrerupere a sarcinii.
De disperare, unele femei cu fătul în pântece se expuneau singure riscului de a-și pierde viața folosind în loc de forceps iglițe sau andrele de croșetat, extract concentrat de ghințură, oțet opărit și multe alte leacuri băbești.
Cele mai multe avorturi se făceau acasă, își băgau alcool în uter, leandru, se sondau, tot felul de porcării.
Multe mureau acasă sau în spital.
Dr. Ana Culcer, medic primar pediatru: „Veneau cu septicemie si mureau - aveam 1000-1500 de tinere care mureau prin avort”.
Spitalele aveau o politică draconică în privința chiuretajelor, Miliția, Procuratura și Securitatea urmăreau personalul medical, pacientele sângerânde erau interogate.
Eram intern, am făcut la Brâncovenesc un stagiu și am mers în gardă la ginecologie. Am avut un șoc.
Venea noaptea femeie după femeie cu sânge pe ele, găleți întregi de sânge, le urcau pe masa de întreruperi de sarcină de la ginecologie, curgea sângele din ele ca de la robinet, iar doctorii nu aveau voie să se atingă de ele până nu venea milițianul să le întrebe ce și-au făcut, cum și-au făcut.
Puteau să moară, săracele dacă refuzau să spună.
În ultima clipă le chiuretau.
Era un sistem criminal.
Existau filiere, informațiile circulau, oamenii se ajutau, că multe familii trecuseră prin așa ceva.
Am avut la facultate o colegă care a pățit-o rău de tot după un avort, era să moară.
Ce să vă zic, mi-era o frică de tremura inima în mine.
Are doi copii mari acum, de soț a divorțat, până la urmă nu s-au înțeles.
Victimele regimului: Femei și copii
Politica de accelerare forțată a natalității a avut ca efect nu doar moartea a mii de femei, ci și abandonul copiilor nedoriți.
La izbucnirea Revoluției din 1989, peste 100.000 de copii se aflau în orfelinate-ghetou.
Pentru Nicolae Ceaușescu și acoliții lui, „dușmani ai regimului” erau toți cei care puteau avea copii dar alegeau să nu-i facă.
Brațele lungi ale unor legi draconice privind avortul, mânuite de Securitate, Miliție, activiștii PCR și Procuratură au lăsat în urmă familii destrămate, mii de copii ajunși în orfelinatele-ghetou care au oripilat occidentul după revoluție.
Una dintre consecințele acestei politici criminale au fost zecile de mii de copii abandonați de femeile care nu-i mai puteau crește.
Potrivit UNICEF, 700 de orfelinate adăposteau în jur de 100.000 de copii.
Statistici șocante
România este a doua țară din lume în ceea ce privește mărimea raportului avorturi/populație, după Rusia.
În 1989, de exemplu, s-au înregistrat 170 de decese materne la 100 000 de nașteri, dintre care 87% erau cauzate de întreruperile de sarcină.
Rapoartele oficiale arată că 9.452 de femei au fost înregistrate în statisticile privind mortalitatea maternă, dar cifrele sunt departe de realitate pentru că ele nu includ miile de avorturi făcute clandestin.
Până în 1985, rata mortalității materne se dublase, 86% dintre decese fiind urmare a avorturilor clandestine.
Această medie era de 10 ori mai mare decât cea europeană.
Până în 1989, s-a ajuns la o cifră sumbră de aproape 10.000 de femei care au murit în urma avorturilor ilegale.
Mortalitatea în urma întreruperilor de sarcină ajunsese, în 1986, la 2,69 la mie, iar în 1988 la 3, 45 la mie.
Mărturii cutremurătoare
„Săracele își provocau avorturi criminale.
La trei ani realizam cât la un cutremur ca cel din ‘77 la decese materne de femei tinere din avorturi provocate.
Multe mureau acasă sau în spital.
Eram intern, am făcut la Brâncovenesc un stagiu și am mers în gardă la ginecologie.
Am avut un șoc.
Venea noaptea femeie după femeie cu sânge pe ele, găleți întregi de sânge, le urcau pe masa de întreruperi de sarcină de la ginecologie, curgea sângele din ele ca de la robinet, iar doctorii nu aveau voie să se atingă de ele până nu venea milițianul să le întrebe ce și-au făcut, cum și-au făcut.
Puteau să moară, săracele dacă refuzau să spună.
În ultima clipă le chiuretau.
Era un sistem criminal.”
„Aveam 21 de ani, eram studentă, soțul meu la fel, eram colegi, nu voiam un copil, nu eram pregătiți pentru asta, ne gândeam să așteptăm să ne terminăm facultățile, să ne așezăm la casa noastră.
Stăteam la părinții mei.
Tata a găsit un doctor să-mi facă avortul acasă.
Relațiile erau totul la vremea aia.
Și banii.
Norocul a fost că aveam o casă mare, urlam atât de tare, că mi-a făcut totul pe viu, de cred că s-ar fi auzit până la colțul străzii, dar tata scosese boxele la fereastră.
Doctorul striga la mine, taci, că te las așa, încă puțin, uite acum termin, mai rabdă nițel că-i gata.
Eu ziceam ”da, da” și îl întrebam de ce nu poate să-mi facă o injecție, ceva, să nu mai doară așa rău.
Țin minte că mi-am ros cureaua de la ceas de durere.
Măritată, dar tot fata lu’ tata eram, nu a vrut să-mi spună nici cine era doctorul, nici cât a dat.
Nu a vrut să știu nimic, i se părea periculos pentru mine.
El s-a ocupat de tot.
A murit imediat după revoluție, Dumnezeu să-l odihnească.
Existau filiere, informațiile circulau, oamenii se ajutau, că multe familii trecuseră prin așa ceva.”
Existau însă și cazuri fericite, femei care aveau noroc, care prin relații aveau acces la câte un doctor priceput, care risca și le făcea întreruperea de sarcină acasă.
„Era greu, foarte greu, riscul era enorm dacă ceva mergea rău.
Nici nu vreau să-mi aduc aminte prin ce groază am trecut.”
Represiunea și controlul
Măsurile draconice de supraveghere se înăspreau de la an la an, la fel și obsesia lui Ceaușescu.
Politica natalității avea brațul lung, în fiecare secție de ginocologie era fie un milițian, fie un procuror arondat spitalului.
Aproape nimic nu scăpa vigilenței acestora.
„Nu se putea face nimic în spital pentru că milițianul era permanent la secția de ginecologie.
Nu se atingea nimeni de vreun caz care se interna până nu venea milițianul.
De regulă, chiuretajul stătea în pixul șefului de secție, care însă trebuia să primească undă verde de la procuror.
Orice avort sau orice sarcină cu suspiciunea de declanșare de avort se anunța la procuratură.
Deci acesta era protocolul din fiecare spital de obstetrică-ginecologie.
Dacă în 30 de minute procurorul nu venea atunci se putea face chiuretajul.
Dacă procurorul venea atunci se lăsa cu o anchetă, de obicei, cu un interogatoriu al femeii respective.
Ironia sorții a fost că în una din gărzi a venit chiar una dintre procuroarele care primeau înștiințări din partea spitalului și ea se internase cu un avort.
Doar că problemele mai marilor zilei se rezolvau la alt nivel.”
„În multe cazuri erau microfoane în camerele de gardă ale maternităților și chiar în cabinetele de consultații, pentru a-i surprinde pe medicii care nu denunțau sau care ajutau pacientele pe furiș, chiar și cu simple sfaturi.
Foarte multe cazuri au fost descoperite așa, fie cu tehnica de la domiciliu.
Oamenii mai riscau și vorbeau la telefon și făceau aluzii la sarcini, la metode de a scăpa de o sarcină nedorită și imediat se anunțau miliția și procuratura.
A fost într-adevăr o monitorizare la sânge, la propriu.
Erau foarte supravegheați medicii și asistentele de la țară, care erau primii cu care intrau în contact femeile.
Orice indiciu cât de mic era semnalat mai departe la Direcția a VI- a și pus în operă printr-o urmărire și documentare care merg în direcție penală.
Acesta mi se pare un capitol sângeros, nu dramatic, ci sângeros din istoria regimului comunist.
Numărul exact al condamnărilor pentru întreruperile ilegale de sarcină nu este cunoscut pentru că în arhivele CNSAS există prea puține dintre dosarele care au un substrat politic.”
Abrogarea decretului și consecințele imediate
După revoluție, la 27 decembrie 1989, prin Decretul-lege nr.1/1989 a fost abrogat Decretul 770/1966 și dispozițiile corespunzătoare din Codul penal.
S-a înregistrat un număr extrem de mare de avorturi în 1990 și 1991, iar metodele de contracepție erau în continuare inaccesibile sau necunoscute.
În anul 1990 a fost o explozie a întreruperilor de sarcină: aproximativ un milion de avorturi au fost înregistrate atunci, un număr de trei ori mai mare decât nașterile.
Medicii își amintesc și acum cu groază disperarea femeilor care veneau la spital.
Dr. Ana Culcer, medic primar pediatru: „A fost masacru, pentru că foarte multe și-au provocat singure (avort - n.r.) la luni mai mari”.
Prof. dr. Bogdan Marinescu, medic primar obstetrică-ginecologie, Maternitatea Giulești: „Spărgeau geamurile la spital la 6-7 luni:
Prof. dr. Gabriel Bănceanu, medic primar obstetrică-ginecologie, Spitalul Polizu: „A fost o adevărată demență a avortului la cerere.
În primii 2-3 ani se făceau între 1 milion și 1,5 milioane de chiuretaje.
În spitalul Polizu în anii '90 - '91 erau 80-100 de chiuretaje pe zi, jumate din doctorii spitalului numai asta făceau”.
Bugetul ANCOM pentru 2026, dezbătut în Parlament. Valeriu Zgonea dă explicații
În primii ani de libertate, avortul a fost cea mai utilizată metodă de contracepţie.
România a ajuns repede pe primul loc în lume la numărul de întreruperi de sarcină, dar şi la miile de copii din orfelinate, fapt care a atras atenţia guvernelor străine.
Până în anul 2000, numărul avorturilor a scăzut de patru ori faţă de cel înregistrat în 1990.
A scăzut însă şi numărul nou-născuţilor.
Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual aproximativ 315.000 de copii, două decenii mai târziu, numărul acestora a ajuns la jumătate.
Iar evoluţia de la an la an confirmă faptul că românii se decid tot mai greu să aibă copii.
România, ţara mamelor adolescente.
Ţara noastră are cele mai multe tinere însărcinate din Uniunea Europeană, iar jumătate dintre ele folosesc avortul ca metodă de contracepţie.
Dr. Borbala Koo, director executiv, Societatea pentru Educaţie Contraceptivă şi Sexuală: „În România se înregistrează peste 10% din toate naşterile de mai bine de 10 ani la fete, femei cu vârsta sub 19 ani”.
Daniela Drăghici, reprezentant al asociaţiei Coaliţie pentru Egalitate de Gen: „Contracepţia nu este aşa la îndemână cum ar trebui să fie.
Din această cauză se recurge încă la avort.
Educaţie sexuală nu există.
Contracepţie nu este, deşi mulţi spun: se găseşte la toate farmaciile, dar trebuie să ştii ce face contracepţia aia şi despre ce este vorba.
Trebuie să ştie tinerele încă din şcoală ca să ştie să prevină sarcinile nedorite”.
Libertatea femeilor de a alege când să aducă pe lume un copil a dus şi la scăderea numărului populaţiei.
Suntem tot mai puţini şi planul măreţ al lui Nicolae Ceauşescu de a avea un stat cu 30 de milioane de locuitori până în anul 2000 a rămas doar pe hârtie.
În 2015 există 19,5 milioane de români, cu 4 milioane mai puţini decât acum 25 de ani.
Iar până în 2050, ONU estimează că ţara noastră va mai avea numai 18 milioane.
Suntem fruntaşi la avorturi si codaşi la contracepţie.
3 din 10 românce nu folosesc nicio metodă de contracepţie, conform statisticilor.
Specialiştii spun că sarcinile nedorite sunt de cele mai multe ori consecinţa lipsei educaţiei, desi există cabinete de planificare familială în aproape toate oraşele din România.
În România, primele cabinete de planificare familială s-au înfiinţat imediat după 1989, cu ajutor financiar din partea guvernului american.
Daniela Drăghici, reprezentant al asociaţiei Coaliţie pentru Egalitate de Gen: „Atunci am avut parte de primele semne de asistenţă financiară şi tehnică pentru a pune pe picioare primul sistem de planificare familială în sistemul neguvernamental.
Atunci a fost întâi în sectorul neguvernamental.
Imediat s-au pornit organizaţiile neguvernamentale care erau chitite să facă ordine, să facă contracepţia un program naţional până la urmă şi să facă şi acces la educaţia sexuală”.
Patru ani mai târziu, în 1994, Ministerul Sănătăţii a înfiinţat o reţea de planificare familială, prin care medicii ginecologi, dar şi cei generalişti, au fost pregătiţi să ofere astfel de servicii.
Prof. dr. Bogdan Marinescu, medic primar obstetrică-ginecologie, Maternitatea Giuleşti: „S-au creat vreo 12 centre atunci, inclusiv cu posibilitatea de tehnologie medicală la zi.
Mai mult decât atât, în momentul în care la noi se făcea întrerupere de sarcină, femeia era îndrumată către acest cabinet.
stătea de vorbă cu medicii de planificare fam şi intra în programele de contracepţie”.
Dr. Ana Culcer, medic primar pediatru: „Au venit diverse asociaţii din străinătate ca să educe populaţia şi medicii.
Nici noi nu aveam dreptul să cunoaştem anumite lucruri şi să facem prevenţia sarcinii, mai degrabă decât chiuretajul.
După aceea lucrurile s-au mai liniştit.
Populaţia a început să se mai educe şi numărul de avorturi a scăzut foarte mult”.
Daniela Drăghici, reprezentant al asociaţiei Coaliţie pentru Egalitate de Gen: „Erau cabinete în toate maternităţile, spitalele de obstetrică-ginecologică, direcţiile de sănătate publică, totul părea să meargă strună, acces la contraceptive, asigurat de reţeaua guvernamentală, materiale de informare pentru public”.
Dr. Borbala Koo, director executiv, Societatea pentru Educaţie Contraceptivă şi Sexuală: „Până în anul 2008-2009 s-a putut înregistra o tendinţă clară de creştere a numărului de persoane care utilizează contracepţia şi în special metodele moderne de contracepţie care sunt mult mai eficiente decât cele tradiţionale”.
După această perioadă, a urmat însă un declin, iar numărul adolescentelor însărcinate a crescut alarmant.
Daniela Drăghici, reprezentant al asociaţiei Coaliţie pentru Egalitate de Gen: „Au început să o ia lucrurile la vale şi de atunci merg tot la vale.
ONG-urile se străduiesc în continuare să facă faţă, dar este imposibil.
S-au făcut demersuri pentru a introduce educaţia sexuală în şcoli.
Nici elevii nici părinţii nu ştiu de existenţa lor şi atunci nu se face practic nimic.
Este pe hârtie, nu este în realitate.
Nevoia este în realitate.
Dorinţa tinerilor de a avea parte de genul acesta de informaţii este tot în realitate”.
După anul 2007 programele prin care aproximativ 89% din medicii de familie erau formaţi să ofere servicii de contracepţie şi planificare familială au fost oprite.
Dr. Borbala Koo, director executiv, Societatea pentru Educaţie Contraceptivă şi Sexuală: „În momentul în care medicii se rezumă la ce sunt obligaţi să citească în cadrul bibliografiei obligatorii pentru a şi susţine examenul de sfârşit de rezidenţiat ca medicină de familie sau cele câteva 2 - 3 ore de planificare familială care sunt introduse în universităţile medicale în cadrul disciplinei de obstetrică-ginecologie”.
tags: #avortul #in #timpul #lui #ceausescu